4 martie 1977, pământul zguduie din temelii România

0 15

În seara zilei de vineri, 4 martie 1977, la ora 21.22, România a fost zguduită de un puternic cutremur cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, având epicentrul în Munţii Vrancei. Era al doilea mare seism din secolul al XX-lea produs în România, după cel din 10 noiembrie 1940, care a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter.

Profesor Gheorghe Mărmureanu – În Vrancea, blocul aflat la mijloc se rupe pentru că nu mai poate înghiţi această presiune de comprimare puternică, determinată de două mari blocuri tectonice, din care unul este blocul african. Continentul african se deplasează către nord cu 40 de milimetri pe an. Blocul african împinge în sus. Aceasta a fost cauza cutremurului recent din Italia. Undeva, între Albania şi Slovenia, există o falie perpendiculară pe Marea Adriatică. Fundamentul Mării Adriatice este împins sus, undeva, Munţii Metalici rămân ficşi, şi atunci se roteşte sistemul, care împinge prin Panonic, către Braşovul nostru. Acesta e un sistem care se numeşte push („a împinge“, din lb. engl.). Pe de altă parte, există un sistem tectonic extrem de puternic, pe care se află India împreună cu Australia, care are nişte vectori de deplasare extraordinar de mari, de o sută şi ceva de milimetri pe an. E deplasarea cea mai puternică. Şi acest sistem lucrează şi acum. Numai astă noapte au avut loc vreo 6-7 cutremure în zonă. La această oră, este cea mai activă zonă. Şi acest lucru va continua până prin 2024. În partea de vest a Indiei, se află Kashmirul şi, dacă unim Kashmirul cu Vrancea, banda de 50 km, pe această linie, este extrem de activă seismic. În această zonă, au loc cutremure mari, care ajung şi în Vrancea. Cele mai mari cutremure care au avut loc în România, în ultimii 600 de ani, s-au datorat influenţei blocului indo-australian.

Puternicul seism din 4 martie 1977 a provocat prăbuşirea sau avarierea gravă a sute de imobile, sub ruinele cărora au fost prinse mii de victime, precum şi avarierea a mii de alte clădiri de locuinţe, unităţi spitaliceşti, şcoli şi instituţii de învăţământ superior, grădiniţe, creşe de copii, cămine internat, aşezăminte culturale, monumente istorice. Cel mai grav afectate au fost Bucureştii, regiunea de sud şi cea de est a ţării. În urma cutremurului, şi-au pierdut viaţa 1.578 de persoane.

Dintre imobilele prăbuşite în Bucureşti amintim: blocul ”Casata”, blocul ”Continental”, blocul ”Nestor”, blocul ”Dunărea”, blocul aflat lângă hotelul ”Lido”, blocul Wilson, o clădire de pe strada Ion Ghica, un bloc de pe strada Brezoianu, un bloc de pe strada Tudor Arghezi, un bloc de pe strada Hristo Botev, un imobil de pe strada Alexandru Sahia, blocul din strada Moşilor nr. 135, un imobil din strada Galaţi, blocul de la intersecţia Bulevardului Ştefan cel Mare cu strada Lizeanu, blocul OD16 din cartierul Militari. S-a prăbuşit, de asemenea, clădirea nouă a Centrului de calcul aparţinând Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor,din apropiere de Gara de Nord. Tot în Bucureşti, Spitalul Fundeni şi Spitalul de Urgenţă au suferit avarii importante şi a trebuit să fie evacuate. La Spitalul de Urgenţă, unda de şoc a seismului a produs avarii la una din structurile de rezistenţă dintr-o aripă a clădirii, ceea ce a determinat evacuarea bolnavilor chiar în noaptea zilei de 4 martie.

Profesor Gheorghe Mărmureanu – Am fost şocat de ideea unei comentatoare de la un post de televiziune, care a spus în direct: „Hai să dăm telefon să vedem ce blocuri au căzut“… Le-am spus că 5,3 este un cutremur nesemnificativ pentru Vrancea… Nu ar trebui să se inducă panică în populaţie. Trebuie să mai ştiţi, că un cutremur nu este un lucru obişnuit. Unii oameni poate-l trăiesc o dată în viaţă… De exemplu, în 1977, chiar oamenii mai în vârstă uitaseră de cutremur. Şi vă pot spune o altă greşeală care s-a făcut în 1970 de către autorităţile statului. Au redus intensitatea seismică în Bucureşti, de la 8, la 7. Când proiectezi la jumătate din forţa seismică, e o problemă. Când proiectezi la o intensitate de 8, care înseamnă perioada fundamentală cuprinsă între 0,14 şi 0,25, ai o marjă de protecţie, ca proiectant. Acum încercăm să facem o hartă Mercali, modificată de intensităţi intermediare. Ca să lămurim ce înseamnă intensitate şi magnitudine… La cutremurul din 4 martie 1977, el a eliberat o energie. Magnitudinea înseamnă energia eliberată în focar, care a fost măsurată la 6,2. Ea este peste tot, şi la Bucureşti, şi la Iaşi… Intensitatea arată cum se simte cutremurul într-un anume loc. La 4 martie, cutremurul a avut intensitatea, în Vrancea, de VII, la Bucureşti, a fost de IX şi jumătate, iar la Cluj, de II. Oamenii dormeau la Cluj, nici nu au simţit. Depinde de mecanismul de propagare, de modul de propagare ş.a.m.d. Condiţiile locale sunt extrem de importante. În Bucureşti avem o structură geologică nenorocită. Unde stăm noi aici, sunt cam 400 de metri adâncime de nisip, până la cretacic, unde este calcar. Iar în zona Gării de Nord sunt 1.400 de metri de nisip şi argilă. Sub Ploieşti sunt 5 kilometri de structură geologică sedimentară, nisip, argilă ş.a. În 1940, cea mai mare intensitate a fost în Focşani, Iaşi, Bacău, Chişinău… Alt lucru curios este cutremurul din 1986… În Bucureşti nu s-a întâmplat nimic, iar la Chişinău au căzut 4 blocuri.

În ţară, cele mai afectate judeţe au fost Teleorman, Dolj, Ilfov, Prahova, Iaşi, Vaslui, Buzău, Vrancea. Numeroase clădiri din Buzău, Ploieşti, Craiova, Zimnicea, Alexandria, Focşani, Iaşi, Bârlad, Vaslui şi alte localităţi au suferit avarii grave.

La 5 martie 1977, a doua zi după producerea cutremurului, a fost instituită, prin Decret prezidenţial, starea de necesitate pe întreg teritoriul ţării. În dimineaţa zilei de sâmbătă, 5 martie, preşedintele Nicolae Ceauşescu a revenit în ţară din vizita pe care o efectua în Republica Federală Nigeria.

Pe primul plan s-a aflat urgentarea scoaterii tuturor victimelor cutremurului de sub dărâmături, identificarea tuturor locuinţelor şi a clădirilor publice cu avarii, în vederea evacuării lor imediate, după cum relata ziarul ”Scânteia” în ediţia din 6 martie 1977. Au fost luate măsuri pentru asigurarea cazării sinistraţilor, în acest scop stabilindu-se închiderea temporară a unor institute de învăţământ superior şi punerea la dispoziţia populaţiei sinistrate a căminelor. În Bucureşti şi în alte localităţi din ţară unde s-au produs avarii ale clădirilor şi ale reţelei de distribuire a gazelor, a fost oprită, provizoriu, aprovizionarea cu gaze naturale, pentru a se evita producerea unor explozii şi incendii. Sub titlul ”Primele mărturii despre proporţiile dezastrului”, ”Scânteia” relata că în Capitală s-au prăbuşit 32 de blocuri de locuinţe, alte peste 130 de blocuri au fost grav avariate, iar nouă unităţi spitaliceşti au fost scoase din funcţiune. Conform datelor centralizate la Ministerul Sănătăţii, până în seara zilei de 5 martie, la Bucureşti au fost internate şi tratate 1.773 de persoane, au fost înregistraţi 508 morţi şi peste 2.600 răniţi, iar în restul ţării s-au înregistrat 614 răniţi şi 72 de decese.

Tot în ediţia din 6 martie 1977, ”Scânteia” informa şi despre ”caracteristicile cutremurului din 4 martie”: ”Seismul din seara zilei de 4 martie a.c. a avut epicentrul în Vrancea. Focarul cutremurului s-a situat sub scoarţa terestră la o adâncime de cca 100 km. Magnitudinea cutremurului după scara Richter a fost estimată la 7,2 – valoare care situează seismul printre cele mai puternice care au avut loc în România. Cutremurul a fost practic simţit pe întreg teritoriul ţării, precum şi în ţările vecine, fiind înregistrat de aproape toate observatoarele seismologice din întreaga lume.(…)”

AGERPRES relatează pe larg, începând din 7 martie 1977, despre acţiunile de salvare de sub ruine a victimelor cutremurului. În toate punctele din Bucureşti unde s-au prăbuşit imobile au acţionat ostaşi, studenţi, echipe de specialişti, cascadori, cadre sanitare, dar şi simpli cetăţeni veniţi să ajute la operaţiunile de salvare. Mulţi dintre aceştia au lucrat fără întrerupere zi şi noapte la degajarea ruinelor. ”Alături de medici, în Capitală participă la salvarea vieţii răniţilor şi studenţii anilor V şi VI ai Facultăţii de medicină generală”, relata şi ziarul ”România liberă” din 7 martie 1977.

”(…) Acolo unde mai există şanse de a se găsi supravieţuitori, se lucrează cu mâna, evitându-se folosirea utilajelor grele. Om lângă om, umăr la umăr, lucrează aici neîntrerupt, ziua şi noaptea. Se ia cărămidă cu cărămidă, fiecare bucată de moloz, pentru a evita surparea ruinelor (…)”, se arăta într-o ştire AGERPRES din data de 7 martie 1977. ”Munca lor plină de abnegaţie este răsplătită, nu o dată, de bucuria adânc trăită a salvării unui om. În blocul cofetăriei Casata au fost salvate o femeie şi o fetiţă de câteva luni. Pe Calea Victoriei, de sub dărâmături şi molozuri, au fost scoşi 4 supravieţuitori. De sub ruinele imobilului de pe strada Ghica a fost salvată în această dimineaţă o fetiţă de opt ani. Din nefericire, bunica şi frăţiorul ei nu mai trăiau în momentul în care echipele de intervenţii i-au scos de sub dărâmături”.

”Relevând intensitatea distrugătorului cutremur, Agenţia France Presse transmite că acesta a lovit România cu o forţă echivalentă cu cea a zece bombe atomice de tipul celei de la Hiroshima. Pagubele materiale provocate la Bucureşti – arată agenţia – sunt mult mai serioase decât s-ar fi putut crede imediat după producerea sinistrului”, notează ziarul ”România liberă” din 8 martie 1977. Într-o telegramă din Roma, agenţia REUTER relata că, ”adresându-se miilor de turişti şi pelerini adunaţi în Piaţa Sfântul Petru, Papa Paul şi-a exprimat durerea în legătură cu cutremurul din România: ‘Suntem îndureraţi pentru numeroasele victime ale unui atât de vast dezastru, a spus el, şi ne alăturăm cu compasiune unei ţări care – din atâtea motive – ne este dragă.’ ” (”Scânteia” din 8 martie 1977).

Începând cu 8 martie, atât în Bucureşti cât şi în restul ţării, întreaga reţea de învăţământ şi-a reluat activitatea. Prin Decret prezidenţial, începând cu data de 10 martie 1977, a încetat starea de necesitate instituită pe teritoriul ţării, cu excepţia municipiului Bucureşti, precum şi a unităţilor sistemului de telecomunicaţii şi al Radioteleviziunii. Printr-un nou Decret prezidenţial, începând cu data de 15 martie 1977, starea de necesitate a încetat şi în municipiul Bucureşti, precum şi în unităţile sistemului de telecomunicaţii şi al Radioteleviziunii. ”Lucrătorii din transporturi şi telecomunicaţii depun mari eforturi pentru restabilirea cât mai grabnică şi integrală a comunicaţiilor feroviare, rutiere, precum şi pentru funcţionarea normală a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii”, scria AGERPRES la 9 martie 1977, informând, totodată, că, potrivit Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, ”în prezent circulaţia feroviară este deschisă pe toate liniile (…)”

Într-o ştire din 9 martie 1977, AGERPRES relata despre analiza primară a caracteristicilor cutremurului din 4 martie a.c., care fusese recent încheiată de Centrul de Fizica Pământului şi Seismologie din România, în colaborare cu Institutul de Geologie-Geofizică: ”Concluziile care se desprind demonstrează pregnant că mişcarea tectonică din 4 martie întruneşte toate elementele ce caracterizează cutremurele cu epicentrul în Munţii Vrancei, seismele de acest gen fiind de mare adâncime, cu şoc foarte puternic în prima sa manifestare. (….) Istoricul seismelor care au avut loc în ţara noastră, statistica pe ultimii 500 de ani constituie tot atâtea argumente care atestă permanenţa acestor caracteristici ale cutremurelor din regiunea Vrancei. În 1802, cutremurul principal, cu o magnitudine de 7,4 pe scara Richter, a fost urmat de o serie de replici tot mai slabe. Elemente asemănătoare de manifestare şi desfăşurare le-a prezentat şi seismul din 1940. Şocul principal de magnitudine – 7,4, de la 10 noiembrie 1940, nu s-a mai repetat, replicile care au durat până la sfârşitul lunii nedepăşind 5,5 pe scara Richter. Astfel de caracteristici întruneşte şi cutremurul de vineri seara, de 7,2 grade pe scara Richter, care a fost urmat, la scurt timp, chiar în noaptea de 4 spre 5 martie, de o serie de replici cu o intensitate atât de slabă, magnitudinea lor nedepăşind 4,5 grade, încât nu au fost înregistrate decât de seismografe, nefiind percepute de populaţie. Asemenea replici de mică intensitate ale cutremurului din 4 martie specifice seismelor de mare adâncime din Vrancea au continuat şi în zilele de 5-8 martie, perioadă în care frecvenţa lor a scăzut progresiv”.

