All for Joomla All for Webmasters
Peste 8 tone de articole pirotehnice confiscate de polițiștii din toată țara

Peste 8 tone de articole pirotehnice confiscate de polițiștii din toată țara

Like
18
0
Sunday, 31 December 2017
Eveniment

Peste 8 tone de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţişti în ultima săptămână, în cadrul acţiunii naţionale ”Foc de Artificii”.

Potrivit IGPR, oamenii legii au constatat peste 300 de infracţiuni, au aplicat aproape 40 de amenzi, au confiscat aproape 8 tone de articole pirotehnice şi au retras o autorizaţie de comercializare.

Poliţiştii au organizat aproape 800 de acţiuni şi controale în complexe, pieţe şi alte obiective şi au verificat activitatea a 210 persoane fizice şi juridice, autorizate sş deruleze operaţiuni cu articole pirotehnice.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 324 de infracţiuni şi au depistat 309 persoane fizice şi juridice neautorizate, faţă de 331 de persoane fiind efectuate cercetări în cauze penale.

Totodată, au fost confiscate 7.982 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 200.000 de lei şi a fost retrasă o autorizaţie de comercializare, fiind aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 34.600 de lei.

De asemenea, adaugă sursa citată, pentru protejarea copiilor şi tinerilor cu privire la implicarea în eventuale evenimente cu articole pirotehnice, poliţiştii au desfăşurat 123 de activităţi de informare în şcolile din ţară.

Poliţia Română reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

facebook-profile-picture

Stefan Damian

2040 posts | 0 comments

Leave a Reply

Public News FM

Public News FM

Scroll Up