All for Joomla All for Webmasters
Memoria noastră: Cristian Țopescu, vestitorul medaliilor de aur

Memoria noastră: Cristian Țopescu, vestitorul medaliilor de aur

Like
2
0
Tuesday, 15 May 2018
Personalitati

“Întotdeauna fotbalul a fost sportul cel mai popular, nu numai la noi, ci în întreaga lume, pentru că are un regulament foarte ușor de înțeles. Avem foarte mulți pricepuți în ale fotbalului în România. În fiecare român zace câte un antrenor al echipei naționale.”

Băiat al ofițerului de cavalerie Felix Țopescu, membru al echipei hipice a României, participantă la Olimpiada din Berlin din anul 1936, comentatorul sportiv Cristian Țopescu, care la 26 martie 2014 împlinește 77 de ani, i-a călcat pe urme tatălui, absolvind Școala de Grăniceri de la Oradea.

“Tatăl meu a fost ofițer de cavalerie. El mi-a dat o educație sportivă și militară (disciplină, rigurozitate, cinste, corectitudine). Mama a fost economistă. Calmă, blajină, nu m-a lovit (părintește) niciodată. Tata m-a ‘altoit’ uneori, când eram obraznic. Am crescut într-o familie caracterizată prin dragoste, înțelegere, toleranță și, fiind singurul copil, recunosc că am fost cam răsfățat. Dar mi-a trecut repede răsfățul”, își amintește Cristian Țopescu într-un interviu.

“Am rămas în armată vreo 35 de ani până când televiziunea mi-a propus să mă angajeze. Tatăl meu, căruia îi sunt recunoscător, mi-a zis ‘Fiule, nu pleca din armată, e o instituție serioasă, timpul trece, din 4 în 4 ani mai primești un grad, pe când la televiziune se schimbă frecvent șefii, unul te place, altul nu te place si te poate da afară, deci încearcă să rămâi în armată.’ Și așa am făcut, eu am colaborat multă vreme la televiziune, fiind ceea ce se numea pe vremea aceea detașat în armată, adică eram plătit în continuare de clubul Steaua de unde venisem și lucram la televiziune.”

Cristian George Țopescu s-a născut la 26 martie 1937, în București și este licențiat al Institutului de Educație Fizică și Sport (1970). A făcut sport de performanță la Clubul Sportiv Steaua București, între 1953-1964, unde a practicat hipismul. Dragostea pentru cai a moștenit-o, evident, de la tatăl său. A cucerit titlurile de campion național în proba de sărituri peste obstacole în 1960 și 1962. “Visam să fiu sportiv fiindcă aveam exemplul tatălui meu care a fost un sportiv de valoare internațională, participant la Jocurile Olimpice cu echipa hipică a României. Calitățile au apărut ulterior, când, după ce am debutat la 13 ani în concursurile hipice de sărituri peste obstacole, 10 ani mai târziu am câștigat titlul de campion național. Două titluri de campion național, în 1960 și 1962, și o dragoste de o viață pentru cai. După ce am cunoscut unii oameni, am iubit și mai mult caii. Și câinii”, mărturisește în același interviu comentatorul sportiv.

După retragerea din activitatea competițională a devenit, din 1964, reporter sportiv la Televiziunea Română, calitate în care a participat la șase ediții ale Jocurilor Olimpice de vară și patru ale Jocurilor Olimpice de iarnă.

“Fotbalul era prezent masiv în coloanele presei sportive. Diferența, însă, între ieri și azi este ca atunci ziariștii sportivi se axau pe cronici, comentarii, analize, interviuri, iar acum multe publicații se axează pe subiectele așa zise senzaționale, pe cine a mai cucerit Mutu, de cine s-a mai despărțit Marica, unde a fost văzut Tamaș că a băut mai mult decât trebuie, adică subiectele de senzațional care spun unii ziariști că vând publicațiile, scandaluri, sexul și sângele (violuri, crime). Astea 3 S-uri vând ziarul. Există o vorbă în presă, ziarele sunt scrise pentru a fi vândute. Același lucru se face și în presă audiovizuală cu mult discutatul rating care e mare dacă apar asistentele vedete cât mai sumar îmbrăcate și mai mic dacă apar personalități culturale, scriitori, artiști.”

A fost redactor-șef al Redacției Sport a TVR (1992-1997) și director general adjunct al TVR (1997-1999). În lunga sa carieră de reporter și comentator sportiv a avut peste 5.000 de transmisii în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Europene. A publicat peste 200 articole cu subiect sportiv în presa scrisă, precum și volumele “Steaua, performanță și prestigiu” (1988), în colaborare cu Octavian Vintilă, și “Fair play” (2003). În 2002 a apărut pe piață biografia celui mai valoros comentator sportiv, intitulată “Cristian Țopescu — Evenimente, succese, sancțiuni la microfonul TV” și scrisă de Alexandru Răducanu.

“Înaintea unor comentarii ale echipei naționale de fotbal eu îmi pregăteam încheierea comentariului în cele 2 variante: dacă echipa noastră câștigă, dacă echipa noastră pierde. E foarte greu să găsești cuvintele potrivite ca să mai menții puțin moralul telespectatorilor fără să îi acuzi pe jucători că n-au fost în stare de nimic. Și atunci îmi făceam variantele astea de comentarii la victorie și înfrângere. Mi-au folosit foarte mult pentru că eram dinainte pregătit pentru un anume final de comentariu. Nu apelam la spontaneitate, deși spontaneitatea este o calitate pe care foarte mulți telespectatori mi-au admirat-o, dar ea are la bază pregătire. Nu poți să fii spontan dacă nu ești bine pregătit, nu îți vin ideile să le scoți din mânecă la momentul ăla. Asta are la baza pasiunea, care înseamnă pregătire, pregătirea înseamnă documentare, documentarea înseamnă spontaneitate.”

A ocupat funcția de director al cotidianului Prosport, din 2003, până la finele lui 2007, fiind vicepreședinte al Fundației ProSport, ProFamilie, ProEducație. A fost reporter sportiv la Radio Europa FM, director de relații publice, imagine și mass-media la Fotbal Club Steaua, comentator la canalul Eurosport, senior editor la Radio Sport Total și la Adevărul și a coordonat suplimentul Adevărul Sport.

A candidat din partea Partidului Național Liberal la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, în colegiul 7 Senat din sectorul 4 al Capitalei, obținând un fotoliu de senator în legislatura 2008-2012. În această calitate a fost membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport și în Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă.

“Despre momentul de la Montreal, din 1976, nu pot spune că eram copleșit de emoție, dar eram copleșit de uimire, precum toți comentatorii, care nu înțelegeau ce înseamnă pe ecran nota 1.00, pentru că nu putea fi afișată nota 10. Nota asta nu se mai pomenise niciodată. Un moment emoționat s-a petrecut după concursul de gimnastică, m-a oprit o doamnă în jur de vreo 60 de ani. Eu aveam o insignă în piept cu România și m-a rugat: ‘Ajutați-mă să obțin și eu un autograf de la Nadia Comăneci, că nu vreau să mor până când nu am acest autograf!’ M-am dus la Nadia, în satul olimpic, unde locuia ea și mi-a dat o fotgrafie de-a ei cu autograf. A doua seară, la sala de concurs am găsit-o pe doamna respectivă, i-am dat fotografia și era în culmea fericirii. Nadia era atunci ‘Zeița de la Montreal’, așa o porecliseră ziariștii canadieni.”

A fost distins cu: Ordinul Național “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2003), Ordinul Olimpic “Colanul de Aur” (1998), Diploma de Onoare CIO (1994), Trofeul Comitetului Olimpic Român pentru “Promovarea Olimpismului” (1997), Ordinul Meritul Sportiv. La 25 octombrie 2007, președintele României, Traian Băsescu, a semnat decretul prin care colonelul în retragere Cristian Țopescu a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea). Regele Mihai I i-a conferit, la 13 septembrie 2010, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Elisabeta din București, Decorația regală “Nihil Sine Deo”, pentru merite deosebite aduse sportului românesc.

 “După părerea mea, înotul este sportul cu care să îți începi copilăria sportivă. Iarna este schiul, dacă posibilitățile materiale ale familiei permit, iar pentru băieții care au un etern magnet către minge, ei trebuie să facă un sport de echipă, care poate fi handbal, volei, fotbal. Sigur că majoritatea copiilor sunt atrași de fotbal, dar după părerea mea sportul cel mai complet, care îți pune la lucru capul, mâinile și picioarele și îți dezvoltă gândirea pe un teren de sport este baschetul. Îl recomand tuturor adolescenților.”

Țopescu spune, într-un alt interviu, că este legat în sens profesional de Nadia Comăneci prin faptul că el a fost cel care a comentat “acea noapte magică din 1976, când computerul olimpic de la Montreal, conceput pentru afișarea a trei cifre, a fost ‘dat peste cap’ de nota maxima, 10.00, primită pentru prima dată de o gimnastă. Și nu o singură dată, ci de șapte ori pe parcursul întregii competiții.”

El a povestit un episod petrecut în 1983, la meciul dintre Suedia și România (scor 0-1), în urma căruia a fost interzis să mai comenteze competițiile sportive de la microfonul Televiziunii Române.

“În perioada aceea, se discuta în cercurile fotbalistice românești despre posibilitatea unor jucători români care aveau oferte de la echipe importante din străinătate să li se permită să joace peste hotare. Într-o pauză, când Ilie Balaci era accidentat și primea îngrijiri, am spus că el, Silviu Lung, Ștefănescu, Boloni, Cămătaru au oferte de la echipe importante la vremea aceea, precum Benfica, Fiorentina și că ar fi în folosul lor, al cluburilor lor, al fotbalului românesc în general, să li se permită să ne reprezinte în aceste echipe importante ale Europei. Vorbele mele au fost interpretate de primul-ministru, să-i fie țărâna ușoară!, Constantin Dăscălescu. El a pus mâna pe telefon, a sunat-o pe tovarășa de la Cabinetul 2, cum i se spunea Elenei Ceaușescu, și i-a zis: ‘Țopescu a îndemnat tinerii din România să plece din țară’. Am aflat mai târziu asta de la șeful lui de cabinet, care mi-a fost coleg în Parlament până de curând. Firește că eu nu mă referisem la tinerii din România, nu mă referisem la toți sportivii sau la toți fotbaliștii din România, ci numai la câțiva care jucaseră multe meciuri în națională și meritau o asemenea recompensă. Urmarea? Am fost scos din Televiziunea Română, suspendat pe termen nelimitat. Avea să dureze până în 1990”, a spus Țopescu într-un interviu.

facebook-profile-picture

Stefan Damian

2273 posts | 0 comments

Leave a Reply

Public News FM

Public News FM

Scroll Up