All for Joomla All for Webmasters
29 aprilie 1868, s-a înfiinţat Filarmonica Română, care ulterior va purta numele lui George Enescu.

29 aprilie 1868, s-a înfiinţat Filarmonica Română, care ulterior va purta numele lui George Enescu.

Like
5
0
Saturday, 28 April 2018
Calendar

1997 – A intrat în vigoare Convenţia cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării si utilizării armamentului chimic şi lichidarea acestuia, semnată la Paris, la 13.01.1993.

1958 – A fost încheiată, la Geneva, Convenţia asupra platoului continental (România a aderat la această Convenţie la 31.VIII.1961).

1958 – A fost creată Comisia Economică ONU pentru Africa (CEA).

1955 – A murit Daniel Danielopolu, medic, fiziolog şi farmacolog; a fondat şi condus Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică al Academiei Române (1948-1955); a iniţiat înfiinţarea Academiei de Medicină; a abordat, printre primii în lume, o concepţie nouă în descoperirea funcţiilor biologice, numită azi concepţia cibernetică, legată de prezentarea organismelor şi a funcţiilor organelor ca sisteme; membru de onoare al Academiei Române din 1938.

1918 – La Iaşi, s-a stins din viaţă Barbu Ştefănescu Delavrancea, scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române şi primar de Bucureşti.

Scriitorul şi-a semnat operele cu varianta definitivă Barbu Delavrancea (ortografiată la început de la Vrancea, după acel ținut de mare originalitate etno-culturală, de care scriitorul se simţea foarte legat sufleteşte).

În perioada 1880 -1882, Barbu Ștefănescu a publicat în România liberă foiletoanele intitutale Zig-Zag, semnând cu pseudonimul Argus.

Prozator şi dramaturg, gazetar, avocat și orator, cu vocația perceperii evenimentelor politice și culturale în cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat în politică, a ajuns, în 1899, primar al Bucureștilor.

1902 – Regele Carol I al României a instituit calitatea de „veteran de război”, care îi avea în vedere pe cei care luptaseră în Războiul de Independenţă din 1877 –1878.

1901 – S-a născut Hirohito, cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menţinut cel mai mult pe tronul ţării sale (62 de ani de domnie). A fost primul monarh al tronului crizantemelor, care, în 1946, după înfrângerea ţării sale în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost silit să renunţe la dreptul divin. Sub conducerea sa, Japonia şi-a câştigat statutul de mare putere asiatică.

1882 – Inventatorul german Ernst Werner von Siemens a pus în funcțiune, la Berlin, mașina Elektromote, primul troleibuz.

1877 – Adunarea Deputaţilor din România a adoptat o moţiune prin care se declara starea de război cu Imperiul otoman, conflagraţie care a purtat numele Războiul pentru Independenţa României. Moţiunea a fost votată cu 58 voturi pentru, 29 contra şi 5 abţineri.

1868 – S-a înfiinţat Filarmonica Română, care ulterior va purta numele lui George Enescu. Filarmonica din Bucureşti a fost fondată în 1868 din iniţiativa unui grup de muzicieni, în frunte cu Alexandru Flechtenmacher şi Eduard Wachmann (după alte două tentative, în 1833 şi în 1865).

Actul de constituire este datat 29 aprilie 1868, când Societatea Filarmonică Română a susţinut primul său concert, prezentând capodopere din creaţia clasică şi romantică.

În luna februarie a anului 1888, a fost inaugurat Ateneul Român, devenit de atunci simbol al culturii naţionale.

1818 – La Chişinău, Basarabia ţaristă, împăratul rus Alexandru I a sancţionat un nou regulament de administrare a Basarabiei, cunoscut sub denumirea Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabiei (Aşezământul constituirii regiunii Basarabia).

Legea organică pentru administrarea provinciei Basarabia (o veritabilă constituţie) a fost elaborată în limbile română şi rusă. Conform acestei legi se menţineau vechile drepturi ale tuturor claselor sociale. Boierii, pe lângă vechele privilegii, primeau drepturi şi avantajele nobilimii ruseşti. Judecata civilă se făcea în română, iar cea penală în rusă şi în română. Jalbele la guvernatori se puteau face în română şi în greacă. Partea rea a Legii a fost înlesnirea colonizării Basarabiei care s-a observat mai ales pe teritoriile mai puţin populate de băştinaşi, precum era Bugeacul (Basarabia istorică). Paralel cu coloniştii au fost aşezaţi în Basarabia şi militarii în retragere împreună cu familiile lor, fiind scutiţi pe viaţă de plata datoriilor către stat.

După demiterea lui Harting, ţarul a înfiinţat noul post de namestnik, locotenent plenipotent, căruia i se supunea guvernatorul civil al Basarabiei. Primul namestnik a fost guvernatorul general al Podoliei, Bahmetiev, care depindea direct de ţar. Bahmetiev a ordonat întocmirea unui regulament pentru organizarea Basarabiei, care să fie în acord cu legile şi tradiţiile locale, motivând necesitatea unei organizări speciale a Basarabiei, prin analogie cu autonomia respectată a Poloniei, Finlandei, Georgiei. La 29 aprilie 1816, ţarul îi scria că pentru Basarabia trebuia o ocârmuire specială, în conformitate cu legile ei băştinaşe, cu moravurile şi cu obiceiurile ei.

Prin urmare, Bahmetiev a lansat, la 28 iunie 1816, o proclamaţie către locuitorii Basarabiei, asigurându-i că oblastia se va guverna conform obiceiurilor ei; scutirea de dări, expirată în 1815, era prelungită până în 1817; se prevedea de asemenea şi scutirea de prestarea serviciului militar; era liber comerţul exterior cu vite şi pâine, iar pentru alte probleme, toţi locuitorii se puteau adresa guvernatorului cu jalbe formulate în limbile română sau greacă, şi nu în rusă.

Dar Bahmetiev, care, conform mărturiei lui Kasso, era un om vicios şi foarte capricios, a fost uşor câştigat de elementele negative ale cinovnicilor ruşi, devenind purtătorul de cuvânt al dorinţelor şi tendinţelor acestora. În timpul său au continuat abuzurile, jafurile şi corupţia, patronate de chiar şeful său de cancelarie, Kriniţki.

Nici Inzov, succesorul lui Bahmetiev (1820-1823), nu s-a remarcat prin vreun lucru pozitiv. El a fost numit guvernator provizoriu şi nu s-a ocupat de treburile provinciei. Pentru această perioadă, Basarabia era o republică cu prezidentul în persoana generalului Inzov, pentru că nobilimii Basarabiei i se deschidea acum posibilitatea puternică de influenţă asupra tuturor afacerilor din provincie.

În 1817, ţarul Alexandru I îi asigura din nou pe locuitorii Basarabiei că vechile lor drepturi le vor fi respectate. Iar peste un an, vizitând Chişinăul, ţinu să promulge el însuşi legea organică din 29 aprilie 1818 pentru administrarea provinciei Basarabia, veritabilă constituţie, relativ liberală pentru vremea aceea. Intitulată oficial „Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabia, legea organică s-a alcătuit, spunea ţarul, din curată inimă şi dorinţă a locuitorilor oblastiei… Oblastia Basarabiei îşi păzeşte a sa închegare de norod, pentru aceea în tot primeşte şi osăbit chip de cârmuire… Pricinile la Verhovni sfat să vor lucra în limbile rusască şi moldovenească… cu ţinerea dreptăţilor şi obiceiurilor pământului… iară pricinile de judecăţi politiceşti şi de hotărâturi să vor lucra în sângură limba moldovenească, şi giudecăţile se vor face pe temeiul legiuirilor a obiceiurilor Moldaviei… Aşezământul întăreşte întrebuinţarea limbii moldoveneşti, pe temeiul şi spre întărirea dreptăţilor şi pronomiilor şi a legiuirilor locului, acele cu multă milostivire lăsate pentru de-a pururea oblastiei Basarabiei, adăuga ţarul.

Regulamentul din 29 aprilie 1818 acorda Basarabiei o autonomie naţională atât de largă, încât, dacă ea era conservată şi dezvoltată, ar fi făcut din Basarabia cea mai fericită dintre provinciile Rusiei.

Legea organică, promulgată în rusă şi română, prevedea că Basarabia nu era gubernie, ci oblastie, adică provincie cu organizare distinctă de restul imperiului, guvernându-se pe baza obiceiului pământului moldovenesc. De altfel, Aşezământul socotea Basarabia drept o parte a Principatului Moldovei; se recunoştea ca limbă a locului limba moldovenească, precum şi legile şi obiceiurile moldoveneşti.

Basarabia era împărţită în şase judeţe: Hotin, cu capitala omonimă, Iaşi, cu capitala la Bălţi, Orhei, cu capitala la Chişinău, Bender, cu capitala la Tighina, Akkerman, cu capitala Cetatea Albă, şi Ismail, cu capitala omonimă. Chiar şi stema provinciei cuprindea, pe lângă vulturul bicefal rus, şi un câmp auriu pe care era reprezentat străvechiul cap de bour al Moldovei, cu stelele între coarne.

Cele mai importante instituţii fixate prin regulament erau Consiliul suprem şi guvernământul provinciei. Consiliul suprem era format din şase români şi cinci ruşi. În competenţa sa intrau: afacerile administrative, executive, financiare şi economice, dosarele instanţei de apel privind chestiunile de drept penal, de instrucţie, de drept civil şi de delimitare. Sentinţele erau definitive şi reclamaţiile la adresa lor erau rezolvate numai de Consiliul de Stat din Petersburg. Toate chestiunile administrative şi judiciare se discutau în limbile română şi rusă, după legile româneşti şi cele ruseşti. Chestiunile civile se judecau numai în limba română şi după legile moldoveneşti.

Guvernământul provinciei avea două secţiuni: executivă şi judiciară. Guvernământul era compus din guvernatorul civil, viceguvernator, consilieri, trezorierul provinciei şi asesori. Secţiunea administrativă avea cinci membri, iar cea financiară şi economică – patru membri. Chestiunile se dezbăteau în două limbi (română şi rusă). Şase membri ai guvernământului erau numiţi şi trei aleşi pe câte trei ani. Faţă de hotărârile guvernământului se putea face apel la Consiliul suprem.

Tribunalul penal era compus din preşedinte, trei consilieri şi un asesor. Trei membri erau aleşi şi doi numiţi. În competenţa tribunalului intrau soluţionarea chestiunilor de drept penal şi anchetele venite de la tribunalele judeţene. Hotărârile erau aplicate după aprobarea lor de către guvernatorul civil şi de Consiliul suprem. Dosarele penale şi de instrucţie erau soluţionate după principiile legislaţiei ruseşti. Procedura se făcea în ambele limbi, dându-se totuşi preferinţă românei.

Tribunalul civil avea cinci membri: doi numiţi şi trei aleşi. În competenţa sa intrau afacerile particulare şi pretenţiile reciproce ale particularilor şi fiscalităţii. Pentru afacerile particulare, apelurile puteau fi trimise Consiliului suprem. Deciziile în afacerile de fisc erau remise guvernatorului provinciei. Procedura Tribunalului în afacerile particulare se făcea exclusiv în limba română şi conform legilor locale acordate pentru totdeauna provinciei Basarabiei. Cele de fisc se făceau după legile ruseşti.

S-au înfiinţat de asemenea tribunalele judeţene şi procuraturile judeţene. Tribunalele se compuneau din preşedinte şi doi membri, toţi trei fiind aleşi de nobilime şi confirmaţi de guvernator. Ispravnicii rămâneau numai cu atribuţii administrative.

Se menţineau vechile drepturi ale tuturor claselor sociale. Boierii, pe lângă vechile privilegii, primeau şi drepturile şi avantajele nobilimii ruseşti.

Partea negativă a acestui regulament era că înlesnea venirea străinilor în Basarabia. A fost colonizată mai ales partea de sud, cu o populaţie extrem de rară după evacuarea tătarilor din timpul Imperiului otoman, astfel că în curând în Bugeac va apărea cea mai pestriţă învălmăşeală de populaţii. Valul colonizării străinilor a cuprins, cu o întrerupere numai între 4 iulie 1830 şi 1832, întreaga Basarabie.

Totuşi, situaţia Basarabiei era mult mai roză decât a celor mai multe regiuni ale Rusiei: Basarabia este un ţinut care nu numai că se găseşte în condiţii cu totul particulare ca provinciile baltice şi departamentele poloneze luate de Rusia, dar care la fel ca regatul Poloniei şi marele ducat al Finlandei are o existenţă politică proprie. Iată ce o deosebeşte în special de celelalte posesiuni ale noastre: ea are propriul său Consiliu suprem, care întruneşte puterea executivă, legislativă şi justiţia.

S-a păstrat şi numele judeţului Iaşi, deşi capitala acestuia era în continuare capitala Moldovei libere, aflându-se în dreapta Prutului. Abia mult mai târziu (1887), numele judeţului va fi schimbat în Bălţi, după numele noii sale reşedinţe.

În cadrul Consiliului suprem, elementele nobilimii române au predominat în întreaga perioadă a relativei autonomii a Basarabiei. Între 1818 şi 1822, el era format din guvernatorul plenipotenţiar Bahmetiev, guvernatorul civil Katakazi, viceguvernatorul Krupenski, preşedintele Tribunalului civil, Nedoba, mareşalul nobilimii, D. Râşcanu, şi deputaţii: Iancu Pruncul, Zamfirache Ralli, Vasile Rosetti-Bălănescu, Ştefănache Râşcanu şi Sandu Feodosiev. Componenţa sa a fost de câteva ori modificată, dar preponderenţa românilor s-a păstrat. Între 1822-1825, membrii erau Puncul, Iordache Donici, Petrache Catargiu, Dinu Rusu şi Panaite Cazimir; între 1825-1828, Pruncul, Donici, Nicolae Cerchez, Ieremia Ianov, Apostolache Stamo; şi în 1828, Ianov, Stamo, Constantin Stamati, Ioan Canano şi Constantin Botezatu. Aceştia au fost demişi rapid, la 6 aprilie 1828, când aparenta autonomie a provinciei fusese anulată cu totul.

