10 ianuarie 1966, a avut loc premiera filmului „Duminica la ora 6”, în regia lui Lucian Pintilie

0 2

2005 – A intrat in vigoare, în Italia, legea ce interzice fumatul în public.

2001 – A decedat Constantin Săvulescu, subinginer proiectant la Uzinele Malaxa, cu o experienţă de 9 ani la Centrul de cercetare şi producţie de aparatură ştiinţifică al Academiei Române.

Săvulescu a participat, în 1945, la conceperea şi producerea prototipului unui automobil popular, de concepţie românească; numele maşinii urma să fie „Malaxa”, dar proiectul nu s–a concretizat. A lucrat la proiectarea şi realizarea automobilelor româneşti din generaţia VI şi VII, care au fost distinse cu diplome şi medalii la Expoziţiile internaţionale de la Belgrad (1937) şi Milano (1940).

2000 – S-a deschis oficial Anul Internaţional Mihai Eminescu, sărbătorit în cadrul UNESCO, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea marelui poet român.

2000 – Coreea de Nord a declarat că posedă arme nucleare.

1997 – Miron Cozma, liderului minerilor din Valea Jiului, a fost arestat pentru mineriada din septembrie 1991. El a fost acuzat şi trimis în judecată pentru subminarea puterii de stat, infracţiuni la legea siguranţei pe calea ferata şi pentru port ilegal de armă.

1995 – Prin rezoluţia nr. 48/126, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a proclamat anul 1995 drept „Anul internaţional al toleranţei”.

1991 – Congresul american a răspuns pozitiv demersului propus de preşedintele George W. Bush, de a lua parte la confruntările militare din Golful Persic.

1986 – A decedat Jaroslav Seifert, poet şi publicist ceh, laureat al Premiul Nobel pentru literatură pe 1984.

Poet şi jurnalist ceh, este ultimul mare reprezentant al avangardei din literatura cehă, opera sa numărând peste treizeci de volume de poezie.

Lucrările sale, publicate în samizdat sau în străinătate, evocă viaţa din Praga, opresiunea nazistă şi stalinistă.

Semnatar al Cartei ’77, a luat atitudine împotriva persecuţiilor politice la care erau supuşi scriitorii.

A fost laureat cu Premiul Nobel pentru literatură în 1984, dar, fiind prea în vârstă şi prea bolnav pentru a putea călători până la Stockholm, să ridice prestigiosul premiu, scriitorul a fost nevoit să urmărească festivitatea decernării de pe patul de spital.

1984 – SUA şi Vaticanul au restabilit relaţii diplomatice, după o pauză de 117 ani.

1966 – A avut loc premiera filmului „Duminica la ora 6”, în regia lui Lucian Pintilie, care a câştigat Premiul special al juriului la Festivalul de la Mar del Plata.

Un băiat se îndrăgosteşte de o studentă la arhitectură, cunoscută întâmplător într-o seară, la un bal popular, unde intervenţia huliganică a unui grup de fascişti l-au obligat să-i ia fetei partea, provocând o bătaie în lege. Dar băiatul e ilegalist şi hazardul a vrut ca fata să fie şi ea. Eroul e pus în situaţii riscante care-i obligă pe amândoi să nu primejduiască însăşi cauza pe care o slujesc, continuând să se vadă unul cu altul. Niciunul nu suportă însă interdicţia de a se vedea; se întâlnesc, sunt suspectaţi, urmăriţi, fac exact ce nu trebuie făcut când eşti în situaţia aceasta, şi nu renunţă nici la dragoste, nici la datorie.

Regie: Lucian Pintilie

Scenariu: Ion Mihăileanu, Lucian Pintilie

Actori principali: Irina Petrescu, Dan Nuțu, Grațiela Albini

1966 – A avut loc semnarea, în Taşkent, a Declaraţiei privind reglementarea conflictului indo-pakistanez.

