All for Joomla All for Webmasters
4 aprilie, ziua când peste 3000 de români au murit sub bombele anglo-americane

4 aprilie, ziua când peste 3000 de români au murit sub bombele anglo-americane

Like
7
0
Wednesday, 04 April 2018
Reportaj

(Bucureștiul, înainte să fie distrus de bombele anglo-americane)

4 aprilie 1944. O zi obișnuită pentru acele vremuri. În ciuda războiului, diminețile erau la fel. Se bea cafeaua, se citea presa, se discuta, femeile mergeau în târg, copiii își vedeau de ale lor. În acea zi era anunțat un exercițiu de apărare antiaeriană în care locuitorii orașului trebuiau să respecte regulile unei astfel de manevre. Alarmele anti-aeriene au sunat în juru de ora prânzului.

După numai 30 de minute, acestea au încetat iar oamenii și-au relauta activitățile obișnuite. Mai târziu, cu o oră sirenele răsunau din nou. Oamenii erau oarecum buimăciți pentru că exercițiul se încheiaseră. Supraviețuitorii războiului povestesc că în acele vremuri, săptămânal se efectuau exerciții de apărare iar bucureștenii se obișnuiseră cu acest program. Posturile de radio nu anunțau nimic deosebit. Și totuși…Orașul începea să fie acoperit de avioane iar zgomotul produs de motoare era asurzitor. Primele bombe căzute au făcut ca pamântul să se cutremure ca la un seism major. Casele, blocurile se prăbușeau ca niște piese de domino. Oamenii fugeau căutând cu disperare locuri pentru adăpostire. Exploziile și bubuiturile puternice au durat apropae 40 de minute. Zona Gării de Nord a fost cea mai afectată. Din acea direcție venea un nor mare, negeru de fum.

La scurt timp după ce s-a așezat liniștea, asurzitoarele motoare ale aviației anglo-americane s-au făcut din nou auzite. Urma o nouă repriză de bombardamente. Potrivit istoricilor, la această tragedie pentru capitala României au participat peste 300 de avioane inamice. Orașul a devenit paralizat după acel bombardament, rețeaua de apă nu mai funcționa, liniile telefonice au fost distruse, străzile și trotuarele erau pline de moloz.

(Gara de Nord, puternic afectată după bombardamentele din 4 aprilie 1944)

Raidurile aeriene au vizat zone civile, în special partea centrală a orașului, zona Grivița și Gara de Nord, lucru de altfel logic pentru că din acest punct feroviar plecau spre regiunea Moldovei garnituri întregi cu arme și muniții unde armata sovietică ducea lupte grele pentru a respinge ofensiva germană.

Atacul aerian a început așadar în jur de ora prânzului. Uriașa escadrilă număra 220 bombardiere B-17, numite și fortăreţe zburătoare şi peste 100 bombardiere B-24 Liberador. Avioanele au intrat în spaţiul aerian al României, venind de la Baza Aeriană situată în orașul Foggia din Italia și în scurt timp au fost deasupra capitalei României. În acel moment, în Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni refugiați din zona Moldovei ,care urmau să fie repartizaţi în diferite locaţii din Bucureşti şi din provincie. Erau mai ales femei, copii şi bătrâni, într-o stare de totală deprimare şi derută după ce își părăsiseră casele şi agoniseala de o viață, aşteptând flămânzi şi obosiţi ca autoritățile să găsească locuri unde să fie repartizați.

În momentul în care au pornit sirenele anti-aeriene, moldovenii au rămas blocați în vagoane deoarece nu avea alte soluții pentru a se adăposti în timpul bombardamentelor. Din păcate, foarte puțini au scăpat din iadul anglo-american. Peste 4000 de case au fost distruse în bombardamente iar carteiere precum Grant, Grivița, Giulești, Triaj, Chitila au devenit de nerecunoscut, suferind pagube uriașe. Afectate au fost și Calea Victoriei, Hotelurile Splendid și Parc, dar și clădirea Teatrului Național, Ateneul Român și Universitatea.

Iată ce nota Mihail Sebastian în jurnalul său a doua zi după masacru: “Ieri după-amiază am fost în cartierul Griviţa. De la Gară la bulevardul Basarab nicio casă – nici una – n-a scăpat neatinsă. Priveliştea e sfâşietoare. Se mai dezgroapă încă morţi, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colţ de stradă trei femei boceau cu ţipete ascuţite, rupându-şi părul, sfâşiindu-şi hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puţin dimineaţa şi peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune, atroce, de coşmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de Basarab – şi m-am întors acasă, cu un sentiment de silă, oroare şi neputinţă”.

Gheorghe Zane a constatat foarte rapid proporţiile dezastrului: „se vedea arzând Athénée Palace, fum se ridica din alte părţi ale oraşului. Am ieşit cu Lena din hotel şi cu un sentiment de oroare ne-am îndreptat spre Athénée Palace care tot ardea, flăcări ieşeau de prin fiecare fereastră; ceva mai sus, pe Calea Victoriei, am văzut fumegând hotelul Splendid, aproape complet dărâmat, pe trotuare numai sticlă sfărâmată de la vitrinele magazinelor distruse de suflul bombelor. În spatele Ateneului devastat, mai fumega locul expoziţiei Comitetului de Patronaj. În sus pe Calea Victoriei, pe stânga şi pe dreapta, din loc în loc, clădiri dărâmate. Până în strada Frumoasă, mai toate geamurile făcute fărâme; călcam cu prudenţă şi ocoleam grămezile. Din strada Sfinții Voievozi înspre Gara de Nord, bombardamentul făcuse îngrozitoare ravagii. Am văzut un tramvai surprins în mers; conducătorul mort stătea căzut cu pieptul lipit pe comenzi. N-am mers mai departe.”

(Hotelul Athenee Palace distrus de bombardamentele din 4 aprilie 1944)

Maruca şi George Enescu au ieşit pe terasa palatului Cantacuzino, de unde au privit teribilul spectacol: „La cincizeci de metri distanţă, ardeau oamenii pe acoperiş, unde se refugiaseră văzând că imobilul – hotelul Splendid, cu douăzeci de etaje – ia foc, fără putinţă de scăpare; maşini în flăcări, cu şoferul mort la volan, cu ocupanţii maşinii calcinaţi în adâncul ei, trecând în zigzag cu o viteză nebună, prin faţa porţii noastre, zdrobindu-se la prima cotitură a străzii; trecătorii fugeau fără ţintă, unde să se ducă? Făcuţi fărâme sub ochii noştri, de explozii ce îşi accelerau ritmul din minut în minut, zgâlţânau din temelii casa pe care nu ne hotăram să o părăsim, cu toate rugăminţile disperate ale personalului nostru devotat, preferând să murim pe terasa noastră, sub cerul liber, decât să ne îngroape de vii dărâmăturile vreunui adăpost nesigur. Dar mai ai noţiunea morţii în astfel de momente? Gândul la aceste adăposturi mă îngrozea mai tare decât exploziile şi prăpădul făcut de bombe, chiar dacă la picioarele noastre, la etajul al cincilea, suflul arunca bucăţi smulse din pavaj, mari cât nişte pietre funerare de mormânt de copil, şi doi pereţi ai sălii de baie s-au prăbuşit cu un zgomot infernal, într-un nor de mortar şi de praf, la câţiva paşi de noi.”

Parcurgând presa vremii dar și relatări și scrisori după eveniment aflăm ca cele mai grav afectate au fost Gara de Nord și cartierul Grivița. Profesorul Hudiţă s-a deplasat chiar în după amiaza acelei zile să vadă situaţia la faţa locului, apoi a notat: „Vizităm cartierul Gării de Nord şi Calea Griviţei. Case dărâmate, copaci scoşi din rădăcină, străzi pline de moloz, pe unde nici nu putem trece cu maşina. Cordoane de soldaţi şi sergenţi de stradă caută să dirijeze circulaţia. Ambulanţe şi medici aleargă transportând răniţi.

Grupuri de soldaţi şi cetăţeni caută să scoată de sub dărâmături cadavrele celor morţi şi pe cei care mai pot fi în viaţă. Mergem pe Calea Griviţei până la camera pe care o aveau închiriată Mircea şi Lizeta. Găsim în locul casei, o imensă groapă cu apă. Bomba căzuse chiar pe casă. Am aflat pe urmă că ei erau în oraş, în timpul bombardamentului, căci altfel ar fi fost făcuţi praf, ca toate cele vreo 7 persoane, din celelalte camere, care au fost toate mutilate îngrozitor.”

A doua zi Hudiţă era încă sub impresia celor văzute în Gara de Nord: „Vai de bieţii refugiaţi din Moldova, care după ce şi-au părăsit gospodăriile, îşi văd acum pierdute în Gara de Nord puţinele lucruri pe care le mai putuseră salva.”

Gh. Zane a fost şi el în zonă: „Gara de Nord, Gara Basarab Mărfuri, Calea Griviţei grav lovite. Gara de pasageri, la acea oră, două după amiaza, era înţesată de călători, toţi sau aproape toţi refugiaţi din Basarabia şi Moldova. Pribegia lor lua aici sfârşit.”Ivor Porter a vizitat şi el zona respectivă: „Gara şi casele ceferiştilor din împrejurimi au fost grav avariate. Trenurile erau înţesate de refugiaţii din Basarabia şi Bucovina, astfel că pierderile de vieţi omeneşti au fost mari.”

Dupa cum nota ziarul Universul, numai în perioada cuprinsă între 4 aprilie 1944 și 8 mai 1944, bombardamentele au produs urmatoarele pagube, în afara miilor de victime umane:

13.925 imobile particulare

47 institutii de cultură

18 spitale și laboratoare

14 biserici și cimitire

21 întreprinderi civile

Oficial, în bombardamentul din 4 aprilie 1944 au murit 2.942 de persoane şi au fost rănite alte 2.126. Morţii au fost îngropaţi într-o margine a Cimitirului Calvin, cu ceremonii amintind de funeralii naţionale. Cimitirul va purta numele “4 aprilie”, dar va fi desfiinţat în anii comunismului.

Numărul mare de victime a creat o creştere inflaţionistă a preţului coşciugelor…

“Morţii au fost îngropaţi într-o margine a Cimitirului Calvin, cu ceremonii amintind de funeralii naţionale, într-o atmosferă de durere şi consternare totală. Bucureştiul făcea cunoştinţă în acea zi cu vitregiile războiului. Pînă atunci, frontul fusese departe, şi locuitorii lui se legănau în iluzia că va fi ocolit de nenorociri. Vor urma şi alte bombardamente, dar acesta a fost cel mai distrugător. Aşa a şi rămas în amintirea Bucureştiului pînă azi, chiar dacă nimic nu aminteşte în Bucureşti de acea zi tragică. Nici cimitirul unde au fost îngropate victimele nu mai păstrează crucile. Ele au dispărut sub bălării.”

Oficial, în acea zi americanii au pierdut 10 aparate de zbor. Persoanele care murit în acele bombardamente au fost înmormântate într-un cimitir înființat ad-hoc.

”Aproape 3000 de morţi într-o singură zi, toţi, civili nevinovaţi. Mă întreb, pentru cei care nu pierd ocazia să-şi smulgă hainele de pe ei, de ce nu vă amintiţi niciodată de această tragedie? Care sunt criteriile pentru care 3000 de civili morţi în căteva minute nu reprezintă decât o „pagubă colaterală”? De ce susţineţi că nu trebuie să uităm împrejurările acestor morţi tragice, dar pe aceştia nu-i amintim niciodată? Din păcate, lucrurile nu se opresc aici. Într-un gest care demonstrează că avem comportamentul de slugă în codul genetic, autorităţile au avut teribila inspiraţie să ridice un monument dedicat….aviatorilor americani, şi care tronează bine-mersi în Cişmigiu. Vă închipuiţi, păstrând proporţiile, cum ar arăta la Londra un monument dedicat aviatorilor germani, la Hiroshima unul dedicat celor americani şi la Dresda britanicilor? Cum e posibil aşa ceva? Dacă vrem să ne dovedim loialitatea faţă de un aliat, aşa cum sunt Statele Unite acum, nu de asemenea gesturi dezgustătoare avem nevoie! În bunul stil românesc, al formelor fără fond, putem crede că un gest slugarnic ţine loc de principii în care să credem cu adevărat? Acel monument trebuie să dispară. Nu ne putem bate joc de memoria a aproape 3000 de oameni. Şi pentru că „bocitorii de serviciu” cu siguranţă vor avea azi amnezie, cu puterile mele modeste mă înclin şi păstrez un moment de reculegere în amintirea lor.” – Istoricul militar Manuel Stănescu.

4 aprilie 1944 a fost doar începutul, capitala fiind bombardată masiv în zilele următoare. Un bilanţ statistic arată că de-a lungul celor 17 de bombardamente aeriene, începând cu cel din 4 aprilie 1944, executate de americani şi englezi cu aproximativ 3.640 de avioane de bombardament de diferite tipuri, însoţite de circa 1.830 de avioane de vânătoare pe timp de zi, au fost ucişi 5.524 de locuitori, răniţi 3.373, iar 47.974 au rămas fără adăpost devenind sinistraţi. Au fost distruse 3.456 de case de locuit, au fost distruse parţial 3.473, 401 au fost avariate şi au fost 2.305 de incendieri. Pentru apărarea Capitalei, s-au ridicat şi au angajat lupte antiaeriene, de multe ori în inferioritate numerică, 601 avioane de vânătoare româneşti şi 709 germane.

Maruca Cantacuzino-Enescu nota după câtiva ani in jurnal, citez:

“…în tot cursul acestei perioade sumbre, ascultam la radio cu consternare si revoltă, Vocea Americii, îndemnându-i, de patru ori pe zi, pe români, ca un ordin, să deschidă bratele Armatelor Rosii «eliberatoare» care înaintau, amenintându-ne că altfel, ne vom cufunda, noi si bunurile noastre, într-o mare de sânge. Mai aud si acum vocea lugubră si tonul răstit al speaker-ului ce ne transmitea acest mesaj de dincolo de Ocean. Acelasi speaker, fără îndoială, care, astăzi la Radio International, dojeneste tările ocupate că «se lasă conduse» de «tiranii de la Moscova», asa cum îl numeste Occidentul pe fostul său aliat din est. Ce logică!… Ce legi arbitrare ale celui mai tare, aplicate de cei mari asupra celor mici, asupra victimelor, până la urmă, născute din necesitătile cauzei lor…”

facebook-profile-picture

Stefan Damian

2079 posts | 0 comments

Leave a Reply

Public News FM

Public News FM

Scroll Up