17 decembrie 1989, a început masacrul de la Timişoara: în noaptea de 16 spre 17 decembrie

0 780

2000 – A avut loc reinaugurarea Coloanei fără sfârşit, operă a sculptorului Constantin Brâncuşi, aflată din 16 septembrie 1996 în lucrări de restaurare.

1994 – A fost semnat, la Lisabona (Portugalia), Tratatul Cartei Europene a Energiei, document juridic de punere în aplicare a principiilor formulate în Carta Europeană a Energiei.

1991 – A fost semnată Carta Europeană a Energiei, prin Actul final al Conferinţei Cartei Europene a Energiei de la Haga.

1989 – A început masacrul de la Timişoara: în noaptea de 16 spre 17 decembrie a fost executat ordinul de evacuare din Timişoara al pastorului Tokes.

Pe parcursul întregii zile au avut loc ciocniri între forţele de ordine şi manifestanţi. Militarii au fost huiduiţi şi loviţi cu pietre, protestatarii atacând sediul PCR.

La Bucureşti, Ceauşescu a hotărât, în cadrul unei şedinţe a CPEx, folosirea forţei armate la Timişoara. Ion Coman, secretar CC al PCR, a fost numit comandant unic pentru Timişoara, membri din conducerea partidului, armatei şi securităţii fiind trimişi în acest oraş.

În urma unei teleconferinţe organizată de Ceauşescu cu activul de partid şi de stat din toate judeţele ţării, factorii de răspundere au ordonat forţelor de ordine să tragă în manifestanţii de la Timişoara.

Au început lupte de stradă soldate cu morţi şi răniţi, peste 60 de oameni pierzându-şi viaţa. Timişoara a fost izolată, căile de acces în oraş fiind blocate.

1971 – În România, Marea Adunare Naţională a adoptat Legea nr. 24, a cetăţeniei române, care prevedea pierderea cetăţeniei române de către cei care pleacă din ţară în mod clandestin sau fraudulos şi de către cei care, aflându–se în străinătate, se fac vinovaţi de „fapte ostile”.

1963 – Guvernele român şi francez au ridicat legaţiile lor de la Bucureşti şi Paris la nivel de ambasadă.

1942 – Al Doilea Război Mondial: Guvernele britanic, american şi sovietic au somat Germania să pună capăt măsurilor de exterminare a evreilor, sub ameninţarea cu represalii; în acel moment, în urma aplicării „soluţiei finale” (adoptată la Conferinţa de la Wannsee din 20 ian. 1942), fuseseră ucise deja aproape două milioane de persoane.

1917 – La Tiraspol s-a desfășurat Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului, o consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917, de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste.

La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea, prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei „Ardealul”.

Congresul Moldovenilor din stânga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată câte o rezoluție. Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești și a alfabetului latin; În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească; În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărât înființarea de polcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească.

Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stânga Nistrului și anume rămânerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova. Decizia a fost amânată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale, la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stânga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei.

Congresul  de la Tiraspol s-a rezumat la ideea unirii regiunilor românești din stânga Nistrului cu Basarabia.

1909 – A fost adoptată Legea privind sindicatele funcţionarilor statului, de către Camera Deputaţilor, care interzicea dreptul de asociere şi de grevă tuturor salariaţilor statului, ai judeţelor şi comunelor.

1903 – A avut loc în Kitty Hawk, statul american Carolina de Nord, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, realizat după planurile fraţilor Orville şi Wilbur Wright.

1893 – A venit pe lume medicul Dimitrie Bagdasar, medic neurochirurg român, profesor la Facultatea de Medicină din București, cel care a pus bazele școlii românești de Neurochirurgie din România, membru post–mortem al Academiei Române.

1890 – A fost înfiinţată, la Bucureşti, Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor, care a dus o bogată activitate culturală şi politică pentru întărirea unităţii românilor din România şi Transilvania.

1863 – În Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei a fost votată Legea secularizării averilor mănăstireşti, care prevedea că:

Toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate, precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai, precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele (n.r. mănăstiri mici, subordonate unor mănăstiri mai mari, termen din limba greacă) lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului .

Secularizarea averilor mănăstireşti a fost, alături de reforma agrară, una dintre reformele fundamentale adoptate de Alexandru Ioan Cuza pentru modernizarea Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, prin care proprietăţile bisericilor şi mănăstirilor închinate (mănăstiri din Valahia şi Moldova care, începând cu sec. al XII-lea, odată cu creşterea influenţei greceşti, au fost închinate cu tot venitul lor unor mănăstiri greceşti de la Sf. Munte şi Patriarhilor de la Constantinopol, Alexandria şi Ierusalim) din ţară au fost trecute în proprietatea statului.

Măsura adoptată în 1863, la 4 ani de la Unirea Principatelor, era fundamentală pentru formarea noului stat român, întrucât 1/4 din suprafaţa arabilă a ţării aparţinea mănăstirilor româneşti aflate sub influenţă preponderent greacă. Aceste proprietăţi generau anual venituri de circa 7 milioane de franci, bani care luau calea străinilor şi pe care călugării greci instalaţi în mănăstiri îi cheltuiau după bunul plac, fără să aducă un folos real românilor.

Măsura adoptată de guvernul Mihail Kogălniceanu răspundea unor cerinţe mult mai vechi ale revoluţiei de la 1848 şi a Adunărilor ad-hoc. Problema mănăstirilor înstrăinate avea în principatele româneşti o istorie mult mai lungă. Se obişnuia ca domnii şi boierii mai înstăriţi să facă donaţii mănăstirilor, în bunuri sau în moşii. Cu timpul, veniturile mănăstirilor s-au transformat din resurse necesare desfăşurării activităţii de cult în simple surse de venit pentru patriarhiile şi mănăstirile cărora erau închinate. Obligaţiile către administraţia Valahiei erau ignorate.

Călugării străini beneficiau de un statut care-i scotea de sub incidenţa legilor din principate. Ei acumulaseră, pe diverse căi, averi impresionante. Cu toate că Regulamentul Organic a introdus obligativitatea plăţii dărilor către stat în proporţie de un sfert din veniturile realizate, măsura a rămas literă moartă din cauza refuzului grecilor de a se supune acesteia. Chestiunea nu putea fi reglementată din cauza sprijinului pe care Rusia şi Imperiul Otoman îl acordau Patriarhiei de la Constantinopol.

Încă de la începutul domniei sale, Alexandru Ioan Cuza avea în programul său de reforme secularizarea averilor mănăstireşti.

În 1859, când Poarta a decis printr-un decret să le scutească de la plata contribuţiilor către stat, guvernul român şi-a manifestat autoritatea sechestrându-le veniturile.

În martie 1863, consiliul de miniştri al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei a hotărât ca limba de oficiere a slujbelor să fie limba română, care fusese cu timpul înlocuită de alte limbi. Prevestind inevitabilul, mulţi călugări greci încercau să părăsească ţara, luând cu ei obiecte de preţ de prin mănăstiri.

Autorităţile au dispus atunci condiţionarea eliberării de paşapoarte unor garanţii corespunzătoare. Astfel, s-au salvat de la înstrăinare obiecte importante din patrimoniul naţional, iar multe dintre ele aveau să fie adunate, un an mai târziu, în cadrul Muzeului naţional de antichităţi, instituit de Cuza prin decret domnesc.

Cuza a poruncit să fie controlată gestionarea mănăstirilor, ocazie cu care au fost scoase la iveală numeroase nereguli în evidenţa şi gestionarea fondurilor. În iulie 1863, guvernul a oferit o sumă importantă călugărilor greci drept despăgubire (30 milioane franci), dar aceasta a fost refuzată.

Prin aceasta se încerca o soluţionare pe cale amiabilă a unei chestiuni care avea implicaţii internaţionale delicate, dar Turcia, Austria şi Rusia se opuneau vehement. Cu toate acestea, guvernul Kogălniceanu a grăbit dezbaterea şi adoptarea legii.

Un rol important l-a jucat şi Dimitrie Bolintineanu, iar pe plan extern de recunoaşterea măsurii s-a ocupat în bună parte Costache Negri.

În total, au fost trecute în proprietatea statului 75 de mănăstiri închinate bisericii greceşti, dintre care 44 din Valahia şi 31 din Moldova, care deţineau, la rândul lor, mai multe metocuri şi moşii. Numărul moşiilor închinate era de 560 (366 în Valahia şi 194 din Moldova). Ele totalizau circa un sfert din teritoriul arabil al ţării, plus numeroase păduri.

Legea secularizării prevedea o compensaţie de 82 milioane lei (din care aveau să se scadă 31 milioane), o sumă mare pentru bugetul ţării, bani pe care călugării greci i-au refuzat nemulţumiţi. Conducerea Bisericii Ortodoxe a hotărât să refuze oferta făcută de statul român, în speranţa că Puterile garante vor interveni. În final, călugărilor nu li s-a mai plătit nimic.

Pentru a nu avea aparenţa unei legi xenofobe, au fost secularizate deopotrivă şi averile mănăstirilor româneşti care nu ţineau de greci. Măsura a suscitat protestele vehemente ale Turciei, dar în ciuda acestora, Cuza a mers înainte cu aplicarea ei. Moşiile recuperate au format Domeniile Statului. O bună parte dintre ele au fost divizate în loturi şi atribuite ţăranilor împroprietăriţi în reforma agrară care a urmat în 1864. Peste câţiva ani, în timpul domniei lui Carol I, Parlamentul a declarat definitiv închisă problema mănăstirilor închinate.

1851 – Din iniţiativa lui Ioan Andrei Wachmann şi a lui Ludovic Wiest, s-a înfiinţat Conservatorul de muzică din Bucureşti.

1830 – S-a născut Jules Huot de Goncourt, scriitor şi istoric; împreună cu fratele lui, Edmond de Goncourt, a redat atmosfera vieţii culturale a vremii în „Jurnalul”, publicat în 1896; tot el a împlinit dorinţa testamentară a fratelui lui de a întemeia Academia Goncourt, care acordă în fiecare an Premiul Goncourt pentru cel mai bun roman apărut în Franţa.

Leave A Reply

Your email address will not be published.