All for Joomla All for Webmasters

17 ianuarie 1860, a venit pe lume Anton Pavlovici Cehov, prozator și dramaturg rus
Calendar

2010 – În Haiti s-a declarat starea de urgenţă. Aproximativ 70.000 de morţi au fost puşi în gropi comune, după cutremurul care a devastat ţara. 1995 – Un cutremur de 7,3 grade pe scara Richter, care a avut loc în apropiere de Kobe, Japonia, a provocat 6.433 victime umane şi a produs pagube materiale. 1998 – Preşedintele american Bill Clinton, acuzat de hărţuire sexuală de Paula Jones, a fost audiat sub jurământ timp de cinci ore. A fost pentru prima dată în istoria...

Like
8
0
Tuesday, 16 January 2018
17 ianuarie, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare
Sinaxar

Cuviosul Părinte Antonie s-a născut în anul 251 în Egiptul de Mijloc, localitatea Come, dintr-o familie creștină. După moartea părinților săi, a vândut moștenirea care îi revenea și a împărțit-o săracilor. început să practice asceza, la început, nu departe de casa părintească, de care însă se va îndepărta, cu timpul. Astfel, la vârsta de 35 de ani, îl găsim așezat într-o fortăreață, pe malul drept al Nilului, pe „Muntele dinafară”, la Pispir, unde va rămâne aproape 20 de ani. Aici...

Like
14
0
Tuesday, 16 January 2018
Halep, calificare în runda a doua a turneului de Australian Open
Sport

Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat cu ceva emoţii în runda a doua a turneului Australian Open, luni, la Melbourne, după ce a trecut de australianca Destanee Aiava cu 7-6 (5), 6-1. Halep (26 ani), care anul trecut nu a reuşit să treacă de primul tur la cel dintâi turneu de Mare Şlem al anului, a obţinut victoria după o oră şi 51 de minute de joc în faţa unei adversare de 17 ani, care ocupă locul 193 în...

Like
13
0
Tuesday, 16 January 2018
Public News FM

Public News FM

Scroll Up