All for Joomla All for Webmasters
5 august1922, s-a născut  Marin Preda, nuvelist, romancier, scriitor şi director de editură român

5 august1922, s-a născut Marin Preda, nuvelist, romancier, scriitor şi director de editură român

Like
41
0
Friday, 04 August 2017
Calendar

1424 – Prima mențiune a vămii Calafat.

Calafat este un municipiu din județul Dolj, Regiunea de dezvoltare Sud-Vest, România care avea în anul 2002 o populație de 18.858 locuitori. Acesta este situat la aproximativ 90 de kilometri de reședința de județ, Craiova, în sud vestul Olteniei. Municipiul este unul dintre porturile fluviale de pe Dunăre ale României, precum și un important punct de trecere a frontierei cu Bulgaria.

Prima atestare documentară păstrată, referitoare la Calafat, datează din 1424: Vama de la Calafat, care în secolele XV-XVI devine punctul de tranzit cel mai important pentru comerțul Țării Românești cu Peninsula Balcanică.

1583 – Exploratorul Humphrey Gilbert a înființat prima colonie engleză în America de Nord, orașul St. John’s, astăzi în provincia Newfoundland și Labrador din Canada.

St. John’s este orașul cel mai vechi în Newfoundland, Canada. El este capitala provinciei Newfoundland și Labrador. Orașul se află amplasat la altitudinea de 10 m deasupra n.m., ocupă o suprafață de 446,04 km², în anul 2011 orașul avea 106.172 de locuitori. St. John’s se află pe coasta de sud-est a insulei Newfoundland, el are un port natural apărat de un lanț muntos. Simbolul orașului este turnul Cabot (Cabot Tower) care se află deasupra orașului pe colina Signal (Signal Hill), turnul putând fi văzut din orice punct al orașului.

1729 – Thomas Newcomen, mecanic englez, inventeaza primul motor „automat” cu abur de pompare a apelor din mine,care a contribuit in mod esential la revolutia industriala. 

In 1711, dezvoltand ideea masinii atmosferice a lui Thomas Savery (1698), inventeza si foloseste la minele de carbuni din Anglia prima masina cu abur cu piston, destinata evacuarii apelor de mina; (n.24.02.1664).

1746 – Constantin Mavrocordat, domnul Tarii Românesti, a desfiintat șerbia.

Esenta reformei lui C. Mavrocordat  a constat in reglementarea de catre stat a obligatiilor taranilor dependenti, care pana atunci se aflau la discretia stapanilor de mosie.

Hotararea adunarii obstesti a Tarii Românesti, primind intaritura domnului la data de 5 august 1746 , era actul juridic cu putere de lege care consfintea eliberarea din rumânie, stabilind totodata conditiile de aplicare a prevederilor sale.

Constantin Mavrocordat (1730-1769), a domnit alternativ în Moldova şi Ţara Românească; a aplicat un program de reorganizare administrativă, fiscală, judiciară.

Reforme:

– în fiscalitate: instituirea unei dări unice, prin comasarea dărilor multiple; plata impozitului unic în patru rate anuale;

– în administraţie: judeţele erau conduse de ispravnici şi s-a introdus leafa pentru dregători (pentru a se evita abuzurile săvârşte de aceştia);

– sociale: desfiinţarea şerbiei în Ţara Românească (1746) şi Moldova (1749);

Consecinţa acestei reglementari a fost aceea ca ţăranii deveneau clăcaşi, liberi din punct de vedere juridic, dar dependenţi economic de marii proprietari de pamant, ceea ce determina obligaţia în zile de muncă (claca): 12 zile pe an, în Ţara Românească, şi 24 de zile pe an, în Moldova;

1811 – S-a născut Charles Louis Ambroise Thomas, compozitor francez, cunoscut datorită operei Mignon 

(a avut premiera la Paris, pe 17 noiembrie 1866), după un libret de Jules Barbier şi Michel Carré, având ca sursă de inspiraţie lucrarea „Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meisterˮ.

Opera sa este centrată în jurul personajului feminin cu acelaşi nume, Mignon, având o arhitectură clasică: uvertura, acte cu numere închise (dar bine conturate psihologic) şi o evidentă alură melodramatică.

1838 – S-a născut istoricul Constantin Erbiceanu; s-a preocupat de punerea în valoare a manuscriselor greceşti din arhivele şi bibliotecile din România; 

A scris, cu precădere, lucrări de istorie a Bisericii Ortodoxe Române; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1904-1907) (d.21.III.1913).

Dintre lucrările sale: Istoria Mitropoliei Moldovei şi Sucevei; Cronicarii greci care au scris despre români în epoca fanariotă; Viaţa şi activitatea Mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache; Ulfila, viaţa şi doctrina lui sau starea creştinismului în Dacia traiană şi aureliană; Bărbaţi culţi greci şi români şi profesori din Academiile domneşti din Iaşi şi Bucureşti, din epoca zisă fanariotă (1650-1821); Viaţa mea, scrisă de mine după cât mi-am putut aduce aminte. De asemenea, a fost redactor la periodicele Revista Teologică din Iaşi (1882-1886) şi Biserica Ortodoxă Română (1887-1913).

1844 – S-a născut Ilia Repin, pictor rus

Ilia Efimovici Repin (n. la Ciuguev, lângă Harkov, Imperiul Rus, în prezent în Ucraina- d. 29 septembrie 1930, Kuokkala, pe atunci în Finlanda, astăzi Repino, Rusia) a fost un pictor realist rus, aparţinând şcolii artistice Peredvijniki .

Lucrările sale conţin adesea înţelesuri adânci, psihologice şi exprimă tensiunile din interiorul ordinii sociale existente în vremea sa. Spre sfârşitul anilor 1920, în Uniunea Sovietică au început să fie publicate numeroase lucrări despre el ca, un deceniu mai târziu, să apară chiar un cult al lui Repin, el fiind considerat un model „progresiv” şi „realist” ce trebuia imitat de artiştii sovietici „social realişti”.

Repin s-a născut în orașul Ciuguev, gubernia Harkov, în inima regiunii istorice denumită Sloboda Ucraina. Părinții săi au fost coloniști militari ruși. A luat primele lecții de desen când a început să lucreze ca ucenic pentru I. M. Bunakov, un talentat pictor de icoane din orașul natal.

Datorită comenzilor pentru portrete și tablouri religioase, Repin a putut strânge suficienți bani pentru a pleca la Sankt Petersburg, unde dorea să se înscrie la Academia Imperială de Arte.Ajunge în oraș în 1863 și se înscrie la Școala de Desen organizată de Societatea pentru Susținerea Artelor.

Lucrând cu Ivan Kramskoi, tânărul artist face progrese rapide și, peste doar un an, reușește să se înscrie la Academie. La absolvire obține cu lucrarea de diplomă Medalia de Aur și o bursă de șase ani, dintre care trei în străinătate. Călătorește prin Europa și se stabilește la Paris unde întâlnește pictura impresionistă franceză. Aceasta îi influențează mult opera, mai ales în privința culorilor și a luminii. Cu toate acestea, stilul lui a rămas mai apropiat de acela al vechilor artiști europeni, în special Rembrandt.

De-a lungul carierei sale, el a fost atras de oamenii simpli din care se trăgea și el și a pictat frecvent oameni de la țară, atât ucraineni cât și ruși. Pe lângă țărani, Repin i-a pictat și pe reprezentanții elitei imperiale, ai intelighenției și aristocrației, inclusiv Nicolae al II-lea al Rusiei. Repin s-a alăturat Asociației Pictorilor Ambulanți (Peredvijniki), aflată la acea vreme în conflict cu formalismul teoretic al Academiei oficiale.

Faima sa a venit odată cu pictura Edecarii de pe Volga, o lucrare care portretiza munca îngrozitor de grea a acestor oameni săraci, dar, în același timp, nu lipsită de speranță pentru tinerii din Rusia. Din 1882 a trăit la Sankt Petersburg, dar a vizitat adeseori Ucraina natală și, ocazional, a călătorit în străinătate.

Între 1894-1907 predă la Academia din Sankt Petersburg. În 1900, în timpul unei călătorii la Paris, o cunoaște pe Natalia Nordman, care va fi noua sa iubită (Repin se despărțise de prima sa soție). Spre uimirea tuturor, artistul își urmează marea dragoste și se stabilește în locuința acesteia din Finlanda. La scurt timp după asasinarea țarului Alexandru al II-lea în 1881, Repin a pictat o serie de lucrări având ca temă mișcarea revoluționară rusă:

Refuzul spovedaniei, Arestarea unui propagandist, Întâlnirea, Nu l-au așteptat. Procesiune religioasă în gubernia Kursk, o pictură de mare anvergură, este considerată uneori arhetipul „stilului național rusesc” ce expune clase sociale diferite și tensiunile dintre ele în contextul unei practici religioase tradiționale. Atât în tabloul Edecarii de pe Volga, cât și în Procesiunea religioasă în gubernia Kursk, pictorul rus a reușit să redea imaginea veridică a Rusiei provinciale.În 1885, Repin a finalizat una dintre cele mai intense picturi ale sale din punct de vedere psihologic, Ivan cel Groaznic și fiul său.

Pânza îl expune pe țarul îngrozit îmbrățișându-și fiul muribund pe care tocmai l-a lovit și l-a rănit moral într-un acces necontrolat de furie. Chipul îngrozit a lui Ivan este în contrast cu expresia calmă și resemnată a fiului său. Lucrul la una dintre cele mai complexe picturi ale sale, Răspunsul cazacilor zaporojeni către sultanul Mehmed al IV-lea al Imperiului Otoman i-a ocupat lui Repin mulți ani din viată. El a conceput această pictură ca un studiu al râsului, dar a vrut să evidențieze, de asemenea, și idealurile de libertate, egalitate și fraternitate, pe scurt, republicanismul căzăcesc.

Început spre sfârșitul anilor 1870 și terminat în 1891, tabloul a fost achiziționat imediat de țar contra sumei de 35.000 de ruble, enormă pentru acea vreme. Repin a relizat multe portrete ale unor compatrioți celebri precum marele scriitor Lev Tolstoi, omul de știință Dmitri Mendeleev, oficialul imperial Pobedonostsev, compozitorul Musorgski, filantropul Pavel Tretiakov și poetul Taras Șevcenko.

În 1903, Repin a fost angajat de guvernul rus să picteze cea mai grandioasă operă a sa – o pânză de 400×877 cm reprezentând o sesiune ceremonioasă a Consiliului de Stat al Rusiei Imperiale.După moartea partenerei sale de viață, Natalia, în 1914, Repin lucrează tot mai greu, din cauza atrofierii mâinii drepte. Încearcă să lucreze cu mâna stângă fără prea mare succes, iar lucrările nu mai au aceeași calitate ca în trecut.

În ultimii ani ai vieții sale, artistul s-a luptat cu înverșunare cu problemele financiare.Casa în care locuia Repin era situată un pic mai la nord de Sankt Petersburg, în Kuokkala, Marele Ducat al Finlandei. După Revoluția din octombrie 1917, Finlanda și-a proclamat independența, iar casa în care locuia artistul se afla acum pe teritoriul noului stat. Repin a fost invitat de mai multe instituții sovietice să se mute din Kuokkala în granițele Uniunii Sovietice.

 Cum fusese un opozant al revoluției din 1917, refuză să revină în Rusia cu toate insistențele părții sovietice, care în 1926 îi trimite totuși un substanțial ajutor financiar.În 1930 Repin moare în Kuokkala, Finlanda. După conflictele armate dintre Uniunea Sovietică și Finlanda din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Kuokkala a fost cedată Uniunii Sovietice și redenumită Repino (Regiunea Leningrad) în cinstea marelui pictor. Opera lui Repin este imensă.

El a excelat atât în domeniul picturii pe teme istorice și revoluționare, cât și în domeniul portretului. Chiar dacă nu a fost un inovator din punct de vedere al tehnicii sau creator al unei noi școli de pictură, Repin este astăzi considerat cel mai important pictor rus, mulți critici din Rusia neezitând să vorbească despre el ca despre „artistul național”.

1850 – S-a nascut Henri René Albert Guy de Maupassant — scriitor francez din secolul al XIX-lea. Este unul dintre precursorii povestirii moderne. 

Povestirile sale sunt caracterizate de economia stilului și un deznodământ eficient și natural. A scris de asemenea și șase nuvele. Mai multe dintre povestirile sale descriu inutilitatea războiului și pe civilii inocenți care sunt zdrobiți în calea sa – multe se desfășoară pe perioada Războiului Franco-Prusac din anii ‘1870.

Realismul lui Maupassant, cu importante contaminări naturaliste în ceea ce privește predilecția pentru patologic, monstruos, macabru, mai ales în nuvele și povestiri, se fundamentează – după exprimarea proprie – pe „viziunea cea mai complexă, mai pătrunzătoare, mai adâncă decât realitatea însăși”.

Proza sa scurtă se caracterizează prin șlefuirea și concizia expresiei alese, cu deosebită siguranță, restrânsă la elementele esențiale, dând impresia simplității până la prozaism și banalitate în reprezentarea obiectiv-neutră, uneori cu accente ironice, satirice ori sarcastice, a mediului mic-burghez ori a celui funcționăresc parizian, a nobilimii mărunte ori a lumii declasaților, cu preocuparea constantă de a reliefa umanitatea oamenilor simpli.

Romanele sale, mai aproape de realism prin contrucție și tematică, ilustrează darul de analist al mediilor și psihologiilor.

“La ce ar folosi să trăieşti, dacă n-ai simţi puternic. Nu-i invidiez pe oamenii care au inima acoperită cu o carapace de broască ţestoasă sau cu o piele de hipopotam. Fericiţi sunt numai aceia care suferă de pe urma senzaţiilor lor, care le primesc ca pe nişte şocuri şi le gustă ca pe nişte bunătăţi. Pentru că trebuie să ne trecem prin minte toate emoţiile, fericite sau triste, să ne saturăm cu ele, să ne îmbătăm până la cea mai ascuţită bucurie şi până la desperarea cea mai dureroasă. – Guy de Maupassant

1858:  Inginerul american Cyrus W. Field a terminat instalarea primului cablu telegrafic subacvatic, care a făcut legătura între Anglia şi SUA. 

Cablul a fost transportat cu ajutorul vasului Niagra.

Cyrus West Field (n. 30 noiembrie 1819–12 iulie 1892) a fost un om de afaceri american care, împreună cu alți anteprenori, a fondat Complania Atlantică de Telegrafie și a pus în 1858 primul cablu telegrafic care traversa Oceanul Atlantic.

Împreună cu Peter Cooper, Abram Stevens Hewitt, Moses Taylor și Samuel F.B. Morse, în 1854 a instalat o line de telegraf de 400 de mile care făcea legătura între St. John’s, Newfoundland și Labrador cu Nova Scotia. În următorul an a format Complania Americană de Telegrafie și a început să cumpere alte companii, centralizându-le într-un sistem consolidat de la Maine la Coasta Golfului; sistemul era al doilea ca mărime după Western Union.

În 1857, după obținerea de finanțări în Anglia și susținerea guvernelor americane și britanice, Atlantic Telegraph Company a întins primul cablu transantlantic cu ajutorul unui platou submarin de mică adâncime între Irlanda și Newfoundland. A fost inaugurat oficial pe 16 august 1858 de Regina Victoria, care i-a transmis președintelui James Buchanan un mesaj în Codul Morse. S-a defectat după trei săptămâni, și nu a fost reconectat până în 1866.

În 1866, Field a întins un nou cablu trans-atlantic mai durabil care furniza comunicare aproape instantanee peste Atlantic. În decembrie 1884, Canadian Pacific Railway a redenumit Field, British Columbia, Canada în onoarea sa. Investițiile roaste de la sfârșitul vieții l-au adus la faliment. Bad stânga Field stare de faliment la sfârșitul vieții sale.

1897 – Se pronunta sentinţa in privinta validării testamentului lui Edmond de Goncourt, prin care se crează Societatea Literară, care va purta numele “Academia Goncourt”. 

Avocatul care pledează pentru crearea Academiei şi care cîştigă procesul împotriva celor care atacaseră testamentul, este Raymond Poincaré, viitorul preşedinte al Franţei (1913-1920). Société des littéraire Goncourt (Societatea literară Goncourt ), numita de obicei, Academia Goncourt , este o organizaţie literara franceza cu sediul la Paris, a fost fondată de către scriitorul şi editorul francez Edmond Goncourt (1822-1896), care a vrut să creeze un nou mod de a încuraja literatura în Franţa, nefiind de acord cu politicile de atunci ale Academiei Franceze.

Dorind sa onoreze memoria fratelui său decedat Jules, (1830-1870), Goncourt si-a lăsat averea pentru a se fonda o organizaţie menita sa promoveze literatura in Franta . In acest scop el l-a numit pe prietenul său, scriitoru Alphomse Daudet pentru a supraveghea şi de a administra averea. In cepand cu anul 1903, in fiecare luna decembrie, un consiliu de zece membri ai acestei Academii a acordat Premiul Goncourt pentru cea mai buna lucrare de fictiune a anului.

1903 – S-a născut Principele Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al regelui Ferdinand şi al reginei Maria. 

Alteţa Sa Regală Nicolae, Principe al României, Principe de Hohenzollern a cel de-al doilea fiul al Regelui Ferdinand I şi al Reginei Maria (n. Sinaia — d. 9 iunie 1978, Lausanne) a fost fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea şi unchi, după tată, al Majestăţii Sale Regale Mihai I al României.

El şi-a petrecut întreaga existenţă princiară în umbra Coroanei Regale a României, jucând un rol mai activ doar între anii 1927 – 1930 când a făcut parte din Consiliul de Regenţă ce conducea ţara in locul regelui minor Mihai I.A murit la vârsta de 75 de ani, departe de ţară, după patru decenii de exil forţat.Prinţul Nicolae, Nicky cum îl alinta familia regală, s-a născut la Sinaia în Castelul Pelişor, pe data de 5 august 1903, fiind al patrulea copil al cuplului princiar Ferdinand şi Maria.

La naşterea sa, fratele mai mare, Carol, avea 10 ani, iar surorile sale – Elisabeta şi Mărioara – 9 şi, respectiv, 3 ani. A mai avut o soră – Ileana, născută în 1909, şi un frate – Mircea, născut în 1913 şi mort prematur, în 1916. Copilul a fost botezat de însuşi ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, cel care peste 15 ani avea să fie ucis împreună cu întreaga familie de către bolşevici.În Povestea vieţii mele, Regina Maria l-a prezentat în cele mai frumoase culori pe Nicolae.

Era „un băieţel frumos, cu nasul cam lung… ochii erau de un albastru intens, cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasa.” Un copil „independent, capricios, ciudat, chiar imprevizibil”, dar „seducator, direct, cu o fire deschisă”. Regina mai nota: „Unchiul însuşi (Carol I) nu rezista acestei mici fiinţe impulsive, ale cărei ştrengării şi veselii spontane îl amuzau şi îl destindeau.

El nu mai putea să se separe de Nicky şi un surâs deosebit era rezervat mereu acestui drăcuşor, care cucerise inimă austeră a regelui.” Nicolae îşi petrece copilăria la Sinaia în Castelul Pelişor – reşedinţa familiei princiare. Partenerii de joacă ai micuţului erau în special fraţii săi mai mari, preferata lui fiind sora sa Mărioara. Cei doi erau nedespărţiţi şi timp îndelungat prinţesa a fost pentru Nicky tovarăşul de joacă ideal.

Încă dinaintea Primului Război Mondial, Nicky a fost trimis la vestitul Colegiu britanic Eton, în pofida pasiunii sale declarate pentru medicină, la care s-a opus bătrânul rege Carol I. Pe atunci, un fiu sau un nepot regal nu putea fi decât militar. În timpul colegiului, prinţul şi-a uitat slăbiciunea pentru medicină şi, aidoma viitorului său nepot, Mihai I, a devenit un pasionat al aviaţiei şi al sportului în general.

De-a lungul anilor, lăsând să vorbească latura germană a sângelui său, şi-a dovedit şi abilităţile tehnice, asamblând singur câteva automobile artizanale, cu care a participat la mai multe raliuri şi concursuri internaţionale.Sfârşitul anului 1914, aduce o schimbare în viaţa tânărului prinţ.

