1 februarie 1974, Ilie Năstase a fost declarat cel mai bun tenismen al anului 1973 şi distins, la New York, cu „Racheta de aur”

0 1

2003 – Naveta americană Columbia s-a dezintegrat la revenirea în atmosferă, la altitudinea de 63 km, deasupra Texasului.

Naveta, lansată la 12 aprilie 1981, se afla la a 28-a misiune. Şi-au pierdut viaţa 7 astronauţi (6 americani şi unul israelian).

Accidentul s-a petrecut cu puțin timp înainte de terminarea celei de-a 28-a misiune a navetei, „STS-107”.

2001 – În Japonia a intrat în vigoare legea care interzice oamenilor politici să accepte cadouri în schimbul unor servicii sau favoruri. Legea a fost adoptată de Parlamentul japonez la 22 noiembrie 2000.

1998 – A intrat în vigoare Convenţia Europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale, la care a aderat şi România.

1995 – A intrat în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (Acordul a fost semnat la 1 februarie 1993).

1995 – La Cairo s-au întâlnit, pentru prima oară în istoria Orientului Mijlociu, liderii din Egipt, Iordania, Israel şi Yasser Arafat, pentru a sprijini procesul de pace din regiune.

1995 – România a semnat, la Strasbourg, alături de reprezentanţii altor 20 de state, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei.

1991 – România a obţinut statutul de „invitat special” la Consiliul Europei, iar la 7 octombrie 1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline.

1983 – Vigliotto Giovanni, un sicilian de 54 de ani acuzat de poligamie, a declarat în faţa instanţei stupefiate că era căsătorit cu mai mult de 100 de femei, în 10 ţări diferite.

1974 – Ilie Năstase a fost declarat cel mai bun tenismen al anului 1973 şi distins, la New York, cu „Racheta de aur”.

1958 – A fost lansat cu succes primul satelit al Americii, în Cosmos. Plasat pe o orbită terestră de o rachetă „Jupiter-C”, „Explorer” a fost destinat să transmită semnale pe Pământ, prin cele 2 emiţătoare, de la o distanţă variind între 340 şi 2900 km.

1953 – A încetat din viaţă, la Bucureşti, pedagogul român George G. Antonescu, unul dintre cei mai productivi teoreticieni români ai educaţiei din prima jumătate a secolului trecut. A publicat lucrări de istorie a pedagogiei, de pedagogie teoretică şi lucrări cu caracter social şi politic. A funcţionat ca profesor la Universitatea din Bucureşti şi director al Institutului Pedagogic Român, creat în 1926.

1952 – Prin strădania actorului român Remus Ionaşcu (1905-1965), s-a organizat, în foaierul Teatrului Naţional din Iaşi, primul Muzeu al Teatrului, care prezenta afişe şi costume din vremurile de început ale activităţii dramatice. Acesta a stat la baza Muzeului Teatrului, inaugurat la 27 dec. 1976, când se împlineau 160 de ani de la primul spectacol de teatru în limba română.

1944 – A decedat Piet Mondrian (original Pieter Cornelis Mondriaan, pictor olandez, cunoscut pentru picturile netradiționale alcătuite din forme rectangulare roșii, galbene, albastre și negre, separate de linii groase, negre, rezultatul unei evoluții artistice care s-a întâmplat în cursul a aproape 30 de ani și care a continuat până la sfârșitul vieții lui Mondrian.

Născut în Amersfoort, în Țările de Jos, sub numele Pieter Cornelis Mondriaan, a devenit învățător după ce a terminat școala, iar în timpul liber picta. Majoritatea lucrărilor lui din acel timp erau naturaliste și chiar impresioniste, consistând din picturi naturale a peisajului neerlandez. Mulți critici de artă susțin că picturile lui Mondrian din această perioadă au fost influențate semnificativ de pointilism și de culorile adânci ale fauvismului.

O lucrare semnificativă a acelei perioade este Avond (Seara), care arată niște căpițe la apusul soarelui și este pictată aproape în integrime dintr-o paletă formată din roșu, galben și albastru. Deși acestă pictură nu este abstractă, Avond este prima din lucrările lui Mondrian în care folosește culorile primare.

Primele picturi ale lui Mondrian care se apropie de forme abstracte sunt o serie de canavase din 1905 până în 1908, care arată peisaje întunecate cu și case indistincte, cu reflecții în apă care le face să apară ca niște pete de cerneală.

Arta lui Mondrian a fost întotdeauna în mod apropiat legată de studiile sale spirituale și filosofice. În 1908, a devenit interesat în mișcarea teosofică lansată de Helena Petrovna Blavatsky, care a crezut că este posibil să se obțină o cunoaștere a naturii mai profundă decât cea obținută prin forme empirice, multe lucrări ale lui Mondrian au fost inspirate de căutarea sa pentru cunoștință spirituală.

În 1912, Mondrian s-a mutat la Paris, și-a schimbat numele de la Pieter Mondriaan la Piet Mondrian, semnându-și lucrările cu noul nume, ca să fie mai ușor acceptat în lumea artelor franceză și ca să reprezinte simbolic mutarea sa din Țările de Jos, atunci considerate nedezvoltate în lumea artelor.

La Paris, Mondrian a fost influențat de cubismul lui Picasso și Braque. Picturi ca Marea (1912) și diversele reprezentări ale copacilor mențin o măsură de reprezentare naturală, dar sunt din ce în ce mai dominate de formele geometrice găsite în lucările cubiste.

Spre deosebire de cubiști, Mondrian încerca să își împace pictura sa cu filosofiile sale spiritualitate, în 1913, începând să își combine arta cu studiile teosofice, formând o teorie care a reprezentat ruptura finală de la pictura sa reprezentațională.

Mondrian a beneficiat de libertatea intelectuală a timpurilor ca să adopte un stil de artă pură abstractă, un stil care l-a menținut pentru toată viață după acest punct. Mondrian a început să producă picturi aliniate după niște „grilaje” negre în 1919, iar, în 1920, stilul pentru care este recunoscut astăzi a început să apară.

În primele picturi a acestei perioade, ca și Compoziția A (1920) și Compoziția B (1920), liniile care deliniază formele dreptunghiulare sunt relativ înguste și gri, nu negre. În plus, liniile tind să se decoloreze (adică, culoare lor progresează spre alb) spre marginile canavasului. Formele geometrice sunt mai mici și mai numeroase decât în picturile mai târzii, există mai puțin spațiu alb pe canavas.

Începând din sfârșitul anului 1920 și începutul anului 1921, picturile lui Mondrian au ajuns la ce se poate vedea ca forma definitivă și matură a stilului său. Formele geometrice sunt, în acest picturi, separate de linii groase negre. Dreptunghiurile sunt mai mari și mai puține în număr și există mai puțin spațiu colorat, mai mult loc alb, pe canavas.

În picturile sale din 1921,un număr semnificativ al liniilor negre tind să oprească înaintea marginii canavasului. În următorii ani, Mondrian a început să extindă toate liniile la marginile canavasului și a început să folosească tot mai puține forme colorate, înlocuindu-le cu spațiu alb.

Aceste tendințe sunt cele mai evidente în picturile sale în formă de romb, care Mondrian a început să le producă cu frecvență la mijlocul aniilor 1920. Aceste picturi sunt canavase pătrate întoarse la un unghi de 45°, formând un romb. Cea mai tipică lucrare din acestă serie este Schilderij Nr. 1: Romb cu două linii și albastru (1926), cunoscută ca o Compoziție cu albastru sau Compoziție în alb și albastru.

Cu trecerea aniilor, liniile au început să aibă prioritate față de formele geometrice în picturile sale. Spre sfârșitul aniilor 1930, Mondrian a început să folosească linii mai înguste sau linii duble, cu mai multă frecvență, iar formele geometrice au devenit din ce în ce mai mici.

1939 – În România a avut loc remanierea guvernului Miron Cosma: Armand Călinescu a cumulat funcţiile de viceprim-ministru al Guvernului, ministru de Interne şi ministru ad-interim la Război, şi au fost incluşi în guvern Ion Bujor şi Ion Gigurtu, partizani ai apropierii de Germania hitleristă.

1936 – A apărut, la Bucureşti, revista lunară de filosofie, literatură şi ştiinţă Era nouă, sub direcţia lui N.D. Cocea, care a apărut până la 1 aprilie 1936.

1920 – S-a înfiinţat Institutul de Istorie Naţională din Cluj-Napoca, fondat din iniţiativa şi cu sprijinul material al regelui Ferdinand I. Institutul a funcţionat în cadrul Universităţii din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu.

1919 – A fost desemnată prima Miss America, la New York, organizatorii descoperind  mai târziu că „Miss” era destul de „doamnă”, pentru că Edith Hyde era o femeie căsătorită şi mamă a doi copii.

1918 – Rusia a adoptat calendarul gregorian.

1893 – A apărut, la Iaşi, până la 26 oct. 1943, cu intermitenţe, ziarul naţional liberal Evenimentul. Fondatori au fost George A. Scorţescu şi Albert C. Honigman. În perioada 1919-1920, a fost redactor şef publicistul Rudolf Şuţu, iar la 20 ian. 1900, a fuzionat cu ziarul „Opinia” din Iaşi.

1885 – A apărut, la Bucureşti, ziarul Drepturile omului, editat de cercul de studii sociale cu acelaşi nume. Ziarul a contribuit la popularizarea marxismului şi a militat pentru întemeierea unui partid al muncitorilor. Ziarul Drepturile omului a fost editat până la 15 aprilie 1889.

1884 – A fost publicată prima ediţie a Oxford English Dictionary.

1868 – A văzut lumina zilei Ștefan Luchian, pictor român, denumit poetul plastic al florilor.

Vocația viitorului pictor s-a declarat încă din copilărie. El a rezistat cu încăpățânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la școala militară. În 1885, Ștefan Luchian s-a înscris la clasa de pictură a Școlii Naționale de Arte Frumoase, pe care a absolvit-o în 1889, obținând medalia de bronz pentru un Cap de expresie și un Studiu după natură.

Maestru nedisputat i-a fost, în această perioadă de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian a găsit încurajarea, fără să-i împiedice libera dezvoltare a personalității.

În toamna anului 1889, a plecat la München, unde a studiat două semestre la Akademie der Bildenden Künste, Academia de Arte Frumoase München, și-a executat copii după operele lui Correggio și Rembrandt, aflate la Muzeul de artă. Revenit în țară în 1890, a participat la prima expoziție a societății de artă Cercul artistic, însă în anul următor, acesta a plecat la Paris, unde a studiat la Academia Julian, cunoscând, în muzee și expoziții, viața artistică pariziană, aflată în acea perioadă în plină efervescență impresionistă.

Revenit la București, a fost, în 1896, principalul inițiator al Expoziției artiștilor independenți. care se va deschide chiar în fața Salonului Oficial. În 1900, a participat cu două pasteluri la Expoziția Universală de la Paris.

Prezență eminentă în viața artistică a timpului, Luchian nu a cunoscut pentru multă vreme succesul. Astfel, la expoziția sa din 1905, singurul cumpărător al unui tablou a fost pictorul Grigorescu.

A redat splendorile scânteietoare ale peisajului româness într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Tehnicii uleiului Luchian îi alătură, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care a ajuns la o măiestrie neegalată.

Fluiditatea contururilor, delicatețea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908, el și-a concentrat în această direcție toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură, toată dragostea pentru viață și pentru frumos.

1866 – A fost înfiinţată agenţia de ştiri daneză Ritzaus Bureau (poartă numele întemeietorului său, Erik Nicola Ritzu).

1852 – A venit pe lume Ion Luca Caragiale, dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă; considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români; membru al Academiei Române post-mortem.

S-a născut în ziua de 1 februarie 1852, în satul Haimanale, care-i poartă astăzi numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei.

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.

Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în anul 1864, a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești.

În 1870, Caragiale a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luându-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie.

L-a cunoscut pe Eminescu, când tânărul poet, debutant la revista „Familia”, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly.

În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului „Națiunea română”.

I.L. Caragiale a fost, printre altele, și director al Teatrului Național din București.

De la debutul său în dramaturgie (1879) și până în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 – 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei.

Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde au apărut toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile.

După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, l-a numit director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întâlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes.

În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul în Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe.
În acelaşi an s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly, căsătorie din care au rezultat mai întâi două fete.

În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană. Începând cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicând caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene, Moftul român s-a dovedit și un organ literar.

Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească.

Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor. (Titu Maiorescu)

Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor

În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

1823 – Într-un memoriu, vornicul Mihail Sturdza a folosit, pentru prima dată în viaţa politică a Ţărilor Române, noţiunea de „conservator”, pentru a desemna tendinţele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri.

1814 – Vulcanul Mayon, situat în Filipine, a erupt, provocând moartea a aproximativ 1.200 de persoane.

1600 – Mihai Viteazul a semnat „Tratatul de închinare şi credinţă” faţă de Rudolf al II-lea, împarat al Germaniei şi rege al Poloniei şi Ungariei.

În schimbul recunoaşterii suveranităţii sale, Rudolf al II-lea a făgăduit lui Mihai Viteazul ajutor şi a garantat domnia ereditară în linie bărbătească.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats