All for Joomla All for Webmasters
16 aprilie 1889, s-a născut Sir Charles Spencer Chaplin, actor, regizor şi producător de film englez, considerat unul dintre geniile cinematografiei

16 aprilie 1889, s-a născut Sir Charles Spencer Chaplin, actor, regizor şi producător de film englez, considerat unul dintre geniile cinematografiei

Like
3
0
Sunday, 15 April 2018
Calendar

2002 – Israelul a cerut mai multor state, printre care şi României, medierea cu Siria a situaţiei din sudul Libanului, unde miliţiile libaneze şiite pro-iraniene Hezbollah au atacat aproape zilnic zonele de graniţă din nordul Israelului.

1999 – A cincea mineriadă: La Bucureşti a avut loc o conferinţă de presă comună a GDS, Alianţa Civică, AFDPR, LADO, Asociaţia victimelor mineriadelor 1990–1991, la care s-a făcut publică hotărârea de a organiza un marş de protest faţă de manifestările minerilor. La Timişoara, peste o mie de reprezentanţi ai societăţii civile au organizat un miting de protest. La ora 15.00, minerii au forţat barajul de la Costeşti, pe care, după o oră, l-au spart.

1998 – Papa Ioan Paul al II-lea a sosit în vizită la Havana, pentru prima dată în Cuba (21.01-25.01.1998).

1991 – S-a deschis, la Bucureşti, Oficiul Fondului pentru Copii al Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNICEF).

1976 – Supersonicul Concorde, care a fost dezvoltat datorită unei colaborări între francezi şi englezi, a fost folosit pentru prima oară.

1964 – Eugène Ionesco, dramaturg francez de origine română, a fost ales membru al Academiei Franceze.

1957 – În România s-a dat un decret privind desfiinţarea cotelor obligatorii la produsele agricole vegetale şi la lapte, stabilite prin decretele din 1953 şi 1955.

1956 – A avut loc aderarea Austriei la Consiliul Europei.

1954 – A fost executat în închisoarea Jilava, după un simulacru de proces, Lucreţiu Pătrăşcanu, unul dintre liderii PCR, participant de seamă la înfăptuirea actului de la 23 august 1944, jurist, sociolog şi publicist, profesor la Universitatea Bucureşti, ministru al Justiţiei între 1944 şi 1948. A fost arestat în 1948, sub acuzaţie falsă de complot, împreună cu Lena Constante, Elena Pătrăşcanu, Bellu Zilber, Harry Brauner.

1954 – Primul submarin bazat pe energie nucleară, USS Nautilus, a fost lansat la apă de Statele Unite la Groton, Conneticut.

1944 – A avut loc primul bombardament de noapte al aviaţiei engleze asupra României în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial. În cadrul bombardamentului a fost atacat Turnu Severin.

1943 – A fost sfinţită Biserica „Sf. Nicolae” din Copou, construită în perioada 1937-1943. Principalul ctitor al bisericii a fost cărturarul Nicolae Iorga. Icoanele catapetesmei şi ale iconostaselor sunt opera pictorului Corneliu Baba. Pictura interioară a fost realizată între anii 1962-1965 de către Vasile Pascu din Fălticeni. S-au făcut lucrări de restaurare şi consolidare, după cutremurele din 1977, 1986 şi 1990. Pictorul ieşean Dimitrie Gavrilean a restaurat picturile interioare şi a zugrăvit picturile exterioare între anii 1993 şi 1995. În curtea bisericii se află bustul în bronz al lui Nicolae Iorga, opera Gabrielei Manole-Adoc.

1938 – Au fost arestaţi şi condamnaţi apoi la închisoare mai mulţi conducători legionari, printre care şi căpitanul Gărzii de Fier din România, Corneliu Zelea Codreanu.

1925 – A avut loc atentatul de la Biserica „Sveti Nedelia” din Sofia, una dintre cele mai negre pagini din istoria europeană a secolului XX.

Partidul Comunist Bulgar, fiind scos în afara legii, a folosit acest lăcaş pentru a elimina pe cei mai de seamă reprezentanţi ai regimului aflat la putere.

1920 – Congresul Partidului Poporului din România, condus de Alexandru Averescu, a aceptat fuzionarea cu gruparea lui Sergiu Niţă a Ligii Poporului din Basarabia, ceea ce a permis extinderea Partidului Poporului în Basarabia.