Moartea regelui Carol I şi urcarea pe tron a tatălui său Ferdinand I face ca întreaga familie să-şi mute reşedinţa în Bucureşti, la Palatul Cotroceni. Nicolae îşi întrerupe studiile şi se întoarce în ţară deoarece în Europa izbucnise războiul.Adolescenţa liniştită a prinţului se sfârşeşte în vara anul 1916 când România intră în Primul Război Mondial. În însemnările sale târzii, rămase inedite vreme de câteva decenii, Nicolae îşi aminteşte cum Regele Ferdinand l-a chemat la el în cabinet înaintea Consiliului de Coroană din 14 august 1916 şi i-a spus: “Dinastiile sunt ţinute să respecte, în schimbul privilegiilor, un contract nescris, dar solemn şi strict, încheiat de la sine cu popoarele peste care domnesc.

Neglijenţa sau, şi mai rău, refuzul Principilor sau al Regilor de a sluji corect un popor înseamnă un abuz de încredere şi o călcare de contract. Înseamnă o înşelăciune ce trebuie aspru sancţionată de partea lezatǎ în acest legământ de Drept Natural. Noi trebuie să ne ignorăm ereditatea, să uităm aliatii de sânge în acest ceas de cumpănă al istoriei, pentru a ne îndeplini până la capăt obligaţiile cuprinse în contractul încheiat pe cuvânt de onoare cu poporul român.”

A două zi ţara intra în război împotrivă Puterilor Centrale pentru a înfăptui România Mare. La sfârşitul aceluiaşi an, familia regală împreună cu guvernul sunt forţaţi să se retragă la Iaşi, Bucureştiul căzând sub ocupaţia nemţilor.Sfârşitul războiului aduce victoria românilor alături de Antanta precum şi înfăptuirea României Mari, dar în familia regală se declanşează un nou scandal. Principele Carol renunţă în septembrie 1918 la la prerogativele de moştenitor al tronului, ca urmare a căsătoriei sale cu Zizi Lambrino. În această perioadă unele personalităţi politice cer proclamarea prinţului Nicolae ca şi succesor.

Principele fiind al doilea bărbat din familia regală era exclus, conform Constituţiei româneşti din acea perioadă, de la succesiunea la tron. Ținând seama de toate aceste prevederi legale, Nicolae a primit o educaţie deosebită, dar nu una destinată viitorului rege. Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri, i-a declarat regelui Ferdinand: “Prinţul Carol trebuie decăzut din prerogativele sale; prinţul Nicolae, proclamat în locul său şi pentru el făcută educaţie severă şi serioasă”.

Propunerea nu a fost acceptată, nici de suveran, nici de ceilalţi lideri politici. Ea şi-a pierdut rostul deoarece, în noiembrie 1918, Carol a acceptat desfacerea căsătoriei sale cu Zizi Lambrino, anulată ulterior în ianuarie 1919.Imediat după terminarea războiului, Nicolae îşi continuă studiile întorcându-se în Marea Britanie la Eton. Următorii ani şi petrece în afara ţării, revenind în România doar pe perioada vacanţelor. După terminarea studiilor prinţul face un stagiu militar în flota britanică.

Revenit definitiv în ţară, Nicolae îşi dedică timpului liber preocupărilor sale preferate: sportul şi viaţa mondenă. Iarna, pe dealurile din apropierea Castelului Pelişor, aveau loc adevărate concursuri de ski ce îl aveau în prim plan pe Nicolae. Mai târziu prinţul avea să publice şi o carte despre acest curajos sport. În luna februarie a anului 1921 sora sa cea mare, Elisabeta se căsătoreşte cu prinţul moştenitor al Greciei.

Tot în 1921 are loc şi căsătoria lui Carol cu princepesa Elena, fiica regelui Greciei, iar în 1922 tovarăşa sa de distracţii Mignon se mărită cu regele Alexandru I al Iugoslaviei. Rămas acasă numai cu sora sa mai mică, Ileana, prinţul descoperă în ea un bun camarad cei doi petrecând din ce în ce mai mult timp împreună. În anul 1920 regina Maria primeşte în dar din partea oraşului Braşov Castelul Bran.

Nicolae şi Ileana îndrăgesc din prima clipă locul, prinţul având propria sa cameră în Bran. După ce regina termină de amenajat locuinţa, cei trei îşi vor petrece aici câteva săptămâni din vară în fiecare an. Tot în această perioadă apar şi unele mici zvonuri în legătură cu viaţa deloc disciplinată pe care o ducea prinţul.

Regina Maria este hotărâtă de această dată să taie răul de la rădăcină, nevrând să se mai ajungă şi acum în situaţia creată de Carol. Ea îi atrage atenţia fiului său să fie mai cumpătat cu distracţiile.Ca membru al familiei regale, participa la diferite festivităţi, prezidă unele societăţi şi asociaţii sportive sau de caritate. Nu-l interesau problemele politice şi nici nu dorea să se implice în activităţi care impuneau exprimarea unei opţiuni politice.

1908 – Se stabileau, in cadrul unei conferinte internationale, primele reguli mondiale pentru semnalizarea pe drumuri.

Cu aproape 100 de ani inainte, in 1807, Napoleon impusese in Europa circulatia pe dreapta, aceasta inscriindu-se printre masurile luate in cadrul blocadei continentale contra Angliei

1914 – În Cleveland a fost montat primul semafor electric pentru a fluidiza traficul în oraşul american.

Această inovaţie a fost amplasată în intersecţia dintre Euclid Avenue şi East 105th Street. Primele semafoare, cele mecanice, datează însă de ceva mai multă vreme, în Londra în 1868 fiind montat un astfel de dispozitiv care folosea braţe de lemn pentru a direcţiona traficul.

Inventatorul sau se numea James Hoge. Inventia lui Hoge avea numai doua culori, rosu si verde. Galbenul de pregatire a venit ceva mai tarziu. Cu toate ca a fost un moment deosebit de important pentru toata lumea, S.U.A. avea ochii indreptati spre Europa.

Cu o zi in urma, Germania invadase Belgia. Franta si Marea Britanie s-au vazut intr-o posibila amenintare, asa ca au declarat razboi Germaniei. Incepuse Primul Razboi Mondial, asa ca inventia a trecut aproape neobservata. In istoria semaforului, un rol important l-au jucat caile ferate, care s-au dezvoltat, la inceput, mai repede decat caile rutiere. Astfel, in 1848 englezul John Deakin introducea, la caile ferate britanice, semnalizarea mecanica, prin pivotarea unor semnale de cale, constituite din sticle colorate, care se deplasau prin fata unei lampi fixe.

In 1851 inventatorul francez Étienne Jean-Joseph Lenoir inventa un sistem de semnalizare pentru caile ferate. Primul semafor din istoria omenirii a fost un model care functiona pe gaz si a fost instalat la Londra la data de 10 decembrie 1868, la intersectia dintre Bridge Street si Palace Yard.

Lanterna era montata pe un pivot de otel de 7 metri inaltime. Pe o parte era rosie iar pe cealalta parte era verde. Pivotul de sustinere era rotit cu ajutorul unui levier de catre un agent de politie. Istoria spune ca la data de 2 ianuarie 1869, adica la nici o luna de la punerea in functiune, agentul de politie a fost ranit de explozia instalatiei de gaz.

Inventatorul dispozitivului electric a fost James Hoge şi şi-a atribuit patentul cu numărul 1.251.666. Semaforul avea patru becuri roşii şi patru verzi montate la extremităţi, fiind foarte similar cu cele pe care le întâlnim şi noi astăzi.

Primul semafor electric, inventat de James Hodge si instalat la data de 5 august 1914 era prevazut si cu o sonerie electrica ce se declansa la schimbarea culorii. Sistemul era compus din patru perechi de lampi montate la colturile strazilor, ca si in prezent pentru o intersectie simpla in cruce. In fiecare colt era montata cate o lampa pentru STOP si o lampa pentru LIBER. Lampile erau imperecheate doua cate doua astfel incat sa nu existe situatii conflictuale la circulatia pe directiile ortogonale, perpendiculare intre ele. Comanda se dadea manual dintr-un post amplasat intr-unul din colturi. In 1918 a fost inaugurat la New York primul semafor electric cu trei culori: rosu – stop, portocaliu – atentie, verde – cale libera. Comenzile erau date manual de catre o persoana cu atributii in dirijarea circulatiei.

Avea însă o mare deosebire faţă de cele contemporane, respectiv nu era automat. Becurile erau legate la un comutator operat dintr-o cabină de pe lateral de un agent de circulaţie. Prin urmare era la alegerea factorului uman cine circulă şi cine nu. Încă de pe atunci se aprecia însă că această inovaţie va revoluţiona fluidizarea traficului urban. Nu au greşit deloc jurnaliştii la începutul secolului XX, acestea fiind prezente de aproape un secol pe şoselele noastre.

In decembrie 1920, politistul William Potts din Detroit a construit un semafor electric cu trei culori si care a fost montat suspendat ca in zilele noastre. Semaforul automat, asa cum este cunoscut astazi, a fost introdus in 1926.

1922- S-a născut  Marin Preda, nuvelist, romancier, scriitor şi director de editură român, membru corespondent al Academiei Române (1974).

Marin Preda a debutat în 1942 cu schiţa Pârlitu’, în ziarul „Popasuriˮ, girată de Miron Radu Paraschivescu. În 1945 a devenit corector la ziarul „România Liberăˮ, iar în 1956 a primit Premiul de Stat pentru romanul Moromeţii.

De asemenea, pentru romanul Marele singuratic, a primit premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971, iar în 1980 a publicat ultimul său roman Cel mai iubit dintre pământeni şi a fost ales deputat în Marea Adunare Naţională.

În anii ’70. Ultimul său roman lansat în 1980, Cel mai iubit dintre pământeni, este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare. În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia.

Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte.. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”. Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.

În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.

1930 – S-a născut Neil Alden Armstrong, astronaut american, pilot de teste şi pilot naval, cunoscut ca fiind primul om care a călcat pe Lună.

Primul său zbor spaţial a fost ca pilot comandant al misiunii Gemini 8, în 1966. În această misiune a executat prima conectare a două nave spaţiale, împreună cu pilotul David  Scott. Cea de-a doua şi ultima misiune spaţială a lui Armstrong a fost cea de comandant al misiunii de aselenizare  – Apollo 11 (1969). În acest faimos „pas uriaş pentru omenireˮ, Neil Armstrong şi Buzz Aldrin au coborât pe suprafaţa Lunii, petrecând 2,5 ore cu exploatarea acesteia, timp în care cel de-al treilea membru al echipajului lor, Michael Collins, se afla în capsulă, pe orbită, în jurul Lunii.

1934 – Are loc prima editiei a Turului ciclist al Romaniei.

Inspirat de Turul Franței, publicația lunară „Revista Automobila” a organizat în luna august 1910 prima ediție a „Circuitului Munteniei”.

La competiție au luat startul 12 rutieri pe traseul București – Sinaia – Târgoviște – Butimanu – București (aproximativ 300 km). După trei ediții, competiția nu s-a mai organizat.

Începând cu 1934 publicația „Sportul Zilnic”, în colaborare cu Federația Română de Ciclism a organizat prima ediție a Turului ciclist al României, România devenind a șasea țară din lume care organizează un Tur Ciclist Național pentru amatori, după Belgia (1906), Olanda (1909), Bulgaria (1924), Ungaria (1925) și Polonia (1928).

Traseul primei ediții a avut o lungime de 1026 de km și a cuprins șapte etape competitia fiind  câștigată de Marin Nicolov și echipa Bulgariei.

2012 – S-a înregistrat un nou record mondial: 138 de paraşutişti au sărit simultan în Ottawa, SUA, doborându-se astfel precedentul record al celor mai mulţi oameni legaţi în aer, care era de 108 persoane.

Cei aproape 140 de oameni s-au adunat din toate colţurile lumii: Franţa, Spania, Norvegia, Suedia, Elveţia, Ucraina, Rusia, Italia, Belgia, Australia şi Marea Britanie. Paraşutiştii au folosit şase avioane pentru salturi, iar pregătirile au durat mai bine de trei luni, fiind nevoie de mai multe încercări până să fie stabilit recordul mondial.

Paraşutiştii s-au prins de mâini în aer şi au format un fulg de nea uriaş. Patru cameramani au filmat evenimentul în timp ce au sărit şi ei cu paraşuta.

Recordul a fost omologat de trei judecători ai Federaţiei Internaţionale de Aeronautică.

facebook-profile-picture

Stefan Damian

1512 posts | 0 comments

Comentarii

Public News FM

Public News FM

Scroll Up