All for Joomla All for Webmasters
Trăind cu lipsa unei dimensiuni acaparatoare

Trăind cu lipsa unei dimensiuni acaparatoare

Like
37
0
Wednesday, 29 November 2017
Editorial

Cum am ajuns să mai sper doar în regalitate!? Cum m-a părăsit încrederea în neamul meu!? Păstrez în mine doar seminția și puțină tradiție românească, doar atât cât a încăput în mine. Sunt pedepsit prin contemporaneitate pentru că sunt jurnalist într-o țară în care jurnalismul se identifică cu mizeria mizantropică împărtășită fără decență românilor, de ceea ce putem numi clasă politică. Această reacție nu este un material politic, este un reproș pe care mi-l aduc mie și conștiinței mele.

Deși practic jurnalismul de aproape 25 de ani, arareori mi s-a întâmplat să răbufnesc cu disperare și adresă la nevolnicia celor care ne aspresc destinele, prin incompetența lor. Am realizat multe matinale radio și mai întotdeauna am preferat să tratez cu disprețul ironiei orice inepție ministerială ori guvernamentală. Nu m-a interesat niciodată regalitatea pentru că nu am văzut-o ca o soluție la haosul în care am supraviețuit cu constanța unei încăpățânări nătângi. Însă am remarcat cu fiecare remaniere guvernamentală, cu fiecare schimbare a politicienilor și apartenenței acestora atunci când se formau noi guverne, că gradul de competență, bun simț și determinare sunt în cădere liberă tinzând tot mai mult spre un zero absolut. Politicienii noștri, înregimentați în oști ostile nouă, au compensat prin ridicol, aviditate, dueluri total necavalerești, incompetență dusă la prostie și ceea ce este cel mai grav, lipsă de respect pentru neamul din care fac parte, lipsă de respect pentru istoria lui, pentru gloria lui puțină, atâta cât a fost ea posibilă.

Mă uit cu adâncă mânie neexprimată la ceea ce urmează după pensionarii politicii actuale și nu pot a ignora lipsa de pregătire, intelect și respect inclusiv pentru viitorul lor. Idioților, ”carpe diem” are cu totul altă însemnătate decât nepriceperea voastră în ale supraviețuirii prin decență, ori pentru voi jertfă sau jaf este totuna. Acum ani buni m-am pierdut de Dumnezeu, însă datorită vouă încep să-i văd umbra. Nu aveți nici un merit, din acest simplu motiv nici măcar nu vă pot mulțumi.

Presa ca și politica, ori orice altă meserie, este făcută cu oameni. Biblia ne-a învățat că Dumnezeu lucrează prin oameni, însă jurnaliștii precum și politicienii au un alt ”Dumnezeu” căruia îi aparțin, un stăpân care deja i-a condamnat la foamea sufletului. Nu îmi fac mea culpa pentru că aparțin acestei tagme, pentru că mai sunt câțiva ca mine, îmi fac mea culpa că am preferat să vă ignor pe voi și pe cei care vă îmbuibă cu banii prin care puteți cumpăra strict iluzii. Se apropie anul de când nu mai primesc în casă politica și canalele de știri, se apropie decada de când am început să profesez sub perfuzii. Când înțelegi jocul și neregulile lui și știi că nu mai poți fi mințit ce-ți mai rămâne? Resemnarea, abandonul sau evadarea într-o dimensiune copleșitoare, motivațională. Singura dimensiune acaparatoare aparține Divinului, restul sunt o fata morgană violată de toți, cu rândul creat la vederea publică.

Nu am nici o certitudine în ceea ce privește salvarea prin monarhie constituțională, dar am certitudinea unei atitudini care tinde spre excelență. Sufletul când se hrănește cu bunul simț și rațiunea, fie ea chiar și a unui compromis, rabdă mai cu drag, este mai atent și este dispus să investească în cel de lângă el. Voi continua să lupt, dar o voi face altfel; taciturnul pitit dinapoia ironiei mele va deveni limbă de foc și sper să nu aflu vreo apă care să-mi stingă setea. Nu voi veghea asupra neamului, nu am această putere, dar voi veghea asupra mea și asupra celor dragi, o veghe care ne este tuturor la îndemână. Când veghea va deveni comună sunt convins că vor începe mulți a se teme și noi le vom da motive să confunde în disperarea lor, respectul cu frica! Aș iubi gestul efortului comun prin care am scoate la lumină masa tăcerii!…

facebook-profile-picture

Florin Otrocol

135 posts | 0 comments

http://publicnewsfm.ro

Comentarii

Public News FM

Public News FM

Scroll Up