Noul partid a avut de înfruntat în Basarabia opoziţia Partidului Ţărănesc, cel mai popular partid din Basarabia la acel moment.

1919 – Adunarea Constituantă, convocată la Dublin, a proclamat Irlanda republică independentă. A fost format un guvern naţional irlandez, iar Eamon de Valera a fost numit preşedintele Republicii Irlanda şi şeful guvernului.

1919 – A început Bătălia din Munţii Apuseni din cadrul Războiului româno-ungar de la 1919. Armata regală română, respingând atacul ungar, a început ofensiva, atingând Tisa la 1 mai 1919.

Atitudinea ofensivă a Ungariei bolşevice, care încheia o alianţă cu bolşevicii lui Lenin, era menită să desfiinţeze statul român printr-un atac combinat, de către unguri dinspre vest, prin Transilvania, şi de către ruşi dinspre est, prin Basarabia. Cele două regimuri comuniste ar fi urmat să-şi dea mâna pe crestele Carpaţilor Orientali, deveniţi graniţă între Rusia Sovietică şi Ungaria bolşevică. Din fericire, proiectul nu s-a putut realiza, atât datorită ofensivei româneşti care a desfiinţat Ungaria bolşevică, cât şi în urma rezistenţei româneşti de pe Nistru contra bandelor bolşevice ce testau tăria apărării trupelor române, dar nu în ultimul rând, datorită ofensivei ruşilor albi ai generalului Denikin în sudul Ucrainei. Această ofensivă le-a dat răgazul românilo pe Nistru pentru a se putea concentra spre vest, spre ameninţarea Ungariei bolşevice.

Generalul Traian Moşoiu a condus Comandamentul Trupelor din Transilvania până la 11 aprilie 1919, când conducerea a fost luată de generalul Gheorghe Mărdărescu, generalul Moşoiu preluând comanda grupului de armate Nord . A condus contraofensiva victorioasă încheiată cu ocuparea Budapestei, devenind comandant al garnizoanei române din Budapesta, apoi guvernator militar al teritoriilor ungare de la vest de Tisa. După revenirea din Ungaria, a fost pentru scurtă vreme ministru de război, apoi senator, şi, ulterior, ministru al comunicaţiilor (1922-1923) şi al lucrărilor publice (1923-1926).

Până atunci, Ungaria suferise transformări nemaiîntâlnite în orice stat, prin rapiditatea cu care trecea de la o orientare la alta, doar pentru prezervarea imperiului său, pentru a-şi putea continua politica sa de asuprire a românilor, croaţilor, slovenilor, slovacilor, cehilor, polonezilor etc. Imperiul austro-ungar prăbuşindu-se în urma războiului, Ungaria a devenit revoluţionară, proclamând desfacerea ei de Austria, la 2 noiembrie 1918, dar fără să recunoască şi separarea celorlalte provincii ale imperiului. Doreau să se desprindă de Austria, dar să păstreze restul teritoriilor locuite majoritar de celelalte naţii din vechiul imperiu. Astfel, nici prin gând nu le trecea să recunoască plebiscitul de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, atunci când reprezentanţii naţiunii române din Transilvania au spus răspicat întregii lumi că doresc să se unească cu ţara. Înainte de asta, în timpul revoluţiei de la începutul lui noiembrie, contele Istvan Tisza, unul dintre principalii responsabili pentru declanşarea războiului mondial, a fost ucis de soldaţii unguri, propriii săi soldaţi.

La 16 noiembrie 1918, prim-ministrul Karoly Mihaly a proclamat Ungaria republică, iar el însuşi s-a declarat antantofil. Timp de patru ani de război, şi înainte de acesta, Ungaria a fost unul dintre pilonii de bază ai Puterilor Centrale, susţinătoare fără rezerve a politicii agresive a Germaniei şi Austro-Ungariei, al cărei element de bază era, iar acum, peste noapte, a devenit o susţinătoare ferventă a Antantei, în speranţa că va avea câştig de cauză la Conferinţa de Pace de la Paris.

Oare oamenii ăştia nu-şi dau seama că au fost învinşi?, a întrebat generalul Berthelot în însemnările sale. Tone de material de propagandă au invadat Conferinţa de Pace, nu se precupeţea nici un efort pentru a influenţa hotărârile acesteia, în timp ce în zonele ocupate se declanşa o teroare fără precedent, pentru a amuţi pentru totdeauna glasul acelora ce susţineau ideile de autodeterminare, de a-i lăsa pe fiecare să-şi decidă soarta, conform principiilor enunţate de preşedintele american Woodrow Wilson.

Preşedintele Conferinţei de Pace, Alexandre Millerand, a ripostat: Voinţa popoarelor s-a exprimat în zilele din octombrie şi noiembrie 1918, atunci când dubla monarhie s-a prăbuşit şi când populaţiile îndelung asuprite s-au unit cu fraţii lor italieni, români, iugoslavi şi cehoslovaci.

Ungurii nu s-au descurajat şi au continuat propaganda, susţinând că singura garanţie pentru estul Europei ameninţat de spectrul bolşevic îl reprezenta o Ungarie mare şi puternică, între hotarele prevăzute de ei. Dar decizia Conferinţei de Pace de a le cere retragerea pe o nouă linie stabilită şi comunicată la 20 martie 1919, respectiv linia Hust – Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta, a bulversat aşa de mult conducerea Ungariei, încât guvernul Karoly a demisionat şi a cedat puterea bolşevicilor. Ungaria, dacă nu a reuşit să obţină ce dorea din vest, s-a orientat rapid spre est.

Karoly a declarat că cedează puterea proletariatului, iar Lenin: guvernul burghezo-conciliatorist nu şi-a dat el însuşi demisia, a început el însuşi tratative cu comuniştii, cu tovarăşii unguri care se aflau în închisori şi a recunoscut el însuşi că nu există altă soluţie decât trecerea puterii în mâna poporului muncitor.

Bolşevicii au preluat puterea, în Ungaria, la 21 martie 1919 şi au instaurat teroarea bolşevică, regim de opresiune care a durat 133 de zile, până a fost desfiinţat de armata română. La 24 martie, trei zile după preluarea puterii, după decretarea mobilizării, Comisariatul de război al guvernului comunist ungar a dat comandamentelor în subordine următoarele instrucţiuni referitoare la atitudinea trupelor, până la terminarea organizării Armatei Roşii Ungare:

Până când, pe baza recrutărilor treptate, nu vom dispune de o forţă suficientă pentru începerea operaţiunilor ofensive, se impune menţinerea fronturilor actuale. Aceleaşi instrucţiuni, referindu-se la frontul român, spun cam aşa: grupul colonelului Kratochwill va face gruparea forţelor în aşa fel în împrejurimile oraşului Sătmar, ca să poată ataca în direcţia Dejului. Valea Crişului Repede se va închide la Ciucea printr-un detaşament puternic.

Urmând instrucţiunile Comisariatului de război ungar, trupele ungureşti au început cu data de 24 martie 1919 puternice atacuri împotriva trupelor române pe linia de demarcaţie, executate de forţe de mărimea unui batalion, susţinute de artilerie şi trenuri blindate. Tot mai puternice au devenit aceste atacuri de la începutul lunii aprilie, mai ales în zonele Diviziei a 7-a (Seini – Hodod – Zalău) şi a 6-a, la Ciucea.

Confruntată cu noile realităţi, România se pregătea de ripostă. În situaţia dată, cea mai bună decizie a fost luată: ofensiva pe frontul de vest şi defensiva pe frontul de est. Era necesară anihilarea ameninţării de la vest, cea mai presantă, înainte ca cea de la est să devină prea puternică. O atitudine şi decizie corectă, atât din punct de vedere militar, cât şi strategic. Aşteptarea nu ar fi făcut altceva decât să întărească inamicul din vest, iar între timp pericolul din est ar fi devenit din ce în ce mai mare, punându-ne în situaţia imposibilă de a duce un război pe două fronturi, iar generalii români aveau experienţa proaspătă a războiului mondial, când au luptat pe două fronturi întinse, Carpaţii şi Dunărea, alături de aliatul rus nesigur.

La 10 aprilie 1919, Marele Cartier General a transmis un ordin de operaţii Comandamentului Trupelor din Transilvania. Conform acestuia, întrucât decizia Consiliului de la Paris (26 februarie) stipula că românii sunt în drept de a rezista, în caz de atac din partea ungurilor, şi de a

ocupa zona fixată, s-a ordonat pregătirea trupelor pentru ofensiva peste Carpaţii Occidentali, cu scopul de a ocupa teritoriul românesc până la linia fixată de Conferinţa de Pace de la Paris.

În dimineaţa zilei de 16 aprilie 1919, la ora 3.15, a început ofensiva generală a trupelor române peste Carpaţii Occidentali. Dar nu a fost să fie un atac general, în multe locuri a fost vorba de un contraatac, deoarece trupele ungare îşi începuseră deja propria lor ofensivă.

În noaptea de 15/16 aprilie, inamicul, în urma unei pregătiri de artilerie, a atacat posturile noastre de trecere de la nord-vest de Nagy Sikarlo, din sectorul Brigăzii a 3-a Roşiori, pe valea Someşului, reuşind să le respingă. Intervenind rezervele locale, inamicul a fost gonit, iar posturile noastre şi-au ocupat poziţiile lor. Tot în decursul acestei nopţi, forţele inamice au întreprins încercări de atac în sectorul Diviziei a 7-a, asupra posturilor noastre de la Giurtelecul Hododului – Ţigani, precum şi în sectorul Diviziei a 6-a, la nord-est de Ciucea. Toate aceste atacuri au fost respinse. În sectorul Brigăzii a 3-a Roşiori, pe valea Someşului, inamicul a continuat atacurile şi în cursul zilei de 16 aprilie, pe frontul Nagy Sikarlo – Erdoszada, trupele brigăzii de roşiori au rezistat însă cu energie, respingând toate atacurile inamicului.

Trupele ungureşti dispuneau de un total de 150 000 de luptători, dintre care 70 000 în Apuseni şi până la Tisa, iar restul la vest de Tisa, pe teritoriul actual al Ungariei. Acest efectiv era în creştere, datorită faptului că recrutările erau în curs. Valoarea combativă era relativ scăzută, din moment ce ideile bolşevice erau preponderente şi afectau disciplina trupelor, dar moralul lor era ridicat. Gruparea forţelor: 3 000 de bolşevici unguri şi ucraineni la nord de Sighetu-Marmaţiei; o divizie de secui (6 000 de oameni) cu 26 guri de foc (tunuri şi obuziere) şi un tren blindat, cuprindea Reg 1 Secui „Cap de mort” (1 700 oameni), Reg 12 Honvezi şi o parte din Reg 1 Secui (2 400 oameni) şi 2 000 de oameni în curs de mobilizare la Satu Mare (Valea Someşului); o brigadă de honvezi (Reg 24 şi 32, 4 000 de oameni şi 17 guri de foc), pe valea Someşului şi a Crasnei; două regimente de honvezi (Reg 21 şi Reg 4 incomplet), două regimente k.u.k. (Reg 39 şi Reg 51 incomplet), unităţi din Reg 3 honvezi, 37 şi 31 k.u.k., un batalion marinari şi un batalion pionieri (5 000 de oamni cu 16 guri de foc şi un tren blindat) pe valea Crişului Repede în zona defileului Ciucea; companii şi batalioane din Reg 4 honvezi, 37, 82, 101 k.u.k. (1 500 de oameni cu 8 guri de foc şi un tren blindat) pe valea Crişului Negru; companii şi batalioane din Reg 2 honvezi, 33, 46, 61 k.u.k. şi batalioanele 2 şi 28 vânători (3 000 de oameni cu 20 guri de foc şi două trenuri blindate, precum şi două automobile blindate) pe valea Crişului Alb.

Total în linia I-a, 22 000 de oameni, 87 guri de foc, 3 trenuri şi 2 automobile blindate. În linia a II-a, în curs de mobilizare, 16 000 de oameni la Carei, 6 000 la Oradea, 25 000 la Bekescsaba-Gyula şi 2 000 la Szolnok. Total în linia a II-a, 48 000 de oameni şi 65 guri de foc.

Între Munţii Apuseni şi Tisa se găseau 70 000 de oameni şi 152 guri de foc. Dincolo de Tisa, gata să intervină, încă 80 000 de oameni.

Împotriva lor, Comandamentul Român opunea următoarele forţe: 6 divizii de infanterie (4 din vechiul regat, a 6-a, a 7-a, Divizia 1 şi 2 Vânători, precum şi Diviziile 16 şi 18 ardelene, ultimele puse la dispoziţia Comandamentului Trupelor din Transilvania la 8 şi 11 aprilie); o divizie cavalerie; o brigadă roşiori (corp de elită cavaleri); 6 baterii de munte, un divizion autotunuri (2 baterii), un tren blindat şi un grup aviaţie (3 escadrile).

Un total de 69 batalioane, 32 escadroane, 44 baterii cu 176 guri de foc, efectiv total de 61 078 oameni.

Pe un front de 240 km, între Tisa şi Mureş, (200 km între Tisa şi Crişul Alb), românii opuneau 69 de batalioane, 28 de escadroane, 44 baterii cu 176 guri de foc împotriva celor 70 000 de unguri, cu 152 guri de foc.

Planul de operații român ținea cont de toate aceste aspecte, preconizând o concentrare și o economie a forțelor care să maximizeze avantajele trupelor române. A fost prevăzută astfel o acțiune hotărâtoare în sectorul de nord, între valea Someșului și Crișului Repede, executată de un grup principal de forțe (3 divizii de infanterie, o divizie de cavalerie și un detașament mixt). Această acțiune s-a data printr-un atac la centrul sectorului (divizia a 7-a) pe direcția generală valea Corundului și Zalăului–valea Crasnei–Carei și un atac la aripa stângă, pe valea Crișului Repede (cam două treimi din divizia a 6-a), pe direcția generală defileul Ciucea–Oradea. Legătura între cele două atacuri urma să fie menținută de către un detașament (colonel Cristofor) format din 3 batalioane și 3 baterii din divizia a 6-a, pe direcția văii Bereteului. Grosul diviziei a 2-a de cavalerie urma să fixeze inamicul pe valea Somesului, iar după ce atacurile diviziilor 6 și 7 vor clătina apărarea inamică, divizia a 2-a de cavalerie urma să avanseze spre Satu Mare, urmând să i se alăture de la divizia a 7-a brigada a 2-a roșiori (atașată inițial aici), brigadă ce urma să avanseze spre nord, de pe frontul diviziei a 7-a, pentru a menține legătura cu a 2-a de cavalerie.Acoperirea la nord urma să fie executată de detașamentul mixt Olteanu, pe valea Tisei, dinspre Sighetu Marmației. Rezerva grupului de nord o constituia divizia a 16-a ardeleană, chiar în spatele diviziei 7. Un atac secundar urma să fie dat în sectorul de sud al frontului, pe văile Crișului Alb și Negru, de către divizia 2 vânători. Rezerva generală era asigurată de divizia a 18-a ardeleană și divizia 1 vânători.

Planul Comandamentului român era cel mai bun, în condițiile date, atât din punct de vedere al concepției, cât și al posibilității de execuție, experiența celor doi ani de război spunându-și cuvântul.

În concluzie, concepția Marelui Cartier General român era o acțiune hotărâtoare cu grosul forțelor în centru, între Someș și Crișul Repede, pentru a respinge forțele inamice și a le întoarce apărarea. O acțiune secundară pe valea Crișului Alb și Negru, până la linia Beiuș – Boros Sebeș, de fixare a inamicului și interzicere a lui de a-și deplasa ajutoare spre sectorul destinat spre rupere. De asemenea, acoperirea dreptei dispozitivului de atac cu minimul de forțe pe valea Tisei.

Economia forțelor s-a realizat prin concentrarea în sectorul de rupere a unei mase puternice de trupe, aproximativ 35 000 de oameni grupați în 3 divizii de infanterie și una și jumătate de cavalerie (37 batalioane, 26 escadroane și 23 de baterii de artilerie) față de cei 18 000 de unguri cu 15 baterii de artilerie din linia întâi a sectorului. Din acest grup, un detașament mixt (general Olteanu) de 2 batalioane, 8 escadroane și o baterie urma să asigure valea Tisei.

Pentru acțiunea secundară, pe văile Crișului Alb și Negru, precum și pentru acoperirea pe valea Mureșului, divizia 2 vânători, întărită cu un regiment și o baterie ardelene (Regimentul Beiuș) și un detașament din divizia 1 vânători, un total de 12 000 de oameni față de 4 500 de unguri din linia întăi.

Rezerva românească era compusă din 16 000 de oameni (2 divizii, a 18-a ardeleană și 1 vânători, mai puțin un regiment și o baterie), față de 48 000 de unguri cu 60 de guri de foc în linia a doua.

La 16 aprile 1919, Divizia a 7-a (general Niculcea Constantin) a înaintat pe două coloane, cea de nord (Reg 16 inf și 3 baterii din Reg 4 artilerie), sub conducerea colonelului Ioan Constantin, pe direcția Cehu Silvaniei–Hodod–Supuru de Jos, și cea de sud, (Reg 27 inf cu 2 baterii, sub conducerea lt-col Cacip Gheorghe) pe direcția Țigani–Bala–Sărmășag. Flancgarda stângă, care făcea legătura cu divizia a 6-a, era formată din 2 batalioane din Reg 15 inf (bat. I maior Nădejde și bat. II maior Coroamă) și o baterie munte.

Trei batalioane maghiare din Reg 32 și 24 honvezi, susținute de baterii, au opus rezistență la satele Hodod, Hereclean, Diosig, Bala, Badon, Cățelul Unguresc și Recea, dar au fost respinse și coloanele au avansat ocupând până în seara zilei de 17 aprilie Supuru de Jos, Supuru de Sus, Dersida și Șimleul Silvaniei, alungând brigada de honvezi care încerca să reziste. Brigada 2 roșiori, a generalului Davidoglu, a ajuns la 17 aprilie, la Corund.

Divizia a 6-a (general Holban) a atacat forțele inamice ce blocau defileul Ciucea pe linia dealurilor de la nord, est și sud-est de satul Ciucea. Reg 11 inf (colonel Rotaru Dumitru) a atacat pe front, sprijinit de 5 baterii și jumătate de artilerie și 16 obuziere. Două batalioane din Reg 10 inf și o baterie de munte (lt-col Dănilă) au înaintat în direcția dealurilor Bendrei, Plopișul, Călini (nord defileul Ciucea) asupra flancului stâng inamic, iar un detașament compus din Reg 12 inf (col. Voiculescu Constantin) și o baterie de munte au înaintat pe direcția dealurile Mare și Scorușețului (sud Ciucea) – Remetea, pentru a întoarce rezistența inamică pe la sud de defileu și a ajunge cât mai repede la Gura Iadului (ieșirea de vest a defileului) tăind retragerea inamicului. Forțele inamice au fost respinse, în seara zilei de 17 aprilie fiind ocupate localitățile Remetea, Crasna, pe valea Crasnei.

Liniile de retragere ale brigăzii de honvezi fiind amenințate, aceștia s-au retras în grabă spre vest. La fel, pătrunderea diviziei a 7-a până la Supur a întors apărarea maghiară din valea Someșului, ungurii începând retragerea, urmate apoi și de cele de pe valea Tisei, presate de detașamentul generalului Olteanu. În situația creată, prin respingerea și manevrarea inamicului aflat în pericol de a fi încercuit, continuarea energică a ofensivei era o necesitate strategică de prim ordin. Astfel, pe 18 aprilie, Grupul de Nord a primit ordinul de a continua urmărirea cu cea mai mare energie pentru atingerea obiectivelor.

La extremitatea sudică a frontului, pe văile Crișului Alb și Negru, divizia a 2-a vânători (general Dabija) avea în față în linia I  4 000 de oameni cu 6-7 baterii de artilerie (24-28 guri de foc), 4 trenuri blindate și 4 automobile blindate, iar în linia a II-a la Beckescsaba se aflau 25 000 de oameni în curs de organizare și expediere pe front. Deci, necesitatea atacului preventiv se impunea, ca de altfel pe întreg frontul. Brigada 4 vânători (colonel Dumitriu), sprijinită de 5 baterii din reg 24 artilerie și un divizion din reg 29/4 obuziere, a atacat pe front poziția inamică Hălmagiu–Ciuci–vârful Dănilă–Gorgana. Brigada 3 vânători (colonel Paulian) a înaintat spre Talaci și Gura Honț, pentru a învălui flancul drept inamic și a bloca calea pe care i-ar putea veni inamicului ajutoare. Atacat puternic, inamicul s-a retras. După cucerirea liniei Hălmagiu–Ciuci, reg 9 vânători, un batalion reg Beiuș, o bat artilerie reg 24 art și una din reg 29/4 obuziere au format detașament colonel Rasoviceanu cu misiunea de a opera pe valea Crișului rapid spre Beiuș. Pe valea Crișului Negru, detașamentul colonel Rasoviceanu atacă și respinge forțele inamice ce ocupau Vașcău, după care continuă înaintarea prin luptă spre Beiuș.

În această situație, Comandamentul Trupelor din Transilvania completează ordinele de operații la 18 aprilie, cu scopul atingerii liniei fixate, Hust–Satu Mare–Carei–Oradea–Salonta. Trupele române ajungând cu avangărzile deja în câmpie, se aștepta ca ungurii să încerce să dea o bătălie decisivă undeva în zona Oradei, cel puțin așa părea din poziționările trupelor inamice ce băteau în retragere spre trupele din linia a doua. De aceea era necesară debușarea cât mai rapidă în câmpie cu ambele aripi, la nord între Someș și Crișul Repede, și la sud, pe văile Crișurilor Negru și Alb. Dezlănțuirea bătăliei decisive urmând să aibă loc după ieșirea din defileuri, era necesară întărirea avangărzilor, manevre și lovituri rapide pentru a pune în imposibilitate inamicul de a-și concentra forțele.

Astfel, a fost întărit Grupul de Nord și constituit cel de Sud (general Dabija), și au fost dirijate astfel încât, după ieșirea lor din defileuri, să se poată sprijini reciproc și concentra, cu grosul trupelor, cât mai repede pe câmpul de bătălie, care va avea loc în regiunea centrală între Debrețin și Oradea, asigurându-și liberatatea de acțiune pe timpul bătăliei, Grupul de Nord la flancul drept contra forțelor inamice ce ar fi putut opera dinspre Tisa, iar Grupul de Sud contra numeroaselor forțe inamice semnalate în zona Beckescsaba.

În timp ce trupele române respingeau inamicul și ocupau linia preconizată Hust–Satu Mare–Carei–Oradea–Salonta, informațiile obținute arătau că forțele inamice care se retrăgeau din Munții Apuseni se concentrează la nord de Debrețin și la sud, la

Beckescsaba, iar divizia de secui în zona Matesalka–Hodoz–Vaja, de altfel se afla în contact și luptă cu divizia 2 cavalerie.

Știrile mai arătau că ungurii trec peste Tisa toate materialele de cale ferată, precum și depozitele retrase din teritoriile ce trebuiau să revină României. Față de aceste știri, Marele Cartier General român intervine pe lângă Comandamentul armatei aliate de Orient să aprobe înaintarea trupelor noastre până la Tisa.

Această solicitare a fost impusă în primul rând prin considerațiunile militare. Concentrările inamice la Debrețin, Beckescsaba și divizia de secui arătau intenția clară a ungurilor de a nu înceta operațiunile nici după ocuparea către armata română a liniei menționate de Conferința de Pace, dimpotrivă, era de așteptat o nouă atitudine agresivă din partea lor. În aceste condiții, linia ocupată de români era dezavantajoasă, în câmpie, cu o lungime de 300 de km, fără vreun obstacol natural.

Aliații au aprobat înaintarea trupelor române până la Tisa, iar generalul Franchet d’Esperey își exprimă părerea că ar trebui să capturăm cât mai mult material și cât mai mulți prizonieri. Același general Franchet d’Esperey, cu câteva luni în urmă, negocia cu ungurii până unde pot înainta trupele române, stabilindu-se astfel cursul mijlociu al Mureșului ca demarcație, fapt ce a costat viața a sute de români rămași în teritoriul controlat de unguri. Iar acum, același Franchet d’Esperey îndeamna comandamentul armatei române să ia cât mai mulți prizonieri.

La 20 aprilie, Comandamentul Trupelor din Transilvania a ordonat continuarea operațiilor până la completa distrugere a forțelor cu care inamicul operează la est de Tisa și punerea lui în imposibilitate de a evacua forțele și materialul peste Tisa. Pentru asta era necesară ocuparea cât mai rapidă a nodurilor de cale ferată de la Debrețin și Beckescsaba și distrugerea podurilor de peste Tisa, mai puțin acelea care pot fi controlate rapid. Concepția manevrei preconizate de Comandamentul Trupelor din Transilvania ținea cont de realitățile câmpului de luptă și de forțele implicate, ca număr fiind aproximativ egale, diferind doar dispunerea lor.

Astfel, în fața Grupului de Nord, în zona Mateszalka, inamicul dispunea de 6 000 de oameni (divizia de secui), în zona Debrețin, 20 000 de oameni (13 000 retrași de la Carei, 4 000 brigada de honvezi respinsă de divizia a 6-a, și cei 3 000 – 4 000 aflați la Debrețin de la început), plus cei retrași din valea Crișului Repede (5 000 oameni) și de la Oradea (6 000 oameni). În total, peste 35 000 de oameni în fața Grupului de Nord, întărite de circa 34 300 de oameni, la care se adaugă în spate rezerva generală, divizia a 18-a ardeleană, 9 900 de oameni. Pe frontul Grupului de Sud, în zona Beckescsaba, inamicul dispunea de 30 000 de oameni în fața celor 13 000 români (diviziile 1 și 2 vânători).

Ținând cont de distanțele ce separau concentrările inamice (60 km între Mateszalka și Debrețin și 100 km între Debrețin și Beckescsaba) rezultă că în cazul unei acțiuni energice a trupelor române, grupările inamice nu se puteau ajuta și sprijini la timp. Concepția operativă a Comandamentului român era cea de a lovi succesiv concentrările inamice, astfel Grupul de Sud va pronunța atacuri de fixare a forțelor inamice superioare de la Backescsaba, în timp ce Grupul de Nord va izbi spre Mateszalka, aruncând divizia de secui peste Tisa, va ocupa linia Tisei și va arunca podurile în aer, apoi va debușa spre sud, cuprinzând Debreținul pe la nord, în timp ce divizia a 6-a va ataca dinspre sud de la Oradea, iar a 7-a dinspre est. Ulterior, forțele române au manevrat spre sud, tăind calea de retragere a forțelor inamice de la Beckescsaba.

1911 – A avut loc prima ediţie a Raliului Monte Carlo.

1899 – În Germania a fost fabricat primul automobil Opel „Made in Ruesselsheim”.

1889 – A venit pe lume, la Londra, Sir Charles Spencer Chaplin, actor, regizor şi producător de film englez, considerat unul dintre geniile cinematografiei, personalitate de primă mărime a secolului al XX-lea. Creator al celebrului Charlot, personaj comic şi în acelaşi timp tragic, simbol al omului simplu în luptă cu viaţa. În 1971 a fost laureat cu Premiul Oscar pentru întreaga activitate. A realizat 79 de filme de scurt metraj şi lung metraj, printre care: Goana după aur (1925), Luminile oraşului (1930), Dictatorul (1940), Un rege la New York (1957) etc.

1871 – S-a născut dramaturgul irlandez John Millington Synge. A avut o contribuţie fundamentală la renaşterea literară irlandeză. Creaţia sa este impregnată de un realism aspru, cu sugestii romantice şi simbolico-folclorice, străbătută de sarcasm, ironie şi lirism, elemente ce concură la zugrăvirea atmosferei ireale a satului irlandez, apăsat de superstiţii, conturînd totodată destine puternice. Capodopera sa este considerată drama „Năzdrăvanul Occidentului”.

1870 – S-a dat un decret privind înfiinţarea Societăţii generale de asigurare reciprocă Transilvania, cu sediul la Sibiu.

1869 – A apărut, la Bucureşti, revista Traian, editată de Bogdan Petriceicu Haşdeu.

1864 – A fost adoptată legea pentru organizarea judecătorească din România.

1648 – La Alba Iulia a apărut prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, sub îngrijirea mitropolitului Andrei Şaguna.

1077 – Henric al IV-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, s-a prezentat ca penitent la Canossa (localitate din Italia de nord), pentru a obţine iertarea papei. După o aşteptare de 3 zile, a fost primit de papa, care i-a ridicat excomunicarea.

facebook-profile-picture

Stefan Damian

2079 posts | 0 comments

Leave a Reply

Public News FM

Public News FM

Scroll Up