All for Joomla All for Webmasters
17 ianuarie 1860, a venit pe lume Anton Pavlovici Cehov, prozator și dramaturg rus

17 ianuarie 1860, a venit pe lume Anton Pavlovici Cehov, prozator și dramaturg rus

Like
21
0
Tuesday, 16 January 2018
Calendar

2010 – În Haiti s-a declarat starea de urgenţă. Aproximativ 70.000 de morţi au fost puşi în gropi comune, după cutremurul care a devastat ţara.

1995 – Un cutremur de 7,3 grade pe scara Richter, care a avut loc în apropiere de Kobe, Japonia, a provocat 6.433 victime umane şi a produs pagube materiale.

1998 – Preşedintele american Bill Clinton, acuzat de hărţuire sexuală de Paula Jones, a fost audiat sub jurământ timp de cinci ore. A fost pentru prima dată în istoria SUA când un preşedinte în exerciţiu depune mărturie în calitate de acuzat, în cadrul unei proceduri judiciare.

1975 – S-a înfiinţat Întreprinderea Metroul Bucureşti, subordonată Consiliului de Miniştri, cu scopul proiectării şi executării metroului în municipiul Bucureşti.

1957 – URSS şi R.P. Chineză au emis o declaraţie comună prin care condamnau „Doctrina Eisenhower”.

Pe 9 martie 1957, parlamentul american a aprobat doctrina politicii externe americane, orientată spre consolidarea poziţiilor Washingtonului în Orientul Mijlociu. Autorii documentului au fost preşedintele SUA Dwight Eisenhower şi secretarul de stat John Foster Dulles.

În esenţă, preşedintele primea dreptul de a folosi forţa militară în această regiune. Autorităţile americane au trasat încă o sarcină: slăbirea influenţei URSS în regiune.

Adoptarea noii doctrine a SUA a fost o reacţie la eşecul agresiunii anglo-francezo-israeliene împotriva Egiptului în 1956, legată de soarta Canalului de Suez – una din căile navigabile cheie din lume. Conflictul a devenit cunoscut sub denumirea de criza Suezului, în care un rol important l-a jucat URSS. Liderul sovietic, Nikita Hruşciov, a ameninţat Marea Britanie, Franţa  şi Israelul cu măsuri ferme, chiar până la aplicarea de lovituri cu rachete. Un asemenea scenariu putea duce la un război nuclear între URSS şi SUA, care inevitabil s-ar fi situat de partea aliaţilor. Drept urmare, Washingtonul a cerut agresorilor să înceteze acţiunile de luptă.

În esenţă, doctrina a stabilit sarcina nu numai de a consolida influenţa Washingtonului în Orientul Mijlociu, ci şi de a crea un cap de pod, îndreptat împotriva lagărului socialist, în primul rând împotriva URSS. Eisenhower a exprimat în mod explicit disponibilitatea trupelor americane de a proteja integritatea teritorială şi independenţa politică a ţărilor, care au nevoie de asistenţă, împotriva agresiunii militare a oricărei naţiuni, controlată de „comunismul internaţional”.

Potrivit doctrinei, orice ţară din regiune putea solicita ajutor economic şi militar de la SUA, în cazul în care era supusă unei agresiuni din partea altui stat.

SUA au dorit să apere ţările arabe, tocmai de această „ameninţare”, instituind acolo hegemonia proprie cu ajutorul amestecului în treburile interne şi a controlului asupra politicii externe. În 1957, doctrina lui Eisenhower a fost aplicată sub pretextul apărării Iordaniei de „agresiunea” Siriei. În 1958, SUA au continuat  intervenţia militară directă în Liban, iar peste 9 ani au susţinut agresiunea armată a Israelului împotriva ţărilor arabe.

După destrămarea URSS, care a fost o contrapondere la SUA în această regiune, Washingtonul şi-a intensificat eforturile, lucru care este specificat în doctrină.

1949 – În SUA a fost difuzat primul sitcom, The Goldbergs, comedie de situaţie, care a devenit rapid cel mai popular gen de emisiune televizată, ocupând astăzi un loc important în grila de programe a televiziunilor din Statele Unite.

1949 – În SUA a fost lansat pe piaţă celebrul automobil VW Beetle („Broscuţa”), cea mai vândută maşină a tuturor timpurilor.

