Cea mai puternica planta detoxifianta

0 4

Planta cunoscută sub denumirea populară ”Trei-frați-pătați”, numită și ”panseluță de câmp” sau ”panseluță sălbatică” (denumirea științifică – ”Viola tricolor”), este o plantă ierboasă comună, din familia Violaceae. Numele plantei a fost sugerat de culoarea florilor, deși există și exemplare cu flori mai mici și mai decolorate decât cele tricolore.

”Trei-frați-pătați” crește spontan în fânețe, livezi, pe ogoare, diverse locuri cultivate, dar și la marginea drumurilor. Planta crește adesea în pâlcuri, iar florile sunt de culoare albastru-violet și galben, cu alb (de regulă cele care cresc în zonele de munte), sau culoarea galben deschis cu alb (cele care cresc în zonele de câmpie).

Este o plantă medicinală foarte apreciată pentru proprietățile ei terapeutice, fiind utilizată în tratarea a numeroase afecțiuni, îndeosebi boli ale pielii. Planta conține saponine, tanin, rutină, quercitină, potrivit ”Enciclopediei de etnobotanică românească” (Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979). De asemenea, conține ulei volatil, vitaminele C și A.”Trei-frați-pătați” se recoltează în timpul verii și începutul toamnei. Sunt folosite tulpina, cu frunzele și florile, care sunt puse la uscat.

Cunoscut de sute de ani pentru efectele sale, ”Trei-frați-pătați” ajută la menținerea sănătății pielii, contribuie la eliminarea toxinelor și susține funcționarea normală a tractului respirator. Ceaiul din tulpinile florifere a fost folosit dintotdeauna contra tusei și pentru ”curățirea sângelui”, iar planta în întregime a fost folosită ca diuretic, depurativ și expectorant, conform surse mai sus amintite. În unele zone din Munții Apuseni planta se fierbea cu prune uscate, formă sub care era utilizată pentru vindecarea durerilor de stomac.

”Trei-frați-pătați” favorizează eliminarea toxinelor din organism, secreția bilei, este recomandată în tratamentul tusei, bronșitelor, rinitelor și rinosinuzitelor alergice, unor afecțiuni renale, al eczemelor, acneei, dermatozelor, al psoriazisului, precum și în cazuri de constipații ușoare (are efect laxativ).

În uz intern, se folosește sub formă de infuzie combinată sau macerat și este recomandată pentru diminuarea reacțiilor alergice. Se beau două-trei căni pe zi (de regulă două lingurițe de plantă la o cană cu apă), în cure cuprinse între trei săptămâni și două luni, de regulă pe stomacul gol. Cura este recomandată pentru perioada primăverii. Tot sub formă de infuzie este recomandată și suferinzilor de astm, de reumatism, de hipertensiune arterială.

Decoctul de plantă este indicat în cazurile de tuse cu multe secreții, în astmul în fază acută și în bronșită, contribuind la fluidificarea și eliminarea secrețiilor bronșice.

În uz extern, infuzia este indicată pentru tratarea dermatozelor, precum și în spălături nazale. Dermatozele pot fi vindecate și cu ajutorul unor comprese cu ceai din această plantă.

În ceea ce privește reacțiile adverse acestea nu există, cu condiția respectării dozelor zilnice recomandate. În caz contrar pot apărea vărsături, diaree, stări de greață, iritații la nivelul pielii.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats