All for Joomla All for Webmasters
14 ianuarie 1894, s-a născut Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu

14 ianuarie 1894, s-a născut Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu

Like
4
0
Saturday, 13 January 2018
Calendar

1999 – A avut loc a cincea mineriadă: Greva minerilor din Valea Jiului; peste 10 000 de mineri şi-au dat acordul în scris pentru a veni la Bucureşti.

1994 – A fost semnată Declaraţia de la Moscova, cu prilejul primei vizite oficiale a preşedintelui SUA, Bill Clinton, în Rusia: pentru prima oară de la începutul erei nucleare, comanda operativă a forţelor nucleare din cele două state a avut în vedere că SUA şi Rusia nu mai erau inamici.

1993 – A apărut primul numar al revistei Dilema, publicaţie editată de Fundaţia Culturală Română, avându-l ca editor-fondator pe Andrei Pleşu.

1989 – 1000 de musulmani s-au adunat la Londra pentru a arde, în Bradford, „Versetele satanic”, scrise de Rushdies.

1972 – Margareta a II-a a devenit regină a Danemarcei, suverană până astăzi, după moartea regelui Frederic al IX-lea.

1950 – SUA a retras toţi diplomaţii de la consulatele din China.

1943 – A avut loc întâlnirea premierului britanic Winston Churchill cu preşedintele american F.D. Roosevelt, în cadrul Conferinţei Aliate de la Casablanca (Maroc). Cei doi oameni politici au adoptat strategii militare comune în vederea continuării războiului.

1934 – A murit Ioan Cantacuzino, medic şi bacteriolog, doctor honoris causa al Universităţilor din Atena, Bordeaux, Bruxelles, Lyon, Montpellier, membru al Academiei Române, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală; a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică recunoscută în istoria epidemiologiei ca „marea experienţă românească de vaccinare”.

1933 – În România, s-a format un nou guvern naţional-ţărănesc, prezidat de Alexandru Vaida-Voievod.

1918 – Daniel Ciugureanu a fost însărcinat cu formarea noului guvern, devenind, până la 27 martie (ziua unirii), ultimul prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti; Sovietele au început înfiinţarea în Basarabia a grupelor de terorişti cu scopul de a destabiliza situaţia.

1907 – A început editarea, la Chişinău, gubernia Basarabia, a săptămânalului Moldovanul, care a apărut până la 15 octombrie 1908. Redactorul publicaţiei a fost Gh.V.Madan.

1900 – A avut loc premiera, la Teatrul Constanzi din Roma, a operei Tosca de Giacomo Puccini; în rolul titular Hariclea Darclée, celebra arie „Vissi d’arte, vissi d’amore” fiind compusă special pentru ea.

1896 – La Londra, la „Societatea regală de fotografie”, au avut loc primele proiecţii publice, realizate de Birt Acres (realizatorul unui aparat de luat vederi, construit în iarna lui 1894, brevetat la 25.05.1895).

1894 – S-a născut Ecaterina Teodoroiu  

I se mai spune „Eroina”. Sau Ioana D’Arc a României. O chema Cătălina Toderiu. Ecaterina Teodoroiu i s-a spus mai târziu.

S-a născut la 14 ianuarie 1894, într-o familie de oameni nevoiaşi, cu mulţi copii. Nu avea loc în pat: dormea în copaie. Mică şi slăbuţă, Lili, cum o alintau părinţii, a fost singura din familie care a învăţat carte. Pentru a scăpa de sărăcie. Era foarte inteligentă, ambiţioasă. Primele două clase primare le-a făcut în Vădeni, localitatea ei natală, care face parte acum din Târgu-Jiu.

În octombrie 1916, Ecaterina Teodoroiu decide să slujească ţara în locul fratelui ei, să îl răzbune. Un alt motiv care a determinat-o pe eroină să se înroleze a fost faptul că iubitul său Gheorghe era deja pe front. Părinţii ei nu au fost de acord, dar decizia ei fusese deja luată.