1951 – A intrat în vigoare Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 9 decembrie 1948. România a aderat la Convenţie la 3 noiembrie 1950.

1951 – A încetat din viaţă scriitorul american Sinclair Lewis, laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe 1930 .

Trimis la Universitatea Yale (1903), a condus un timp revista acestei prestigioase instituţii şi a colaborat la ziarele locale. În vacanţe, setos să cunoască lumea şi să trăiască noi experienţe, a vizitat Marea Britanie şi Republica Panama şi s-a alăturat pentru câteva luni coloniei socialiste întemeiată de Upton Sinclair.

După absolvire, s-a stabilit la New York, unde a căutat să-şi câştige existenţa, oferind ziarelor articole şi reportaje, apoi a lucrat ca redactor la diferite edituri şi, în timpul liber, îşi încerca condeiul scriind mai multe nuvele şi un prim roman (1914). Alte trei romane, care i s-au publicat succesiv în anii următori (1915-1919) au trecut neobservate. În anul 1920, a scos la iveală romanul „Main Street”, în care atenţia lui se concentrează asupra câtorva dintre lucrurile ce-i displac în America: conformismul opac şi spoiala de cultură caracteristică aşezărilor provinciale , roman care a marcat startul lui spre notorietate.

Întâmpinată cu elogii, cartea a obţinut un succes de librărie enorm pentru acea vreme: 400000 de exemplare vândute în primii trei ani după apariţie. Principalele romane ulterioare, în care Sinclair Lewis şi-a deplasat scalpelul critic către alte aspecte criticabile ale societăţii americane, i-au consolidat considerabil faima. Cel dintâi dintre acestea, Babbitt (1922), care portretizează dintr-un punct de vedere original, cu mare vervă satirică şi cu incisiv spirit de observsţie, un personaj tipic al oraşelor americane, pe businessman-ul mercantil, conservator, mulţumit de sine, a transformat numele personajului său în noţiune şi a determinat tiraje uriaşe în patrie şi o cascadă de traduceri i-au conferit o glorie fără precedent în Europa. În Arrowsmith (1925), al doilea roman din această serie,care urmărea să constituie o adevărată comedie umană a Americii, Sinclair Lewis şi-a îndreptat privirile asupra răcelilor ce depărtau medicina şi cercetarea ştiinţifică de la menirea lor altruistă, realizând cea mai izbutită dintre creaţiile sale. Pentru acest roman i s-a oferit premiul Pulitzer pentru literatură, dar Sinclair Lewis a refuzat să-l accepte, învinuind forul care i-a acordat premiul că ar duce în general o politică de înăbuşire a literaturii autentice.

1949 – Au fost lansate discurile de vinilin de către CBC (45 rpm) şi Columbia (33,3 rpm).

1949 – În Japonia, a fost stabilită legal ziua de muncă de 8 ore.

1949 – Casa de discuri RCA din SUA a introdus pe piaţă „single”-ul.

1946 – A avut loc prima Adunare Generală a ONU, la Central Hall Westminster, Londra, la care au participat toţi reprezentanţii celor 51 de naţiuni, membre cu drepturi depline ale ONU.

1943 – Trupele sovietice au făcut prima breşă în încercuirea germană a oraşului Leningrad.

1941 – A decedat Frank Bridge, compozitor, violonist şi dirijor englez.

Frank Bridge s-a născut la Brighton şi a învăţat să cânte la vioară de la tatăl său. Ca interpret s-a bucurat de o expunere timpurie cântând în orchestrele pe care tatăl său le dirija. A continuat studiul viorii şi al pianului la Royal College of Music, iar la 20 de ani, a primit o bursă în compoziţie sub îndrumarea lui Sir Charles Villiers Stanford.

Ca mulţi compozitori pe care istoria muzicii îi cunoaşte, a continuat să cânte, dar şi să predea lecţii de muzică pentru a-şi câştiga existenţa. Totuşi, instrumentul la care a rămas să cânte în diferite orchestre sau ansambluri camerale a fost viola, un instrument practicat şi de compozitori precum Marin Marais, Antonin Dvorak, Ottorino Respighi sau Paul Hindemith.

În anul 1904, a interpretat, în primă audiţie britanică, proaspăt terminatul Cvartet de coarde al lui Claude Debussy. Doi ani mai târziu, Bridge a scris propriul său cvartet de coarde, formaţie căreia i-a dedicat încă alte şapte lucrări. De altfel, muzica de cameră a fost pentru Birdge un punct central în viaţa sa, atât în calitate de interpret al ei, cât şi de compozitor.

Bridge şi-a făcut mai întâi o solidă reputaţie ca violist şi dirijor. A cântat în Joachim Quartet, iar ulterior s-a alăturat celebrei formaţii English String Quartet, unde a rămas până în anul 1915. În această perioadă, a luat asupra sa angajamente dirijorale importante, la nou înfiinţata New Symphony Orchestra, la Savoy Theater, la Covent Garden şi la prestigioasa London Symphony Orchestra. În scurt timp, şi-a însuşit prin concertele pregătite, un repertoriu foarte vast, ceea ce în mod semnificativ i-a influenţat formarea sa ca şi compozitor.

În anul 1923, Bridge a vizitat America, unde şi-a dirijat propriile sale lucrări în Boston, Cleveland, Detroit şi New York. O consecinţă mai puţin agreabilă a talentului său dirijoral a fost încadrarea sa într-o etichetă de „dirijor în ultimul minut”, un rol pe care în mod public îl dezaproba, dar care era plauzibil, deoarece multe din apariţiile sale s-au datorat înlocurii unor dirijori care din varii motive nu au mai putut susţine un concert. De altfel, nu a reuşit să obţină un post de dirijor permanent, deoarece, în ciuda respectului şi recunoaşterii de care avea parte ca dirijor, era deseori considerat lipsit de tact şi descurajant în relaţie cu muzicienii. Bridge a fost însă şi un remarcabil profesor de muzică, cel mai de seamă elev al său fiind Benjamin Britten, de altfel singurul elev al său pe care l-a învăţat compoziţie.

1939 – A murit Papa Pius al XI-lea (Ambrogio Damiano Achille Rotti), unul dintre cei mai importanţi pontifi ai epocii moderne. În multe din enciclicele sale, a condamnat drept anticlericale naţional-socialismul şi comunismul.

1938 – În România, a avut loc unirea grupărilor liberale conduse de Dinu şi Gheorghe Brătianu.

1920 – Liga Naţiunilor a luat naştere în mod oficial, odată cu intrarea în vigoare a Convenţiei Ligii Naţiunilor, ratificată de 42 de state în 1919.

1919 – S-a elaborat, în România, un decret-lege privind organizarea direcţiei Generale de Statistică.

1912 – A avut loc inaugurarea oficială, la Hammondsport, New York, a primului hidroavion, creat de constructorul american de avioane Glenn Hammond Curtiss.

1906 – A văzut lumina zilei matematicianul Grigore C. Moisil, membru al Academiei Române; cel care a redactat lucrări în domeniile analizei funcţionale, algebrei, geometriei diferenţiale, logicii matematice, pe care a aplicat-o şi la tehnica automatizărilor; a întreprins activităţi de pionierat în domeniul lingvisticii matematice.

S-a născut la Tulcea pe 10 ianuarie 1906. Străbunicul său, Grigore Moisil (1814-1891), a fost paroh la Năsăud şi vicar episcopal greco-catolic pentru ţinutul Rodnei, unul din întemeietorii primului liceu românesc din Năsăud.

A urmat şcoala primară la Bucureşti, iar studii liceale la Vaslui şi Bucureşti (liceul Spiru Haret), între anii 1916-1922. În anul 1924, a intrat ca student la Politehnică, secţia construcţii, dar o chemare mai puternică l-a îndreptat spre Facultatea de Matematică, unde i-a avut ca profesori pe Dimitrie Pompeiu, mentorul său, Gheorghe Ţiţeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu.

Interesul pentru matematică a devenit prioritar, astfel că în anul 1929, a părăsit Politehnica, deşi trecuse deja toate examenele din primii trei ani şi se afla student în anul IV. Dar, în acelaşi an, şi-a susţinut teza de doctorat Mecanica analitică a sistemelor continue.

În 1930, a plecat la Paris, unde a studiat la Sorbona cu mari matematicieni şi a participat intens la viaţa ştiinţifică cu note remarcate de profesori. În anul 1931, a susţinut examenul de docenţă, cu lucrarea Sur une classe de systemes d’equations aux derivees partielles de la Physique mathematique şi numit conferenţiar la Facultatea de Matematică din Iaşi.

Apoi, a plecat la Roma cu o bursă de studii Rockefeller, iar în 1932, s-a reîntors în ţară şi s-a stabilit timp de 10 ani în Iaşi, legat în mod deosebit de profesorul Alexandru Myller şi de biblioteca creată de acesta.

Cercetările sale de logică au stat la baza unei puternice şcoli de matematică în ţară şi peste hotare (Argentina, Iugoslavia, Cehoslovacia, Ungaria). În perioada ieşeană, a realizat o operă fecundă cu idei inovatoare, în care s-a întrezărot concepţia lui despre matematică şi tehnica lui personală de mânuire a instrumentului matematic, făcând apropieri între idei foarte îndepărtate, utilizând noţiuni din domenii complet deosebite.

1896 – A venit pe lume Alexandru Busuioceanu, critic şi istoric al artelor, eseist, poet şi traducător. În 1921, s-a numărat, alături de Cezar Petrescu, Gib Mihăescu şi Nichifor Crainic, printre fondatorii revistei „Gândirea”.

În 1942, a fost numit consilier cultural al Legaţiei române din Spania şi profesor de literatură română la Universitatea din Madrid, în 1943, a înfiinţat Institutul Român de Cultură de la Madrid, pe care l-a condus până în 1945, când s-a desfiinţat; stabilit în Spania, şi-a continuat activitatea de istoric al artelor.

Opera lui Alexandru Busuioceanu este vastă şi cuprinde domenii ale cunoaşterii umane foarte diferite. Începuturile sale literare sunt în poezie, la care a adăugat treptat eseuri, studii literare, studii critice de literatură şi arte plastice, prezentări de programe muzicale pentru concertele filarmonicii, cronici literare şi de arte plastice, prezentări de artişti plastici şi scriitori români, respectiv, mai târziu, de artişti plastici şi scriitori spanioli.

Ca traducător, a tradus în română şi spaniolă din mari poeţi ai literaturii universale. În calitate de istoric, a scris studii despre Zamolxis, dintre care cele mai închegate se referă la percepţia zeului suprem al panteonului dacic în miturile şi legendele spaniole.

Simţindu-se toată viaţa român, după ce acceptase poziţia de ataşat cultural al României în Spania, a dus o activitate neobosită de cercetare şi promovare culturală a valorilor româneşti în Spania.

A înfiinţat o Catedră de limbă şi literatură română la Universitatea Madrid, al cărui titular a fost până la moarte, a înfiinţat Institutul Român de Cultură din Madrid, a obţinut introducerea obligatorie a studierii limbii şi literaturii române în şapte universităţi spaniole şi publicarea traducerilor din mari scriitori români, aşa cum ar fi Liviu Rebreanu, de pildă.

Abandonând aproape total preocupările sale dedicate artiştilor plastici de pretutindeni, Alexandru Busuioceanu s-a dedicat integral promovării şi receptării limbii şi culturii române în arealul spaniol, publicând numeroase articole, ţinând conferinţe, efetuând traduceri, lecturând la catedra sa de literatură română de la Universitate, precum şi cu orice ocazie ivită.

1880 – În România, gruparea liberală în frunte cu Gheorghe Vernescu (liberalii sinceri), de orientare politică conservatoare, a părăsit Partidul Liberal, constituindu-se ca grupare politică de sine stătătoare în Partidul Liberalilor Sinceri. Acesta din urmă s-a unit în martie 1884 cu Partidul Conservator, punându-se astfel bazele Partidului Liberal Conservator.

Gheorghe Vernescu (n. 1 iulie 1829, Bucureşti; d. 3 iulie 1900, Bucureşti) a fost un jurist şi om politic român. A studiat la Bucureşti şi Paris. După obţinerea, în capitala Franţei, a doctoratului în drept, s-a întors în România şi-a începur să practice avocatura, activitate de pe urma căreia a reuşit să strângă o mare avere.

În anul1864, a fost numit în Consiliul de Stat, iar în anul 1866, numit în Constituantă. S-a numărat printre fondatorii Partidului Naţional Liberal, formaţiune din partea căreia a fost ales în mai multe rânduri ca deputat şi senator în Parlamentul României.

În anul 1880, s-a despărţit de acestă grupare politică pentru a deveni preşedintele Partidului Liberalilor Sinceri, formaţiune de orientare liberal-moderată care s-a aliat în anul 1884 cu conservatorii lui Lascar Catargiu. Această organizaţie politică ad-hoc este cunoscută în istorie drept Partidul Liberal-Conservator şi a fost principala forţă de opoziţie a guvernului condus de I.C. Brătianu. După anul 1891, a revenit în cadrul Partidului Naţional Liberal.

Printre funcţiile politico-administrative deţinute de Vernescu se mai numară: ministru Justiţiei, Cultelor şi Instrucţiunii (26 ianuarie -14 iunie 1865), ministru de Interne (24 iulie 1876 – 19 ianuarie 1877), ministru Justiţiei (12 noiembrie 1888 – 22 martie 1889), ministru Finanţelor (29 martie – 3 noiembrie 1889; 21 februarie – 26 noiembrie 1891).

1869 – S-a născut Valeriu Branişte, publicist, memorialist şi om politic, membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Este unul dintre fondatorii Universităţii româneşti din Cluj şi membru de onoare al Academiei Române.

A frecventat Facultatea de Litere din Budapesta, între 1887 şi 1891, obţinând diploma de licenţiat în filologie română, literatură maghiară şi filologie germană.

În 1891, şi-a susţinut şi teza de doctorat, despre poezia lui Andrei Mureşanu. Din toamna aceluiaşi an, a funcţionat ca profesor la Gimnaziul greco-ortodox din Braşov, post pe care l-a părăsit în 1893, pentru a intra în redacţia „Tribunei”, la Sibiu.

A început cariera de ziarist profesionist, pe care a ilustrat-o eminent, timp de un sfert de veac, la diferite publicaţii periodice.

În 1893, a înfiinţat, la Timişoara, gazeta „Dreptatea”, pe care a condus-o, la început, împreună cu Corneliu Diaconovici, apoi singur. Articolele sale au contribuit substanţial la pregătirea Memorandumului, procesul intentat memorandiştilor, în 1894, incluzându-l în tripla ipostază de redactor al „Dreptăţii”, de apărător al lui Gavril Trifon şi de acuzat, pentru 72 de articole considerate subversive de autorităţile austro-ungare. A fost condamant la 2 ani de închisoare şi a executat cincisprezece luni de detenţie în temniţa de la Vac.

1864 – Ion Creangă a început să frecventeze cursurile Institutului Pedagogic din Iaşi, unde i-a avut ca profesori pe celebrii Titu Maiorescu şi Teodor Durada.

1863 – Prima linie publică de transport subteran din lume a fost deschisă la Londra.

1862 – S-a stins din viaţă inginerul american Samuel Colt, constructor (1835) al revolverului ce-i poartă numele şi care a devenit unul dintre cele mai populare arme de foc din lume.

A înfiinţat Colt’s Patent Fire-Arms Manufacturing Company şi este cunoscut pentru popularizarea revolverului. Contribuţiile inovatoare ale lui Colt în industria armelor de foc au fost descrise de istoricul James E. Serven ca „evenimente ce au format destinul armelor de foc americane”.

În 2006, a fost introdus în National Inventors Hall of Fame.

1861 – A apărut legea pentru înfiinţarea Curţii de Casaţie şi Justiţie din România (membrii acesteia au fost numiţi de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 1862).

1839 – Gheorghe Asachi a publicat, la Iaşi, în tipografia Albinei Româneşti, lucrarea „Atlas românesc geografic”, format din 8 hărţi, primul de acest gen în literatura de specialitate.

1799 – S-a născut Petrache Poenaru, participant la Revoluţia de la 1848, creator al steagului României moderne si unul dintre organizatorii învăţământului naţional.

A fost primul care a strâns date despre Tezaurul de la Pietroasa, a brevetat la Paris o invenţie ingenioasă, numită de el „condei portăreţ, fără sfârşit, alimentându-se singur cu cerneală”, care a precedat stiloul.  

În 1821, a ajuns secretar al cancelariei lui Tudor Vladimirescu, iar după moartea acestuia, s-a dedicat studiilor şi preocupărilor culturale.

Sprijinit de rude, a plecat în 1822 la Viena, iar în 1824, a reuşit să obţină o bursă de 4 ani pentru a se specializa în Franţa, la Şcoala Politehnică, în matematicile teoretice şi practice.

Între timp, devenise un bun cunoscător de limbă franceză şi latină, italiană şi germană.

La Paris, a urmat, din 1826, cursuri de inginerie, mineralogie şi geologie. După absolvire, a efectuat, în vederea completării şi aprofundării studiilor teoretice, o călătorie prin Franţa, iar în 1830, s-a aflat în Anglia.

Întors în ţară, în 1832, a fost numit profesor de fizică şi matematică la „Sf. Sava” şi inspector, apoi director la „Eforia Şcoalelor”.

În 1832, folosind şi experienţa sa apuseană, a redactat un regulament al şcolilor, care a reprezentat cea dintâi încercare de organizare a învăţământului în Ţara Românească.

Pentru strădania sa neobosită a fost recompensat în câteva rânduri, fiind făcut mare comis (1834), mare clucer (1841), agă (1851). A ocupat numeroase funcţii administrative, iar din 1841, a făcut parte din Obşteasca Adunare.

În anul 1848, Poenaru, care fusese membru şi în Comisia pentru eliberarea robilor ţigani, a fost arestat. Tot atunci, domnitorul Al. I. Cuza l-a numit în Consiliul de Stat.

1717 – A avut loc eşecul încercării unui detaşament austriac, care se bucura şi de complicitatea unor boieri şi mazili, de a-l lua prizonier pe Emil Racoviţă, domnul Moldovei. Tătarii chemaţi de domn în ajutor au prădat ţara.

1661 – Nicolae Milescu a tradus, din greceşte, „Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru multe treburi ale credinţei noastre”.

1475 – A avut loc Bătălia de la Vaslui, menţionată uneori drept „Bătălia de la Podul Înalt”, între armatele aliate creştine moldo-maghiaro-polone, sub comanda lui Ştefan cel Mare al Moldovei, şi oastea otomano-munteană, sub conducerea lui Suleiman Paşa.

Lupta de la Vaslui (Podul Înalt) a fost o victorie strălucită, care a dus faima domnului Moldovei în toată Europa, Papa Sixt al IV-lea numindu-l pe Ştefan cel Mare principele creştinătăţii şi atletul lui Cristos.

154 – S-a tipărit, la Târgovişte, Molitvelnicul lui Dimitrie Liubavici şi s-a reluat activitatea tipografică în Transilvania.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats