All for Joomla All for Webmasters
Steaua obține o remiză la Lisabona și poate merge în Ligă după 4 ani

Steaua obține o remiză la Lisabona și poate merge în Ligă după 4 ani

Like
38
0
Wednesday, 16 August 2017
Sport

Steaua București a obținut doar o remiză, scor 0-0, pe terenul celor de la Sporting Lisabona, în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor, iar calificarea în grupele celei mai galonate competiții se va juca săptămâna viitoare, la București.

Roș-albaștrii au dat peste cap calculele hârtiei, care îi dădeau pe portughezi drept favoriți, ținând cont de diferența de buget dintre cele două cluburi și au facut o partida perfectă din punct defensiv, anihilând atacul celor de la Sporting. În plus, elevii lui Nicolae Dica au ratat 3 ocazii foarte mari de a înscrie, două prin Denis Alibec și una prin Gabriel Enache, ultimul ratând din situația de unu contra unu cu Rui Patricio.

Din păcate, Mihai Pintilii a fost eliminat în minutul 80, ca urmare a cumulului de cartonașe galbene și va rata partida retur, de pe Național Arena, unde se anunță o atmosfera incendiară.

”Am jucat contra unei formaţii bune, care se află la acelaşi nivel cu noi. Sunt de părere că am făcut un meci bun, am fost foarte solizi în defensivă, însă nu am reuşit să marcăm. Partida în sine a fost foarte dificilă, dar asta mai ales datorită adversarului. Calificarea e deschisă: ei, dacă ar fi marcat aici, ar fi avut un avantaj.  Aşa, orice gol înscris de noi în deplasare înseamnă dublu, FCSB va trebui să puncteze de două ori. Vom merge la Bucureşti cu încredere că ne putem califica, există o mare ambiţie în rândul nostru. Să ajungi în faza grupelor e o performanţă în sine, aşa că vom fi extrem de motivaţi”, a declarat Jorge Jesus, antrenorul celor de la Sporting la conferinţa de presă.

Ne-am dorit foarte mult să nu pierdem, suntem bucuroși că am făcut un meci mare aici. Am crezut că șutul lui Enache intră în poartă, acum trebuie să ne mobilizăm și să câștigăm la București. Sporting nu este o echipă de speriat, ne vom bate cu ei pentru calificare. Le-am dat unora din România peste nas cu acest meci, sperăm să nu dezamăgim pe nimeni în partida de săptămâna viitoare“, a spus Alibec la finalul partidei, la Sport ro.

”Am încercat să scoatem un rezultat bun. Șansele sunt aceleași ca înainte de meci, Vom fi la fel de concentrați și vom încerca să ne calificăm. Atunci când îți dorești să faci un joc defensiv foarte bun și când te aperi jos, atunci reușești să te aperi bine. Am avut unele probleme în campionat, în seara asta ne-am apărat bine, pentru că atunci când gândeşti un meci defensiv, nu te poate prinde adversarul pe contraatac. În campionat, FCSB atacă mai mult. Mă bucur pentru jucători, au valoare de Steaua și de Champons League. Am avut o ocazie mare, e important că Enache a ajuns în poziție de finalizare pe finalul meciulul. Dacă reușea să marcheze, era senzațional. “Sperăm să fie 50.000 de oameni și pe Arena Națională. Sper ca gazonul să fie schimbat. Bălașa va fi foarte bine, de Budescu nu se știe încă” – Nicolae Dică, antrenor Steaua București.

SPORTING CP – FC STEAUA 0-0

Sporting CP: Rui Patricio – Piccini, Coates, Mathieu, Coentrao (Medeiros 86) – Adrien Silva (Bruno Fernandes 68), Battaglia – Gelson, Podence (Doumbia 60), Acuna – Dost

Antrenor: Jorge Jesus

FC Steaua: Niță – Enache, Larie, Momcilovici, J. Morais – Pintilii, Ov. Popescu – Teixeira, Fl. Tănase (Achim 83), Golofca (De Amorim 56)– Alibec (Gnohere 90).
Antrenor: Nicolae Dică

Cartonașe galbene: Piccini 56′, Acuna 63′, Battaglia 82′, B. Fernandes 84′, Doumbia 86′ / Pintilii 32′, 80′, Tănase 64′, Popescu 70′

Cartonaș rosu: Pintilii 80′

Arbitri: Felix Brych – central, Mark Borsch si Stefan Lupp – asistenti, Bastian Dankert si Marco Fritz – aditionali, Christian Gittelmann – rezerva (toti din Germania).

Observatori: Alain Hamer (Luxemburg), Janis Mezeckis (Letonia).

Stadion: “Jose Alvalade”, Lisabona (Portugalia).

 

facebook-profile-picture

Stefan Damian

1508 posts | 0 comments

Comentarii

Public News FM

Public News FM

Scroll Up