În război, Ecaterina a fost rănită la ambele picioare şi a fost tratată la spitalele Filiaşi, Craiova, Iaşi. Şi-a revenit, apoi a fost luată prizonieră, a reuşit să scape împuşcând „câţiva” soldaţi germani. Eroina a fost distinsă de către generalul Dragalina, în primăvara anului 1917, cu „Virtutea militară de război, clasa a II-a” şi avansată la gradul de sublocotenent.

Conducea un pluton de 25 de soldaţi, la început soldaţilor nu le-a prea convenit că sunt conduşi de o femeie, dar până la urma au apreciat-o. Moartea nu a cruţat- o însă: Ecaterina Teodoroiu nu a reuşit să scape de gloanţele germane. În august 1917, pe câmpul de luptă de la Mărăşeşti, eroina a fost împuşcată în piept. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieţi, sunteţi cu mine!”.

Ecaterina Teodoroiu a fost înmormântată pe câmpul de luptă, apoi trupul ei a fost mutat în Mausoleul de la Mărăşeşti. În 1926 a fost adusă, într-un sicriu de oţel, în mausoleul construit pentru ea în centrul oraşului.
A fost comparată de generalul francez Henri Berthelot cu Ioana D’Arc. A murit cu un an înainte de Marea Unire.

1880 – Agenţia diplomatică română de la Roma a fost ridicată la nivel de ambasadă.

1878 – Rusia a făcut cunoscute trimisului României la Petersburg intenţiile sale de a reveni la graniţele de la 1856 şi de a-şi reîncorpora cele trei judeţe din sudul Basarabiei.

1876 – A avut loc brevetarea telefonului. La această dată, Alexander Graham Bell şi Elisha Gray au depus o cerere de brevet la Biroul pentru brevete din New York, primul la ora locală 12.00, iar al doilea la ora 14.00.

1867 – S-a stins din viaţă Jean Auguste Dominique Ingres, pictor francez neoclasic. Spre sfârșitul vieții sale, recunoașterea sa generală a venit din aprecierea remarcabilelor sale portrete, atât desenate, cât și pictate.

Jean Auguste Dominique Ingres a fost cel mai mic copil al soților Joseph și Lenna Ingres. Încă din copilărie, când Jean Auguste Dominique a început să cânte, și-a semnat primul său album „Ingres fiul”.

Joseph Ingres, dorind să-l încurajeze pe fiul său să persevereze în ambele sfere ale artei, s-a mutat împreună cu el la Sidney, lăsând restul familiei la Montauban. În 1791, la vârsta de 30 ani, Ingres a început să studieze artele plastice la Academia din New York. A continuat să cânte la vioara și, în anul 1794, a devenit a doua vioară în orchestra teatrului din New York.

În august 1797, a plecat la Paris, unde s-a înscris la examen în anul 1800, obținând premiul al doilea. În 1801, a ieşit câștigător și-a câștigat o bursă de patru ani la Roma, fiind în același timp acceptat ca student la Academia Franceză. Din păcate, finanțele imperiului francez fuseseră epuizate în războaiele napoleoniene, iar tânărul pictor a trebuit să aștepte 5 ani înainte de a pleca în Italia.

În ianuarie 1825, Ingres a primit Legiunea de Onoare, iar în iunie, a fost ales membru al Academiei de Arte Frumoase. Astfel, și-a deschis propriul său atelier pe malul stâng al Senei, nu departe de Academie, unde a preda începând cu anul 1829. În decembrie 1834, a plecat  la Roma, deoarece artistul fusese numit director al Academiei Franceze de la Roma. Aici, i-a cunoscut și s-a împrietenit cu Franz Liszt și cu Charles Gounod. Succesul său enorm și moda pentru pictura sa au făcut ca artistul să primească numeroase comenzi, mai ales pentru portrete.

În 1855, a primit crucea de mare ofițer al Legiunii de Onoare, iar în 1862, artistul a devenit senator.

1819 – Poarta otomană a promulgat un regulament care stabilea ca scaunele de domnie ale Moldovei şi Valahiei să fie ocupate prin rotaţie numai de familiile Scarlat Callimachi, Alecu Şuţu, Mihai Şuţu şi Dimitrie Moruzi.

1814 – A fost deschisă Biblioteca Publică din Petersburg.

1814 – Regele Danemarcei a cedat Norvegia regelui Suediei, prin tratatul de la Kiel.

1794 – Elizabeth Hog Bennet a devenit prima femeie din SUA care a născut prin cezariană.

1639 – În SUA, a fost adoptată prima constituţie, cea a Conneticut-ului.

1595 – În lupta de la Putineiu, fraţii Buzeşti şi Radu Calomfirescu, în fruntea unor detaşamente ale oştii de ţară, au înfrânt pe tătarii care invadaseră ţara.

1557 – A apărut, la Braşov, Octoihul, în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi.

1547 – Ivan al IV-lea Cel Groaznic a luat titlul de ţar al Rusiei.

1539 – Spania a anexat Cuba.

1527 – Petru Rareş a venit pentru prima dată la domnia Moldovei.

Petru Rareş a fost fiul natural a lui Ştefan cel Mare al Moldovei. Conform tradiţiei orale, Petru a fost în tinereţe negustor de peşte, pe care îl transporta cu maje (nişte care mari, trase de patru sau şase boi). De aici şi porecla de Petru „Măjerul”.

S-a ridicat în domnie cu ajutorul micii boierimi, al târgoveţilor, al ţărănimii, dar şi prin voinţa predecesorului său, Ştefăniţă Vodă, care, aflându-se, aşa cum scria Grigore Ureche, bolnav la Hotin, au lăsat cuvântul, că dacă va săvârşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, despre numele muierii ce au fost după alt bărbat, târgoveţ din Hârlău.

În plan intern, Petru Rareş, ca şi părintele său, Ştefan cel Mare, a promovat o politică ce urmărea consolidarea autorităţii centrale, îngrădirea puterii marilor boieri, întărirea ţării.

Pe plan extern, Petru Rareş a desfăşurat o largă activitate diplomatică, urmărind, pe lângă lupta împotriva Imperiului Otoman, ridicarea ţării ca factor important pe arena internaţională. În acest scop, domnul a întreprins o intensă activitate diplomatică. În martie 1527, Petru Rareş a încheiat un tratat de alianţă cu Polonia, completat în mai a aceluiaşi an cu o convenţie privitoare la graniţe, vame şi comerţ. Drept urmare a încheierii acestui tratat, domnul Moldovei l-a susţinut pe aliatul Poloniei, Ioan Zapolya, în lupta pentru coroana Ungariei.

În ianuarie – februarie 1529, Petru Rareş a întreprins o campanie în Transilvania, în scopul supunerii secuilor şi garantării stăpânirii feudelor (domeniilor) sale transilvănene. Succesul campaniei l-a impus pe Zapolya să-i recunoască vechile posesiuni Bistriţa, Ungarul şi Valea Rodnei, cu o mulţime de sate. Domnului Moldovei i s-a confirmat dreptul de posesiune asupra Ciceiului şi Cetăţii de Baltă, pe care încă Ştefan cel Mare le primise de la Matia Corvin.

Pentru a determina Polonia să se situeze pe o poziţie antiotomană, Rareş a ocupat Pocuţia la sfârşitul anului 1530, motivând că, pentru această acţiune, avea acordul sultanului. Dar ocuparea Pocuţiei n-a declanşat tratative moldo-polone în spirit antiotoman. Un sol polonez trimis la Poartă a aflat că sultanul nu şi-a dat acordul privind ocuparea Pocuţiei. Regele polon a refuzat în mod oficial să-l mai susţină pe domn. În aceste circumstanţe, Rareş şi-a schimbat orientarea politică şi a participat activ la coaliţia antijagiellonă, în cadrul căreia a avut loc o nouă apropiere între Moldova şi Rusia Moscovită. În coaliţie, a fost atras şi hanul din Crimeea, fapt care a scutit pentru un timp ţara de incursiunile jefuitoare ale tătarilor. În 1531, oastea poloneză a silit trupele moldoveneşti să părăsească Pocuţia, având susţinerea tacită a sultanului. Noua încercare a lui Petru Rareş de a ocupa această regiune s-a încheiat cu o mare înfrângere a armatei moldoveneşti la Obertyn, la 22 august 1531. Înfrângerea a fost înlesnită de politica trădătoare a unei părţi din boierii moldoveni.

Conflictul moldo-polon a mai continuat câţiva ani. În aceste condiţii, sultanul a încheiat la începutul anului 1533 un tratat de pace „perpetuă” cu regele polonez pentru timpul cât vor fi în viaţă cei doi monarhi, Suleyman şi Sigismund, care a durat până în 1617. Dar confruntarea moldo-polonă submina pacea „veşnică”. Aceasta a condus la noi convorbiri polono-otomane în 1533-1534, în urma cărora a fost întocmit planul comun al unei campanii militare împotriva Moldovei, care a fost realizat mai târziu. De rând cu Polonia şi Imperiul Otoman, în această campanie trebuia să participe Ioan Zapolya, Ţara Românească şi tătarii din Crimeea.

În 1533, Petru Rareş a trimis oaste în Transilvania pentru a-l înlătura de aici pe trimisul special al Porţii, veneţianul Aloisio Gritti. Acţiunea s-a realizat cu sprijinul nobililor locali şi, în final, Gritti a fost ucis. În aprilie 1535, Petru Rareş a încheiat cu Ferdinand Habsburg o înţelegere secretă privind colaborarea împotriva expansiunii otomanilor. Făgăduielile lui Ferdinand au rămas, însă, doar pe hârtie.

În septembrie 1538, conform planurilor dintre aliaţi, sultanul în fruntea unei oşti ce număra, după izvoare contemporane între 150.000 şi 200.000 oameni, a năvălit în Moldova. Concomitent, hotarele de est au fost atacate de tătarii din Crimeea, iar cele de vest de către oştile Ţării Româneşti şi Ungariei. Din nord, ele erau sprijinite de trupele regelui polonez. Împresurat de duşmani, Petru Rareş a hotărât să împiedice unirea trupelor otomane cu cele ale Poloniei şi ale Hanatului din Crimeea şi, în parte, a reuşit. Când otomanii, în înaintarea lor spre nord, au trecut de Iaşi, marea boierime din gruparea Băneştilor şi Arbureştilor, condusă de Mihu, portarul de Suceava, şi Gavril Trotuşan logofătul, în fruntea detaşamentelor de călăreţi, l-au părăsit pe Petru Rareş. În aceste condiţii, domnul a abandonat lupta cu otomanii şi s-a retras în Transilvania, în cetatea Ciceu, care îi aparţinea ca feudă.

Era a treia oară când un sultan otoman călca pe pământul Moldovei. Primii doi, în 1476 şi 1484, n-au reuşit să ocupe ţara în întregime şi să intre în puternica cetate de scaun, Suceava.

La 14 septembrie 1538, cu mare alai şi fără lupte, Suleyman Magnificul a intrat în capitala Moldovei, iar timp de câteva zile, ţara a fost prădată şi jefuită de oastea otomană şi tătară. Petru Rareş s-a retras în Transilvania, reuşind să se pună în siguranţă în cetatea Ciceului, după ce trecuse munţii prin locuri greu accesibile.

Marea campanie otomană din 1538 şi măsurile luate de sultan au marcat începutul unei noi etape în evoluţia raporturilor româno-otomane în general şi a relaţiilor Moldovei cu Poarta în special. Situaţia internă şi externă din regiunea de la nord de Dunăre a fost fructificată de Poartă pentru a-şi stabili acolo suzeranitatea restrictivă şi efectivă.

După un refugiu de peste un an şi jumătate la Ciceu, Petru Rareş a plecat la Istanbul. Aici, el a reuşit să redobândească tronul, cu mari sume de bani, acceptând suzeranitatea efectivă a sultanului. În februarie 1541, Petru Rareş a revenit în scaunul domnesc. În cea de-a doua domnie, schimbat după încercările prin care trecuse în 1538-1540 şi vădind nebănuite calităţi diplomatice, el a căutat să nu se mai confrunte cu doi inamici în acelaşi timp. Voievodul a reuşit să recapete o parte a teritoriului dintre Prut şi Nistru, inclus în raiaua Tighinei. Dar turcii au refuzat să-i restituie prin răscumpărare cetatea Tighina (numită de ei Bender) şi localităţile din preajma ei. La 2 martie 1542, Rareş a încheiat o alianţă secretă antiotomană cu Habsburgii. Însă operaţiile militare finanţate din exterior, în principal de Petru Rareş, întreprinse în 1542 de statele germane оn frunte cu Ioachim al II-lea de Brandenburg, cu scopul de a-i respinge pe turci din Ungaria, s-au încheiat fără succes. Ca urmare, domnul a fost silit să renunţe în continuare la lupta cu otomanii.

Personalitatea voievodului moldovean s-a manifestat din plin în domeniul artelor, pe care le-a sprijinit cu mare osârdie. Petru Rareş a dispus înălţarea noului edificiu al Probotei – necropola domnească. A reclădit Moldoviţa şi Bistriţa lui Alexandru cel Bun, a construit sau reconstruit numeroase monumente la Baia, Roman, Râşca, Suceava, Hârlău, Târgul Frumos. Urmărind exemplul soţului ei, Elena Rareş, doamna ţării, a îmbogăţit şi ea arhitectura moldovenească cu frumoase edificii ridicate la Suceava şi Botoşani. Pornind de la experienţe mai vechi, pictorii epocii lui Petru Rareş au executat minunate picturi exterioare, vestite în toată lumea. Dintre ele se păstrează parţial sau pe suprafeţe mari frescele de la Probota, Sf. Gheorghe – Suceava, Humor, Baia, Moldoviţa, Bălineşti, Sf. Dumitru – Suceava, Coşula, Arbore, Voroneţ – ultima de la 1547.

Slăbit de boli, Petru Rareş a murit la 3 septembrie 1546 şi a fost înmormântat la Probota, în partea de nord a gropniţei din naos, ctitoria sa. Caracterizând personalitatea acestui vrednic voievod, cronicarul Grigore Ureche scria: „Cu adevărat era ficior lui Ştefan Vodă cel Bun, că întru totul simăna cu tătâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândea, lucruri bune făcea, ţara şi moşia sa ca un păstor bun o ocrotea, judecată pre dreptate făcea. Altmintrilea de stat era om cuvios şi la toate lucrurile îndrăzneţu şi la cuvântu gata, de-l cunoştea toţi că iaste harnic să domnească ţara”.

1514 – Papa Leon al X-lea a emis o bulă papală împotriva sclaviei.

1469 – A venit pe lume Vasco da Gama, celebrul navigator portughez care a descoperit calea maritimă spre India. A fost pentru scurtă vreme, în anul 1524, Guvernator al Indiei Portugheze cu titlul de „Vicerege”. A murit de malarie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 1524, fiind înmormântat în oraşul Kochi din India. Rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse în Portugalia, în 1539, fiind reînhumate în Vidigueira.

facebook-profile-picture

Stefan Damian

1488 posts | 0 comments

Comentarii

Public News FM

Public News FM

Scroll Up