All for Joomla All for Webmasters
120 Bătăi pe Minut

120 Bătăi pe Minut

Like
22
0
Sunday, 11 February 2018
Contributori

Am citit cu stupoare tot soiul de jelanii, tot felul de înfierări la adresa creștinilor care au recurs la „gesturi huliganice” la proiecția filmului 120 BPM! Ooo, țato, ține-mă că mor! Auzi fată, gesturi huliganice! Această caracterizare este decretată cu nonșalanță de reputatul profesor Vintilă Mihăilescu.

Mă miră această caracterizare, mai ales că privind filmul, vom avea parte cu siguranță de multe gesturi huliganice. Pe peliculă. Cred că acolo avem într-adevăr definiția huliganismului și extremismului. Ați văzut filmul? Nici eu până ieri. S-a tot discutat despre acest scandal, dar deloc din perspectiva filmului. Dacă privim filmul, vom afla că acei creștini sunt doar niște „pisicute” pe lângă grozăviile care se desfășoară pe ecran. Să vă povestesc pe scurt…

Filmul ne povestește despre un grup de activiști HIV/SIDA, care se hotărăsc să lupte cu această boală în anii 90. Acuzând guvernul că nu luptă destul împotriva acestui flagel, băieții ăștia se hotărăsc să devină mai extremiști în lupta lor. Nu trec bine 7 minute din film, că îi și vedem pe băieți cum intră la o conferință, unde vorbea un reprezentant oficial, cu fluiere în gură, încep să fluiere, cu pancarte în mâini, întrerup conferința, iar oficialitatea chiar primește o pungă de sânge fals în ochi. Mișto, nu? Apoi îl leagă cu cătușe de o schelă de pe scenă…Vorbind de Huliganisme… dar, să continuăm. Asistăm apoi la o ședință a acestei organizații unde putem vedea dragă cum se creează astfel de proteste. O companie farmaceutică pare că a descoperit un medicament ce ar putea mări speranța de viață a bolnavilor de SIDA, dar nu dau drumul rezultatelor testelor cu viteza cu care ar dori activiștii. Astfel, activiștii intră ilegal în clădirea unde compania avea birouri și aruncă pungi cu sânge peste tot. Huliganisme, ceva? Ni se induce ideea că ei au dreptate pentru că sunt cu sabia lui Damocles deasupra capului, putând să moară din cauza SIDA în orice moment.

Urmează un nou protest al activiștilor, de data aceasta într-un liceu. Problema principală este că nu există automate de prezervative în licee. Iar pancarte, iar urlete, iar treburi nasoale. Huliganisme, domnule! Da, dar din cele bune, de’ale noastre, nu din alea „creștine”. De la scena asta ajungem la partea siropoasa, că deh, trebuie să existe și ea ca să iasă filmul bine. Se lasă cu club, petrecere și după dans îndrăgosteală. Un el și un alt el se amorezează și ajung direct în pat. Vedem bărbați în pielea goală. Se pupă, se toate cele, este frumos, nu vă speriați. Dragostea e un lucru mișto. Ei, și de aici începe beleaua. Unul din cei doi era bolnav de SIDA. Și cum stau ei așa de vorba pe dezbrăcatelea, își amintește cel bolnav cum s-a infectat. Aici e cu schepsis că filmul, dă în școală din nou. Cine credeți că l-a infectat? Profu’ de mate, vere! Când avea 16 ani. Adică profu’ era și homosexual și pedofil cum ar veni, dacă ne luăm după lege. Și ca să fie și mai dihai, profu era căsătorit, avea nevastă și copil. Oaleeee!!

Urmează apoi tot felul de dezbateri, alte proteste, o paradă LGBT, alte proteste, alte discuții, și la un moment dat, unul din cei doi îndrăgostiți începe să se simtă tot mai rău. Este internat în spital, apoi externat astfel încât partenerul sau să îl îngrijească la domiciliu. Aici iar este o fază cu schepsis. Partenerul îl eutanasiază. Lacrimi chestii, nu știu ce, moare. Se strâng toți activiștii și îi citesc testamentul. Astfel, filmul se încheie apoteotic, cu alt protest. Se duc băieții la un dineu, ceva oficial, de lux, și încep să arunce cenușa defunctului pe mâncarea ălora. Huliganic? Neeeah.

De fapt, toată inflamarea unei părți a presei, acea parte susținută puternic de ONG-uri, nu ne arată decât dublul standard în toată splendoarea lui. Dacă militanții LGBT sau Feminism ar fi întrerupt o slujbă într-o biserică, sunt convins că ar fi fost foarte apreciați. Dacă un grup de creștini își afirmă crezul sau fac un gest critic, public, atunci avem de-a face cu niște huligani. Să fim bineînțelesi, nu știu dacă modul lor de a protesta este cel mai potrivit. Cântecele bisericești ca mod de a protesta nu sunt neapărat feblețea mea, dar dacă așa au ales ei să protesteze, este fix alegerea lor. Este a doua oară când se întâmplă astfel de acțiuni, deci este clar că cineva bagă bățul prin gard, căutând astfel de lucruri. O parte a populației a încercat din nou să își facă auzită vocea și să ne spună că Muzeul Țăranului nu i se pare un loc potrivit pentru a rula astfel de filme. Nu văd unde este marea problemă și de ce această isterie în masă. Mă întreb dacă la Ateneul Român s-ar putea difuza, de exemplu, meciurile naționalei de la Campionatul Mondial din 1994.

Sau, să presupunem, că la un club de muzică rock s-ar proiecta desene animate cu Sandy Bell. Cum ar fi? Dar într-un club de manele să privim emisiunile lui Iosif Sava? Hmmm…eu nu am văzut până acum filme creștine proiectate în barurile LGBT sau în sediile de ONG-uri care susțin LGBT. Dacă în 2013 proiecția unui film LGBT a fost considerată neconformă cu locul unde s-a desfășurat, nu înțeleg de ce în 2018 se încearcă din nou același lucru. Probabil că se așteaptă acest gen de reacții, iar și iar, că apoi să se poată clama agresiunea. Agresiune care nu a venit în niciun fel. Oamenii s-au ridicat, au cântat, s-au urcat pe scenă, în final a plecat toată lumea acasă. Activiștii ar trebui să fie obișnuiți cu astfel de activisme, nu? Dar poate că activiștii LGBT au înregistrat activismul la OSIM și nu are nimeni voie să activeze în afară de ei… Oricum, un lucru este cert, la un film în care activismul este tema centrală, niște oamenii au decis să fie și ei activiști. Ce nasol, nu?

(Paul Hitter)

facebook-profile-picture

Stefan Damian

2245 posts | 0 comments

Leave a Reply

Public News FM

Public News FM

Scroll Up