Principe pe Șoseaua Nordului

0 1

A fost jurnalist, pamfletar, publicist, romancier, scenarist, laureat al premiului Herder. A scris scenariul pentru seria filmelor cu haiducii lui Șaptecai și cea a filmelor cu Mărgelatu. Romanul care l-a făcut celebru pe Eugen Barbu, de la a cărui naștere se împlinesc, pe 20 februarie, 90 de ani este ”Groapa”, roman inspirat din propria copilărie.

Eugen Barbu (20 februarie 1924, București – 7 septembrie 1993, Bucureşti) – poet, prozator, eseist şi dramaturg. Provine dintr-o familie de muncitori (tatăl, Nicolae Barbu, tâmplar la CFR). Studii primare, secundare şi liceale la Bucureşti (1931-1943). Se înscrie la Facultatea de Drept (1943), la care renunţă pentru Şcoala de ofiţeri de jandarmi (1943-1945). Frecventează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie (din 1945) fără a ajunge la licenţă. Jucător de fotbal şi antrenor, apoi corector şi revizor la Casa Scânteii. Redactor-şef la revistele „Luceafărul” (1962-1968) şi „Săptămâna” (1970-1989).

Debutează sub pseudonimele literare Eugen Rabe şi Eugen Baraba în „Epigrama”, „Păcală” şi „Veselia” (1943-1945), scrie, apoi, la „Fapta” (din 1946). Frecventează cenaclul „Sburătorul” (1946). Director fondator al revistei „România Mare” (1990). Colaborează la toate revistele importante din ultimii 30 de ani: „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „România literară” şi „Steaua”, pe lângă „Săptămâna”, unde deţine un foileton, sau, mai târziu, Suplimentul literar al „Scânteii tineretului” etc., precum şi ziarele din capitală, cu o publicistică deosebit de diversă (de la cronica sportivă, la articol polemic sau politic, de la reportaj la notele de călătorie, de la cronica literară la „cursivul” jurnalistic curent), fragmente de roman, schiţe, nuvele etc.

 După debutul editorial, ca nuvelist, cu Gloaba (1955), şi după scrierile cu subiect fotbalistic (Balonul e rotund, 1956; Unsprezece, 1956), apare romanul Groapa (1957), unul din vârfurile literaturii române contemporane, refăcut mereu până la ediţiile definitive din 1963 şi 1982. Romanului îi succed câteva volume de nuvele (Oaie şi ai săi, 1958; Patru condamnaţi la moarte, 1959; Prânzul de Duminică, 1962; Martiriul Sfântului Sebastian, 1969; Miresele, 1975) şi diverse volume de reportaje, note de călătorie, jurnale, versuri (Osânda soarelui, 1968), eseuri (Măştile lui Goethe, 1967) etc., dar, mai ales, romane aspirând la alcătuirea unor fresce sociale (Şoseaua Nordului, 1959; Facerea lumii, 1964) sau, dimpotrivă, dictate de gustul pentru descrierea unei lumi fanariote fabuloase şi baroce (Principele, 1969; Săptămâna nebunilor, 1981), situate valoric în apropierea cărţii care l-a consacrat.

Romanul Incognito (vol. I-IV, 1975-1980) a stârnit aprinse discuţii polemice. Acuzat de plagiat, Barbu ripostează cu aşa-zisa formulă a „romanului-colaj”, stârnind cel mai mare scandal literar din literatura română postbelică. Barbu este şi autorul unei Istorii „polemice şi antologice” a literaturii române, proiectată în mai multe volume, din care a apărut doar primul (1975), dedicat poeziei.

În 1979, iniţiază seria Caietelor Principelui, ajunsă la şapte volume până în 1981. A scris mai multe scenarii (în colaborare) pentru filme de lung metraj şi seriale TV (adaptări după opere literare sau filme de acţiune), a tradus din opera lui Panait Istrati, cu care mărturiseşte că avea vădite afinităţi, şi a stilizat traduceri întreprinse în colaborare din Feodor Dostoievski, Thomas Mann, William Faulkner, Joseph Priestley, H. Cobb etc. Membru al Academiei Române (din 1974). Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1969); Premiul Uniunii Scriitorilor (1975); Premiul internaţional „Herder” (1978).

Cărţile lui Barbu, de o derutantă diversitate a genurilor şi stilurilor, se adună într-o operă inegală valoric ce trece de la capodopera stilistică şi expresivă la derizoriul romanului „popular”, ilustrând o personalitate contradictorie, de mari ambiţii scriitoriceşti (varietatea însăşi a genurilor o atestă), în care talentul literar se întâlneşte cu veleităţile cele mai diferite.

Opera literară

  • Gloaba, Bucureşti, 1955;
  • Tripleta de aur, Bucureşti, 1956;
  • Balonul e rotund, Bucureşti, 1956;
  • Unsprezece, Bucureşti, 1956;
  • Pe-un picior de plai, Bucureşti, 1957;
  • Groapa, Bucureşti, 1957 (ediţie definitivă 1963, 1982, 1986);
  • Oaie şi ai săi, Bucureşti, 1958;
  • Patru condamnaţi la moarte, Bucureşti, 1959;
  • nu-ţi faci prăvălie cu scară, Bucureşti, 1959;
  • Şoseaua Nordului, Bucureşti, 1959 (ediţie refăcută, I-II, 1965, 1969);

Cât în şapte zile, Bucureşti, 1960;

  • Tereza, Bucureşti, 1961;
  • Prânzul de Duminică, Bucureşti, 1962;
  • Facerea lumii, Bucureşti, 1964;
  • Jurnal, Bucureşti, 1966;
  • Măştile lui Goethe, Bucureşti, 1967;
  • Labyrintul, Bucureşti, 1967;
  • Vânzarea de frate, Bucureşti, 1968;
  • Osânda soarelui, Bucureşti, 1968;
  • Martiriul Sfântului Sebastian, Bucureşti, 1969;
  • Principele, Bucureşti, 1969 (altă ediţie, 1994);
  • Foamea de spaţiu, Bucureşti, 1969;
  • Jurnal în China, Bucureşti, 1970;
  • Cu o torţă alergând în faţa nopţii, Bucureşti, 1972;
  • Caietele Principelui, I-VII, Cluj (I), Bucureşti, 1972-1981;
  • Războiul undelor, în colaborare cu Nicolae Paul Mihail, Bucureşti, 1974;
  • Incognito, I-IV, Bucureşti, 1975-1980;
  • O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini până în prezent. Poezia contemporană, Bucureşti, 1975;
  • Miresele, Bucureşti, 1975;
  • Săptămâna nebunilor, Bucureşti, 1981 (ediţia II, 1985);
  • Şoseaua Nordului, I-II, prefaţă de Mihai Ungheanu, Bucureşti, 1989;
  • Groapa, ediţie revăzută, text definitiv, Bucureşti, 1993 (altă ediţie, 1995);
  • Săptămâna nebunilor, roman, Bucureşti, 1996;
  • Groapa, ediţie revăzută, text definitiv, Bucureşti, 1997 (altă ediţie, 2000);
  • Nuvele, prefaţă de Elisabeta Lăsconi, Bucureşti, 2001;
  • Vânzarea de frate, roman, Bucureşti, 2003;
  • Ianus, roman, ediţie îngrijită de Marga Barbu, Bucureşti, 2003;
  • Jurnal, Bucureşti, 2003;
  • Săptămâna nebunilor, ediţie îngrijită de Corneliu Vadim Tudor şi Mihai Ungheanu, Bucureşti, 2003;
  • Principele, ediţie îngrijită de Corneliu Vadim Tudor şi Mihai Ungheanu, Bucureşti, 2003.

Leave A Reply

Your email address will not be published.