1946 – Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit, pentru prima dată, la Londra, în palatul Westminster, unde a adoptat principiile de funcţionare ale acestui organism internaţional.

1945 – A avut loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă.

1933 – În România a avut loc noua reducere a salariilor şi pensiilor cu 10-12,5% (a treia „curbă de sacrificiu”), aprobată de parlament la 13 februarie 1933.

1929 – A ieşit în lume, pentru prima oară, Popeye marinarul, unul dintre cele mai iubite personaje de desene animate. Această primă apariţie a avut loc într-o serie de benzi desenate realizate de Elzie Segar, în ziarul „Evening Journal”.

În 1937, producătorii americani de spanac i-au ridicat lui Popeye o statuie în Crystal City, drept mulţumire că vânzările crescuseră cu 30 %.

1917 – SUA a plătit Danemarcei 25 de milioane de dolari pentru Insulele Virgine Americane.

1912 – Robert Falcon Scott, căpitan în armata britanică, a atins Polul Sud, la o lună după norvegianul Roald Amundsen.

1911 – S-a născut George Joseph Stigler, economist american de factură neoinstituționalistă și istoric al economiei, laureat al Premiul Nobel pentru Economie (1982), membru fondator al Societății Mont Pelerin.

Ceea ce i-a adus Premiul Nobel au fost lucrările despre organizarea industrială și cauzele și efectele interferenței guvernului pe piața liberă. În acest sens, relevant este articolul lui Stigler „The Theory of Economic Regulation” publicat în 1971, unde respingea poziția tradițională conform căreia guvernul intervine pe piață pentru protejarea agenților implicați în jocul pieței. În mod curent intervențiile guvernului pe piață, care sunt contrare bunăstării generale, sunt justificate drept costuri ale unui scop social. Pentru Stigler „intervențiile politice sfidează explicațiile raționale”.

1906 – În baza legii asupra brevetelor de invenţii, s-a înfiinţat Oficiul român de invenţii, care înregistra atât invenţii româneşti, cât şi „brevete de importaţii”.

1895 – A văzut lumina zilei Grigore Nandriș, lingvist, filolog și memorialist român, profesor la universitățile din Cernăuți, Cracovia, București, Londra și Oxford.

Grigore Nandriș s-a născut și s-a format într-o perioadă în care relațiile româno-polone erau în plină dezvoltare, prin contribuția românilor care au activat în Polonia interbelică, pe atunci vecina de la nord a României.

A început studiile la Facultatea de Litere și Filozofie din București în anul 1915, dar acestea au fost întrerupte de Primul Război Mondial. După anul 1919, când a reușit să finalizeze studiile, Grigore Nandriș s-a specializat în filologie slavă și indoeuropeană la Universitatea din Viena. Între anii 1920-1923, a fost lector de limba română la Universitatea din Cracovia, continuându-și specializarea în slavistică cu profesorii K. Nitsch, J. Rozwadowski, J. Loś, J. Chrzanowski și Stanisław Wędkiewicz.

Grigore Nandriș a fost primul profesor de limba română la Cracovia, în cadrul lectoratului înființat în anul 1921. Şi-a luat în 1922 doctoratul în filologie cu teza Postacie czasownika w Evangeliarium Putnanum (Aspecte verbale în „Evangheliarul” slav de la Putna), lucrare din care a publicat mai târziu în primul număr din „Codrul Cosminului”.

Întors în țară, a funcționat ca profesor la Colegiul Pregătitor din Cernăuți, iar în toamna lui 1923, a primit o bursă de doi ani la Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, care a fost înființată de Nicolae Iorga (1920). În această perioadă, Nandriş s-a specializat la École Pratique des Hautes Études și École des Langues Orientales Vivantes, participând la cursurile ținute de Antoine Meillet, A. Mazon și Mario Roques.

În 1925, el a revenit în țară și a lucrat ca profesor la Școala Normală, iar un an mai târziu, a fost chemat profesor extraordinar la Catedra de filologie slavă a Universității din Cernăuți, post pe care s-a titularizat în 1929. Tot în 1929, Grigore a fost  ales președinte al Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, funcție pe care a deținut-o până în 1942. În această perioadă, a fost și președintele asociației Przyjaciele Polski.