De asemenea, în guvernământul Basarabiei, nobilii au ales consilieri pentru aceleaşi perioade: 1818-1822 Nicolae Cerchez, clucer, şi Dimitrie Balasachi; 1822-1825 Constantin Botezatu şi 1825-1828 Pantelimon Lazo. Iar ca asesori au fost aleşi: pentru perioada 1818-1821 Lazo, pentru 1822-1825 Constantin Millo şi pentru 1825-1828 Iordachi Barbul.

Însă în curând şi-au făcut apariţia nenumărate abuzuri ale funcţionarilor ruşi, care au făcut să dispară complet orice urmă a mult trâmbiţatei autonomii: în 1820, la numai doi ani de la legiferarea Aşezământului, au apărut primele rectificări: din acel an, legile româneşti au fost înlocuite cu cele ruseşti, elementele locale fiind înlăturate din instituţiile de stat. Tot în 1820 au fost introduşi încă doi membri permanenţi, numiţi de coroană spre a da preponderenţă numerică elementului funcţionăresc şi dreptul guvernatorului general de a suspenda hotărârile Consiliului, cu excepţia celor judecătoreşti, pentru a le înainta spre rezolvare ţarului. Totodată, preşedintele Consiliului suprem căpăta dreptul de veto, anulând cu totul vechea aparentă majoritate românească. În 1822 se mai înfiinţa, la Petersburg, şi un comitet provizoriu pentru reclamaţiile împotriva Consiliului suprem în afacerile judecătoreşti şi civile. Din 1824, şi ispravnicii judeţeni aleşi au fost înlocuiţi cu alţii, numiţi, ca şi zasedatelii, zemstviali. În sfârşit, în 1825, Consiliul suprem îşi pierdea atribuţiile judecătoreşti, iar Senatul rus devenea instanţă de apel împotriva hotărârilor acestuia.

După 1818 au început să apară instituţiile provinciale ale Basarabiei, precum: Tribunalul comercial (1819) cu sediul la Reni, apoi la Ismail, iar din 1856 la Chişinău; prikazul asistenţei sociale (1834); ober-forşmaisterul regional şi doi forşmaisteri pentru păduri, comitetul controlului financiar pentru controlul gestiunilor obligatorii (1814-1817), administraţia sării, care avea în competenţa sa lacurile sărate din judeţul Cetatea Albă; biroul ţiganilor de coroană, comitetul de construcţii al Chişinăului (1827), care avea în supravegherea sa toate construcţiile, atât ale statului, cât şi ale particularilor (după cum s-a văzut, până în 1823, în afară de închisoare, nu exista în Chişinău nicio clădire a statului); comitetul statistic de pe lângă cancelaria guvernatorului civil, comitetul regional de aprovizionare, comitetul sănătăţii obşteşti, direcţiunea şcolilor oblastiei, administraţia grajdului zemstvial de la Chişinău pentru întreţinerea şi îngrijirea armăsarilor de rasă (1847) etc.

1661 – Taiwanul a fost ocupat de China în timpul dinastiei Ming.

1483 – Insula Gran Canaria, din arhipelagul Insulele Canare, a fost cucerită după o campanie care a durat 5 ani, de regatul Castiliei, pe tronul căruia se afla regina Isabela I, după peste un secol de incursiuni şi tentative de cucerire europene (franceză, portugheză etc).

Gran Canaria a fost populata de Canari (Guanches), o populaţie dispărută în prezent. Canarii au numit insula Tamarán sau Land of the Brave. Aceasta are o suprafață de 1.560,1 km², fiind ca mărime a treia insulă din arhipelag (după Tenerife și Fuerteventura).

Arhipeleagul este situat la Oceanul Atlantic, la aproximativ 150 km, în largul coastei de nord-vest a Africii şi aproximativ 1350 km de ţărmurile Europei.

1459 – Au început represaliile domnitorului Vlad Ţepeş împotriva negustorilor saşi din Muntenia, care nu respectau poruncile domnului. Cronicile indică 41 de negustori braşoveni traşi în ţeapă, iar 300 arşi de vii. Oştile Muntene au năvălit Transilvania, atacând ţinutul Sibiului, apoi al Bârsei, prăpădind şi arzând numeroase sate.

facebook-profile-picture

Stefan Damian

2273 posts | 0 comments

Leave a Reply

Public News FM

Public News FM

Scroll Up