Rolul armelor hipersonice în războiul viitorului

0 2

Ziarul South China Morning Post a publicat pe 7 ianuarie un articol ce pretinde că R.P. Chineză a făcut progrese majore în dezvoltarea tehnologiei armelor hipersonice. Articolul evidenţiază o evoluţie importantă în războiul modern, ce ar putea avea un impact major asupra modului în care se vor purta războaiele de acum înainte. Este una dintre rarele chestiuni tehnice care în prezent sunt importante şi pe plan strategic.

Războiul: O chestiune de matematică

În termeni uzuali, o rachetă hipersonică este o rachetă ce poate zbura extrem de rapid. Este construită după conceptul ”hypersonic air-breathing weapon” şi diferă de rachetele balistice intercontinentale prin sistemul de propulsie. Este descendenta primelor rachete de croazieră, cum au fost cea germană V-1 şi cea americană Matador. Aceste precursoare erau atunci propulsate de motoare de avion şi puteau fi lansate către o ţintă. Rachetele de croazieră supersonice create ulterior aveau viteze superioare, erau propulsate de statoreactoare, care comprimau aerul aspirat şi îl amestecau cu combustibilul pentru a mări viteza.

Racheta Tomahawk avea o caracteristică şi mai importantă: era o armă de precizie ghidată (…). Armele de foc – toate de la pistoale până la piesele de artilerie – sunt consacrate ca arme balistice. Odată proiectilul lansat, traiectoria sa nu mai poate fi modificată şi este determinată de coordonarea între ochiul şi mâna trăgătorului, de matematică, fizică şi de o doză bună de şansă. Şi bombardierele folosesc arme balistice. O bombă odată lansată, ea va ajunge acolo unde nimereşte.

Armele balistice sunt, în mod nesurprinzător, inexacte. De exemplu, în al Doilea Război Mondial, Marea Britanie a bombardat Germania. Bombele cădeau atât de departe de ţintă încă serviciile de informaţii germane nu-şi puteau da seama care era ţinta. Britanicii şi-au recunoscut acest punct slab, precum şi vulnerabilitatea avioanelor care lansau bombele, aşa că au început să bombardeze noaptea cu arme incendiare spaţii extinse. Şi-au acceptat incapacitatea de a lovi ţinte militare şi au optat pentru distrugerea oraşelor. (…) Războiul este o chestiune de statistică. Probabilitatea redusă de a lovi o ţintă cu arme balistice a fost îmbunătăţită prin creşterea numărului de salve.

Şi astfel matematica războiului a cerut armate numeroase, complexe industriale vaste şi multă răbdare. Dar trei lucruri aveau să schimbe ecuaţia. În anul 1967 Egiptul a scufundat un distrugător israelian cu ajutorul rachetelor sovietice ghidate. În anul 1972, SUA au distrus podul Thanh Hoa din Vietnamul de Nord folosind bombe ghidate prin sisteme de control telemetrice şi direcţionale. (Importanţa acelui pod era critică; multe vieţi americane au fost pierdute pentru a se reuşi distrugerea lui.) În anul 1973, egiptenii au distrus o brigadă israeliană de blindate cu rachete antitanc AT-3 Saggers, ghidate de un operator care viza ţintele printr-un dispozitiv ocular şi ajusta corespunzător traiectoria rachetelor.

Introducerea muniţiilor de precizie ghidate a revoluţionat războiul tactic. Războiul a încetat să mai fie unul al maselor de soldaţi care foloseau arme imprecise pentru a se ucide unii pe ceilalţi. A scăzut numărul soldaţilor necesari pentru a distruge echipamentul şi trupele inamice. Prin urmare, odată ce a crescut riscul de distrugere, s-a impus adaptarea armelor tradiţionale. Astfel, tancurile au fost dotate cu mai multe feluri de blindaje inovatoare, bombardierele au adoptat tehnologia ”stealth”, navele de luptă au fost echipate cu sisteme antirachetă, precum Aegis. Această evoluţie a condus la reducerea numărului echipamentelor, dar şi la creşterea preţurilor acestora.

Actualele nevoi militare ale Statelor Unite şi Chinei

Perfecţionarea sistemelor defensive a condus şi la perfecţionarea celor ofensive, care pe cale de consecinţă au devenit mai rapide şi mai mortale. Prin urmare, crearea armelor hipersonice propulsate cu motoare ”scramjet”, care permit rachetelor hipersonice să zboare mult mai repede decât cele supersonice – cu viteze de 4-5 ori mai mari ca viteza sunetului – şi sunt relativ precise. Având în vedere doctrina militară a Chinei, care se axează în prezent pe controlul spaţiilor maritime, este de înţeles interesul Beijingului faţă de rachetele tactice hipersonice. Dar capacităţile sale de luptă navală sunt limitate, iar aceasta este o problemă în cazul unei confruntări tactice cu o forţă navală adversă. Ceea ce le trebuie chinezilor sunt rachetele cu rază relativ scurtă de acţiune care să forţeze retragerea US Navy din Marea Chinei de Sud. Rachetele de croazieră ghidate ar putea fi capabile să copleşească şi apoi să penetreze sistemele defensive ale navelor americane. În aceste condiţii evoluţia războiului ar depinde de interceptarea rachetelor de mare viteză sau de distrugerea platformelor de pe care ele sunt lansate, presupunând că sunt disponibile şi informaţiile necesare despre acestea.

Dar Statele Unite au o problemă strategică diferită, pentru că cele mai multe războaie le duc în emisfera estică, unde este nevoie de luni pentru a desfăşura blindate, avioane, trupe şi numeroasele mijloace logistice. Aşadar, armele precise, care se pot deplasa incredibil de rapid, devin extrem de atractive pentru americani. Trimiterea a mii de tancuri pentru a lansa obuze de la trei mile de ţintă nu este o soluţie elegantă. Ar fi nevoie de luni pentru o asemenea desfăşurare, astfel că sunt de preferat muniţiile de precizie pentru lovirea unei ţinte la o viteză de 6800 de metri/secundă într-o jumătate de oră.

Muniţiile de precizie ghidate au pus capăt erei proiectilelor lansate de armele cu ţeavă. În locul acestora din urmă avem muniţii ce pot fi manevrate către ţintă după ce sunt trase, printr-un ghidaj efectuat de trăgător sau ghidate în mod autonom de senzori proprii şi sistemul de ghidaj.

Rachetele hipersonice au crescut dramatic viteza muniţiilor de precizie ghidate. O schimbare pe care au adus-o este de natură tactică, ele făcând o ţintă mai greu de apărat. O altă schimbare este modificarea ritmului războiului prin eliminarea unor întârzieri determinate de greutatea şi cantitatea armelor şi resurselor deplasate.

Situaţia strategică a Chinei impune acesteia rachete hipersonice cu rază scurtă de acţiune pentru a putea ameninţa flota americană. Statele Unite trebuie să se apere de aceste arme, dar din punct de vedere strategic au nevoie de rachete hipersonice cu rază lungă de acţiune extrem de rapide pentru a închide fereastra de vulnerabilitate în orice război din emisfera estică.

Fireşte că nu este clar dacă vreo ţară dispune în prezent de asemenea capabilităţi. Unii susţin cu tărie că le-ar avea chinezii sau americanii ori, dimpotrivă, că nu le au. Cei care ştiu refuză să vorbească, iar cei care vorbesc nu ştiu. Eu nu ştiu dacă China ori SUA lucrează la astfel de arme sau deja le au. Ceea ce ştiu însă este situaţia geopolitică a fiecăreia şi tipul de arme care le-ar trebui în virtutea acestei situaţii. Aş paria că ambele ţări îşi produc armele de care au nevoie şi probabil că le au deja.(…)

(George Friedman)

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats