4 aprilie 1944, în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial, a avut loc bombardamenul masiv al Bucureştiului de către aviaţia anglo-americană, soldat cu mii de morţi şi răniţi

0 12

2006 – În  Kuweit, femeile au votat pentru prima dată, după ce li s-au acordat drepturi politice egale în anul 2005.

2003 – A fost inaugurat Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, la Bucureşti. Apărut la iniţiativa primului ministru, Adrian Năstase, acest muzeu reuneşte documente rare, hărţi de o mare valoare istorică.

1983 – A avut loc prima misiune orbitală a navetei spaţiale americane „Challanger”.

1979 – În Pakistan, fostul prim-ministru, Zulfikar Ali Bhutto, a fost spânzurat în ciuda apelurilor internaţionale pentru clemenţă.

1973 – În  SUA, au fost finalizate lucrările la New York World Trade Center, turnurile gemene, care, cu cei 1350 de metri, au devenit oficial cele mai înalte clădiri din lume.

1968 – Pastorul american Martin Luther King Jr., militant pentru drepturile persoanelor de culoare din SUA, a fost asasinat la Memphis- Tennessee.

1953 – A decedat Majestatea Sa Carol al II-lea, rege al României, principe de Hohenzollern-Sigmaringen, rege al României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940, când a trecut prerogativele sale regale în favoarea fiului său, Mihai.

Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României și al soției sale regina Maria. Cunoscut și sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand și folosit de Carol după ce a fost dezmoștenit și radiat din Casa Regală a României (între 1925 și 1930), în urma renunțării lui Carol la calitatea de prinț moștenitor.

În anul 1940, forțat de presiunea politică a Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei și a Ungariei horthyste să cedeze părți din teritoriul României Întregite, Carol a acceptat în consiliul de coroană cedarea teritoriilor și a fost obligat de opoziție să abdice în favoarea administrației pro-germană a generalului Ion Antonescu și în favoarea fiului său Mihai, stabilindu-se în final în Portugalia.

Carol a rămas în exil tot restul vieții sale. Se pare că atât în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cât și în perioada postbelică, Carol a făcut anumite încercări de a-și recupera tronul, dar nu a avut nici un sprijin politic intern sau extern.

Carol a murit în Portugalia, fiind îngropat la capela Regilor Portugaliei din Estoril, iar în 2003, rămășițele sale au fost aduse în România, fiind reînhumat la Mănăstirea Curtea de Argeș, în afara bisericii în care se odihnesc regii României.

1949 – Douăsprezece naţiuni, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canada şi Portugalia, au semnat Tratatul Nord Atlantic, punând bazele NATO.

1944 – În România, a avut loc înlăturarea lui Ştefan Floriş din funcţia de secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

S-a constituit o conducere provizorie, în frunte cu Emil Bodnăraş, Constantin Pârvulescu şi Iosif Rangheţ.

1944 – În cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial, a avut loc bombardamenul masiv al Bucureştiului de către aviaţia anglo-americană, soldat cu mii de morţi şi răniţi.

1932: S-a născut Andrei A. Tarkovski, regizor, actor şi scriitor rus (4 apr. 1932 – 28 dec. 1986).

Este considerat unul dintre cei mai influenți cineaști ai erei sovietice și ai întregii istorii a cinematografiei. Este înmormântat la cimitirul ortodox din Sainte-Geneviève-des-Bois.

A jucat un rol prim rang în dezvoltarea cinematografiei moderne, prin viziunea sa poetică și studiul asupra timpului în film (dezvoltat teoretic în cartea sa, Sculpting in Time). Născându-se și profesând într-un regim opresiv, Tarkovski s-a confruntat cu numeroase piedici de-a lungul carierei sale (care, de altfel, se limitează la 7 filme și câteva scurt-metraje – în 27 de ani). Cu toate că Tarkovski nu-și recunoaște intenția, câteva din filmele sale – Andrei Rubliov, Oglinda (film), Călăuza – conțin idei privite cu ostilitate de Uniunea Sovietică.

Din păcate, cineastul rus este forțat să plece în Vest, unde filmează ultimele două filme sugestive prin titlu: Sacrificiul și Nostalgia. Anunță în 1984, în cadrul unei conferințe de presă de la Milano, că a hotărât, împreună cu soția sa, să nu se mai întoarcă în patrie. La conferință participă și alți exilați ruși care au renunțat la cetățenie din motive politice. Conferința este larg mediatizată de presa europeană și americană, care prezintă lumii „cazul lui Tarkovski”. De atunci, cineastul locuiește împreună cu soția în Italia, Germania și Franța.

