Juventus – Real Madrid, în sferturile Ligii Campionilor

0 2

Real Madrid, deţinătoarea trofeului, o va întâlni pe Juventus Torino, finalista ultimei ediţii, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri la Nyon.

Anul trecut, pe 3 iunie, Real Madrid se impunea la Cardiff cu scorul de 4-1, prin golurile marcate de Cristiano Ronaldo (două), Casemiro şi Asensio, în timp ce pentru torinezi înscria Mandzukic.

FC Barcelona, o altă favorită la câştigarea trofeului, o va înfrunta în sferturi la AS Roma, echipa lui Bogdan Lobonţ. Bilanţul meciurilor direct reflectă echilibrul, cu o victorie de fiecare parte şi două egaluri.

A treia echipă spaniolă din sferturi, Sevilla, va primi replica formaţiei germane Bayern Munchen.

Sferturile de finală ale Ligii Campionilor propun şi un duel englezesc, între Liverpool şi liderul din Premier League, Manchester City.

Tragerea la sorţi a fost efectuată de fostul atacant Andrei Şevcenko, actualul selecţioner al Ucrainei şi ambasadorul finalei competiţiei.

Partidele din prima manşă se vor juca pe 3 şi 4 aprilie, iar cele din retur vor avea loc pe 10 şi 11 aprilie. Reamintim că finala se va desfăşura în data de 26 mai, pe Stadionul Olimpic din Kiev.

Programul meciurilor din sferturi:

FC Barcelona – AS Roma
Sevilla FC – Bayern Munchen
Juventus – Real Madrid
Liverpool – Manchester City

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats