21 aprilie 1963, la Lupeni, judeţul Hunedoara, s-a născut Tatiana Stepa, cântăreaţă româncă de muzică folk

0 12

2012 – Inventatorul român Corneliu Birtok-Băneasă a primit medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva pentru un dispozitiv care permite reducerea consumului de carburant la autobuze cu până la 12%. Invenţia, pe care a reuşit să o omologheze, a primit şi medalia de aur la Salonul Innova din cadrul Concursului internaţional Bruxelles – EUREKA (15 – 17 noiembrie 2012).

2003 – A avut loc alegerea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI), primul tribunal mondial permanent menit să judece individual persoane acuzate de crime de război, genocide, precum şi alte încălcări flagrante ale drepturilor omului.

Această instituţie a fost înfiinţată în urma unui tratat ratificat de reprezentanţi din 87 de ţări.

1997 – Secţia Parchetelor Militare a dispus începerea urmăririi penale împotriva generalului Victor Athanasie Stănculescu, pentru abuz în serviciu, acuzat a fi implicat în afacerea „Motorola”, în urma căreia Ministerul Apărării Naţionale ar fi fost prejudiciat cu opt milioane de dolari.

1995 – După zece zile de marş, la temperaturi de -20 de grade şi -30 de grade, inginerul Teodor Gheorghe Negoiţă, directorul Programului Românesc de Cercetări Polare, a atins, la ora 6:00 dimineaţa (ora Bucureştiului), Polul Nord.

1992 – A fost înfiinţată Confederaţia Naţională a Patronatului Român (CNPR).

Obiectivul actual este acela de a dezvolta și completa structura teritorială cu cel puțin 20-25% din forța de muncă și economică a fiecărui județ.

În cadrul Patronatului Român funcţionează Departamente de Consultanţă pentru accesarea de fonduri europene, pus la dispoziţia organizaţiilor, membrilor și partenerilor lui.

1973 – S-a născut balerinul Alin Gheorghiu, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti din anul 1993; este unul dintre cele mai cunoscute nume ale baletului românesc.

De-a lungul carierei a colaborat cu instituţii de profil din ţară şi din străinătate şi a dansat alături de personalităţi ale lumii dansului ca Luciana Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor.

A câştigat Premiul I la Concursul Naţional de Balet (1989 şi 1991), Marele Premiu la Festivalul de Dans de la Phenian (Coreea de Nord, 1998) şi a fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Cavaler de Preşedinţia României, în 2004.

1965 – România a devenit membră a Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), organizaţie interguvernamentală (creată, la Chicago, la 4.XII.1944; a început să funcţioneze la 14.IV.1947), cu sediul la Montreal, Canada.

1963 – La Lupeni, judeţul Hunedoara, s-a născut Tatiana Stepa, cântăreaţă româncă de muzică folk.

Tatiana Stepa a fost înconjurată de muzică de la o vârstă fragedă, a urmat cursuri de balet, vioară şi pian. A făcut vioara 8 ani, ca instrument principal. A absolvit Liceul de Arhitectură din Bucureşti, fiind primul loc în care a auzit muzică folk. Pentru că făcuse vioara ani de zile, nu i-a fost greu să cînte la chitară.

În septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraş, a debutat în Cenaclul Flacăra cu un cântec numit Şi-am să-mi fac o doină, rămânând în componenţa acestuia până în anul 1985, după care, din anul 1992 până în anul 1996, a fost membră a Cenaclului Totuşi Iubirea, participând la peste 2 000 de spectacole, atingând un maxim de 50 000 de spectatori la un concert aniversar de la Galaţi. După interdicţia din 1985 a Cenaclului Flacăra şi a ei ca artistă, a lucrat vreme de 11 ani în mina Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de carte, la Bucureşti.

Din anul 1996 până în 2009, aceasta a susţinut peste 1 000 de spectacole pe majoritatea scenelor marilor oraşe din România, Italia, Germania, Franţa, Republica Moldova, Bulgaria. A fost invitată anual la toate marile festivaluri de muzică folk din ţară (Om Bun, Folk you, Sighişoara, Folkfest, Bistriţa, Alba-Iulia, Târgu Jiu, Baia Mare, Piatra Neamţ, Galaţi etc.) şi la alte festivaluri concurs de muzică folk şi poezie.

A compus atât pe versuri proprii, cât şi pe ale unor poeţi din literatura universală şi română: Federico García Lorca, Esenin, Adrian Păunescu, Lucian Blaga, Elena Farago, Ioan Alexandru, Camelia Radulian.

Ultimul recital l-a susţinut în cadrul festivalului Folk You de la Vama Veche, în data de 31 iulie 2009. Vineri, 7 august 2009, în jurul orei opt dimineaţa, la Spitalul Militar din Bucureşti, Tatiana Stepa a încetat din viaţă fiind bolnavă de cancer, la doar 46 de ani.

1960 – A avut loc inaugurarea oraşului Brasilia (construit între anii 1957 şi 1960, după planurile arhitectului Oscar Niemeyer şi ale urbanistului Lucio Costa), capitala federală a Braziliei de la acea dată (în locul oraşului Rio de Janeiro).

1948 – Primul aparat foto polaroid a fost lansat pe piaţă.

1944 – Toate femeile din Franţa au obţinut drept de vot.

1918 – A decedat „Baronul Roşu”, Manfred von Richthofen, pilot de elită german în timpul Primului Război Mondial, având la activ doborârea în timpul războiului celui mai mare număr de avioane de vânătoare inamice.

A fost supranumit „Der Rote Baron”(Baronul roşu), deoarece zbura cu un avion de culoare roşie. Richthofen a fost numit de englezi „Baronul roşu”, iar de francezi „Le Diable Rouge” (Demonul roşu).

Manfred von Richthofen a murit din cauza unei împuşcături venite de la sol, în timpul unei lupte aeriene. În timpul carierei sale militare a avut un număr de 80 de victorii confirmate în luptă.

1895 – Parlamentul a adoptat legea minelor, care reglementa exploatarea bogăţiilor subsolului şi introducea măsuri privind ocrotirea socială, separarea drepturilor de proprietate asupra subsolului de drepturile de proprietate asupra solului, statul preluând proprietatea asupra zăcămintelor minerale şi metalifere.

1882 – La Petersburg a fost încheiat un acord între România şi Rusia, cu privire la lichidarea datoriilor din războiul din 1877-1878.

1877 – Artileria turcă a bombardat Brăila în cadrul războiului ruso-turc (1877-1878). Ulterior, la 26 aprilie – 18 mai 1877, au fost bombardate Calajat, Bechet, Olteniţa şi Călăraşi.

1864 – S-a născut Maximilian Weber, economist politic și sociolog german, considerat unul dintre fondatorii studiului modern al sociologiei și administrării publice. El și-a început cariera la Universitatea din Berlin, și mai târziu a lucrat la Universitatea Freiburg, Universitatea din Heidelberg, Universitatea din Viena și la Universitatea din München. A fost o persoană influentă în politica germană contemporană, fiind unul dintre negociatorii Germaniei la Tratatul de la Versailles și membru al comisiei însărcinate cu susținerea Constituției de la Weimar.

S-a ocupat în principal cu studiul sociologiei religiilor și a guvernului, dar prin munca sa a adus contribuții și în domeniul economiei.

Cea mai cunoscută lucrare a sa este eseul Etica protestantă și spiritul capitalismului, lucrare care a fost piatra de temelie în studiile sale de sociologie a religiilor. În această lucrare, Weber a argumentat faptul că religia este una dintre cauzele cele mai importante, care explică diferențele de dezvoltare dintre culturile Occidentale și cele Orientale, și a subliniat importanța protestantismului ascetic care a condus la nașterea capitalismului, a birocrației și a statului rațional-legal din Vest.

Într-o altă lucrare importantă, Politica, ca și vocație, Weber definește statul ca o entitate ce posedă monopolul asupra folosirii legitime a forței. Această idee a devenit o definiție fundamentală în studiul modern al științei politice în tradiția occidentală. Cele mai cunoscute contribuții ale sale sunt cunoscute sub denumirea de Tezele weberiene.

1864 – Al. I. Cuza a decretat dizolvarea Adunării Elective a României, care se opunea legiferării reformei agrare, reformei electorale şi celorlalte reforme preconizate de domnitor şi de guvern.Totodată, a sanctionat Codul Penal care a intrat în vigoare în anul 1865.

1816 – A venit pe lume Charlotte Brontë, romancieră și poetă engleză, obișnuia să folosească pseudonimul de Currer Bell cunoscută pentru cartea ei Jane Eyre, unul dintre cele mai celebre romane din literatura engleză și cea universală.

S-a născut la Thornton și și-a petrecut copilăria și tinerețea la Haworth, bucurându-se de educația sporadică, lectura independentă și libertatea de acțiune ce li se oferea tuturor copiilor din familia ei. Un an petrecut la o școală ieftină pentru fiice de preot, la Cowan’s Bridge, unde mâncarea proastă și disciplina exagerat de severă au ruinat sănătatea surorilor ei mai mari Maria și Elizabeth, moarte la 10 și respectiv 11 ani, i-a oferit lui Bronte materialul pentru zugrăvirea școlii din Lowood în romanul Jane Eyre.

În 1831, Brontë a fost trimisă la școala din Roe Head, Dewsbury. Corespondența cu prietenele cunoscute aici, care a durat până la moartea sa, a constituit sursa pentru cele mai multe informații biografice despre ea. După trei ani petrecuți acasă ca instructoare a surorilor ei, a revenit la școala de la Roe Head ca guvernantă pentru alți trei ani. În tot acest răstimp, Charlotte nu încetase să scrie. Eforturile ei literare au fost însă descurajate de Robert Southey căruia îi trimisese un manuscris. În vederea deschiderii unei școli pentru fete, Brontë a plecat împreună cu sora sa Emily, la Bruxelles, ca să învețe limbi moderne, petrecând un an ca elevă, iar un al doilea ca profesoară la pensionul Heger. După eșuarea proiectului și după decăderea definitivă a fratelui lor Branwell, surorile Brontë s-au concentrat din nou asupra activității literare, editându-și pe cont propriu poeziile și oferindu-și romanele la diferite edituri.

1671 – A văzut lumina zilei John Law, economist scoțian, care a introdus pentru prima oară biletele de bancă în Franța (ideea lui a fost că banii sunt numai un instrument de schimb și ei nu constituie o bogăție, bogăția națională depinde de comerț); creatorul noului schimb economic, a deschis posibilitatea de a înlocui bani din metal și diferite chitanțe, cu bilete de bancă (bani-hârtie).

A fost un jucător de cărți, un charmeur pentru doamnele de societate și poseda capacități de calcul de memorie excepționale. La 9 aprilie 1694, în urma unui duel cu Eduard Wilson, în favoarea lui Elisabeth Villiers, mai târziu, contesa d’Orkney, a fost condamnat la moarte. Pentru faptul că a fost vorba numai de un homocid involuntar, i s-a comutat pedeapsa în amendă. Fratele lui Eduard Wilson a făcut apel, iar John Law a fost din nou condamnat, de data aceasta la închisoare. A reușit să fugă din închisoare și s-a retras la Amsterdam (Olanda), unde a început studii economice.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats