25 ianuarie 1882, a văzut lumina zilei Virginia Woolf, renumită scriitoare engleză

0 7

2006 – Vatican: Papa Benedict al XVI-lea a publicat prima sa enciclică, intitulată „Deus Caritas Est”.

1993 – A fost semnat, la Bucureşti, Tratatul privind relaţiile de prietenie şi colaborare dintre România şi Polonia.

1971 – Criminalul Charles Manson a fost condamnat, împreună cu trei dintre femeile „familiei” sale, Patricia Krenwinkel, Susan Atkins şi Leslie Van Houten, pentru asasinarea cu premeditare a actriţei Sharon Tate şi a altor şase persoane, după un proces care a durat şapte luni.

În prezent, Charles Manson ispăşeşte o condamnare pe viaţă, într-o închisoare din California.

1964 – A avut loc lansarea balonului-satelit, „Echo II”, prima experienţă comună sovieto-americană pentru studierea Cosmosului.

1949 – A fost creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), de către ţările central şi est-europene, satelite ale Moscovei.

1949 – A văzut lumina zilei Sir Paul Nurse, director general al Imperial Cancer Research Fund, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină. Alături de dr. Tim Hunt şi profesorul american Lee Hartwell, Nurse a făcut descoperiri la nivel molecular cu privire la modul în care evoluează de la o fază la alta a ciclului vieţii. Cei trei au netezit drumul pentru un tratament al cancerului, eforturile lor fiind recompensate cu Premiul Nobel.

1924 – Au început primele Jocuri Olimpice de iarnă în Franţa, la Chamonix.

1920 – A decedat Jeanne Hébuterne, artist francez, cunoscut cel mai bine drept soția artistului Amedeo Modigliani.

Jeanne s-a născut la Paris, într-o familie romano-catolică. A fost introdusă în comunitatea artistică din Montparnasse de fratele ei André Hébuterne, care voia să devină pictor. Având talent la desen, ea a început să studieze la „Académie Colarossi”.

În primăvara anului 1917, la vârsta de nouăsprezece ani, a făcut cunoștință cu Amedeo Modigliani, cu care a început o afacere, de care s-a îndrăgostit.

Descrisă de scriitorul Charles-Albert Cingria (1883-1954) ca blândă, timidă, liniștită și delicată, Jeanne Hébuterne a devenit principalul subiect pentru arta lui Modigliani.

La 24 ianuarie 1920, Modigliani a murit bolnav de tuberculoză. A doua zi după moartea sa, Jeanne însărcinată în luna a opta, s-a sinucis. Familia ei, care l-a blamat pe Modigliani, a înmormântat-o în Cimitirul Bagneux. Aproape zece ani mai târziu, familia Hébuterne a permis ca ea să fie transferată la cimitirul Père Lachaise, lângă Modigliani.

1919 – Preşedintele SUA, Thomas Wodrow Wilson, a propus, la Conferinţa de Pace de la Paris, înfiinţarea Ligii Naţiunilor.

1915 – Alexander Bell a demonstrat, pentru prima dată, facilităţile telefonului inventat, conectând New-York-ul şi San-Francisco.

1894 – A venit pe lume, la Sibiu, Hermann Oberth, fizician şi inventator german din România, considerat părintele astronauticii, membru post–mortem al Academiei Române; a conceput primele rachete balistice de mare distanţă şi a elaborat proiectul unei rachete în trei trepte pentru explorarea spaţiului cosmic.

1888 – S-a născut Abraham Leibb Zissu, prozator, eseist şi publicist; în timpul regimului legionar şi antonescian (1937-1944) a fost interzis ca publicist şi scriitor, fiind închis, o vreme, la Târgu Jiu, de unde a fost eliberat în 1944.

A reînfiinţat Partidul Evreiesc, al cărui preşedinte de onoare fusese înainte de război, a reactivat secţia din România a Congresului Mondial Evreiesc şi a condus Executiva Sionistă din ţară. Pentru activitatea sionistă, a fost condamnat, în 1950, la închisoare pe viaţă şi eliberat după şase ani, beneficiind de graţierile ce au avut loc după moartea lui Stalin.

1882 – A văzut lumina zilei  Virginia Woolf (nume original: Adeline Virginia Stephen), scriitoare engleză, eseistă, feministă, editoare și scriitoare de povești, cunoscută drept una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului al XX-lea.

În perioada interbelică, Virginia Woolf a fost o personalitate marcantă în societatea literară din Londra și membru al Grupului Bloomsbury. Operele ei cele mai renumite includ: Doamna Dalloway(1925), Spre far (1927), Orlando (1928) și eseul de dimensiunea unei cărți A Room of One’s Own (1929), cu faimosul său dicton: „O femeie trebuie să dispună de bani și de o cameră separată, dacă vrea să scrie ficțiune”.

Virginia Woolf a început să scrie ca profesionist în 1905, inițial pentru Times Literary Supplement, cu un articol despre Haworth, casa familiei Brontë. Primul ei roman, The Voyage Out, a fost publicat în 1915, de către tipografia fratelui ei vitreg, Gerald Duckworth and Company Ltd. Acest roman a fost inițial numit Melymbrosia, dar Woolf a schimbat titlul în repetate rânduri. Versiunea anterioară a romanului a fost reconstruită de Louise DeSalvo și acum este accesibilă publicului larg cu titlul plănuit.

Woolf a continuat să publice romane și eseuri cu un caracter intelectual, bucurându-se de succes atât din partea criticilor, cât și a publicului. Multe dintre operele ei au fost publicate pe bani proprii la Hogarth Press. Ea a fost considerată ca fiind una din cele mai mari romanciere a secolului al XX-lea și unul dintre cei mai însemnați moderniști.

Woolf este considerată drept una dintre cei mai mari inovatori ai limbii engleze. În operele sale, ea a experimentat atât cu fluxul conștiinței și cu motivele psihologice, cât și cu cele emoționale ale personajelor.

Opera ei a fost criticată pentru că s-ar fi rezumat la lumea îngustă a intelectualității engleze. Unii critici o considerau lipsită de universalitate și profunzime, fără puterea să comunice lucruri de relevanță emoțională sau etică unui cititor obișnuit deziluzionat, obosit de estetismul anilor ’20. Ea a mai fost criticată de unii ca fiind antisemită, în pofida faptului că era căsătorită cu un bărbat evreu. Acest antisemitism este luat din faptul ca ea deseori scria despre personaje de naționalitate ebraică în arhetipuri stereotipice și generalizări.

Copleșitorul antisemitism al anilor 1920 și 1930 a avut o influență inevitabilă asupra Virginiei Woolf, aceasta scriind în agenda sa: „nu-mi place vocea evreiască; nu-mi place râsul de evreu”.

Romanele ei sunt foarte experimentale: o narațiune, deseori lipsită de acțiune și destul de ordinară, este refractată și uneori aproape dispersată în conștiința receptivă a personajelor. Lirismul intens și desăvârșirea stilistică se contopesc pentru a crea un univers supraîncarcat de imagini auditive și vizuale.

Intensitatea viziunii poetice a Virginiei Woolf elevează cotidianul, uneori banalul spațiu, deseori mediul de război a celor mai multe romane ale sale. De exemplu, Doamna Dalloway (1925) se bazează pe eforturile Clarissei Dalloway, o doamnă din societatea înaltă între două vârste, să organizeze o petrecere, în momentul în care viața ei se compară cu cea a lui Septimus Warren Smith, un veteran din clasa muncitoare care revenise de la Primul Război Mondial, purtând răni psihologice adânci.

Spre far (1927) descrie două zile la distanță de zece ani. Subiectul are la bază anticiparea familiei Ramsay a unei excursii spre far și reflecția ulterioară despre aceasta, precum și tensiunile familiale adiacente. Una din temele principale ale romanului o constituie zbuciumul procesului creativ pe care pictorița Lily Briscoe îl suportă atunci când încearcă sa picteze în mijlocul dramei familiale. Romanul este, de asemenea, o meditație despre soarta oamenilor care alcătuiesc o națiune în mijlocul războiului și despre cei care au pierdut pe cineva drag în război. De asemenea, romanul studiază trecerea timpului și cum femeile sunt forțate de societate să permită bărbaților să le consume echilibrul emoțional.

Orlando (1928) este de o altă calitate comparativ cu toate celelalte romane ale Virginiei Woolf, așa cum sugerează și subtitlul: „O biografie”. El încearcă să zugrăvească caracterul unei persoane reale și este dedicat lui Vita Sackville-West. El are menirea să o consoleze pe Vita, pentru faptul că s-a născut fată și pentru pierderea casei familiale, deși prezintă o tratare satirică a vieții și a operei sale.

Ultima ei lucrare, Between the Acts (1941), face o totalizare și amplifică preocupările majore ale lui Woolf: transformarea vieții prin artă, ambivalență sexuală și meditațiile la tema trecerii timpului și a vieții, prezentate simultan în degradare și reînnoire, toate plasate într-o narațiune puternic fantezistă și simbolică, care cuprinde aproape întreaga istorie engleză.

Această carte este cea mai lirică din toate operele ei, nu numai în plan sentimental, dar și în cel stilistic, fiind în cea mai mare parte scrisă în versuri.

1857 – Împăratul rus a sancţionat decizia Consiliului de Miniştri de a transfera Judecătoria Comercială din Basarabia ţaristă de la Ismail la Chişinău, pe un termen de 4 ani, unde şi-a început activitatea la 24 iunie 1859.

1673 – Spătarul Nicolae Milescu aalcătuit, în limba slavonă, „Cartea profeţilor”, operă de mare erudiţie istorică şi religioasă, dedicată scopurilor politice.

1595 – A avut loc lupta de la Rusciuc, în care Mihai Viteazul al Munteniei a trecut Dunărea pe la Mogosin, a atacat şi ars Rusciucul. În cadrul bătăliei, paşii Hasan şi Mustafa au fost ucişi, iar artileria otomană capturată.

1554 – Iezuiţii portughezi au întemeiat în sud-estul Braziliei oraşul Sao Paulo.

Misionarii iezuiți José de Anchieta și Manoel da Nóbrega au înființat o misiune pe coasta de est a Braziliei, misiune ce avea să devină cu timpul orașul metropola Sao Paolo.

1533 – Henric al VIII-lea al Angliei a luat în căsătorie pe cea de-a doua soţie, Anne Boleyn.

Henric a cerut papei Clement al VII-lea anularea căsătoriei sale cu Catherine de Aragon, întrucât aceasta nu i-a dat un copil de sex masculin. Având în vedere că Papa a refuzat  să-i accepte divorţul, regele a abandonat religia catolică şi s-a declarat şef al Bisericii Angliei.

Căsătoria cu Anne de Boleyn a avut loc în secret, iar Henric i-a cerut Annei să-i dea un moştenitor, însă ea a născut doar un singur copil viu, pe Elizabeth, care a devenit mai târziu Regina Elisabeta I a Angliei.

Henric a acuzat-o pe Anne de trădare, adulter şi chiar incest cu fratele ei George şi a închis-o în Turnul din Londra, unde a fost decapitată, pe 19 mai 1536.

1515 – A avut loc încoronarea regelui Francisc I al Franţei, iar domnia sa a durat 32 de ani.

Francisc este considerat primul monarh al perioadei Renaşterii franceze. Domnia sa a permis o dezvoltare importantă a artelor în Franţa.

În 1534, el l-a trimis pe Jacques Cartier să exploreze râul  St Lawrence, în Quebec, pentru a descoperi „anumite insule şi ţări unde se spune că ar trebui să găsească o mulţime de aur şi alte lucruri preţioase”.

1465 – Ştefan al III-lea cel Mare al Moldovei a cucerit cu oastea cetatea Chiliei. Evenimentul se încadra în campania reuşită de retrocedare a cetăţilor luate de păgâni din iarna 1464-1465: cetatea Chilia (pe Dunăre) şi cetatea Albă (pe Nistru).

Campania lui Ştefan Vodă, în cadrul căreia pentru a doua oară a asediat cetatea Chilia, a fost una meticulos pregătită. Momentul atacului a fost foarte bine gândit, deoarece oastea ungară a regelui Matei Corvin se lupta cu otomanii în Bosnia, iar garnizoana ungară fusese înlocuită de domnul Munteniei, Radu cel Frumos (fratele lui Vlad Ţepeş), dar care se supusese Porţii otomane.

Deja la miezul nopţii de 23-24 ianuarie 1465, Ştefan vodă a intrat în oraş printr-o poartă deschisă de târgoveţi, în urma unei înţelegeri secrete cu locuitorii cetăţiii, Ştefan Vodă cucerind cetatea Chilia la 25 ianuarie 1465, după două zile de lupte şi bombardament intens a artileriei moldoveneşti.

Pentru a fi pregătit în faţa eventualei riposte otomane, Ştefan a chemat ţara la arme, dar în acelaşi timp a trimis sultanului Mehmed II-lea daruri şi tributul, iar acesta s-a declarat mulţumit până la urmă, după ce, iniţial, aruncase solii Moldovei în temniţă. La conducerea cetăţii a fost instalat pârcălabul Isaia, cumnatul domnitorului.

Cucerirea Chiliei a întărit sistemul de fortificaţii al Moldovei pe direcţia cea mai ameninţată, în vederea stăvilirii tentativelor de forţare a Dunării maritime, şi a adus sume importante de bani provenite din vamă asupra unor produse bogate şi variate, vamă care a intrat în vistieria Moldovei.

1475 – Ştefan cel Mare, după biruinţa de la Vaslui (10 ianuarie, acelaşi an), a trimis o scrisoare circulară către monarhii creştini din Europa, anunţându-le marea victorie şi cerându-le crearea unui front comun de luptă antiotomană.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats