Se pregătește o nouă înscenare de atac cu arme chimice în Siria

0 330

Potrivit news.bg, forțele de securitate siriene citate de presa din Rusia susțin că serviciile speciale americane pregătesc o nouă provocare cu un „atac chimic” în Siria.

„Operațiunea este condusă de fostul luptător DAESH (“ Statul islamic „) Idriz al-Hama. Scopul evenimentului este de a pune în scenă un atac chimic împotriva civililor, care să facă cât mai multă vâlvă în mass-media“, a dezvăluit sursa.

Potrivit acesteia, pregătirile pentru un „atac chimic” au început pe 23 aprilie. Pe câmpul petrolier Al Jafra, situat la 27 de kilometri est de Deer el- Zor, se află o bază militară a Statelor Unite. Acum au adus acolo locuitori de pe malul malul vestic al Eufratului pentru ca aceștia sa ia parte la înscenarea în care se vor folosi și arme cu muniție de manevră.

Fostul terorist DAESH a planificat să includă în actiune și pe fratele său, Mohammed Ramadan al-Hadri dar și pe membrii familiei sale.

Pe 4 aprilie, un atac cu arme chimice ar fi avut loc în Duma, la est de Damasc. În acel moment, orașul era încă controlat de rebelii sirieni. La 14 aprilie, Statele Unite, Marea Britanie și Franța au lansat un atac cu rachete asupra bazelor militare din Siria, ca răspuns la asa-zisul atac chimic. Rusia neagă existenta unui atac chimic la Duma. Potrivit oficialilor ruși, acesta a fost o provocare.

Leave A Reply

Your email address will not be published.