Datorită prestigiului științific căpătat, Grigore Nandriș a devenit membru al Comisiei Dicționarului Academiei de Științe din Cracovia și i s-a acordat Medalia de Argint a Academiei Poloneze pentru Literatură din Varșovia.

În 1945, lingvistul a fost titularizat profesor la Școala de Studii Slavone Sud-Est-Europene din Londra, iar din 1946, a ținut prelegeri de filologie slavă la Facultatea de Limbi Medievale și Moderne de la Universitatea Oxford. În 1947, acesta a devenit membru al Societății Universitare Slave de la Cambridge, iar în toamna aceluiași an, chemat ca profesor titular la Catedra de filologie slavă de la Universitatea din Londra, unde a funcționat până la pensionare, în 1963.

Memorialistul și lingvistul Grigore Nandriș a fost format de Antoine Meillet. Influența maestrului său, mai ales cu a sa Linguistique historique et linguistique générale, poate fi lesne observată în studiile lingvistice ale lui Nandriș. Meillet, adept al teoriilor sussuriene, considera societatea drept factor hotărâtor în schimbările lingvistice: dacă limba este fenomen social, atunci ea nu poate fi studiată decât în strânsă legătură cu societatea. Școala sociologică franceză, în care se încadra și el, a mers în direcția definitivării principiilor și procedurilor de cercetare ale metodei comparativ-istorice.

Grigore Nandriș, ca specialist în slavistică, s-a aplecat și asupra relațiilor lingvistice româno-polone. Începând cu evidențierea elementelor românești din lexicul muntenesc (góralski) al Poloniei sudice, cercetătorul bucovinean a urmărit să demonstreze întâietatea românilor în zona cercetată (din zona populată de huțuli, până în Silezia și Moravia), combătând astfel cu argumente convingătoare teoriile maghiare. Preocupările sale pentru dialectologie demonstrează că lingvistului bucovinean nu-i erau străine curentele de idei ale lingvisticii europene.

Grigore Nandriș propunea o nouă abordare a problemei. Vorbind despre categoria verbală a aspectului, el simţea nevoia să lămurească eventualele nedumeriri ale neinițiaților într-ale slavisticii, explicând detaliat, cu argumente logice, apelând chiar la psihologie, cum e posibil ca o formă verbală de prezent să exprime viitorul în limbile slave. Astfel, în explicarea cuplurilor imperfectiv-imperfectiv de genul robić – zrobić, el făcea trimitere la modul românesc de a exprima viitorul prin prezent (ex. „mâine plec la țară”).

În urma analizei asupra modalității de a exprima viitorul în cazul verbelor perfective, Gr. Nandriș a concluzionat că limbile slave apusene și răsăritene se deosebesc net de cele sudice. Dacă în polonă, de exemplu, viitorul săvârșit admite doar verbul cu prefix aspectual, bulgara folosește viitorul perifrastic atât în exprimarea aspectului nesăvârșit, cât și săvârșit (cu auxiliarul буду).

Lucrările lingvistice ale lui Gr. Nandriș sunt orientate, cu precădere, asupra relațiilor româno-slave: Les diphtongues à liquides dans les éléments slaves du roumain, Cernăuți, 1925; Contribuție la metateza lichidelor în elementele slave din limba română, în „Codrul Cosminului”, 1931.

Primele studii ale lui Nandriș sunt axate pe chestiuni strict lingvistice, dar apoi se îndreaptă spre aspectele de mai larg contur, menite, pe de o parte, să definească trăsăturile specifice ale limbilor slave (Unitatea lingvistică a popoarelor slave, 1927), iar pe de alta, să releve elementele de limbă și structură preluate de slavi de la români, cercetând astfel un traseu inedit, nefrecventat de alți slaviști.

De la faptele de limbă a trecut la compararea și aprofundarea relațiilor interetnice din perspectiva folclorului și a textelor scrise, luminând mereu rolul culturalizator al românilor în spațiul est-european, ca în lucrările Les Rapports entre la Moldavie el l’Ucraïne d’après le folklore ukraïnien (1924), Hăis! Cea! (1927), Răzeș (despre cuvânt și instituție) (1928), The beginings of Slavonic culture in Romanian Countries.

Apariția cursului său capital de gramatică veche slavă, Handbook of Old Church Slavonic (1959) a fost salutată de lumea specialiștilor prin bogatele recenzii care i s-au dedicat. Totuși, această lucrare a fost întâmpinată și cu multe critică, reproșându-i-se că este prea descriptivă din punct de vedere diachronic, că îi lipsea consistența și organizarea întâlnite în lucrări similar.

Grigore Nandriș a adus o importantă contribuție prin Documente românești în limba slavonă din mănăstirile Muntelui Athos. 1372-1658 (1937). Nandriș a adus și o contribuție la cunoașterea motivului Dracula, publicată în articolul The Historical Dracula. The Theme of his Legend in the Western and in the Eastern Literatures of Europe (1966).

1893 – A fost detronată Liliuokalani, regina insulelor Hawaii.

Coloniştii albi din Hawaii au răsturnat-o  de la putere pe regina Liliuokalani, dorind anexarea acestui teritoriu la Statele Unite ale Americii. Preşedintele Harrison a acceptt proiectul, dar a fost învins în alegerile din 1892, astfel că anexarea acestor insule s-a produs în cele din urmă în 1898, după un acord cu Japonia.

1860 – A venit pe lume Anton Pavlovici Cehov, prozator și dramaturg rus.

Cehov s-a născut la Taganrog, un oraș de la Marea Azov. Între 1867 și 1879, a făcut studii primare și secundare în orașul natal, a frecventat teatrul și a condus o revistă a elevilor. După fuga tatălui său la Moscova, a fost nevoit să acorde meditații. În 1879, a început studii de medicină la Moscova și-și ajută financiar familia, publicând în reviste umoristice.

După absolvirea facultății în 1884, a profesat în jurul Moscovei, în 1886, a început colaborarea la revista Novoe Vremia (Timpuri noi). În această perioadă, a publicat proză, lucrând și la piesele sale de teatru.

1859 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a numit primul prim-ministru al Moldovei pe Vasile Sturdza.

Vasile Sturdza (n. 8 noiembrie 1810 – d. ianuarie 1870) a fost fiul vornicului Constantin Sturza din Bârlad. A făcut studiile în străinătate şi s-a întors în Moldova în 1833. Până în 1849, s-a ocupat mai mult de agricultură. Între 1849 şi 1850, a fost judecător în Divanul Domnesc din Iaşi, iar în 1850, a ajuns Ministru de Lucrări Publice în Moldova. La 1856, Sturdza a fost Preşedintele Divanului Domnesc, iar la 1857, Comisar al guvernului pe lângă Banca Naţională a Moldovei. Între octombrie 1858 şi ianuarie 1859, membru al căimăcămiei de trei împreună cu Ştefan Catargiu şi Anastasie Panu, a luptat pentru unirea Principatelor Române.

1821 – A fost redactat Cererile norodului românesc, document cu caracter constituţional. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme.

1749 – Domnitorul Grigore Ghica a dat hrisovul prin care a reorganizat învăţământul din Transilvania. Hrisovul mai stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti.

1562 – În Franţa a fost pus în aplicare Edictul de toleranţă, care acorda protestanţilor libertatea cultului.

1524 – Exploratorul italian Verrazano a căutat un drum spre China.

Navigatorul Giovanni da Verrazano a încercat să descopere prin nord-vest, plecând din Europa, drumul spre China, cu caravela Dauphine şi un echipaj de cincizeci de oameni. Pe 7 martie, el a atins coastele americane ale actualei Carolina de Nord, apoi coasta americană a Newfoundland-ului.

395 – A murit împăratul roman Theodosiu, eveniment care a marcat si sfârsitul unităţii teritoriale a Imperiului Roman.

Născut la Cuca, în nord-vestul Hispaniei, fiul generalului Flavius Theodosius, Teodosiu a îmbrățișat cariera armelor, dar s-a retras pe domeniile lui după execuția tatălui său în 376.

După moartea împăratului Valens la Adrianopol (378), a fost proclamat coîmpărat la 19 ianuarie 379, încredințându-i-se guvernarea provinciilor orientale.

Spirit energic și autoritar, Teodosiu a întreprins o serie de măsuri vizând întărirea capacității de rezistență a imperiului (reforme în domeniul dreptului, fiscalității, finanțelor, acceptarea unui număr sporit de contingente „barbare” în armată).

facebook-profile-picture

Stefan Damian

2284 posts | 0 comments

Leave a Reply

Public News FM

Public News FM

Scroll Up