All for Joomla All for Webmasters

Calendar

9 aprilie 1821, a venit pe lume Charles Baudelaire, poet francez, considerat a fi cel care a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană
Calendar

2006 – Capsula spaţială rusă de pe naveta Soiuz, avându-i la bord pe primul turist spatial, brazilianul Marcos Pontes, precum şi pe astronautul american William MacArthur şi pe cosmonautul rus Valeri Tokarev, de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a aterizat în stepa Kazahstanului. 2005 – Un monument reprezentându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea a fost inaugurat la cimitirul Rakowicki din Cracovia (sudul Poloniei), unde sunt înmormântaţi părinţii Papei, Emilia şi Karol Wojtyla, dar şi fratele mai mare al acestuia,...

Like
2
0
Sunday, 08 April 2018
8 aprilie 1911, la Răşinari, judeţul Sibiu, s-a născut Emil Cioran, filozof și scriitor român stabilit ulterior în Franţa
Calendar

2005 – La Vatican, au avut loc funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, care a murit la 2 aprilie 2005. 2004 – A fost anunţată descoperirea, pe o fibulă de tip romano-bizantin din secolul al VI-lea, a primei imagini reprezentând chipul Mântuitorului Iisus Hristos de pe teritoriul României, în urma unor cercetări arheologice desfăşurate în localitatea Davideni, din judeţul Neamţ. 1999 – Mii de persoane au format scuturi umane pe trei poduri din Belgrad şi Novi Sad, pentru a le...

Like
4
0
Saturday, 07 April 2018
7 aprilie 1931, s-a născut Amza Pellea, actor român de teatru și film
Calendar

2009 – Alexandru Darie, director al Teatrului Bulandra din Bucureşti, a fost reales în funcţia de preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa. 2005 – Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, a depus jurământul în calitate de şef al statului; a fost preşedintele Moldovei până pe 11 septembrie 2009. 1998 – Comitetul pentru probleme sociale al Adunării Parlamentare a CE a organizat o audiere în problema Cartei Sociale a Consiliului Europei. 1998 – Javier Solana, secretarul general al NATO, a inaugurat la Bruxelles,...

Like
4
0
Friday, 06 April 2018
6 aprilie 1941, s-a născut, la Găeşti, jud. Dâmboviţa, Gheorghe Zamfir, naist roman, improvizator, aranjor şi dirijor de muzică populară românească
Calendar

1998 – Secţia Militară a Curţii Supreme de Justiţie a început procesul generalilor Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, acuzaţi de omor deosebit de grav şi tentativă la omor deosebit de grav, în legătură cu reprimarea manifestanţilor timişoreni, în decembrie 1989. 1994 – Pe aeroportul din capitala ruandeză Kigali s-a prăbuşit un avion care-i avea la bord pe preşedintele Ruandei, Juvenal Habyarimana, şi pe omologul său din Burundi, Cyprien Ntaryamira, ca urmare a unui atac cu rachete. Toţi cei 12 pasageri...

Like
3
0
Thursday, 05 April 2018
5 aprilie 1932, s-a născut Fănuș Neagu, povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român
Calendar

2006 – Ionel Haiduc a fost ales noul președinte al Academiei Române, înlocuindu-l pe Eugen Simion, care a condus această instituție timp de două mandate. A fost instalat în funcție pe 20 aprilie. 2001 – Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a fost ales preşedintele ţării. 1999 – În urma unui raid al NATO, vizând cazarmele din localitatea minieră Aleksinaci (200 km la sud de Belgrad), 17 civili au fost ucişi din cauza unei bombe de 250 kg, ghidată prin laser,...

Like
1
0
Wednesday, 04 April 2018
4 aprilie 1944, în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial, a avut loc bombardamenul masiv al Bucureştiului de către aviaţia anglo-americană, soldat cu mii de morţi şi răniţi
Calendar

2006 – În  Kuweit, femeile au votat pentru prima dată, după ce li s-au acordat drepturi politice egale în anul 2005. 2003 – A fost inaugurat Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, la Bucureşti. Apărut la iniţiativa primului ministru, Adrian Năstase, acest muzeu reuneşte documente rare, hărţi de o mare valoare istorică. 1983 – A avut loc prima misiune orbitală a navetei spaţiale americane „Challanger”. 1979 – În Pakistan, fostul prim-ministru, Zulfikar Ali Bhutto, a fost spânzurat în ciuda...

Like
5
0
Tuesday, 03 April 2018
Public News FM

Public News FM

Scroll Up