Atacul terorist de la Sankt-Petersburg – o lovitură sub centură pentru Putin

0 195

                La 3 aprilie 2017, în timpul aflării în “capitala nordică a Rusiei” a preşedinţilor V. Putin şi A. Lukaşenko, fusese întreprinsă tentativa comiterii unui dublu atentat în două staţii de metrou extrem de aglomerate din oraşul de pe Neva.

În timpul primei explozii (efectuată pe linia albastră a metroului din Sank-Petersburg, între staţiile “Piaţa Sennaia” şi “Institutul Tehnologic”), calificată de către autorităţile ruse drept atac terorist, îşi pierduseră viaţa 11 persoane, alte 50 alegându-se cu răni de gravitate diferită. În decurs de o oră, autorităţile orăşeneşti au închis toate staţiile de metrou, în oraş fiind declarate trei zile de doliu.

Potrivit serviciilor secrete naţionale (aflate în căutarea “amprentelor extremiste”), bomba artizanală detonată, amplasată sub unul dintre scaunele din vagon, avea o putere de 500 grame de TNT (Trinitrotoluen) şi era umplută cu bile de rulmenţi şi şuruburi.

Mai târziu, surse din Comitetul Naţional Antitero raportaseră identificarea şi neutralizarea, în “Piaţa Rebeliunii” (“Ploshchad’ Vosstaniya”), a celui de-al doilea dispozitiv explozibil, cu o capacitate de un (1) kg de TNT. Ascuns în interiorul unui extensor, acesta fusese dezamorsat înainte de a exploda, în special datorită blocării telefoanelor presupuşilor terorişti.

La faţa locului fusese delegat un grup de colaboratori ai Direcţiei principale pentru investigarea cazurilor deosebit de importante.

În timp ce unii oficiali ruşi calificaseră atentatul drept “provocare” la adresa lui Vladimiri Putin, opoziţia şi militanţii pentru drepturile omului “prezic” “creşterea nervozităţii în societate” şi întreprinderea măsurilor de reprimare din partea autorităţilor.

Informat despre incident de către conducătorii serviciilor secrete, preşedintele rus plecase de urgenţă la Sank-Petersburg, în cadrul întrevederii cu omologul său belarus asigurând întreaga asistenţă de întreprinderea tuturor măsurilor necesare identificării şi arestării făptuitorilor.

Vasiliy Piskarev (şeful Comitetului pentru Securitate al Dumei de Stat) remarcase asemănarea atacului terorist din 3.04.2017 cu cele comise în 2010 în staţiile de metrou “Lubyanka” şi “Park Kul’tury”din Moscova (inclusiv prin natura distrugerii vagoanelor), “Interfax” anunţând despre înregistrarea presupusului terorist de către camerele de supraveghere.

Presupunând declanşarea dispozitivului explozibil din subteran de către un terorist-sinucigaş din Asia Mijlocie de doar 23 ani, organele abilitate au intentat două dosare penale, conform articolelor 205 (act terorist) şi 231, punct 1 (trafic cu explozibil) al Codului Penal al Federaţiei Ruse (FR).

                Deoarece actualmente există multiple ameninţări la adresa Rusiei, aceste acte teroriste le-ar fi putut comite atât un psihopat singuratic, cât şi un grup de susţinători ai grupării teroriste “Stat Islamic”.

Deşi, practic, orice oraş ar fi putut deveni ţinta atacului, alegerea Sankt-Petersburgului nu este deloc întâmplătoare:întrucât unul dintre scopurile esenţiale ale majorităţii teroriştilor îl reprezintă atragerea atenţiei opiniei publice, pentru ei sosirea preşedintelui Putin în oraşul natal constituise o puternică motivaţie intrinsecă directă.

Chiar dacă atacurile teroriste în statele din spaţiul ex-sovietic nu pot fi considerate sistematice,în ultimii patru ani observându-se chiar o tendinţă către reducerea activităţii respective, populaţia acestora ar trebui să fie gata de orice surprize.

Tragedia de la metroul din Sankt-Petersburg modifică considerabil realitatea politică din FR, autorităţile căreia vor fi constrânse a întreprinde măsuri urgente în vederea consolidării societăţii şi a garantării securităţii cetăţenilor. Un atac terorist efectuat în timpul aflării în oraş al Preşedintelui reprezintă un mesaj clar de intimidare la adresa autorităţilor, o declaraţie de sfidare a tuturor măsurilor de securitate din partea făptuitorilor.

Demascând lipsa imunităţii împotriva ameninţărilor teroriste, evenimentele tragice din oraşul natal al preşedintelui rus confirmă o dată în plus vulnerabilitatea generală a comunităţii mondiale la asemenea manifestări violente.

Autorităţile ruse ar putea avea două reacţii politice la agresiunile specificate: lăsarea deoparte a divergenţelor şi adunarea împrejurul puterii sau exprimarea nemulţumirii faţă de cei care au permis producerea acestora. Desigur, Kremlinul va încerca în fel şi chip să “suprime” eventualitatea unei reacţii de insatisfacţie, “promovând” necesitatea consolidării societăţii “în preajma sa”. Şi chiar dacă autorităţile FR vor alege cealaltă variantă, se vor găsi suficienţi cetăţeni doritori a-şi demonstra loialitatea faţă de putere, astfel solicitările de înăsprire a regimului devenind inevitabile.

În altă ordine de idei, susţinerea aserţiunii privind eventualitatea reapariţiei pericolului terorismului este absolut inconvenabilă pentru autorităţile ruse, deoarece ar putea pune la îndoială eficienţa actualei guvernări în problema prevenirii şi combaterii actelor teroriste (concepţia de bază a primului mandat prezidenţial al lui V. Putin).

Spre deosebire de reacţia autorităţilor la explozia din Maalbeek (când lipsa deciziei de evacuare a metroului permisese efectuarea şi celui de-al doilea atac terorist), în Sankt Petersburg evacuarea operativă a subteranului şi neutralizarea celuilalt dispozitiv exploziv au redus numărul potenţialelor victime.

Cea mai plauzibilă versiune privind motivul declanşării atacului terorist din Sankt Petersburg ar părea riposta la campania “anti-terror” a Kremlinului în Republica Arabă Siriană. Susţinătoare a regimului lui Bashar al-Assad, actuala Rusie poate fi considerată obiectivul “number one” pentru “jihadiştii”mondiali “Al-Qaeda” şi “Statul Islamic”: în ierarhia acestora, după atacurile aeriene asupra Siriei, Moscova se poziţionează mai sus decât Washington-ul. În multiplele declaraţii publice şi aplicaţii video, ameninţând cu “aducerea războiului în Rusia”, organizaţia teroristă le ceruse susţinătorilor şi simpatizanţilor săi să declare în această ţară un jihad individual prin toate mijloacele posibile.

Potrivit unor estimări, la 11 septembrie 2011, omenirea a intrat în faza celui de-al treilea război mondial (care va dura “până la nimicirea inamicului”). Post-factum, e imposibil a confirma ipoteza privind posibilitatea prevenirii actului terorist, deoarece efectuarea acestuia de către un kamikaze singuratic ar plasa actul respectiv în categoria celor mai imprevizibile şi, practic, imposibil de prevenit: de regulă, “solitarii”nu au nici complici, nici contacte concrete cu grupările teroriste, acţionând şi alegându-şi ţintele la libera alegere. Drept exemple elocvente în această privinţă pot constitui inclusiv atacurile din Germania,Franţa şi SUA.

Transportul public a devenit ţinta prioritară a atacurilor teroriştilor “islamişti” nu doar în Rusia: călătorii din întreaga Europă riscă să fie aruncaţi în aer de către pretinşii “slujitori ai lui Allah” care luptă cu dârzenie “împotriva necredincioşilor”.

În condiţiile actuale, sporirea măsurilor de securitate și utilizarea detectoarelor de metale nu reprezintă o metodă universală a protecţiei împotriva acţiunilor teroriste, în cel mai bun caz doar amânându-le realizarea. Experienţa ultimilor ani din Volgograd și Cecenia ne-a demonstrat cu elocvenţă: o explozie în mijlocul mulțimii (uneori chiar în faţa detectorului de metal) are drept scopuri anume sporirea considerabilă a numărul victimelor şi înspăimântarea populaţiei.

Chiar dacă, actualmente, Federația Rusă (FR) are o vastă experienţă în combaterea amenințărilor teroriste interne (comparabilă chiar cu practica Israelului), în lumea modernă nu există o protecție absolută împotriva acestora, cel puţin, din următoarele motive:

  1. a) nivelul fără precedent al ameninţărilor şi sporirea considerabilă a numărului potențialilor teroriști;
  2. b) maleabilitatea grupărilor teroriste la realitatea aflată în permanentă schimbare;
  3. c) varietatea tehnicilor jihadiste individuale și colective; d) extinderea semnificativă a gamei potenţialelor ţinte.

Deşi se dovedise greşită pe parcursul ultimelor 50 ani, politica migraționistă promovată de către Angela Merkel şi predecesorii săi în fruntea Germaniei şi a Comunităţii Europene creează divergenţe serioase nu doar în interiorul societăţii (potrivit sondajelor de opinie, 52% dintre cetăţenii Germaniei dezaprobaseră acţiunile cancelarului în vederea refugiaților), cât şi în alte state-membre ale Comunităţii Europene care au de suferit de pe urma valului de refugiaţi.

Deşi, până în prezent, atacul n-a fost revendicat de nici o grupare, iar şeful diplomaţiei ruse (Sergey Lavrov) declarase drept “cinice” şi “josnice” tentativele găsirii raportului de cauzalitate dintre exploziile din subteranul “capitalei nordice” a FR şi represaliile Kremlinului din Republica Arabă Siriană, unii analişti politici consideră destul de evidentă “amprenta islamistă”: din momentul iniţierii campaniei militare ruseşti în Siria numărul manifestărilor extremiste în Rusia a crescut considerabil, transformându-i pe simplii cetăţeni ai ţării în ţinte pentru extremişti.

Îngrijorat de întoarcerea în patrie a celor circa 7.000 de cetăţeni ruşi înrolaţi în grupările teroriste din Siria şi Irak, V. Putin remarcase sporirea considerabilă a eventualităţii creşterii numerelor atacurilor teroriste în FR în special ca reacţie la acţiunile Moscovei în Siria.

Desigur, plauzibilitatea afirmaţiei respective ar trebui sa excludă ipoteza organizării acţiunilor teroriste de către radicalii ucraineni (militanţi pentru  “transferarea războiului pe teritoriul agresorului”)sau înseşi autorităţile de la Kremlin, chiar dacă, între timp, a fost făcută publică identitatea presupusului autor al actului terorist: Akbardzhon Dzhalilov (cetăţean rus de origine kirghiză, născut în 1995, la domiciliul căruia fuseseră găsite obiecte necesare confecţionării dispozitivelor explozive).

Demonstrarea legăturii kirghizului cu islamiştii radicali care, potrivit uneia dintre versiuni,ar fi planificat atentatele, ar anula suspiciunile privind implicarea în acţiunile teroriste soldate cu atâtea victime a serviciilor secrete de la Moscova, a extremiştilor caucazieni sau a ultranaţionaliştilor ucraineni. În acest caz, confirmând o dată în plus sfidarea frontierelor, naţionalităţilor şi a religiilor de către însuşi fenomenul terorismului internaţional, tragedia de la Sankt-Petersburg s-a dorit a fi o lovitură sub centură preşedintelui Putin care, sfidând terorismul internațional şi conducând acţiuni eficiente în vederea combaterii terorii în diverse regiuni ale Terrei, ordonase declanşarea operaţiunii împotriva terorismului în Orientul Mijlociu.

Spre deosebire de actele teroriste comise anterior, cel de la Sankt-Petersburg pare să aibă următoarele particularităţi:

