Mintea umană a fost, este și va fi obiect de studiu al diferitelor discipline care aparțin de domenii diferite. Încă din antichitate, în texte de factură filozofică și spirituală și până în cadrul conceptual al psihologiei actuale, au fost elaborate diverse modele inedite care au răspuns de-a lungul timpului unor nevoi de explicitare a diverselor trăiri pe care le avem. Ele se constituiau în veritabile ghiduri de evitare și sublimare a stărilor negative: frică, teamă, ură, gelozie etc. și, simultan, urmăreau potențarea stărilor eminamente pozitive: iubire, tandrețe, bucurie etc.
Sufletul este denumirea generică pentru acel ceva din noi care simte și manifestă diverse stări care sunt asociate de regulă cu trăiri sublime ca iubirea, bucuria, fericirea, beatitudinea interioară.
Acest cuvânt, suflet, conține o doză consistentă de evaziv: nu are o consistență materială clar delimitată și nici măcar în sfera conceptuală nu este posibilă o definiție mulțumitoare. De aceea, după unii, în oarecare măsură justificat, se poate vorbi de necesitatea scoaterii acestui termen nebulos din dicționare.
Întrebarea legitimă pe care fiecare ființă umană ar trebui să și-o pună este aceea dacă, acum, la începutul secolului 21 există vreun model de natură științifică care să concilieze corpul fizic și trăirea pur fiziologică cu trăiri mai înalte care ar putea implica un substrat nematerial?
Da, există un asemenea model, el găsindu-se la interferența dintre fizica modernă, psihologie și doctrinele ezoterice de factură spirituală. Există metafizici conexe cu astfel de doctrine, extrem de precise care punctează cu maximă acuratețe nivelurile de conștiință la care ființa umană poate accede și, în același timp, oferă o descriere amplă a macrocosmosului respectiv universului exterior ființei umane.
Convergența acestor domenii a putut da naștere unui model care se dovedește extrem de eficient, apt pentru explicarea precisă a unor multitudini de stări de conștiință și, simultan, cu determinarea cauzalității unor evenimente exterioare. De ce totuși un astfel de model holistic nu este predat în școli, academii, precum și în alte instituții de învățământ public sau privat din lume? Simplu: cunoașterea de acest tip ar avea repercursiuni imprevizibile la nivel de masă. Astfel, pentru a se evita „riscul trezirii conștiințelor”, se preferă ca aceste informații să fie folosite în sfera militară și în operațiunile de brain-wash (operațiuni de „spălare a creierului”) în care cu toții am devenit ținte.
Acest model, pentru a nu rămâne cantonat în sfera indefinitului, implică o nouă paradigmă, de natură energetic-informațională și se bazează pe fenomenul de rezonanță. Cu alte cuvinte, cei mai puțini familiarizați cu terminologia de natură științifică și ezoterică, ar trebui să înțeleagă faptul că ființa umană dispune, în afara corpului fizic, și de alte învelișuri (corpuri) care sunt alcătuite în esență din energie. Energia care compune aceste corpuri are diverse frecvențe de vibrație. Astfel, în cadrul acestui model științific toate gândurile și sentimentele noastre sunt în esență forme de energie care interferează cu structurile energetic-informaționale ale ființei umane. Există de altfel o multitudine de experiențe științifice incontestabile care validează acest model și, simultan, sunt cunoscute o gamă largă de aplicații din sfera militară și a serviciilor de informații care vizează tehnici de influențare în masă care au atestat, prin efectele generate, operabilitatea incontestabilă a acestor modele.
Unii dintre noi care am avut șansa imensă de a iubi și a fi iubiți, ne readucem cu emoție aminte de acele stări și chiar putem să le invocăm în universul nostru lăuntric, doar aducându-ne aminte de respectivele circumstanțe de natură exterioară în care acele stări s-au declanșat sau au fost plenar resimțite.
Starea de a fi îndrăgostit este o stare de început care cuprinde o trăire profundă, inefabilă care poate să conțină nuanțe atât de complexe și pe care este extrem de greu să le redai utilizând limbajul obișnuit. Este apanajul exclusiv al limbajul poetic exprimarea, fie ea și doar parțială, a complexității unor astfel de trăiri încântătoare.
Într-o societate alterată ca aceasta în care trăim, în care prevalează falsele valori, cinismul de factură rațională, promovat intensiv, ucide într-un mod diabolic orice stare frumoasă pe care am putea să o avem.
Psihologia clasică ne integrează pe toți într-o stare de normalitate, se străduie să ne alinieze pe toți unui spirit de turmă numit, în mod generic și extrem de inspirat, „transă culturală colectivă”. Orice sustragere a noastră din acest câmpuri infoenergetice de factură morfo-genetică, ilustrate inspirat în filmul Matrix, poate să determine eliberarea ființei de sub povară normelor și cutumelor sociale și este singura în măsură să ne permită accesul la libertatea interioară, substratul adevăratei fericiri.
Doctrinele psihologice clasice conțin aberații cu iz științific care, din nefericire, proliferează astăzi într-un mod aberant fiind sprijinite din spate de certe interese manipulative care nu își doresc altceva decât integrarea noastră într-o normalitate anostă și fadă. Cu alte cuvinte, o subzistență aflată la limita de jos a sinuciderii. Nici depresie exacerbată, nici fericire plenară. Nici nu trăiești, nici nu mori, ci supraviețuiești liniar, ca un robot programat. Mai mult, acest gen de psihologie reducționistă îți reconfigurează mintea de așa natură încât ajungi, într-un mod aberant, să îți negi trăirile frumoase din trecut pentru că, chipurile, ele nu s-au încadrat în standardele definitorii a acestui tip de trăire așa cum este el definit de acestă psihologie care se dovedește a fi demonică de-a dreptul.
Eu, cel puțin, nu o să ajung niciodată să-mi neg trăirile minunate din trecut și să le trec în categoria iluzii doar pentru că nu știu ce doctrină psihologizantă îmi spune acest lucru. Și vă sfătuiesc din inimă să nu o faceți nici dumneavoastră. Sunt amintirile noastre dragi derivate din trăiri autentice care ne-au jalonat într-un mod magic existența. Ele ne-au impregnant de-a lungul timpului ființa și fac parte integrantă din structura noastră psihologică intimă.
Pentru a fi sinceri în întregime trebuie să spunem că există și ramuri noi ale psihologiei, cum ar fi psihologia transpersonală a lui Stanislav Grof care studiază stări de conștiință ce pot fi obținute prin intermediul meditației (de exemplu), prin rugăciunea intensă, stări care transcend normalitatea așa cum este ea percepută la modul comun. Toate aceste trăiri au un substrat comun care implică o stare de fericire transpersonală.
Cei rebeli, liberi în spirit, nu se vor ralia niciodată unor norme psihologizante reducționiste, care ne spun cum ar trebui să fim și să acționăm pentru a fi fericiți. Aceste rare ființe umane sunt singurele care se sustrag masei amorfe și uniformizante și, prin urmare, sunt singurele care reușesc să fie cu adevărat fericite.
