Moscova a reacționat după atacul cu drone îndreptat asupra bazelor militare din Siria

0 1

Tentativa dejucată de a bombarda infrastructura militară rusă din Siria cu ajutorul unor drone a fost analizată cu atenție atât de Kremlin cât și de Ministerul Apărării al Federației Ruse.

Purtărtorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a subliniat importanța deciziei menținerii unor trupe militare rusești în Siria.

”Contingentul rămas și infrastrucutra militară de pe ariile de amplasare din Tartus și Hmeimim au capacitatea de a lupta împotriva manifestărilor episodice ale terorismului, care, din păcate, vor continua,” a spus el, adăugând că, aceia care au avut interesul să păstreze ISIS ca formă de teroare vor face eforturi disperare ca această ”jucărie” să fie în continuare vizibilă.

Oficialii de la Kremlin au precizat că în momentul în care s-a luat decizia reducerii contingentelor militare rusesști de pe teritoriul sirian s-a avut în vedere faptul că nu există premise pentru desfășurarea de operațiuni ofensive majore.

”Mai mult decât atât, toată lumea, inclusiv președintele rus, era conștientă că atacurile teroriste nu vor înceta peste noapte, ci vor continua”, a concluzionat Peskov.

Pentru prima dată teroriștii au folosit mai multe drone de luptă lansate de la o distanță de circa 50 km și ghidate cu aplicarea coordonatelor GPS de pe satelit.

„Soluțiile inginerești utilizate de teroriști în atacul asupra țintelor rusești din Siria ar putea proveni numai din una dintre țările cu capacități tehnologice avansate”, a declarat ministerul rus al Apărării.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats