All for Joomla All for Webmasters

Calendar

19 aprilie 1854, s-a născut Anghel I. Saligny, academician, inginer constructor, ministru și pedagog român
Calendar

2005 – Cardinalii întruniți în conclavul din 2005 l-au ales pe Joseph Ratzinger în funcția de episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice (papa Benedict al XVI-lea). 2002 – A avut loc o aliniere planetară spectaculoasă: un număr de cinci planete a putut fi observat începând cu această zi şi până la începutul lui iunie, de aceeaşi parte a Soarelui, fenomen ce are loc odată la un secol. 1999 – Clădirea renovată şi modernizată a Reichstagului a fost inaugurată...

Like
0
0
Wednesday, 18 April 2018
18 aprilie 1944, începutul “Operaţiunii 60.000” – operațiunea de evacuare a trupelor române din Crimeea din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Calendar

2005 – Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a intrat oficial în funcţiune. 2002 – A murit exploratorul Thor Heyerdal, conducătorul expediţiei Kon-Tiki. Faima sa se datorează expediţiei pe care a condus-o în 1947, atunci când, însoţit de cinci bărbaţi, a traversat Oceanul Pacific în 101 zile pe pluta botezată Kon-Tiki. A parcurs 8000 de km din Peru în Polinezia, dovedind că insulele polineziene au fost vizitate de oameni din America Latină. 2001 – Camera Deputaţilor a adoptat...

Like
3
0
Tuesday, 17 April 2018
17 aprilie 1924, au luat fiinţă studiourile cinematografice Metro Goldwyn Mayer
Calendar

1996 – A avut loc inauguarea oficială, la Cernavodă, a primului reactor al Centralei nucleare electrice. Au participat preşedintele Ion Iliescu şi primul ministru canadian, Jean Chretien. 1991 – Delegației Parlamentului României i s-a acordat statutul de delegație asociată la Adunarea Atlanticului de Nord (din 14 noiembrie 1998, AAN și-a schimbat numele în Adunarea Parlamentară a NATO. 1975 – Războiul Civil Cambodgian a luat sfârșit: Khmerii Roșii au preluat puterea la Phnom Penh, instituind cel mai cumplit regim de...

Like
0
0
Monday, 16 April 2018
16 aprilie 1889, s-a născut Sir Charles Spencer Chaplin, actor, regizor şi producător de film englez, considerat unul dintre geniile cinematografiei
Calendar

2002 – Israelul a cerut mai multor state, printre care şi României, medierea cu Siria a situaţiei din sudul Libanului, unde miliţiile libaneze şiite pro-iraniene Hezbollah au atacat aproape zilnic zonele de graniţă din nordul Israelului. 1999 – A cincea mineriadă: La Bucureşti a avut loc o conferinţă de presă comună a GDS, Alianţa Civică, AFDPR, LADO, Asociaţia victimelor mineriadelor 1990–1991, la care s-a făcut publică hotărârea de a organiza un marş de protest faţă de manifestările minerilor. La Timişoara,...

Like
1
0
Sunday, 15 April 2018
15 aprilie 1912, a avut loc catastrofa transatlanticului „Titanic”, cu 1.517 morţi dintr-un total de 2.209 pasageri
Calendar

2004 – S-a desfăşurat, la Bucureşti, prima ediţie a „Festivalului Artelor”, festival muzical de toamnă, organizat de Artexim. Festivalul se organizează din doi în doi ani, în alternanţă cu Festivalul Internaţional de Muzică „George Enescu”. 1998 – A murit Pol Pot, „criminalul secolului”, responsabil pentru asasinarea, de către khmerii roşii, a două milioane de cambodgieni. Deţinător al puterii absolute în întreaga Cambodgie, în perioada 1976-1979, Pol Pot a instituit o adevărată dictatură a groazei în...

Like
1
0
Saturday, 14 April 2018
14 aprilie 1912, s-a născut Robert Doisneau, celebru fotograf francez
Calendar

2000 – Preşedintele rus, Vladimir Putin, a început o vizită la Londra, unde s-a întâlnit cu premierul Tony Blair şi cu regina Elisabeta a II-a, aceasta fiind prima ieşire în Occident de la alegerea sa. 2000 – A avut loc căderea bursei newyorkeze de pe Wall Street, fenomen care a provocat scăderi îngrijorătoare şi în lanţ ale burselor din întreaga lume. 1999 – A avut loc, la Monaco, prima Conferinţă a miniştrilor economiei din cele 52 de ţări membre ale Organizaţiei Internaţionale...

Like
1
0
Friday, 13 April 2018
Public News FM

Public News FM

Scroll Up