Ioan Gyuri Pascu sectant?

0 167

De regulă în jurnalism cu cât pui un titlu mai incitant cu atât cresc șansele ca articolul tău să fie mai accesat, nu neaparat citit. De aceea a și apărut un articol în Gazeta Sporturilor intitulat „Secta lui Gyuri” care poate fi citit aici. Ce îți poți imagina dintr-un astfel de titlu? Că poate Ioan Gyuri Pascu și-a făcut propria sectă, în care râsul se găsește la loc de cinste, ridicat pe un postament dedicat idolilor. Lecturând cu atenție articolul în cauză, observi că lucrurile capătă un accent dramatic, aflând din conținutul lui că binecunoscutul actor și cântăreț s-ar fi integrat într-o structură care refuză ajutorul medicilor pentru tratarea afecțiunilor. O grupare condusă de un anumit Dong. Se vorbește de topirea în lumină și de vindecări miraculoase ce vizează cancerul, SIDA, maladia Alzhaimer, precum și afecțiuni de natură psihică.

Există totuși o contradicție în termeni care sare în ochi și care este evidentă. Dacă așa cum rezultă din afirmațiile făcute în articolul din Gazeta Sporturilor, acea grupare reprezentă un cult ostil îngrijirii medicale așa cum se menționează în subtitlul de culoare roșie („Ioan Gyuri Pascu frecventa UN CULT OSTIL ÎNGRIJIRII MEDICALE”), cum de s-a apelat totuși la un serviciu de salvare care, prin însăși natura lui, este destinat îngrijirii medicale în regim de urgență?! Și s-a apelat la el de mai multe ori! Iar, culmea ironiei, știința contemporană, medicina în speță, reprezentată de acel medic de pe ambulanță a ajuns la concluzia, ridicolă de altfel, că  Ioan Gyuri Pascu a suferit de un atac de panică. La o nou apel, când salvarea a intervenit iarăși, s-a dovedit că Ioan Gyuri Pascu – atunci când tentativa de resuscitare a acestuia a eșuat – a murit ca urmare a unui stop cardiac. Cea care a apelat salvarea, înțelegem dintr-un  articol precedent fiind chiar o „maestră” a cultului incriminat, fosta soție Daniela Marin, care a procedat paradoxal, privit din prisma autorilor articolului, într-o manieră plină de bun simț, apelând la medicina alopată clasică reprezentată de susnumita salvare. Este o cruntă contradicție la care dealtfel autorii articolului nici măcar nu fac referire. Când îți propui să demonstrezi ceva într-un mod tendențios și unilateral, nu te încurci de argumente logice, nu-i așa, doamnelor și domnilor jurnaliști? Nici măcar nu clipești. Un articol care este destinat exclusiv ratingului, în care apar cuvintele magice „sectă” și „guru”. Dar dă bine la public. Reamintesc că, imediat după dispariția lui Isus, mișcarea creștină a fost etichetată drept sectă. Se pare totuși că, în cele din urmă, a fost o sectă câștigătoare, judecat după numărul de adepți pe care cultul creștin îl are în ziua de astăzi. Eu, sincer, nu știu cu ce se ocupă acea grupare spirituală incriminată de către autori, eticheta de sectă aplicându-se astăzi foarte ușor. Nu știu procedeele spirituale pe care le implică și care sunt predate în cadrul acestei grupări. N-am stat de vorbă cu nici un practicant. Ceea ce, din punct de vedere al deontologiei profesionale, mă plasează în imposibilitatea de a emite judecăți de valoare și implicit să lipesc etichete de acea grupare. Am înțeles că este vorba de bani, de încarcerarea respectivului „guru”, din nou utilizarea unui cuvânt căruia nimeni nu îi precizează sensul precis (guru गुरु este un termen sanscrit pentru „învățător”, „ghid” sau „maestru spiritual”), el implicând în momentul de față aproape în exclusivitate o conotație ironico-depreciativă, dobândită datorită folosirii lui în contexte inadecvate.

De ce oare autorii articolului nu au apelat la un specialist în asemenea tehnici sau terapii? Existe suficiente persoane oneste în România care dispun de suficiente informații și de tehnici adecvate, și care de altfel, pot da referințe pline de bun simț despre aceste practici de factură spirituală. Există de altfel și în România asociații recunoscute de stat și cabinete în care se practică legal, repet legal, terapii alternative cum ar fi reiki, diferite tipuri de masaje terapeutice cum ar fi terapia Bawtec, precum și  deja ultracunoscutele tehnici de acupunctură și presupunctură.

Aceste terapii vizează de altfel într-adevăr nu numai corpul fizic ci și alte structuri energetic-informaționale de care dispune ființa umană, cunoscute de astfel de mii de ani în Orient și puse în evidență și studiate de către știința contemporană în Occident doar de câțiva zeci de ani.

Am și eu o întrebare care este adresată autorilor articolului așa-zis de investigație, în realitate un articol abject dictat de naivitatea (sau poate nu?!) unor jurnaliști: Răzvan Luțac,  Cătălin Tolontan și Mirela Neag și de perversitatea unei așa zisei surse, parte a unei structuri, care  a inspirat un articol pe aceeași temă și în Jurnalul Național. Tare sursă! Domnilor jurnaliști, când abordați un domeniu în care este evident că nu vă pricepeți, n-ar fi fost mai bine să apelați la persoane cunoscătoare în domeniul sus menționat? Spun și eu, nu dau cu parul!

Mai am și o altfel de întrebare plină de bun-simț. Cine răspunde pentru gafa făcută de medicina alopată clasică reprezentată de acel medic de pe ambulanță, care a tratat un atac de cord drept un atac de panică? Să mi se explice și mie cum ar trebui să procedăm? Să incriminăm în bloc întreaga știință medicală occidentală pentru faptul că cineva, în speță medicul de pe ambulanță, a dat dovadă de superficialitate și a catalogat greșit simptomele, fapt care a condus la moartea unui om. Eu nu pot și nici nu o să fac niciodată acest lucru. Sunt profund convins că medicii și asistentele (asistenții) de pe ambulanțe au salvat mii de vieți umane, și o vor face și în continuare. Ei utilizează o metodologie clară și distinctă specifică medicinii occidentale. Medicină occidentală a cărei specializări, aș menționa aici chirurgia, s-a dovedit și se dovedește, mai ales în cazurile limită, o soluție eficientă de tratare a afecțiunilor. Chirurgie reparatorie, care alături de tehnicile de recuperare (prezente în spitalele din occident și orient deopotrivă) fac parte din cultura noastră, ceea ce nu poate decât să ne bucure.

Există de altfel, o știință milenară cunoscută în China antică, acupunctura, care este aplicată pe scală largă în ziua de azi în clinici din Occident și Orient deopotrivă.

Îndrăznesc să afirm aici că cele două viziuni, oferite de cele două culturi de tip medical, cea occidentală și cea orientală, sunt în esență complementare și pot fi folosite cu succes, cu o singură condiție: aceea în care noi ne folosim din plin inteligența și bunul simț, ingredientele necesare manifestării stării de înțelepciune, care (să fim sinceri) nu constituie proprietatea exclusivă a nici unei grupări spirituale din acest univers.

Cât despre acea stare de dizolvare a ființei în lumină, la care se face referire în articol într-un mod peiorativ și jignitor pentru Ioan Gyuri Pascu, acel gen de  experiență este caracteristică mai multor tradiții spirituale, astfel de stări regăsindu-se practic în toate tradițiile spirituale autentice, de la creștinismul ortodox de factură mistică până la stările de extaz divin din tradiția sufită și meditațiile de factură budhistă. Este suficient de altfel că Mircea Eliade, conaționalul nostru, specialist în istoria religiilor, să fie citit cu atenție. Există științe de frontieră cum ar fi parapsihologie și psihotronica, care studiază stările obținute în meditații, aceste stări fiind plasate sub lupa științei: psihologia și fizica contemporană fiind extrem de interesate de procesele care se petrec în acele stări. Există, de asemenea, studii științifice a căror rigoare nu poate fi pusă la îndoială, care adeveresc, confirmând de o manieră indubitabilă efectele și eficiența acestor tehnici care vizează liniștirea, calmarea ansamblului psiho-mental al ființei, ele provenind din diverse tradiții spirituale, de la rugăciunea inimii specifică creștinismului esoteric și până la meditațiile budhiste. O incriminare în bloc a tuturor acestor tradiții spirituale și tehnicilor pe care le implică este ridicolă și ne-ar pune într-o ipostază jenantă, având în vedere faptul că tocmai știința contemporană aduce argumente în sprijinul lor.

În ziua de astăzi, trebuie să recunosc acest fapt, este extrem de deranjant la multe culte de factură religioasă și spirituală, prezența unui anumit fundamentalism exclusivist care îți oferă doar o viziune sectară, îngustă și dogmatică, asupra realității spirituale. Imaginea care se degajă în exterior este aceea în care o turmă este mânată de către un lider, a cărui cuvânt este sacrosant și care mișcă o masă inertă de oameni în direcția indicată de el. Liderul este astfel perceput ca singurul deținător al adevărului absolut, orice comentariu la adresa acțiunilor și faptelor sale fiind calificat ca nesupunere spirituală și sancționat ca atare. Nu se observă la acești adepți decât o adeziune de tip zelot în care discernământul, compasiunea, luciditatea sunt înlocuite de o rigiditate îngustă care nu are nimic, dar absolut nimic de-a face cu adevărata spiritualitate. Dacă se adaugă aici fluxuri de bani care sunt exclusiv orientate în direcții dubioase și eventual o dependență de natură sexuală, avem astfel peisajul complet al prototipului unei grupări de tip sectar.

Cum poți să faci o distincție reală dintre o grupare autentică care dispune de tehnici eficiente de transformare spirituală și o sectă? Nu este foarte ușor. Este necesar să dispui de un discernământ de factură spirituală pe care, din nefericire, puțini îl au în momentul de față. Prin urmare nu există o regulă clară de urmat, ci fiecare individ în parte este strict determinat în alegerile și aprecierile pe care le face la nivelul său de înțelegere spirituală. Acest nivel de înțelegere este consecința nivelului de conștiință dobândit până în acel moment. Există în creștinism spre exemplu, o deosebire esențială între un practicant autentic al rugăciunii inimii și un predicator orgolios și plin de o așa zisă cunoaștere, golită de trăire.

Orice grupare care are pretenții spirituale și sunt o multitudine în ziua de azi, poate fi evaluată, totuși, în funcție de anumite criterii foarte clare atât de natură cantitativă, cât și calitativă. Toate acestea ar presupune un articol mai amplu.

Am remarcat cu stupoare, de altfel, că un preot ortodox (eu fiind creștin ortodox, practicant) mi-a pus o întrebare care m-a șocat de-a dreptul, întrebare prin care întreba dacă există manipulare pozitivă? Răspunsul la această întrebare este clar și limpede. Nu, nu există manipulare pozitivă. Manipularea în sine este profund negativă. Mai ales dacă vizează acțiunea de a ține niște oameni legați de tine și de a le regla și controla în mod egotic comportamentul, sau mai grav, de a avea biserica plină de enoriași docili. Pentru că mulți nu înțeleg că esența oricărei practici spirituale din orice tradiție ar proveni aceasta, vizează exclusiv transformarea individuală. Astfel, în creștinism, o ființă căreia i se trezește inima nu angrenează răul în baza unei interdicții dogmatice, căci datorită compasiunii permanente care o manifestă față de toți ceilalți, va manifesta în permanență binele.

Cât despre întrebarea care compune titlul articolului? Nu, afirm clar și răspicat. Ioan Gyuri Pascu nu era un sectant ci doar o ființă interesantă sincer de spiritualitate, care și-a ales o cale din nenumăratele căi de evoluție spirituală pe care le-a avut la dispoziție. Ioan Gyuri Pascu era însă un creștin adevărat. Vă rog faceți-vă timp să vedeți acest interviu excepțional pe care l-a dat la Trinitas TV: Biserica Azi. Cum ne vindecam de frică! (12 05 2015) O să înțelegeți de ce a fost incriminat Ioan Gyuri Pascu după ce veți viziona cu atenție acest film și veți realiza cine a avut și are interesul să terfelească memoria unui om care și-a consacrat ultimii ani pentru a aduce bucurie și iubire în inimile noastre. Există și o carte pe care dealtfel o lansează în cadrul acestei emisiuni. Aș mai face o precizare care se referă la statutul său, devenit indezirabil în lume showbizului autohton. Deși a avut sute de piese muzicale nici una dintre acestea nu a fost preluată de către radiourile comerciale. De ce? Oare pentru că se referea explicit la Dumnezeu, la iubire și la lumină?

Pentru că și-a constituit o trupă de teatru intitulată „Teatrul Spiritual” care urmărea să transmită un mesaj profund de iubire și armonie?

Se manifestă Ioan Gyuri Pascu ca un sectant sau nu în acest interviu? Mesajul său, tot ce el afirmă, este cumva expresia unui fundamentalism exclusivist?  Vă rog să-mi răspundeți sincer? Seamănă afirmațiile lui Ioan Gyuri Pascu cu cele care i se atribuie în articolul din „Gazeta Sporturilor”? Chiar vă provoc s-o faceți.

Articolul și nenumăratele discuții care au loc în zilele acestea despre Ioan Gyuri Pascu nu reprezintă altceva decât o terfelire publică a imaginii unui om care era altfel decât ceilalți, acțiune făcută la comandă. Pentru ca ceilalți artiști să ia aminte la ce li se poate întâmpla dacă ies din rând. De aceea i se confecționează acum o imagine de lunatic, dezinteresat de aspectele materiale și manipulat de o așa zisă sectă. Vi se pare că rezultă din interviul de mai sus că Ioan Gyuri Pascu este o ființă naivă și slabă care să poată fi manipulată și controlată? Mie nu, deloc, dimpotrivă chiar.

Nu sunt în măsură să precizez, datorită lipsei de informații, cât de eficientă a fost această cale pe care a ales-o Ioan Gyuri Pascu, dar mă pot pronunța asupra superficialității și tendențiozității evidente și deliberate de care s-a dat dovadă în articolul publicat în „Gazeta Sporturilor” sub influența unei așa zise surse care a răstălmăcit într-un mod pervers spusele lui. Se știe de altfel că atunci când scoți din context anumite afirmații ele sună straniu și pot fi interpretate tendențios. Exact așa cum s-au petrecut lucrurile cu așa zisa sursă a jurnaliștilor de la „Gazeta Sporturilor” care a generat o manipulare crasă și ordinară la care ar fi de dorit să nu achiesăm.

Pe timpul lui Ceaușescu erau ofițeri care aveau mult de lucru cu așa zisele „secte” și „sectanți” aparținători care, neadulându-l pe marele cârmaci, citeau în schimb Biblia și se rugau lui Dumnezeu, spre disperarea securiștilor puși să-i supravegheze. Acești ofițeri și-au continuat activitatea și după 1989 perpetuându-și prezența peste timp în cadrul structurilor actuale al SRI.

Multe ar putea să ne spună despre prigoanele suferite atunci, anumiți credincioși creștini care au „beneficiat” de ele, chiar din cadrul Ortodoxismului și mă refer aici la cei din „Oastea Domnului” care acum sunt integrați în corpul Bisericii Ortodoxe Române.

Articolul publicat în Gazeta Sporturilor se înscrie în lungul șir de articole apărute în presa românească, care ridiculizează și tratează cu dispreț practicile de natură spirituale, fără să dea dovadă de cel mai elementar bun simț în direcția unei investigări temeinice și riguroase a unui domeniu care, de ce să  nu recunoaștem, nu este accesibil oricui. Articolul apărut în „Gazeta Sporturilor” bate de fapt în altă direcție, prietenii știu încotro. A venit toamna și s-a dat ordin pe unitate să ieșiți la vânătoare de guru și secte, domnilor acoperiți și descoperiți, din cadrul serviciilor?

Leave A Reply

Your email address will not be published.