All for Joomla All for Webmasters
Discursul Regelui Ferdinand din 1 decembrie 1918

Discursul Regelui Ferdinand din 1 decembrie 1918

Like
14
0
Friday, 01 December 2017
Personalitati

Pe 1 decembrie 1918, Regele Ferdinant, fiul său, Alteţa Sa Princepele Carol, dar şi alţi membri ai Familiei Regale, i-au întâmpiat pe reprezentanţii Guvernului de la acea vreme, precum şi pe un grup de delegaţi ardeleni, veniţi tocmai de la Alba – Iulia. În cinstea acestora a fost organizată o întâlnire specială, ce a durat până la miezul nopţii. În cadrul acestei întâlniri, Regele Ferdinand a avut un discurs emoţionat în faţa tuturor celor prezenţi.

“După Basarabia, după Bucovina, mai lipsea o piatră dn cele mai scumpe: Ardealul cu ţinuturile din Ungaria locuite de Români. Azi ne-aţi adus li această ultimă piatră a clădirii, care încoronează marea operă de unire. Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice, bazate pe principii democratice, bazate pe principii democratice ce sunt o chezăşie pentru dezvoltarea firească a unei vieţi sănătoase, ele sunt cimentate prin credinţa nestrămutată a unui şir întreg de generaţii, de apostoli ai idealului naţional (…) Să consacrăm unirea gândurilor, unirea sufletelor , dar şi unirea în muncă roditoare, prin strigătul: trăiască România mare, puternică şi unită“, au fost cuvintele Regelui Ferdinad, în ziua Marii Unirii de la 1 decembrie 1918.

facebook-profile-picture

Stefan Damian

1492 posts | 0 comments

Comentarii

Public News FM

Public News FM

Scroll Up