  1. pentru prima data, acesta fusese comis nu de către nişte kamikaze: după plasarea bombei, criminalii fugiseră de la faţa locului, cruţându-şi vieţile (deși, în marea majoritate a unor acte similare, detonatorii alegeau “calea lui chahid”: mureau împreună cu victimele sale, sperând să ajungă imediat în rai, “la Allah”);
  2. în premieră, ţinta atacului devenise Sankt-Petersburg-ul (spre deosebire de Moscova sau oraşele din Caucazul de Nord, până la 3 aprilie 2017, se reuşise evitarea terorii politice în oraşul de pe Neva);
  3. presupusul terorist (fotografia căruia deja fusese publicată) are imaginea unui “arhitipic militant” din Caucaz: îmbrăcat într-o jachetă de culoare închisă şi purtând pe cap o căciulă musulmană “kufi”, acest bărbat îi privea cu un vădit dispreţ pe cei din jur, riscând să atragă imediat atenţia poliţiştilor de patrulare, atât de numeroşi în Moscova;
  4. mergând prin metrou cu o bombă în servietă, presupusul atacator nici nu şi-a schimbat căciula, nici nu şi-a ras barba lungă (spre deosebire de teroristul ingush Magomed Yevloyev, autodetonat la Domodedovo în 2011);
  5. faptul că acel bărbat îşi lăsase servieta şi plecase în celălalt vagon (astfel rămânând, practic, în epicentrul exploziei), sugerează următoarea ipoteză: el sau era retardat mintal, sau nu era liber în acţiunile sale (fiind, la rândul său, ameninţat cu arma);
  6. renunţarea făptuitorilor la finalizarea misiunii (la scurt timp după explozia de la staţia de metrou “Piaţa Rebeliunii”, fusese găsit şi dezamorsat un alt dispozitiv exploziv improvizat, mult mai puternic decât primul);
  7. deși, de regulă, dispozitivele explozibile de acest gen (confecţionate în condiţii casnice, de către profesionişti, inclusiv ex-militari ai Armatei Sovietice trecuţi prin câteva războaie) nu dădeau rateuri, de data aceasta dispozitivul de producţie artizanală nu explodase, “demascând” posibilitatea “fabricării” acestuia de către diletanţi şi sugerându-ne existenţa unei analogii cu acţiunile teroriste din ultimii ani din Cecenia, unde, după o perioadă îndelungată de “linişte”, atacatorii (nişte tineri fără nici o experienţă militară, abia născuţi în timpul primului război din 1994-1996) utilizaseră arme albe, şi nu de foc;
  8. alegerea drept ţintă a oraşului natal al preşedintelui Putin, deoarece după o oarecare experienţă în domeniu toate staţiile de metrou din Moscova (spre deosebire de cele din Sankt-Petersburg, cea de-a doua capitală a FR şi, respectiv, următoarea ţintă a teroriştilor) fuseseră înzestrate cu dispozitive pentru depistarea substanţelor explozive, iar acestea (deşi au preponderent o funcţie decorativă) îi înfricoşează pe potenţialii terorişti;
  9. o oportunitate extraordinară pentru terorişti constituise summit-ul celor doi preşedinţi (V. Putin şi A. Lukaşenko);
  10. deoarece, de la începutul anilor *90, “capitala nordică” a FR fusese supusă doar “actelor teroriste de natură criminală”, locuitorii oraşului de pe Neva sunt mai simplu de şocat decât moscoviţii, iar teroriştii mizează anume pe o rezonanţă puternică de pe urma acţiunilor menite să înspăimânte populaţia;
  11. în condiţiile solidarităţii Occidentului (şi chiar a Ucrainei), atacurile teroriste din Sankt-Petersburg avuseră un “ecou” similar celui de la detonarea subteranului de la Moscova (2010) sau a catastrofei de la Domodedovo (2011): după Bruxelles şi Washington, chiar şi Kievul îşi exprimase condoleanţele faţă de victime.

În altă ordine de idei, schimbările produse în ultimii ani au zdruncinat societatea celei mai întinse ţări din lume.

Alegerile parlamentare din 2016 au destabilizat FR: în Duma de Stat şi în legislativele locale n-au ajuns reprezentanţii “partidelor patriotice” care intenţionează schimbarea radicală a cursului economic liberal şi consolidarea statalităţii. În loc să întărească Rusia, victoria absolută a unei forțe politice a slăbit-o considerabil; şi de această slăbire vor încerca să profite pe deplin duşmanii ţării, recurgând la organizarea revoltelor în masă, pregătirea actelor teroriste, provocarea nemulţumirii sociale şi formarea unor mase de “cetăţeni furioşi”. Dacă în 2016 s-ar fi produs o consolidare a statalităţii ruse, ţara s-ar fi stabilizat atât economic, cât şi politic. În cazul slăbirii evidente a statului, însă, sporeşte considerabil tentaţia recurgerii la presarea elitei şi a populaţiei prin utilizarea metodelor teroriste.

De fapt, în conjunctura creată în ajunul alegerilor prezidenţiale, în contextul scăderii ratingului lui Putin(datorită multiplelor probleme cu care se confruntă FR şi a numeroaselor acţiuni de protest din partea opoziţiei), ar fi eronat să excludem varianta organizării acţiunilor teroriste de către însuşi “KGB-istul” V. Putin (sau la comanda directă a acestuia), deşi ideea respectivă pare fantasmagorică.

Deoarece folosirea atacurilor teroriste în scopul înăspririi măsurilor de constrângere aproape că a devenit o tradiţie naţională în FR, pretextând necesitatea luptei împotriva terorismului internațional, a fortificării serviciilor secrete şi a sporirii controlului asupra reţelelor sociale, Kremlinul ar putea recurge inclusiv la intensificarea presiunilor asupra opoziţiei.

Indubitabil, acest atac terorist schimbă şi contextul politic intern în Rusia, unde sute de susţinători ai opozantului Aleksey Navalny fuseseră arestaţi în timpul unor manifestaţii anticorupţie de la sfârşitul lunii martie.

Sensibilitatea” perioadei actuale în FR este determinată atât de alegerile prezidenţiale preconizate pentru martie 2018, cât şi de Campionat Mondial de Fotbal proiectat a fi găzduit de către Rusia vara viitoare.

Întrucât asemenea tragedii se repetă periodic (indiferent de calitatea activităţii serviciilor secrete), garantarea unei siguranțe absolute devine, practice, imposibilă.

Astfel, putem sesiza trei componente ale ofensivei informaţionale declanşate prin intermediul atacurilor teroriste specificate:

  1. a) consecinţa directă a războiului din Orientul Apropiat;
  2. b) demascarea stabilităţii“umflate” (ireale) a FR; c) efectuarea exploziei de către însăşi puterea de la Kremlin, în scopul “distragerii” populaţiei de la mitingurile de protest şi alte manifestări antiguvernamentale.

Făcând abstracţie de moralitatea susţinătorilor ultimei componente specificate, ar trebui să menţionăm că anume impresionarea populaţiei şi trimiterea semnalelor necesare constituie două dintre sarcinile esenţiale ale teroriştilor. Un popor încrezut în forțele proprii, un stat puternic reprezintă o ţintă inutilă pentru atacurile teroriste, scopul final al cărora îl reprezintă constituirea, modificarea sau transformarea opiniei publice în funcţie de preferinţele organizatorilor intimidărilor. Devenit parte componentă a realităţii, a globalizării, a politicii mondiale contemporane, pentru unii terorismul reprezintă un instrument de presiune, iar pentru alţii – un business extrem de profitabil.

Prin efectuarea exploziei în timpul aflării în oraşul natal a însuşi preşedintelui rus, teroriştii doriseră a-şi demonstra puterea şi capacitatea efectuării atacurilor inclusiv în condiţiile înăspririi măsurilor de securitate din partea oficialităţilor, totodată intenţionând a-i avertiza pe V. Putin şi apropiaţii săi despre imposibilitatea asigurării siguranţei depline. În altă ordine de idei, explozia efectuată în timpul întrevederii preşedintelui rus cu omologul său de la Minsk reprezintă o prevenire şi pentru “cursul pro-european” al lui A. Lukashenko.

În general, atacurile teroriste reprezintă un semnal clar pentru conducerea ţării vizate, mai ales în timpul sporirii securităţii, din diverse motive. Pe lângă crearea unei atmosfere de frică şi nesiguranţă, unul dintre atributele esenţiale ale terorismului îl reprezintă impresionarea celor atacaţi şi crearea în viziunea lor a imaginii unei puteri statale inapte a le oferi cetăţenilor săi securitatea necesară.

Va deveni atacul din Sankt-Petersburg detonatorul involuntar al unei noi activități politice a opoziției din Rusia sau cei aflaţi la putere vor utiliza situaţia create pentru a recurge la represiuni, va deveni clar în lunile următoare.

Leave A Reply

Your email address will not be published.