Poveste despre un Paște însângerat

0 8

24 martie 1999. Acum 19 ani de Paște – Pastele ortodox, desigur – NATO a început bombardamentul de 78 de zile asupra Serbiei. De Paște…

Seara, belgrădenii ieseau cu miile si se așezau pe podurile peste Dunăre și peste Sava. În speranța că nu le vor bombarda. Asta după ce rachetele americane puseseră deja jos podul de la Novi Sad – pagubă imensă, i-a rupt pe sârbi.

2200 de morți. Sute de tone de bombe nucleare, cu uraniu usor îmbogățit sau nu mai stiu exact cum le zicea, că scriu din memorie. Cert e ca statul iugoslav a dispărut de tot, deși sunt același popor sârb, îi diferențiază doar religia, impusă cu pușca ba de catolici, ba de musulmani.

Stiu o familie cu 4 frați care au fugit din Serbia atunci. Au venit la București. Familie întărită, aveau o fabrică de încălțăminte chiar în apropierea podului de la Novi Sad. Când au început bombardamentele, s-au pus toți în mașini, amestecați, ca în cazul în care sare în aer o mașină să nu dispară o familie cu totul, să mai rămână din ei în celelalte mașini.

Tatăl celor 4 frați nu a vrut să plece. În dimineața în care si-a vazut fabrica la pământ și podul căzut a murit pe loc. Infarct. I-a explodat și lui inima.

Copiii nu au știut ce s-a întâmplat. Plecaseră exact cu o seară înainte, noaptea, ca să nu fie văzuți. Nu aveau nici unul telefoane mobile si le-a fost frică să sune acasă până nu au trecut Carpații, în Muntenia. Era târziu. Îl înmormântaseră celelalte rude, rămase în Serbia.

Toate astea par povești dintr-un film, nu? Ei bine, nu-s. Sunt viețile unor oameni care trăiau, linistiti, acum 19 ani foarte aproape de granița României. Că ne tot luăm cu altele si uităm. Doamne, ce memorie proastă avem!

(Cristina Leordeanu)

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats