All for Joomla All for Webmasters

28 ianuarie 1943, a apărut primul număr al ziarului ilegal România liberă, editat de Uniunea Patrioţilor
Calendar

2001 – A avut loc naufragiul vasului ucrainean „Pamiat Merkuria”, în Marea Neagră, soldat cu decesul a 16 de persoane şi dispariţia altor 3. 1999 – A început, la Paris, Conferința europeană asupra participării echilibrate a femeilor și bărbaților la procesul de luare a deciziilor (28 ianuarie -30 ianuarie 1999). 1986 – A avut loc catastrofa navetei spaţiale americane „Challenger”, a cărei explozie, la 75 de secunde de la lansare, a provocat moartea celor 7 astronauţi aflaţi la bord. Catastrofa...

Like
8
0
Saturday, 27 January 2018
28 ianuarie, Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului)
Sinaxar

Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca să se roage: unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule,...

Like
8
0
Saturday, 27 January 2018
După o evoluție oscilantă, Halep pierde finala de la Australian Open
Sport

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă cu 7-6 (2),3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, numărul 2 WTA, sâmbătă, la Melbourne, în finala turneului Australian Open. „Nu uşor să vorbesc acum. Caroline a jucat minunat. îi felicit echipa şi pe tatăl ei, a făcut lucruri minunate. A fost un turneu minunat.. Sunt tristă, nu am putut câştiga azi, dar am mulţi ani în faţă şi sigur voi mai fi aici. E păcat că nu am...

Like
12
0
Saturday, 27 January 2018
Reuniunea lui Surkov și a lui Volker pe tema Donbass: fără progres și perspective
International

În Dubai (Emiratele Arabe Unite), a avut loc cea de-a patra întâlnire între consilierul prezidențial rus Vladislav Surkov și reprezentantul special al SUA pentru Ucraina, Kurt Volker. Ce s-a schimbat de la negocierile de la Belgrad? Ultima întâlnire dintre reprezentanții Moscovei și Washingtonului într-un format similar a avut loc la 13 noiembrie 2017 la Belgrad. Atunci, părțile nu au ajuns la o înțelegere. După cum a recunoscut însuși Volcker, întâlnirea a fost un “pas înapoi” clar. Principala piedică a fost...

Like
8
0
Saturday, 27 January 2018
Doua cutremure de mică magnitudine au avut loc sâmbătă dimineața
Social

Două cutremure cu magnitudinea de 3,3 şi, respectiv, 2,2 grade pe scara Richter s-au produs sâmbătă dimineaţa, în judeţele Vrancea şi Galaţi, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Primul seism, de 2,2 grade pe Richter, a fost înregistrat la ora locală 5:20, la adâncimea de 13,5 kilometri. Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter, a avut loc la ora 8:48 la adâncimea de 100 de kilometri. În luna ianuarie au avut loc 21...

Like
7
0
Saturday, 27 January 2018
Mărgelatu, magia și istoria filmului românesc
Personalitati

Când rostești numele lui Florin Piersic trebuie imediat să faci o pauză. Pentru că nu știi cum să cuprinzi în cuvinte tot ce înseamnă acest mare actor – talent, carismă, o carieră impresionantă, temperament, sensibilitate, putere, energie, drag de artă și de oameni. Nu-i place să i se spună ”maestre”. Preferă să i se spună simplu, Florin. Pentru că are sufletul tânăr. Crede că maeștri pot fi numiți Alexandru Finți — pe care îl consideră părintele său spiritual—, Grigore Vasiliu...

Like
7
0
Saturday, 27 January 2018
Public News FM

Public News FM

Scroll Up