O altă ştire, din 10 martie 1977, rememorează activitatea din acele zile a personalului sanitar: ”Directori de spitale suprasolicitaţi, medici cu ochii înroşiţi de nesomn, abia ieşiţi din sala de operaţie, ori chemaţi grabnic pentru alte intervenţii, chirurgi lucrând, în primele ore ale catastrofei, la lumina lumânărilor sau a lămpilor petromax (…) În noaptea absurdă din 4-5 martie, ca şi în cele care au urmat, medicii au fost cu toţii la datorie. Mulţi dintre ei s-au prezentat la post după primele momente ce au urmat cataclismului. Ei au primit un ajutor substanţial din partea colegilor din provincie (…), precum şi din partea studenţilor Facultăţii de medicină, care au făcut perfuzii, au cărat brancarde (…)”. Imediat după seism şi în tot cursul perioadei de necesitate, numeroase persoane din Capitală şi din întreaga ţară s-au oferit să doneze sânge. ”Pentru a dispune mereu de sânge proaspăt s-a trecut la pogramarea eşalonată a recoltărilor. Acţiunea continuă zilnic în strânsă legătură cu nevoile spitalelor, cu capacitatea aparaturii de conservare şi cu durata de valabilitate a acestui preţios medicament biologic (….) ”, relata AGERPRES, la 14 martie 1977.

Cutremurul din România a stârnit un larg ecou în întreaga lume. ”Guverne, conducători de state, organizaţii naţionale şi organizaţii internaţionale, firme şi oameni de afaceri, persoane particulare din alte ţări îşi exprimă sentimentele de solidaritate cu poporul român, oferind ajutoare în medicamente, aparatură medicală, alimente, bani, instalaţii industriale” (AGERPRES, 10 martie 1977).

Au rămas întipărite atunci în memoria oamenilor episoadele salvării, în condiţii adesea dramatice, a unor supravieţuitori: Floarea Iordache, scoasă de sub ruinele blocului ”Scala” după 65 de ore de la producerea seismului; fetiţa Gabriela Corduneanu, scoasă de sub ruinele blocului din str. Ion Ghica la 7 martie; Livia Negoescu, salvată din ruinele blocului din str. Arghezi după 130 de ore; Elena Enache, la blocul din str. Al. Sahia, după ce a stat mai bine de 187 de ore sub dărâmături; Sorin Crainic, după ce a stat 253 de ore sub ruinele blocului ”Continental”. Printre cei aflaţi în primele rânduri la operaţiunile de salvare s-au aflat cascadorii, printre aceştia numărându-se Mircea Pascu şi Tudor Stavru. Acesta din urmă avea să-şi piardă viaţa la o intervenţie de la blocul ”Nestor”.

La 14 martie 1977, AGERPRES informa că ”numărul total al celor decedaţi până luni 14 martie, ora 18,00, este de 1.541, din care 1.391 în Capitală şi 150 în restul ţării. Numărul celor decedaţi în Capitală include şi 157 de persoane care au încetat din viaţă în spitale în urma rănilor şi afecţiunilor grave ce le-au fost pricinuite de seism, cu toate îngrijirile deosebite acordate de cadrele medicale pentru a le salva”. Numărul final al persoanelor decedate în urma seismului avea să ajungă, ulterior, la 1.578.

În urma cutremurului din 4 martie 1977, şi-au pierdut viaţa multe personalităţi ale vieţii culturale, artistice şi ştiinţifice: Anatol Emilian Baconsky, Savin Bratu, Alexandru Ivasiuc, Mihai Gafiţa, Mihail Petroveanu, Veronica Porumbacu, Toma Caragiu, Doina Badea, Alexandru Bocăneţ, Eliza Petrăchescu, Liviu Popa, Mihaela Mărăcineanu, fizicianul academician Florin Ciorăscu ş.a.

O istorie a cutremurelor povestită de profesorul Gheorghe Mărmureanu

A fost unul la 29 august 1475, pe timpul lui Ştefan cel Mare, pe când domnitorul se afla în Cetatea Sucevei. Mânca la prânz şi i-a fost răsturnată masa. Această menţiune istorică a cutremurului este extrem de importantă pentru noi, căci ne arată că focarul era îndreptat mai mult spre Moldova. Există şi o dinamică a acestor focare. Unele se mută către Bucureşti şi către Craiova.

Cel mai mare cutremur a fost cel din 1802, la 26 octombrie, la ora două fără 7 minute, în care nu a murit nimeni. De ce? Se terminaseră slujbele în biserici (şi au căzut multe biserici atunci). Domnitorul Caragea Vodă venea să se instaleze pe tron şi cutremurul l-a prins pe drum, la Craiova. În zona Mitropoliei, au apărut crăpături de sute de metri în lungime şi late de un metru şi ceva, chiar doi. Din aceste crăpături ieşea apă, nisip şi păcură. De ce păcură? Pentru că există, în partea de sud-est a Bucureştiului, două straturi de cărbune, unde se voia să se construiască Centrala „Progresul“, care să folosească o parte din cărbunele de acolo. Deci, există un strat de 6 metri şi altul de 8 metri de cărbune, la circa 30 de metri adâncime.

Din cauza presiunii mari, cărbunele s-a comprimat şi s-a transformat în păcură, ce a fost apoi împinsă afară prin crăpături. Aceasta se întâmplă în 1802, când, repet, nu a murit nimeni. Noi nu am ştiut prea multe despre acel cutremur. Nu ştiam dacă a fost de mare adâncime sau nu. Am primit, însă, recent, o scrisoare de la academicianul Anatolie Drumea de la Chişinău, în care ne aduce la cunoştinţă faptul că, la 26 octombrie 1802, o bonă plimba un băieţel într-un cărucior, în curtea Bibliotecii Universităţii „M. V. Lomonosov“ din Moscova. Şi la ora 2 fără 7 minute, au început să cadă statuile. În acel landou, se afla viitorul mare poet Puşkin… În acel moment, ne-am dat seama că a fost un cutremur de adâncime.

Dacă cutremurul era de suprafaţă, acel efect puternic nu se simţea la Moscova. Înseamnă că a fost adânc. În fond, cum se întâmplă, cutremurul se petrece la adâncime, propagându-se după con. Cu cât conul este mai adânc, cu atât raza bazei este mai mare. Atunci când este un cutremur cu magnitudinea de 7,2, cum este acesta, el are o energie care este eliberată în focar. Dacă această energie o împarţi la o suprafaţă mică sau la una mare, densitatea de energie pe metru pătrat este diferită. Urmează apoi cutremurul mare din 19 ianuarie 1838, dimineaţa. Au murit 767 de oameni. Acesta a fost un cutremur mai de suprafaţă, pentru că acestea de suprafaţă au efecte mari la Bucureşti şi la Sofia.

Dacă un cutremur este sub 130 de kilometri, efectele lui se simt către Moldova, Chişinău, Moscova. Dacă este până la 110 kilometri, efectele lui se duc către Bucureşti, aşa cum a fost în 1838 şi 1977. Urmează cutremurul din 1940, adică, la 100 de ani… Acesta a fost de mare adâncime, cotat la 140 de kilometri. Era război… Sunt circa 1.000 de morţi, numai în România. Şi mai interesant este altceva… Acest cutremur din 1940 n-ar fi trebuit să facă mari pagube în Bucureşti. Cutremurele adânci influenţează Bucureştiul, fireşte, dar nu atât de puternic, cum influenţează Focşanii, Iaşii, Chişinăul şi aşa mai departe.

Totuşi, în 1940, a căzut blocul Carlton. De fapt, a fost o greşeală de proiectare. Proiectarea antiseismică corectă s-a făcut de-abia din 1963 încoace. Există normativul P13. Au murit 360 de persoane atunci. Prima undă care vine are o viteză foarte mare, de 8 kilometri pe secună, iar unda a doua care vine, după 15-20 de secunde, are o mişcare pe orizontală şi transportă cea mai mare energie, 72-75% din energie, iar unda are o viteză de 5,5 kilometri pe secundă. Încă un lucru important, în momentul când cineva, la un cutremur vrâncean, simte mişcarea pe verticală, înseamnă că vine un cutremur mare, în următoarele 7-8 secunde. Adică urmează imediat şi mişcarea pe orizontală, care aduce această multă energie. Sunt aşa-numitele „unde mortale“. Cutremurul din martie 1977 a fost de suprafaţă.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats