Fotbal – Liga 1/Avancronica primei etape

0 346

Ediția cu numărul 101 a celei mai importante competiţii interne începe vineri, cu meciul CFR Cluj – FC Botoșani. Prima etapă a sezonului 2018-2019 se va încheia luni, pe tumultosul stadion din Craiova. Vă prezentăm avancronicile celor șapte partide mult așteptate de suporteri.

CFR Cluj – FC Botoşani, vineri, 20.07, ora 21.00

Ardelenii pornesc la drum în cel de-al 24-lea lor sezon pe prima scenă cu un nou antrenor, Edward Iordănescu, dar şi cu un lot echilibrat din punct de vedere numeric şi valoric, fapt care-i poziţionează printre favoriţii stagiunii. De partea cealaltă, moldovenii au făcut schimbări importante la nivelul clubului, dar l-au păstrat pe antrenorul Constantin Enache, cel care a impus un joc plăcut, bazat pe o bună organizare în teren.

Cele două formaţii s-au mai duelat de 12 ori în Liga 1, de șase ori s-au impus clujenii, de trei ori au câştigat moldovenii, iar alte trei jocuri s-au terminat la egalitate.

Palmares cu CFR gazdă: 6 jocuri – 5 victorii CFR – o remiză.

– 21 iulie 2013: întâia dispută (0-0) a avut loc pe terenul moldovenilor, partida consemnând şi debutul botoşănenilor în Liga 1.

– Primul din cele șase succese izbutite de clujeni s-a înregistrat pe 15 decembrie 2013: CFR – FC Botoşani 3-1 (marcatori Rui Pedro, Maftei, Batin, respectiv Vraciu). Au urmat alte trei victorii ale ardelenilor, două pe teren propriu şi una în deplasare.

– 13 decembrie 2015, FC Botoşani – CFR Cluj 2-1: prima victorie izbutită de formaţia moldavă în duelurile directe (Ngadeu, Fulop / Lopez).

– Cele două jocurii din play-out-ul ediţiei 2015-2016 au fost printre cele mai spectaculoase meciuri din sezonul respectiv. La Cluj, CFR a câştigat cu 6-0, producându-le adversarilor cea mai severă înfrângere în Liga 1. În retur, Botoşaniul s-a impus cu 4-0, rezultat în urma căruia elevii lui Leo Grozavu i-au depăşit pe „feroviari” în clasamentul final.

– De două jocuri spectaculoase au avut parte microbiştii şi în stagiunea 2016-2017: FC Botoşani – CFR Cluj 3-1 (Matulevicius I. Fulop, Muşat / Jakolis) şi CFR Cluj – FC Botoşani 1-0 (Larie).

– Singurul punct scos de vizitatori pe arena „Dr. Constantin Rădulescu” s-a consemnat în ultimul meci direct, pe 15 octombrie 2017: CFR – FC Botoşani 0-0.

Edi Iodănescu (82 de meciuri ca antrenor în Liga 1) vs Constantin Enache (105 jocuri) în Liga 1: două jocuri – două victorii Iodănescu.

Edi Iordănescu vs FC Botoşani în Liga 1: 5 jocuri – 3 victorii – o remiză – o înfrângere.

Constantin Enache vs CFR Cluj în Liga 1: 6 jocuri – 3 remize – 3 înfrângeri.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: CFR Cluj – 27 ani; FC Botoşani – 24 ani şi 9 luni.

FC Hermannstadt – Sepsi OSK Sf. Gheorghe, sâmbătă, 21.07, ora 18.00

Sibiul revine pe prima scenă după o pauză de șase ani, de astă dată fiind reprezentat de FC Hermannstadt, formaţie care a reuşit două promovări consecutive. De asemenea, merită amintit şi parcursul formidabil din Cupa României 2017-2018, când elevii lui Alexandru Pelici s-au calificat în actul final, fiind întâia echipă dintr-o ligă inferioară din ultimii 36 de ani care a ajuns până în finala competiţiei eliminatorii!

De partea cealaltă, Sepsi continuă şi în acest sezon cu Eugen Neagoe pe bancă, cel care a schimbat total jocul covăsnenilor, evoluţiile acestora din 2018 fiind apreciate de către toţi microbiştii.

FC Hermannstadt a terminat sezonul precedent pe locul secund în Liga a 2-a, la două puncte în spatele celor de la Dunărea Călăraşi. Pe durata stagiunii amintite, ardelenii au suferit doar o înfrângere şi au avut la final cea mai bună apărare, numai 13 goluri încasate.

– Ultimul joc pierdut acasă de sibieni a fost cel din 11 martie 2017: FC Hermannstadt – ASA Tg Mureş II 0-1, meci disputat în al 3-lea eşalon intern.

– Sepsi a fost neînvinsă pe teren advers în play-out-ul ediţiei precedente, în care a înregistrat două victorii şi cinci rezultate de egalitate.

Alexandru Pelici (63 de jocuri ca antrenor pe prima scenă) vs Eugen Neagoe (137 de partide ca tehnician în Liga 1): duel în premieră.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Hermannstadt – 25 ani şi 6 luni; Sepsi OSK – 25 ani şi 9 luni.

Astra Giurgiu – FCSB, sâmbătă, 21.07, ora 21.00

Derby-ul primei etape din ediţia 2018-2019 se va disputa la Giurgiu, unde se vor duela Astra şi FCSB, două echipe care, în ultimii ani, s-au aflat tot timpul în luptă directă pentru poziţiile fruntaşe.

Astra începe cel de-al 15-lea sezon în Liga 1 cu un lot format din mulţi jucători de perspectivă şi cu debutantul Marius Măldărăşanu pe bancă, misiunea acestuia fiind de a construi o nouă echipă competitivă, care să revină în scurt timp în cupele europene.

De partea cealaltă, roş-albaştrii se află la al 71-lea start de campionat, gruparea bucureşteană fiind formaţia cu cele mai multe meciuri disputate în Liga 1, 2154 de jocuri (1199 victorii – 500 remize – 455 înfrângeri)!

Astra vs FCSB în Liga 1: 34 jocuri – 11 victorii Astra – 7 remize – 16 victorii FCSB.

Palmares cu Astra gazdă: 17 jocuri – 9 victorii Astra – 4 remize – 4 victorii FCSB.

– 5 decembrie 1998, primul meci: FCSB – Astra 1-0, gol Eugen Trică. În returul campionatului 1998-1999 s-a consemnat întâia remiză, 1-1 la Ploieşti.

– 5 aprilie 2000, prima victorie a gazdelor: Astra – FCSB 1-0, gol Florin Pogăcean. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Costică Ştefănescu, respectiv Victor Piţurcă.

– În sezonul 2000-2001, la finalul căruia Victor Piţurcă a câştigat singurul titlu din carieră ca antrenor, Astra a fost echipa care a învins-o pe actuala FCSB în ambele partide, 3-1 în Bucureşti şi 3-0 la Ploieşti.

– Cele mai multe goluri s-au consemnat pe 28 iulie 2012, Astra – FCSB 3-4 (antrenori Bogdan Stelea / Laurenţiu Reghecampf).

– Două remize albe s-au înregistrat în campionat, dintre care una singură pe terenul giurgiuvenilor (12 aprilie 2015).

– Astra a obţinut patru puncte din șase posibile în sezonul regulat 2017-2018, 1-1 în deplasare (Gnohere / Moise) şi 2-0 acasă (Ioniţă II din penalty, Abang). Roş-albaştrii şi-au luat revanşa în play-off, când au câştigat cu 3-0 la Giurgiu şi cu 1-0 pe Arena Naţională.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Astra Giurgiu – 25 ani şi 3 luni; FCSB – 24 ani şi 11 luni.

Viitorul Constanţa – Dunărea Călăraşi, duminică, 22.07, ora 18.00

Un titlu la seniori, trei calificari în play-off şi 44 de tineri autohtoni promovaţi pe prima scenă sunt doar câteva dintre cele mai importante realizari izbutite de Viitorul în cele șase sezoane petrecute în Liga 1, performanţe remarcabile pentru un club pe care managerul Gheorghe Hagi l-a construit de la zero, bazându-se pe un proiect bine pus la punct, cu profesionişti capabili să ducă la bun sfârşit fiecare obiectiv.

De partea cealaltă, după un parcurs formidabil în Liga a 2-a, Dunărea a terminat în fruntea clasamentului şi a promovat în premieră pe prima scenă.

– O singură înfrângere a suferit gruparea din Călăraşi în ultimele 35 de meciuri jucate în campionat (Liga a 2-a), în rest are 29 de victorii şi cinci rezultate de egalitate.

– Doar o partidă a pierdut Viitorul acasă pe prima scenă în ultimele 11 luni, 1-2 cu CFR (15 aprilie 2018), în rest are opt succese şi cinci remize.

Un duel interesant se anunţă a fi la nivelul băncilor tehnice, dintre Gheorghe Hagi, singurul antrenor activ cu un titlu în palmares şi Dan Alexa, artizanul echipei de la malul Dunării. Aceştia s-au mai întâlnit de trei ori şi de fiecare dată s-a impus tehnicianul grupării constănţene.

Sezonul 2015-2016, Viitorul – ACS Poli 4-0.

Sezonul 2016-2017, Viitorul – ASA Tg Mureş 3-1.

Sezonul 2016-2017, ASA Tg Mureş – Viitorul 0-2.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Viitorul – 22 ani şi 11 luni; Dunărea – 25 ani şi 11 luni.

FC Dinamo – FC Voluntari, duminică, 22.07, ora 21.00

O singură partidă a pierdut Dinamo din precedentele 11 disputate pe teren propriu în Liga 1 Betano, în rest are șapte succese şi trei rezultate de egalitate.

FC Voluntari a avut un final de sezon 2017-2018 foarte slab, cu doar o victorie în ultimele opt jocuri din campionat, interval în care a mai înregistrat trei remize şi patru înfrângeri.

Cele două echipe s-au mai duelat de opt ori în Liga 1 şi de fiecare dată s-a impus gruparea alb-roşie, aceasta fiind şi singura formaţie dintre cele întâlnite de FC Voluntari pe prima scenă în faţa căreia ilfovenii nu au reuşit să obţină cel puţin un punct.

– 13 august 2015, prima confruntare: Dinamo – FC Voluntari 3-0, antrenori Mircea Rednic, respectiv Bogdan Argeş Vintilă. Steliano Filip a deschis scorul în minutul 33, reuşita sa fiind prima în Liga 1, apoi Cosmin Matei (min 55) şi Dorin Rotariu (min 63) şi-au trecut şi ei numele pe tabelă.

– Cea de a doua dispută s-a consemnat pe 30 noiembrie 2015, FC Voluntari – Dinamo 1-3, marcatori Spahija, respectiv Gnohere, Filip şi Anton.

De două meciuri frumoase au avut parte microbiştii şi în stagiunea 2016-2017. În tur, pe 15 august 2016, Dinamo – FC Voluntari 3-1. Gnohere a deschis scorul în minutul 12, din pasa lui Hanca, apoi Filip a majorat diferenţa la finele primului sfert. Soarta partidei a fost decisă încă din minutul 27, când Valentin Lazăr a fructificat pasa excelentă primită de la acelaşi Hanca. Oaspeţii au înscris golul de onoare prin Petre Ivanovici, în prelungiri. A urmat jocul din 26 noiembrie 2016, FC Voluntari – Dinamo 1-2 (Adrian Bălan min 77 / Gnohere min 64 penalty, Dorin Rotariu min 87).

– Șase goluri s-au înscris în duelurile din sezonul regulat 2017-2018, FC Voluntari – Dinamo 1-3 (Voduţ / Anton, Nascimento, Salomao) şi Dinamo – FC Voluntari 2-0 (Anton, Katsikas).

– 13 aprilie 2018, cele mai multe goluri: FC Voluntari – Dinamo 2-4 (Voicu, Balaur / Popa dublă, Balaur autogol, Mahlangu). Acesta avea să fie şi ultimul meci pe banca ilfovenilor pentru Claudiu Niculescu, antrenorul sub conducerea căruia au câştigat Cupa şi Supercupa României în 2017.

– Cea mai recentă confruntare directă: 23 mai 2018, Dinamo – FC Voluntari 2-0 (Daniel Popa, Ricardo Grigore).

Mediile de vârstă alwe celor două loturi: Dinamo – 24 ani; FC Voluntari – 25 ani şi 2 luni.

Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna, luni, 23.07, ora 18.00

Doar două partide a pierdut Gaz Metan pe teren propriu în 2018 (1-2 cu FCSB şi 2-3 cu Dinamo), în rest are patru succese şi trei rezultate de egalitate. De partea cealaltă, palmaresul ilfovenilor din postura de vizitatori în acest an calendaristic arată astfel: trei victorii, două remize şi patru înfrângeri.

Gaz Metan Mediaş vs Concordia în Liga 1: 16 jocuri – 7 victorii Gaz Metan – 4 remize – 5 victorii Concordia.

Palmares cu Gaz Metan gazdă: 8 jocuri – 6 victorii Gaz Metan – două victorii Concordia.

– 4 decembrie 2011: primul meci a avut loc pe arena oaspeţilor din această rundă şi s-a încheiat fără gol, rezultat întâlnit şi în ultimul duel direct (13.05.2018, la Chiajna).

– Întâia victorie izbutită de Gaz Metan a fost în returul ediţiei 2011-2012, la Mediaş, scor 1-0, gol Florin Lazăr din penalty.

– 15 septembrie 2012, primul succes din contul ilfovenilor: Gaz Metan – Concordia 1-3, antrenori Cristi Pustai, respectiv Ilie Stan.

– 23 mai 2017, cea mai mare diferenţă de scor: Gaz Metan-Concordia 3-0.

– Ultima victorie din contul „vulturilor verzi”: 11 septembrie 2017, Gaz Metan – Concordia 1-2.

– Cel mai recent meci jucat la Mediaş: 17 martie 2018, Gaz Metan – Concordia 2-1 (Diogo Gomes, Diogo Rosado / Andrei Prepeliţă).

Mihai Teja (32 meciuri ca antrenor în Liga 1) vs Ionuţ Badea (135 jocuri ca tehnician pe prima scenă): duel în premieră.

Mihai Teja vs Concordia Chiajna în Liga 1: două jocuri – o victorie – o remiză.

Ionuţ Badea vs Gaz Metan în Liga 1: 9 jocuri – 3 victorii – 6 remize.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Gaz Metan – 27 ani şi 9 luni; Concordia – 27 ani şi 7 luni (echipele cu cele mai mari medii de vârstă dintre cele 14 competitoare).

CS U Craiova – Poli Iaşi, luni, 23.07, ora 21.00

Prima rundă din 2018-2019 se va încheia cu duelul studenţesc dintre Universitatea Craiova şi Poli Iaşi, două formaţii care au impresionat în stagiunea precedentă atât prin rezultate, cât şi prin jocul prestat.

– O singură înfrângere au suferit craiovenii pe noua arenă din Bănie, 0-1 cu FCSB (14 mai 2018), în rest au șase victorii şi trei rezultate de egalitate.

– 5 înfrângeri din tot atâtea meciuri au înregistrat moldovenii în meciurile disputate în play-off din postura de vizitatori.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 12 ori în Liga 1, de opt ori s-a impus CS U Craiova, în timp ce Poli Iaşi şi-a trecut în cont patru victorii.

– 9 noiembrie 2014, prima confruntare: Poli – CS U Craiova 1-3, marcatori Bole, respectiv Rocha (2) şi Târnăcop. Moldovenii şi-au luat revanşa în returul ediţiei 2014-2015, atunci când au învins la Craiova cu 1-0 (a înscris Alexandru Creţu).

– 3 aprilie 2016, cea mai mare diferenţă de scor pro Poli Iaşi: gruparea din Copou s-a impus pe teren propriu cu 3-0, în faţa a 10.000 de spectatori, datorită reuşitelor lui Vasile Gheorghe, Golubovic şi Ţigănaşu.

– Un meci spectaculos a avut loc pe 22 mai 2016: CS U Craiova – Poli Iași 3-2. Gazdele au deschis scorul prin Vătăjelu, oaspeţii au întors rezultatul prin Golubovic (45+2) şi Cristea (49), dar golurile lui Herghelegiu (min 59) şi Iliev (min 80) au păstrat toate cele trei puncte la Craiova.

– Ultima victorie din contul oaspeţilor din această rundă: 25 noiembrie 2016, Poli Iaşi – CS U Craiova 2-1.

– Ultimul meci pe terenul oltenilor: 14 aprilie 2018, CS U Craiova – Poli Iaşi 4-1 (marcatori Mitriţă – triplă, prima din carieră, Dimitrov / Vlad Danale, aflat la întâia reuşită în Liga 1).

– Cea mai recentă confruntare directă: 20 mai 2018, CSM Poli Iaşi – CS U Craiova 1-2 (Kizito / Mateiu, Băluţă).

Devis Mangia vs Flavius Stoican în Liga 1: 4 jocuri – 4 victorii Mangia.

Flavius Stoican vs U Craiova în Liga 1: 7 jocuri – două remize – 5 înfrângeri.

Mediile de vârstă: CS U Craiova – 24 ani şi 5 luni; Poli Iaşi – 25 ani şi 7 luni.

Leave A Reply

Your email address will not be published.