Terorismul – o unealtă a manipulării prin teroare

0 73

Terorismul – este o tactică de luptă neconvenţională folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violenţă spectaculară acţionate asupra unor populaţii neimplicate în mod direct în conflict dar cu potenţial de presiune asupra conducerii; câteodată conducerea face acte de terorism asupra populaţiei (stat, organizaţii, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de terorişti – producerea unui efect psihologic generalizat de panică şi intimidare, augmentat de folosirea manipulativă a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sauconvenţionale.

Definiţia a fost completată în ultimii ani, după un studiu al evenimentelor teroriste la nivel mondial. Terorismul nu are o definiţie acceptată de către toate comunitatiile internaţionale fiind încă un eveniment volatil, în desfăşurare, care evoluează constant şi nu poate fi momentan încadrat în tipare fixe. La fel se spune şi despre domeniul securităţii naţionale, că este un subiect volatil, în desfăşurare şi evoluţie constantă, care deşi are o serie de tipare fixe, are şi aspecte încă nestudiate. De obicei, când un lucru nu poate fi încadrat într-o definiţie, înseamnă că nu s-a ajuns la finalitatea definirii, că se petrece în timp ce vorbim. Şi acum mă întreb eu: sistemele de securitate ale lumii nu trebuiau şi ele reformate odată cu căderea cortinei de fier şi încetarea războiului rece? Spun acest lucru pentru că tacticile folosite de aceştia nu s-au schimbat şi o să vedeţi de ce.

În primul rând: terorismul este o tactică de luptă neconvenţională folosită pentru atingerea unor obiective politice, aşadar nu are conştiinţă proprie şi este o unealtă. Un lucru greşit pe care presa occidentală (în această clasă intrând şi cea din România) ne-a învăţat este că terorismul are o conştiinţa proprie. În România au făcut acest lucru prin tipul de ştiri promovate, nu în emisiunile axate pe domeniu la care ajunge doar un procent scăzut din populaţie. Când se discuta despre conduceriile acestor entităţi ale terorii, se discuta despre capi, dar niciodată despre umbrele din jurul fenomenului. Cine se ascunde în aceste umbre? Ce vrea acel grup din umbre? Ce îşi doreşte acest grup este clar: o societate controlată prin frică cu ustensile de supraveghere, iar acum cu terorismul, presează și crearea cadrului legal pentru aceste constrângeri asupra populaţiei. Mă tem că în ritmul acesta, jurnaliştii care iubesc dansul cuvintelor acestui subiect, vor fi cenzuraţi. Cu riscul de a mă repeta, trebuie să subliniez încă o dată ce trebuie reţinut din această parte a definiţiei: terorismul este o unealtă, nu o entitate cu conştiinţă proprie. La cârma acesteia se află guverne, diverse grupuri care îşi câştigă pâinea din distrugere (armament) şi refacere (construcţii) şi vor ca situaţia mondială să rămână tensionată în acest sens. Sunt foarte multe semnale din partea rușiilor mai ales (pentru că de când cu Snowden, ruşii cu americanii se denunţă ori de câteori au ocazia), care ne arată clar cum s-au format şi cum sunt întreţinute formațiunile teoriste moderne. Să fim serioşi, sunt organizaţii non-statale care au o formă de organizare precară, nu au armată sau securitate proprie şi totuşi, cumva, sunt atât de greu de prins şi oprit. Spunând aceste lucruri risc să fiu catalogat drept unul din “ăia cu teoria conspiraţiei” , dar cum pot unii să fie aşa de creduli când tot ce avem de făcut este să citim printre rânduri, iar în cazul definiţiei terorismului, nici nu suntem nevoiţi să facem acest efort, ni se spune clar.

El se bazează pe acte de violenţă spectaculară acţionate asupra unor populaţii neimplicate în mod direct în conflict dar cu potenţial de presiune asupra conducerii. Aceasta este cea mai cunoscută parte din definiţie, cu toţii ştim ce face, iar în mod “surpinzător” este şi un aspect al definiţiei agreat de toate comunitatiile de politologi din lume. Până şi acest aspect a căpătat o altă turnură în ultimii ani, teroriştii urmărind nu neaparat numărul de victime, ci câtă acoperire media are locaţia sau evenimentul targetat. Nu este de ajuns, dar acest lucru ne indică subtil că dacă numărul de victime nu este prioritar, ci acoperirea mediatică, poate avea alte scopuri şi poate fi creat artificial. O mare parte din politicieni ne iau drept papagali pe toţi, mai ales Merkel, care în apogeul istoric al terorismului şi-a deschis graniţele pentru refugiaţi. Oameni buni, dacă era într-adevăr o criză, o terorare aşa de mare şi reală, ce lider întreg la minte ar mai fi adoptat această direcţie?

Câteodată conducerea face acte de terorism asupra populaţiei (stat, organizaţii, categorii sociale sau împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de terorişti – producerea unui efect psihologic generalizat de panică şi intimidare, argumentat de folosirea manipulativă a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sau convenţionale – cea mai “frumoasă” parte a definiţiei, oameni buni, în care vi se spune în faţă că sunteţi manipulaţi zilnic pentru scopuri naţionale altele decât cele prezentate vouă. O să va dau un exemplu foarte vechi de teroare şi manipulare şi unul nou. SUA aniilor `50 era o ţară paralizată de comunişti, aceştia erau echivalentul teroristului actual. A fost o întreagă vânătoare de vrăjitoare pentru a aduna toţi comuniştii din ţară, iar acest lucru în condiţiile în care comunismul era deja la vremea respectivă considerat o ideologie, un crez. Să bagi un om la puşcărie pentru că a ales să creadă în altă direcţie şi cu altă viziune decât ale tale, nu prea este democratic – acest lucru îl învăţăm de la SUA aniilor `50. Odată apăruţi comuniştii, această ameninţare, s-au justificat o serie de legi menite să supravegheze abuziv populaţia şi fără ştirea ei. Tot Statele Unite ale Americii ne-au arătat în 2001 cum kerosenul poate topi oţelul, dar nu şi paşapoartele teroriștilor din avioane, iar oamenii au crezut .

Suntem la un punct de cotitură pe plan mondial, o cotitură istorică unde lupta o să se dea între uman şi economic. Drepturile omului au început să piardă teren în cele mai puternice democraţii ale lumii, un lucru dorit. Unde a lovit terorismul în Europa? Nu în România sau Bulgaria unde se află democraţii precare şi slabe. A lovit în Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania – ţări cu democraţii puternice (notă puţin forţată în cazul Spaniei). Aşadar lupta o să se dea între oameni şi oamenii cu bani şi putere, între drepturile omului şi sistemele de securitate care se tem de reformare. Aceleaşi sisteme de securitate menite să ne păzească ajung încet, dar sigur, să ne muşte de glezne uitându-se în stânga când pericolul este în dreapta sau mai rău, instrumentând ei pericolul.

Leave A Reply

Your email address will not be published.