Clujeni, ni se pregătește ceva! Spitalul Regional de Urgenta Cluj se încearcă a fi relocat la Bistrița!

0 485

Nu doar pe coridoarele de la Palatul Victoria, ci chiar și pe coridoarele Consiliului Județean Cluj se dezbate în șoaptă zvonul că Spitalul Regional de Urgență (SRU) Cluj va fi mutat la Bistrița. Deși, atenție!, proiectul Spitalului Regional de Urgență Cluj se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății. Mai precis este vorba despre trecerea terenului de 14 ha din proprietatea CJ Cluj în proprietatea statului, având ca administrator Ministerul Sănătății. Pentru amatorii de senzații tari și statistici, proiectul supus dezbaterii publice îl găsiți pe siteul Ministerului Sănătății, proiect care se află supus dezbaterii publice până la 30 oct. 2017. Tot pe site-ul ministerului puteți citi si Hotărârea de Guvern (HG) care va fi emisă și semnată de premierul Tudose cu ocazia primei ședințe de Guvern, ulterioare datei de 30 oct. 2017, document pe care doritorii îl pot studia aici.

Mutarea SRU de la Cluj la Bistrița la acest moment pare iminentă, deși ea este momentan posibilă doar în laboratoarele PSD de la Palatul Victoria și de pe Kiseleff, deoarece proiectul se află în plină dezbatere publică. Pe acest subiect m-am conversat inclusiv cu Liviu Alexa (Ziar de Cluj și NCN) și am decis să facem front comun pentru a împiedica această mutare. Radu Moldovan, președintele CJ Bistrița, i-a confirmat jurnalistului Liviu Alexa, faptul că această mutare este posibilă, însă argumentul oferit pentru această mutare este halucinant. Motivul invocat care stă în spatele acestei tentative este faptul că CJ Cluj a pus la dispoziția Ministerului Sănătății pentru realizarea SRU Cluj o suprafață mai mică decât cea care a stat la baza discuțiilor purtate anterior. Pentru verificare am luat legătura cu primarul comunei Florești, Horea Șulea, cel care este parte integrantă a acordului semnat între părți, acord care prevede trecerea terenului din proprietatea CJ Cluj în proprietatea statului, terenul de 14 ha fiind pe raza comunei Florești. Horea Șulea a confirmat că terenul de pe raza comunei Florești, pus la dispoziția ministerului, are suprafața care a fost stabilită de la bun început, respectiv 143.064 mp, suprafață confirmată inclusiv de Serviciul de Urbanism din cadrul CJ Cluj. Ca atare, argumentul mutării este un fals, foarte probabil o încercare de soluționare a problemei cu care se confruntă acum executivul PSD.

Un alt amănunt interesant care combate motivul relocării sunt suprafețele alocate pentru celelalte două spitale regionale, cel de la Iași și Craiova. La Iași, terenul alocat pentru SRU Iași este de 12 ha, iar cel de la Craiova este de 10 ha. DE ce terenul de la Florești, jud. Cluj, care măsoară puțin peste 14 ha este insuficient? Sunt convins că nu vom primi un răspuns la această întrebare.

Categoric, scenarii incriminatoare se pot fabrica, dar suspecte rămân două aspecte. 1.Care este motivul pentru care conducerea PSD la nivel central poartă în continuare această ură viscerală la adresa Clujului? Dacă Grupul de la Cluj este cel care îl contrariază și agasează, ca existență, pe liderul Liviu Dragnea, atunci țin să-i transmit că renumitul Grup de la Cluj este puțin obosit și că nu mai contează atât de mult decât în închipuirile membrilor grupului și a liderului PS, Liviu Dragnea. Rus, Dâncu et Co. mai au prieteni, dar expunerea lor publică din ultima vreme le-a cam șubrezit influența și credibilitatea.

2.De ce Consiliul Județean Cluj nu a avut o reacție publică până acum, deși din informațiile sosite dinspre ei și prin natura discuțiilor telefonice avute, este clar că nu erau străini  de ceea ce se pregătește?

Această poveste nefericită este doar începutul. Rămâneți alături de publicnewsfm.ro, ziardecluj.ro și televiziunea NCN și cu siguranță veți afla multe în zilele următoare.

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.