29 iunie 1900, s-a născut Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry, romancier, eseist şi reporter francez

0 9

120 – Două diplome militare descoperite la Porolissum și Cășeiu vorbesc de Dacia Superior.

În diploma militară descoperită la Porolissum (azi, satul Moigrad din judeţul Sălaj), se menţionează pentru prima dată un guvernator al Daciei Superior, Cn. Minucius Faustinus Sex. Iulius Severus.

Aceste diplome  datate la 29 iunie 120, sunt   primele care dovedescschimbări în organizarea administrativă a Daciei,  respectiv existenţa Daciei Superior, formată din zona nordică a fostei provincii Dacia, până la Arieș și Mureșul superior.

Având în vedere faptul că Legiunea a IV-a Flavia Felix fusese transferată la Singidunum, în Dacia Superior rămânea o singură legiune, a XIII-a Gemina, ceea ce înseamnă că guvernatorul provinciei avea să fie de acum încolo de rang praetorian.

Inițial, Dacia Inferior si Dacia Porolissensis, neavând nicio legiune, erau  conduse de un procurator Augusti.

1400 – Începutul domniei lui Alexandru cel Bun în Moldova (până 1 ianuarie 1432); 

Alexandru cel Bun a consolidat statul pe plan extern și intern, a aplanat conflictul cu Patriarhia din Constantinopol, care a recunoscut Mitropolia de la Suceava (1401), a înființat episcopiile din Roman și Rădăuți și a clădit mânăstirile Moldovița și Bistrița.

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Muşatinul, vine la domnia Ţării Moldovei susţinut militar de Mircea cel Bătrîn (domn al Munteniei), care îşi dorea un aliat în scaunul de la Suceava.

Predecesorul său, la domnia Moldovei, Iuga, este luat ostatic în Muntenia de Mircea cel Bătrîn, unde probabil şi va muri ulterior fără a reveni în Moldova.A fost un domn paşnic, de unde şi numele de “cel Bun“, un bun gospodar, continuînd politica de extindere dusă şi de Roman I Voievod. Ţara Moldovei s-a întins încetul cu încetul de la nucleul unde se formase, regiunea din nord-vest cu capitala la Suceava, cu marele oraş Baia din ce în ce mai mult. Moldova lui Alexandru cel Bun se întindea pînă la Marea Neagră, icluzînd şi Cetatea Albă la Nistru, mare cetăţuie, veche de pe vremea bizantinilor, deţinută apoi de negustorii genovezi.

În momentul cînd Moldova devine stăpînă pe această regiune, Cetatea Albă este încă în mîna genovezilor care acceptă însă suzeranitatea voievodului moldovean. Mai tîrziu, în vremea lui Ştefan cel Mare, deasupra unei întrări pe cetate, se va afla stema Moldovei, capul de zimbru sau, mai corect, de bour, stemă ce se mai vede şi astăzi.

Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmînd negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat pentru prima oară şi oraşul Iaşi.
Pînă la Alexandru cel Bun Voievod, numirea lui Iosif ca Mitropolit în Moldova nu era primită de Patriarhul de la Constantinopol, care vroia să impună un mitropolit grec, fapt ce a creat o mare schismă între biserica moldovenească şi Patriarhia ecumenică (Patriarhia Constantinopolului).

Meritul lui Alexandru cel Bun a fost obţinerea acordul Patriarhului de recunoaştere a lui Iosif ca mitropolit canonic asupra întregii Moldove în anul 1401. Delegatul în această privinţă a domnitorului a fost Grigore Ţamblac, originar din Tîrnova în Bulgaria, care a revenit de la Constantinopol cu un hrisov care recunoştea pe Iosif Mitropolit al Moldovei.

În 1402 (după alţi istorici în 1415) Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfîntului mucenic Ioan cel Nou. În afară de consolidarea Mitropoliei Moldovei, Alexandru cel Bun a întemeiat două mănăstiri: Moldoviţa şi Bistriţa, în cea din urmă fiind ulterior înmormîntat

In calitate de vasal al lui Vladislav Jagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, și la Marienburg, în 1422, ambele fiind câștigate de către polonezi. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman.

Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere.Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în timpul luptelor dintre Polonia si Ungaria.

În urma lui au ramas mai multi fii, care s-au luptat ani de zile intre ei pentru a ocupa tronul tarii.

1521 – Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Johannes Benkner, judele Brașovului

Scrisoarea , datată 29 iunie 1521, reprezintă primul text redactat în limba română, cu caractere slavone care s-a păstrat.

Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521) este cel mai vechi document păstrat scris în limba română. Ea a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în Arhivele Naționale ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi. Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească.

Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului Hanăș Begner (Hans Benkner) a fost redactată probabil în 29 – 30 iunie 1521 la Dlăgopole (numele slav al orașului Câmpulung-Muscel). În scrisoare nu este menționată data, stabilirea acesteia făcându-se pe baza evenimentelor istorice descrise și a persoanelor implicate. Din acea vreme mai există și alte documente istorice privind campania de cucerire a Ungariei a sultanului Soliman I.

Scrisoarea se încadrează în ansamblul istoric al relațiilor foarte strânse dintre negustorii sași din Brașov și cei din orașele din Moldova și Țara Românească. Numele lui Neacșu Lupu este menționat deja într-un document din anii 1510 -1512 în legătură cu un proces de datorii pe care îl avea cu negustorii brașoveni. Hans Benkner este cunoscut ca jude sau primar al Brașovului din 1511. Numele care apare în epilogul Tetraevanghelului din 1561 al lui Coresi, este cel al fiului său Johann Benkner care este prezentat ca sprijinitor al scrierilor în limba română : …mai bine a grăi cinci cuvinte cu înțeles decât 10 mie de cuvinte neînțelese în limbâ striinâ….

1819 – S-a născut Nicolae Bălcescu istoric, scriitor, revoluţionar şi animator al Revoluţiei Paşoptiste din Ţara Românească. 

Născut într-o familie de mici boieri, a preferat sa ia numele de familie al mamei, întrucât tatăl său a murit de timpuriu.

Alături de fratele său mai mic, Barbu Bălcescu, a participat la Revoluția din 1848.

Născut în București, într-o familie de mici boieri, era fiul pitarului Barbu și al „serdăresei” Zinca Petreasca-Bălcescu.

Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălcești, Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu. Tatăl lui Nicolae Bălcescu a murit în anul 1824.

Nicolae Bălcescu avea doi frați: Costache și Barbu, precum și două surori: Sevasta și Marghioala.

Într-un alt document se mai pomenește și de o altă soră: Eleni.

A studiat la Colegiul Sfântul Sava, începând cu 1832, fiind pasionat de istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, între alții, pe Ion Heliade Rădulescu.

La 19 ani intră în armată, iar în 1840 participă, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu Naționalul, la conspirația Filipescu, care este descoperită, și este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde a rămas doi ani, până la 21 februarie 1843, la plecarea domnitorului Ghica și venirea lui voda Bibesc.

Nicolae Balcescu  ”sufletul revolutiei de la 1848″  .

După ce este eliberat, înființează împreună cu Ion Ghica și Christian Tell o altă organizație secretă numită „Frăția”, călătorește prin toate teritoriile locuite de români: Țara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum și prin Franța și Italia și studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, al unei reviste de istorie numită „Magazin istoric pentru Dacia”, apărută începând cu 1844.

În Franța se va implica în revoluția din februarie 1848 si inspirat de această revoluție se întoarce la București pentru a participa la revoluția din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe și secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluționari.

Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea țăranilor și vot universal.

Arestat la 13 septembrie 1848 de otomani care au înăbușit revoluția, reușește să evadeze și să treacă în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autoritățile habsburgice.

În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena și ajunge la Constantinopol.

Apoi, la Debrețin, se întâlnește cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluției maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluționarii români transilvani și cei maghiari. Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună și este de acord cu „proiectul” revoluționarului român.

La 2 iulie 1849 se găsește la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluționarii unguri.

Avram Iancu și revoluționarii săi se declară de acord să rămână neutri față de acțiunile militare ale maghiarilor, aceștia însă nu își respectă promisiunile și se ajunge din nou la conflict. În același timp însă trupele imperiale contrarevoluționare habsburgice și ruse intră în Transilvania și revoluția maghiară condusă de Kossuth este înfrântă.

Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris și publicată de Alexandru Odobescu, în 1861 – 1863.

  Se exilează la Paris, unde încearcă să coaguleze o miscare a forțelor revoluționare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederații europene. Cu un pașaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, „au nom de Sa Majesté l’Empereur des Ottomans”, în primăvara lui 1852, pleacă la Constantinopol, de aici, la Galați și încearcă să pătrundă în Țara Românească, însă autoritățile nu-i permit, deși e bolnav și vrea să o vadă pe mama sa, în vârstă și bolnavă.

Medicii îl sfătuiesc să se stabilească în Italia, unde clima e mult mai blândă. Trece prin Malta si Napoli și se stabilește la Palermo, în Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”.

Moare la Palermo de tuberculoză, la vârsta de 33 de ani,la 29 noiembrie 1852.

1866 – Parlamentul României adoptă prima constituție a țării, una dintre cele mai avansate a acelor timpuri.

Inspirată din Constituţia Belgiei din 1831, a fost adoptată în timpul regelui Carol I (1 iul. 1866). A fost în vigoare, cu unele mici schimbări, până în anul 1923.

Constituția din 1866 este prima constituție propriu-zisă a României, adoptată după modelul Constituției Belgiei din 1831. Constituția a fost adoptată în timpul regelui Carol I , fiind cea mai longevivă constituție (1866-1923) și cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.

Ea transforma România în monarhie constituțională ereditară (în linie coborâtoare directă și legitimă a măriei sale principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din bărbat în bărbat. prin ordinul de primogenitură și cu exclusiunea perpetuă a femeilor și coborâtorilor lor – Art. 82) și prevedea principii democratice precum: separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială, drepturi și libertăți cetățenești, dar menținea totodată votul cenzitar (persoanele puteau vota pe baza unei sume de bani, astfel cei care votau erau adesea marii proprietari de pământuri, în majoritate conservatori).

A fost prima constituție elaborată fără concurs străin și fără aprobare externă, devenind un act de manifestare a independenței, făcând abstracție de suzeranitatea otomană și garanția colectivă a celor 7 mari puteri, oferind totodată cadrul pentru evoluția statului român pe baze moderne și democratice.

Constituția din 1866 și-a încetat aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Constituției din 1923.

Caracteristicile Constituției din 1866

   – este prima constituție internă românească

    -a fost promulgată fără a se cere acordul Marilor Puteri

    -a fost elaborată după modelul Constituției Belgiene din 1831

    -este un act de factură liberală

    -proclama suveranitatea națională

    -guvernarea era reprezentativă și responsabilă

    -se instituia principiul separării puterilor în stat

    -monarhia reprezenta forma de guvernământ în stat și era ereditară

    -stabilea libertăți și drepturi cetățenești

    -includea un nou sistem electoral, bazat pe votul cenzitar

    -este prima realizare a lui Carol I

   – a fost considerată una din cele mai democratice constituții din Europa

    -cuprinde 8 titluri și mai multe articole

    -instituțiile centrale ale statului erau:

Monarhia era ereditară, în familie pe linie bărbătească, moștenitorii tronului urmând să fie crescuți în religia ortodoxă

Guvernul reprezinta puterea executivă și era condus de primul ministru; împarte puterea executivă cu monarhul. Avea ca sarcini prezentarea proiectelor legii Parlamentului și punerea în practică a legilor votate de Parlament

Parlamentul reprezinta puterea legislativă și era format din Senat și Camera Deputaților structura bicamerala ce fusese introdusa pentru prima oara de A.I.Cuza in 1864 prin „Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris”

1873 – S-a născut Petre Antonescu, renumit arhitect şi profesor universitar roman ; (m. 23 aprilie 1965)

S-a aflat printre personalitățile de frunte ale școlii de arhitectură românească, dominând activitatea arhitecturală din prima jumatate a sec.al 20-lea prin promovarea unui stiul arhitectural neoromanesc. În 1945 a fost ales membru titular al Academiei Romane.

Printre lucrările sale cele mai reprezentative se numără clădirea Primariei Municipiului București, fosta clădire a Palatului administrativ din Craiovași cea a Bancii de Investitii din București.

1891 – S-a născut  Petre Andrei, savant sociolog,  filosof, profesor universitar şi politician român; (29 iun. 1891-1940).  

A fost ales  membru post-mortem (1991) al Academiei Române, profesor la Catedra de Sociologie a Universității din Iași, deputat din partea Partidului Național-Țărănesc, subsecretar de stat și apoi ministru în mai multe guverne din România interbelică.

  Schimbarea regimului politic din România, prin renunțarea la tron a regelui Carol al II-lea și instaurarea regimului legionaro-antonescian , a avut unele urmări pentru Petre Andrei: a fost scos din învățământul superior, urmărit, anchetat și persecutat.

În urma unei percheziții domiciliare, când urma să fie arestat de legionari,   pe 4 octombrie 1940 a ales să își pună capăt zilelor.

1900 – S-a născut Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry, romancier, eseist şi reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist.

S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit Prince” („Micul Prinţ”, 1943), una din cele mai răspândite cărţi din lume, tradusă în circa 110 limbi.

„Micul Prinţ”, o alegorie despre condiţia umană şi, totodată, cel mai bine vândut roman pentru copii pe plan mondial.

La începutul celui de al doilea război mondial se înrolează în aviaţia militară franceză şi, după armistiţiul din 1940, părăseşte Franţa şi se stabileşte la New York.

După o perioadă de instructaj în Statele Unite ale Americii, participă, începând din 1943, la mai multe misiuni în Africa, Sardinia şi Corsica. În timpul unui zbor de recunoaştere deasupra Mării Mediterane la 31 iulie 1944, avionul său este doborît şi Antoine de Saint-Exupéry este considerat de atunci dispărut.

In 1998 s-a găsit în Marea Mediterană o brăţară cu gravura numelui său şi bucăţi din avionul Lightning P38, cu care decolase din Corsica. În octombrie 2003, din largul mării în faţa Marsiliei au fost scoase la suprafaţă fragmente ale avionului, care au putut să fie identificate fără îndoială ca aparţinând avionului cu care zburase Saint-Exupéry.

„Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni.”

Micul Print, scrisa de Antoine de Saint-Exupery, este una dintre cele mai frumoase carti existente in literatura universala, ce se adreseaza atat celor mici, cat si celor mari. Pentru noi, atunci cand am recitit-o la o varsta matura, a fost cartea care ne-a invatat sa visam mai mult, sa iubim, sa ne ascultam inima si sa punem suflet in tot ceea ce facem.

1969 – Jimi Hendrix a susţinut ultimul său concert în festivalul de la Denver in statul american Colorado.

Jimi Hendrix a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale hard rock-ului, un chitarist cu o tehnică de neîntrecut, numit de revista Rolling Stone, în anul 2003, „cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor“.

Johny Allen Marshall Hendrix, pe numele lui complet, s-a născut în Seattle, pe 27 noiembrie 1942, şi a învăţat să cânte la chitară de unul singur. În 1966, s-a stabilit în Londra, unde a pus bazele formaţiei Jimi Hendrix Experience, alături de basistul Noel Redding şi de bateristul Mitch Mitchell. Primul single a fost „Hey Joe“, care a propulsat trupa în topurile britanice.

Un an mai târziu, Hendrix a susţinut primul concert adevărat în ţara natală, la festivalul de la Monterey, la finalul căruia i-a uimit pe toţi cei prezenţi când şi-a dat foc la chitară. Ulterior, incendierea instrumentului a devenit un fel de marcă a artistului, care a fost preluată de numeroşi artişti rock.

Trupa lui Hendrix a lansat piesele „Purple Haze“, „Foxy Lady“ şi „The Wind Cries Mary“, devenite piese de rezistenţă. Albumele, printre acestea numărându-se „Are You Experienced?“, „Bold as Love“ şi „Electric Ladyland“, au făcut istorie. Ulterior, Hendrix a format o nouă trupă, Band of Gypsies.

Artistul a susţinut ultimul concert în august 1970, la un festival rock britanic. Un an mai târziu, a fost lansat un album solo al lui Hendrix, „The Cry of Love“, pe care acesta l-a înregistrat înainte de a muri.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

free stats