All for Joomla All for Webmasters
15 februarie 1840, s-a născut Titu Maiorescu, întemeietor al criticii românești moderne, fondatorul Junimii

15 februarie 1840, s-a născut Titu Maiorescu, întemeietor al criticii românești moderne, fondatorul Junimii

Like
15
0
Wednesday, 14 February 2018
Calendar

1991: A luat fiinţă Grupul de la Vişegrad, organizaţie de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia.

1990 – A fost înfiinţată Uniunea Teatrelor din România (UNITER), avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.

1989 – Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenţia lor, în decembrie 1979.

1980 – A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.

1971 – Marea Britanie a adoptat sistemul zecimal, după 1200 de ani de funcţionare a unui sistem dodecimal.

1969 – A fost inaugurată linia ferată electrificată Bucureşti – Braşov, prima de acest fel din România.

1965 – Emblema frunzei de arţar a devenit steagul oficial al Canadei.

1949 – Pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăţi agricole a apărut pe ordinea de zi a şedinţelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al Partidului Muncitoresc Român.

1946 – A avut loc demascarea unei reţele de spioni ruşi în Canada.

Prim-ministrul canadian Mackenzie King a anunţat existenţa unei retele de spioni ruşi în Canada, informaţii  furnizate de un funcţionar de la Ambasada sovietică din Ottawa, Igor Gouzenko.

1944 – A fost bombardată şi distrusă mănăstirea Monte Cassino (Italia), de către aviaţia aliată.

Mănăstirea a fost întemeiată în 529, pe locul unei foste fortărețe romane, „Municipium Casinum”, de San Benedetto di Norcia (480-547).

La 15 februarie 1944, Comandamentul Aliat a ordonat bombardarea mănăstirii Monte Cassino. 224 bombardiere aliate au aruncat asupra mănăstirii 420 t de bombe şi au distrus mănăstirea.

Atacul terestru a fost dat a doua zi, pe 16 februarie, iar luptele au continuat până în luna martie.

1942 – A avut loc capitularea armatei britanice din Singapore în faţa japonezilor.

Marea Britanie a suferit una dintre cele mai grave înfrângeri militare din istoria sa. Japonezii au cucerit Singapore după un asediu de o săptămână. Mai mult de 60.000 de soldaţi britanici, australieni şi indieni au fost luaţi prizonieri.

Pentru Marea Britanie, aliata SUA şi a URSS, a fost momentul cel mai critic al luptei sale împotriva puterilor Axei.

1933 – Au avut loc Grevele muncitorilor ceferişti de la atelierele „Griviţa Roşie”, din Bucureşti.

Muncitorii, în rândul cărora comuniştii desfăşurau o intensă propagandă, au ocupat atelierele; după eşuarea negocierilor cu autorităţile, armata şi poliţia au tras în grevişti şi au pus capăt acţiunii (soldate cu 3 morţi şi 40 de răniţi din rândul muncitorilor).

În Parlament, măsurile Guvernului au fost aspru criticate de partidele din opoziţie.

1921 – A fost înființată legația română la Helsinki, Finlanda, care a funcționat până la 6 aprilie 1922 și a fost reînființată în 1934.

1898 – Nava de război americană USS Maine a sărit în aer, în portul Havana.

Cuba, la acea perioadă, era scena unor puternice revolte îndreptate împotriva stăpânirii coloniale spaniole. Prima insurecţie cubaneză, dintre anii 1868 şi 1878, se încheiase cu un eşec, în ciuda sprijinului primit de la americani. A doua insurecţie a început în aprilie 1895, fiind pătată de sânge de generalul Valeriano Weyler, supranumit „Măcelarul”.

Incidente grave au avut loc la Havana şi pentru a proteja cetăţenii americani de aici, a fost ancorată în rada portului nava de război USS Maine. Pentru a nu da naştere la incidente, căpitanul Charles Sigsbee a interzis echipajului să coboare pe ţărm.

Însă, în seara zilei de 15 februarie, o explozie puternică a zguduit Havana: muniţia aflată la bordul lui USS Maine sărise în aer, distrugând complet prova navei americane, care s-a scufundat în scurt timp.

266 de marinari au fost ucişi, iar ancheta derulată de autorităţile de la Washington au stabilit că dezastrul fusese provocat de o mină.

Preşedintele McKinley a cerut Congresului să declare război Spaniei, război din care Statele Unite au ieşit victorioase.

Incidentul a fost generat, se pare, de aprinderea spontană a prafului de cărbune din sala motoarelor. Au fost şi susţinători care au declarat că americanii îşi aruncaseră singuri vasul în aer, pentru a avea motiv de intrare în război.

1884 – A avut loc inaugurarea solemnă a Catedralei Sf. Iosif din Bucureşti

La Bucureşti, în capitala României care-şi pregătea drumul către Independenţă, se simţea nevoia unui monument în care să se oglindească romanitatea poporului nostru. Acesta va fi Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif, ctitorie a călugărului pasionist Ignazio-Felice Paoli, episcop de Nicopole şi vicar apostolic al Valahiei (1870-1883), primul arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti (1883-1885).

O catedrală catolică devenise necesară în perspectiva tot mai clară a înfiinţării unui sediu arhiepiscopal în capitala ţării (27 aprilie 1883). În acelaşi timp, o biserică încăpătoare era cerută de creşterea numărului catolicilor din Bucureşti. Străvechea biserică a călugărilor franciscani, Bărăţia, sediul episcopului-vicar apostolic de Bucureşti (începând cu anul 1782), devenise neîncăpătoare pentru miile de catolici: negustori, meşteşugari, diplomaţi, oameni de afaceri sosiţi din toate părţile Europei şi antrenaţi în procesul de modernizare a României.

Îndată după preluarea oficiului său la Bucureşti (16 octombrie 1870), episcopul Paoli şi-a dat seama de nevoile urgente ale diecezei: formarea unui cler autohton şi construirea unei biserici catedrale.

Alegerea patronului catedralei de la Bucureşti i-a fost sugerată monseniorului Paoli, indirect, de înşuşi papa Pius al IX-lea: la 8 decembrie 1870 Suveranul Pontif l-a proclamat pe sfântul Iosif „patron al Bisericii universale”. Care alt sfânt patron putea fi mai potrivit pentru o catedrală situată la extremitatea răsăriteană a lumii catolice, în mijlocul unui popor majoritar ortodox?!

Construirea Catedralei Sfântul Iosif (1873-1884)

În anii 1872 şi 1873 episcopul Paoli a cumpărat două terenuri în mahalaua Stejarului, (între gară şi palatul regal), cu suprafaţa de 816 stânjeni (3075 mp) la preţul de 5685 galbeni (66.798,75 lei). Aceşti bani proveneau din vânzarea unor proprietăţi care aparţinuseră franciscanilor, trecute în patrimoniul Vicariatului Apostolic al Valahiei după retragerea călugărilor din Valahia (1869). Costul terenului, cheltuielile notariale şi onorariul arhitectului au epuizat fondurile iniţiale. Din acest moment, episcopul Paoli a început să bată la uşile binefăcătorilor, din ţară şi străinătate, pentru edificarea operei sale.

Construcţia lăcaşului sacru a început în vara anului 1873, după ce Primăria capitalei a eliberat autorizaţia de construcţie (pe 17 iulie). În prealabil, Paoli îl contactase personal pe renumitul arhitect vienez Friederich von Schmidt, pentru realizarea proiectului. Ctitorul a optat pentru stilul romanic, caracteristic patriei sale de origine, Italia, combinat cu elemente gotice, specifice marilor catedrale ale Europei creştine. Catedrala era destinată generaţiilor viitoare, ca urmare i-au fost stabilite următoarele dimensiuni: 40 m lungime, 20 m lăţime şi 22 m înălţime.

Lucrările propriu-zise au început cu fundaţia prezbiteriului şi a deambulatoriului, sub supravegherea călugărului arhitect Alfons Zegers, chemat special de la Dablin pentru acest scop. Datorită terenului slab, de umplutură, cheltuielile au depăşit cu mult devizele iniţiale.

În toamna anului 1875 a avut loc ceremonia sfinţirii pietrei de temelie a Catedralei. Amintirea acestui moment solemn este gravată pe o placă de marmură, fixată lângă altarul Maicii Domnului: „Lui Dumnezeu cel mare şi bun, în cinstea sfântului Iosif, logodnicul sfintei Fecioare Maria, preacinstitul şi preavrednicul domn Ignatius Paoli, episcop romano-catolic de Bucureşti, a binecuvântat şi pus această piatră în ziua de 19 septembrie 1875”.

Criza provocată de intrarea României în Războiul de Independenţă (1877) l-a determinat pe episcopul Paoli să întrerupă lucrările la Catedrală; în anii 1878 şi 1879 el s-a axat pe strângerea de fonduri şi pe procurarea materialelor.

Şantierul a fost redeschis în februarie 1880, când s-au început lucrările la corpul central al bisericii, format dintr-o navă principală şi două nave laterale. Paoli i-a încredinţat şantierul arhitectului Carol Benisch. Tot în acest an a fost comandată şi tâmplăria, la Braşov, meşterului Ioan Pongratz.

Consacrarea Catedralei

La sfârşitul anului 1883 construcţia catedralei era terminată. Inaugurarea solemnă a fost fixată pentru 15 februarie 1884.

Arhiepiscopul Paoli, consumat de eforturile depuse pentru finalizarea Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti, a murit la Viena, pe 27 februarie 1885. Achitarea datoriilor lăsate de către ctitor precum şi continuarea dotărilor interioare a fost preluată de succesorul său, arhiepiscopul Giuseppe Palma (1885-1892). După el, arhiepiscopii care s-au succedat în scaunul arhiepiscopal de Bucureşti şi-au făcut o datorie sfântă din renovarea şi înfrumuseţarea măreţei catedrale, adesea afectată de vitregiile timpurilor şi ale oamenilor.

Opera monseniorului Paoli, Catedrala Sfântul Iosif, a devenit un reper vizibil al Bisericii catolice pe pământul românesc şi totodată un punct de atracţie, spiritual şi artistic, atât pentru simplii credincioşi, cât şi pentru mulţi intelectuali, artişti şi oameni politici ai capitalei.

1876 – A apărut lunar (până la 15 mai 1876), la Bucureşti, Revista literară şi ştiinţifică, sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Dimitrie Brândză.

1864 – A apărut revista România militară, devenită la 8 decembrie 1897, prin decretul regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major.

1851 – S-a născut Spiru Haret, matematician, sociolog și om politic liberal, organizatorul învățământului românesc de după 1864, membru al Academiei Române (d. 1912)

Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași – d. 17 decembrie 1912, București) a fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armenească, renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române.

Din 1879 se face cunoscut drept “om al școlii”, urmând o viață de inspector și de om politic, lucrând în favoarea școlii și a educației. El a fost poate cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea.

1843 – Consistoriul din Blaj a cerut episcopului Ioan Lemeni să facă demersuri pe lângă împărat împotriva legii privind obligativitatea limbii maghiare în administraţie, justiţie, şcoli, biserici etc, lege votată de Dieta Transilvaniei.

1840 – S-a născut Titu Maiorescu, întemeietor al criticii românești moderne, fondatorul Junimii, membru fondator al Societății Academice Române (d. 1917)

Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova – d. 18 iunie 1917, București) a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român mason, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.

Anii 1860 au mai însemnat pentru Maiorescu „prelecțiunile populare“ (conferințe asupra unor variate probleme de cultură adresate unui public destul de larg), întemeierea ”Junimii” împreună cu prietenii săi I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th.Rosetti, începerea activității de avocat, directoratul la Școala Normală „Vasile Lupu“ din Iași, înființarea, în 1867, a revistei Convorbiri Literare.

Deși perioada care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epocă de împlinire a idealurilor pașoptiste, totuși unele accente se schimbaseră, condițiile erau altele decât pe vremea tinereții romantice a lui Heliade Rădulescu, Alecsandri sau Bălcescu. Maiorescu reprezintă noua generație, junimistă, cu o nouă concepție asupra vieții sociale și culturale românești. Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator, adept al unei evoluții naturale, organice și temeinic pregătite, adversar al „formelor fără fond“, al căror rechizitoriu îl face în articolul din 1868, În contra direcției de astăzi în cultura română, în care condamnă introducerea unor instituții imitate după cele occidentale și cărora nu le corespundea un fond adecvat în mentalitatea, creația și nivelul de cultură al poporului român.

Rolul ”Junimii”, al lui Maiorescu însuși, este legat de creația și impunerea în conștiința publicului a unor scriitori ca Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu și alții.

A fost  prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de Interne, membru fondator al Academiei Române. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, a pus bazele junimismului politic.

A murit pe 18 iunie 1917, la vârsta de 77 de ani, în urma unei boli de cord. E înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

1823 – A venit pe lume Melchisedec (Mihail) Ştefănescu, episcop şi istoric; unionist convins, a luptat pentru unirea Moldovei şi Ţării Româneşti şi pentru consolidarea acesteia; a iniţiat, împreună cu Mihail Kogălniceanu, Legea secularizării averilor mânăstireşti;

A fost un editor de izvoare istorice; membru al Societăţii Academice Române, vicepreşedinte al Academiei Române (1882-1885).

1690 – A fost încheiat tratatul secret de la Sibiu, între Constantin Cantemir, domnul Moldovei, și împăratul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, Lepold I, dinastia Habsburg.

Tratatul cuprindea 5 articole, iar clauzele acestui document prevedeau garantarea domniei ereditare familiei Cantemir, neimpunerea religiei catolice în Moldova, ajutor reciproc în caz de invazie polonă.

Moldova urma, de asemenea, să sprijine acțiunile antiotomane ale habsburgilor, după ce forțele imperiale  ajungeau la Brăila sau Siret. În schimbul celor enumărate anterior, Moldova era obligată să le plătească imperialilor un tribut de 50 000 de galbeni.

Articolul al doilea al tratatului prevedea: Domnul va fi întărit pe viaţă, iar fiului său mai mare i se va conferi titlul de conte.

1564 – S-a născut astronomul renascentist Galileo Galilei.

Savantul englez Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne”.

Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii.

Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumite în cinstea sa lunile galileene), observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.

Galileo a susținut copernicanismu, fapt ce a dus la controverse în epocă, majoritatea filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum că Pământul ar fi centrul universului.

După 1610, când a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție din partea a numeroși filosofi și clerici, doi dintre aceștia denunțându-l inchiziției romane la începutul lui 1615. Deși la acea vreme a fost achitat de orice acuzație, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals și contrar Scripturii” în februarie 1616, iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susținerea sa, ceea ce a promis să facă. După ce, mai târziu, și-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, a fost judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, forțat să retracteze și și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu.

facebook-profile-picture

Stefan Damian

2245 posts | 0 comments

Leave a Reply

Public News FM

Public News FM

Scroll Up