Din păcate, în timpul montajului la ultimul său film află rezultatul analizelor: cancer pulmonar, dar regizorul continuă să participe la realizarea sincronizărilor finale împotriva bolii. Starea i se agravează din ce în ce mai mult și, în 1986, moare, fără a se mai întoarce în patrie. Moartea lui survine o dată cu începutul crizei sistemului comunist din U.R.S.S., când partidele comuniste din Occident își pierduseră însemnătatea, mișcarea de eliberare națională din lumea a treia, legată de Moscova, este depășită și „Solidaritatea” din Polonia face o breșă în sistemul socialismului. Moscova rămâne în urmă cu tehnologia și randamentul muncii.

Opinia publică din anul 1985 a fost exprimată cel mai bine prin titlul unui film turnat la sfârșitul anilor ’80 de un alt regizor rus Stanislav Govoruhin: Așa nu se trăiește.

Prin venirea la putere a lui Gorbaciov se deschide perioada de regândire a comunismului, încearcă să i se găsească o altă față, sub numele de Perestroika și Glasnost.

Cum demonstrează Tarkovski și ceilalți intelectuali din acea vreme, până la urmă, omului nu i se poate interzice condiția de a fi și privarea de o conștiință liberă și neîngrădită de forțe inferioare celei divine. Simplitatea cu care se manifestă forța fizică și psihică nu poate învinge credința și speranța milioanelor de suflete trezite de metafora numită dragoste.

Considerat drept „unul dintre cei mai influenţi cineaşti ai erei sovietice şi ai întregii istorii a cinematografiei” sau „modelul cineastului creştin”. A murit la numai 54 de ani în exil, lasându-ne opt filme: „Compresorul şivioara” (1961), „Copilaria lui Ivan” (1962),”Andrei Rubliov” (1966),”Solaris” (1972),”Oglinda” (1974),”Călăuza” (1979), „Nostalgia” (1983)şi testamentul său de cineast -„Sacrificiul” (1986).

1931 – S-a creat Banca Agriculturii Româneşti pentru asanarea financiară şi economică a agricultorilor din România.

1930 – Politicianul de origine basarabeană, Constanin Stere, alături de grupul condus de el, s-a retras din Partidul Naţional-Ţărănesc din România şi a constituit Partidul Ţărănesc-Democrat.

1921 – S–a înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de seruri şi vaccinuri „Dr. Ion Cantacuzino”.

1920 – A fost creat primul film de desene animate românesc, Păcală în lună, de desenatorul Aurel Petrescu.

1920 – Consiliul Dirigent al Transilvaniei s-a desfiinţat printr-un decret-lege, atribuţiile acestuia trecând asupra guvernului regal.

1905 – Un cutremur devastator, care a avut loc la Kangra (India), s-a soldat cu moartea a 370.000 de oameni.

1904 – În sala de festivităţi a Seminarului Teologic din Chişinău s-a desfăşurat şedinţa de inaugurare a Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din gubernia Basarabia.

Decan al Societăţii a fost ales protoiereul A.V.Ianovski, locţiitor – A.M.Parhomovici, iar şef al serviciului administrativ – Ion Halippa.

1902 – S-a încheiat, la Bucureşti, Tratatul secret de alianţă româno-austro-ungar, care l-a reînnoit pe cel încheiat la 13 iunie 1892. La tratat a aderat, în 12 iulie, Germania, iar în noiembrie – Italia.

Tratatul prevedea prelungirea automată după cinci ani dacă niciuna din părţi nu-l denunţă.

1877 – A avut loc semnarea, la Bucureşti, a Convenţiei româno-ruse, prin care se permitea armatelor ruseşti trecerea pe teritoriul României spre Balcani. În acelaşi timp, guvernul rus se obliga să menţină şi să apere integritatea teritorială a României şi să respecte drepturile politice ale statului român.

1877 – La Bucureşti, a luat fiinţă Societatea Ştiinţelor Medicale, în frunte cu preşedintele Alexandru S. Marcovici.

1850 – Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a înfiinţat Corpul Jandarmilor.

1818 – Congresul american a decretat arborarea steagului ţării, „Stars and Stripes”, cu câte o stea pentru fiecare stat al SUA.

1817 – A murit mareşalul francez André Masséna.

Masséna nu s-a numărat niciodată printre apropiații lui Napoleon, dar a fost mareșalul pe care împăratul l-a apreciat cel mai mult, numindu-l „copilul iubit al Victoriei”.

Strateg de geniu, unul dintre puținii comandanți capabili să comande independent, mareșalul este considerat astăzi de mulți istorici ca fiind una dintre cele mai strălucite minți ale epocii în domeniul militar.

Mareșalul Masséna s-a stins din viață în 1817 și a fost înmormântat la cimitirul parizian Père Lachaise, unde o alee îi poartă numele.

1581 – După încheierea călătoriei în jurul lumii, navigatorul englez Francis Drake a fost înnobilat de regina Elisabeta I a Angliei.

1459 – S-a încheiat pacea moldo-polonă prin care Ştefan cel Mare al Moldovei a reîntors orşul Hotin în componenţa principatului. Tratatul a fost semnat după un asediu moldav de doi ani a cetăţii Hotinului. Abia după semnarea tratatului de pace, domnul Ştefan a izbutit să pună stăpânire pe cetatea propriu zisă.

Cetatea Hotinului a fost înălţată în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, în Moldova, şi a fost pierdută polonezilor de Ilie, feciorul lui Alexandru, la 1436, în schimpul unui ajutor polon. Petru Aron a recâştigat cetatea, dar a fost nevoit sa cedeze târgul Siretului şi alte localităţi. Însă după o anumită vreme, ea a trecut din nou în mânile polonilor până la recucerirea lui Ştefan cel Mare.

Cetatea Hotinului, cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din şirul de cetaţi care au stat ca nişte pietre de hotar la malul Nistrului. Apărătorii vrednici ai acestui ţinut din nordul principatului Moldovei au ţinut piept hoardelor de invadatori şi venetici ce au râvnit la pământul străbun de-a lungul întregii istorii a neamului nostru.

Cetatea cu turnurile înalte a sfidat norii negri de plumb şi ploile năprasnice de foc şi de sânge ce s-au abătut necontenit asupra acestor pământuri mănoase, dar năpăstuite de soartă.

Voievodul Ştefan cel Mare, la urcarea sa pe tron, a fost preocupat în primul rând de gândul recuceririi ei.

Cetatea Hotinului a fost înălţată în secolul al XIV-lea, ca prin izbânda Muşatinilor să ajungă în stăpânirea Moldovei şi s-o slujească mai apoi timp de două secole. Alexandru cel Bun a reparat cetatea, coborând cu oştile sale în jos pe Nistru, cucerind oraşul Tighina şi ajungând până la Cetatea Albă.

Prin pacea de la 4 aprilie 1459, Stefan cel Mare a reîntors în hotoarele istorice oraşul Hotin, abia mai târziu izbutind să pună stăpânire şi pe cetate. În perioada respective, ea a fost amplificată şi întrejită în repetate rânduri. La porunca domnitorului a fost construit paraclisul de la etaj, pe latura dinspre malul Nistrului. Faptul că fusese construită din piatră şi din cărămidă, cu faţetele decorate cu figuri geometrice din cărămidă, i-a făcut pe unii cercetători să creadă şi să afirme că edificiul ar fi fost rezultatul colaborării unor meşteri veniţi din Ţările Baltice, care au muncit alături de meşterii locali.

Mulţi suverani ai acelor vremuri demult apuse au râvnit la cetatea care le deschidea calea spre Moldova şi alte ţări din Orientul Europei. Cu timpul, zidurile bine întărite, stăpânite de temerarii apărători moldoveni au făcut-o de necucerit, respingând puhoaie de poloni, turci, cazaci, care îşi încercaseră de nenumărate ori norocul, cu gândul de a o lovi prin surprindere şi a o stăpâni.

În anul 1562, domnitorul Ioan Heraclide Despot a cedat Hotinul prietenului său, Albert Laski. Bogdan al IV-lea a repetat gestul predecesorului său, oferind-o în dar nobilului Dobrovolski. Dar a venit la domnie un alt domnitor vrednic, Ion Vodă cel Viteaz, care a cucerit cetatea şi a pus-o sub stăpânirea legitimă a moldovenilor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats