All for Joomla All for Webmasters

22 ianuarie, Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul
Sinaxar

Evanghelia Zilei Zis-a Domnul către ucenicii Săi: pentru oricine Mă va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Să nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe om...

Like
18
0
Sunday, 21 January 2018
22 ianuarie 1862, a avut loc formarea primului guvern unitar al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei
Calendar

1999 – A cincea mineriadă: au început negocierile dintre comisia condusă de Radu Vasile şi liderul minerilor Miron Cozma. La ora 18.30, negocierile s-au încheiat, primul–ministru declarând: „Nicio parte nu a câştigat, în schimb a câştigat ţara”. 1999 – A fost semnată, la Bucureşti, Convenţia dintre guvernul român şi cel bulgar privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi certificatelor de studii eliberate de instituţiile de învăţământ şi a titlurilor ştiintifice din cele două state. Legea pentru...

Like
23
0
Sunday, 21 January 2018
Regele Iordaniei: Ierusalimul trebuie să fie capitala Palestinei
International

Regele Abdullah al Iordaniei și-a exprimat îngrijorarea cu privire la decizia de la Washington de a recunoaște Ierusalimul drept capitala a Israelului și a declarat că diferendul israeliano-palestinian poate fi rezolvat numai cu acordul celor două state, transmite „Reuters“. Abdullah a exprimat poziția țării sale în timpul discuțiilor cu vicepreședintele american Mike Pence la Amman. Regele a repetat că Ierusalimul de Est trebuie să fie viitoarea capitala a Palestininei. Iordania a pierdut Ierusalimul de Est și Cisiordania...

Like
21
0
Sunday, 21 January 2018
Pe 24 ianuarie se trag la sorți grupele Ligii Națiunilor UEFA
Sport

Miercuri, de la ora 13:00, la SwissTech Convention Center din Lausanne, va avea loc tragerea la sorți a grupelor Ligii Națiunilor UEFA. În următoarele zile vă prezentăm posibilii adversari ai tricolorilor în noua competiție UEFA, una care are rolul de a suplimenta numărul meciurilor cu miză și, în același timp, una care oferă posibilitatea obținerii biletelor pentru EURO 2020. Tricolorii se află înaintea unui nou început, în fața unei noi competiții ! Pentru selecționata noastră urmează participarea în Liga...

Like
24
0
Sunday, 21 January 2018
Coreea de Sud și Coreea de Nord vor participa la JO sub un drapel unic
International

Președintele Comitetului Internațional Olimpic, Thomas Bach, a informat că sportive din ambele Coree, vor evolua sub un steag unic, iar sportivilor din cele două țări — să meargă în aceeași coloană în timpul ceremoniei de deschidere a JO. ”Mai avem o cale lungă de parcurs, dar azi facem, împreună, un important pas înainte. Trebuie să milităm pentru pace între popoare și pentru armonie”, a spus el la întrunirea de la Lausanne în problema participării ambelor delegații la JO din Pyongyang. Bach...

Like
19
0
Sunday, 21 January 2018
Ploi, lapoviță și ninsoare în sudul și sud-estul țării
Social

Regiunile Dobrogea, Banat, Crişana, sudul Olteniei, precum şi sudul şi estul Munteniei se vor afla de duminică după-amiaza până luni seara sub incidenţa unei informări meteorologice de ploi, lapoviţă, ninsoare şi intensificări ale vântului. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), din 21 ianuarie, ora 16:00 şi până pe 22 ianuarie, ora 22:00, precipitaţiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice, şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. În jumătatea de sud a ţării şi în...

Like
27
0
Sunday, 21 January 2018
Public News FM

Public News FM

Scroll Up