Lavrov: Uniunea Europeană se extinde pe baza ultimaturilor

0 7

UE își extinde influența în baza ultimatumurilor: sau cu Europa, sau cu Rusia, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

„În ceea ce privește cerințele înaintate de Uniunea Europeană (față de Serbia n.r.) de recunoaștere a Kosovo, am putea spune următoarele: UE cere oricărui stat-candidat să se alăture politicii externe de apărare a Uniunii Europene, aici se conduce de aceeași filosofie și mentalitate care contribuie la tensionarea situației în Europa și de care s-au lăsat conduși cei care au extins NATO și au pus țările Europei și Ucraina în fața unei alegeri: fie sunteți cu Occidentul, fie cu Rusia. E o practică foarte vicioasă”, a spus ministrul într-un interviu oferit agenției sârbe BETA citată de Sputnik.

„Regret că Uniunea Europeană, în dorința de a-și extinde influența, urmează această logică, exprimată în programul Parteneriatul Estic, formulat acum câțiva ani de UE pentru șase state post-sovietice. În pofida negării acestui fapt, în practică, acest program este realizat în baza ultimatumului: fie cu Rusa, fie cu Europa. Cu regret, colegii noștri de la Bruxelles continuă să gândească în același mod. Am prefera să revenim la acea concepție care a fost anunțată de mai multe ori la Bruxelles și alte capitale europene”, a spus Lavrov.

Programul Parteneriatului Est al UE presupune o sporire esențială a nivelului de interacțiune politică, o integrare aprofundată a fostelor republici sovietice în economia UE și majorarea volumului de asistență financiară.

Lavrov a amintit că la vremea sa, Charles de Gaulle a propus în Franța concepția unei Europe Unite, de la Atlantic până la Ural, iar acum Rusia vorbește despre o Europă de la Lisabona la Vladivostok.

„Recent, odată în plus a fost confirmată actualitatea acestei filosofii. Din câte cunosc, în urma negocierilor între partidele din Germania, în programul viitorului guvern de coaliție a fost inclus un punct legat de necesitatea promovării ideii creării unui spațiul economic comun, de la Atlantic până la Oceanul Pacific. În acest context, aș aminti de lansarea unor contacte, deocamdată timide, între Comisia Europeană și Comisia Economică Eurasiatică, pe care în trecut echipa de la Bruxelles a încercat să le evite. Această tendință, în opinia mea, este cea mai durabilă și de perspectivă”, a spus ministrul.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats