All for Joomla All for Webmasters
Dică: Avem nevoie de un gol și de multă agresivitate

Dică: Avem nevoie de un gol și de multă agresivitate

Like
15
0
Wednesday, 21 February 2018
Sport

Antrenorul echipei Steaua, Nicolae Dică, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că agresivitatea şi cel puţin un gol marcat cu Lazio pe Stadio Olimpico poate aduce calificarea ”roş-albaştrilor” în optimile de finală ale Europa League.

”Mă gândesc la meciul de mâine. Lazio e o echipă foarte bună, iar noi, ca şi în tur, vom încerca să jucăm cât mai bine. Mâine seară trebuie să marcăm măcar un gol. Mijlocaşii şi atacanţii lui Lazio sunt foarte puternici şi din acest motiv vom încerc să obţinem calificarea jucând cu agresivitate”, a declarat Dică, potrivit presei italiene.

”Echipa lui Inzaghi joacă mereu în acelaşi sistem. Şi la Bucureşti a jucat cu rezerve, Nani şi Luis Alberto, spre exemplu, sunt jucători de mare valoare”, a mai spus Dică.

Tehnicianul a precizat că Dragoş Nedelcu va fi titular joi, având în vedere că Mihai Pintilii este suspendat.

”Când jucam eu pentru această echipă, a fost nevoie de mai mulţi ani pentru a ajunge la un nivel înalt. E nevoie de timp pentru a construi o echipă mare, iar acum lucrăm la acest lucru. Am crezut mereu în calităţile noastre, acum avem încredere în calificare şi vom face totul pentru a o obţine”, a precizat Nicolae Dică.

”Nivelul din Europa League e superior celui din campionatul nostru. Jucătorii noştri au mare valoare şi credem că pot creşte în continuare pentru a deveni, în timp, o echipă mai bună”, a conchis Dică.

La rândul său, mijlocaşul Dragoş Nedelcu a declarat: “Va fi un meci foarte dificil, Lazio joacă foarte bine acasă, dar vom da tot ce putem. Am disputat multe meciuri grele, dar aceasta este cea mai dificilă”.

”Au fost unele momente dificile pentru mine, dar în meciul tur am jucat bine. Accept criticile, pentru că mă ajută să cresc”, a menţionat Nedelcu.

Nedelcu s-a referit şi la susţinerea pe care o va avea Steaua la Roma: ”Steaua are mulţi suporteri, atât pe teren propriu, cât şi în deplasare. Sper că se vor face simţiţi şi mâine seară”.

”Antrenorul nostru ne-a pregătit tactic foarte bine pentru meciul de mâine şi vom face totul pentru a-i urma indicaţiile. Sunt la echipă din vara trecută şi fac tot ce pot pentru a avea un post de titular”, a concluzionat Nedelcu.

Meciul Lazio Roma – Steaua va avea loc joi pe Stadio Olimpico din capitala Italiei, de la 20,00 (ora României). Echipa antrenată de Nicolae Dică s-a impus în tur cu 1-0.

facebook-profile-picture

Stefan Damian

2198 posts | 0 comments

Leave a Reply

Public News FM

Public News FM

Scroll Up