Putin şi Merkel au deliberat asupra problemelor globale ale omenirii

0 127

La 2.05.2017, Vladimir Putin şi Angela Merkel s-au întâlnit la reşedinţa de stat a preşedintelui rus de la Soci (“Bocharovruchey”) pentru a discuta două probleme de o importanţă esenţială (migraţia refugiaţilor şi combaterea terorismului) şi a dezbate subiecte legate de pregătirea summit-ul “G-20”, cu tema “Modelarea unei lumi interconectate” (preconizat a se desfăşura la Hamburg între 7-8 iulie, anul curent).

            În cadrul acestei întâlniri politice la cel mai înalt nivel, liderii celor două ţări au discutat aspectele esenţiale ale relaţiilor bilaterale dintre Moscova şi Berlin, principalele probleme internaţionale (inclusiv criza siriană şi situaţia din Ucraina), diverse aspecte ale politicii financiar-economice, comerciale, climatice, problemele dezvoltării şi ale ocupării forţei de muncă, modalităţile aprofundării cooperării umanitare, procedeele dezvoltării relaţiilor educaţional-ştiinţifice şi culturale.

În pofida unor dificultăţi de ordin politic şi economic, în ultimii ani s-a înregistrat o creştere substanţială a cifrei de afaceri în curs de dezvoltare între cele două ţări, Berlinul fiind cel mai mare cumpărător al gazelor naturale ruseşti (livrarea cărora acoperă cca 35% din necesităţile pieţei germane) şi cel mai important investitor în economia Federației Ruse, pe teritoriul căreia activează cca 5.000 întreprinderi cu capital străin din Germania. Volumul investițiilor germane în economia rusă constituie peste 16 mlrd. USD, iar cifra totală de afaceri a acestora depăşeşte suma de 50 de mlrd. USD.

Un succes categoric îl reprezintă reluarea recentă a activității grupului de lucru interministerial ruso-german privind cooperarea strategică în domeniul financiar-economic, conlucrare menită a susţine procesul aplicării proiectelor comune de o importanţă majoră.

Una dintre oportunităţile recente pentru consolidarea relaţiilor dintre reprezentanții cercurilor de afaceri ale celor două state o va constitui participarea la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, preconizat pentru 1-3 iunie curent.

Remarcând, în Declaraţia pentru presă făcută după întâlnire, colaborarea bilaterală productivă în cadrul formatului “G20” în lupta împotriva finanțării terorismului, a spălării de bani, a evaziunii fiscale și a corupției, Putin s-a arătat dispus a-i acorda preşedinţiei germane întreaga asistenţă şi contribuţie pentru decurgerea cât mai eficientă a summit-ului de la Hamburg şi identificarea soluţiilor consensuale în cele mai acute probleme ale economiei mondiale.

Declarându-şi îngrijorarea extremă vizavi de situaţia din Ucraina, liderul de la Kremlin a remarcat discuţiile permanente cu toţi membrii “Formatului Normandia” (introdus de către Franța, Germania, Ucraina și Rusia pentru soluţionarea problemei rebelilor proruși din estul acestei ţări), pronunţându-se pentru continuarea implicării active a forului în soluționarea crizei ucrainene, inclusiv după alegerile prezidențiale din Franța.

Reafirmând necesitatea respectării stricte a prevederilor Acordului de la Minsk, preşedintele rus a menţionat importanţa deosebită a dezangajării părţilor aflate în conflict pentru:         a) oprirea totală a atacurilor;

  1. b) iniţierea unui dialog direct dintre Kiev şi republicile nerecunoscute;
  2. c) legiferarea statutului special al regiunilor specificate;
  3. d) organizarea, pe această bază, a unor alegeri libere şi corecte.

Susţinând rolul stabilizator al Misiunii speciale de monitorizare a OSCE în zona conflictului, Putin remarcase necesitatea examinării minuţioase și imparţiale a incidentelor tragice (inclusiv a exploziei automobilului Misiunii OSCE din 23.04.2017) care prejudiciază eforturile pacificatoare şi conduc la reescaladarea tensiunii în regiune.

Menţionând imposibilitatea repetării unor crime barbare aidoma “tragediei teribile” de la Odesa din 2014 (“forţarea mulţimii să intre în Casa Sindicatelor şi arderea lor de vii de către naţionaliştii ucraineni”), liderul de la Kremlin subliniase necesitatea efectuării cercetărilor amănunţite şi multilaterale ale incidentului din Khan Shaykhun (4.04.2017), pedepsirea persoanelor responsabile pentru moartea sirienilor pașnici şi condamnarea fermă a oricăror utilizări ale armelor chimice.

Pledând pentru activizarea tratativelor în cadrul “formatelor de negocieri de la Astana şi Jeneva”, liderii celor două state au afirmat posibilitatea soluţionării problemei siriene doar pe cale paşnică şi exclusiv sub egida ONU.

Referindu-se la rezultatele întrevederii, Putin a remarcat obiectivul comun al Moscovei şi al Berlinului: sintetizarea experienței acumulate în procesul soluţionării problemelor comune și dezvoltarea cooperării bilaterale în beneficiul popoarelor celor două ţări, în numele păcii și a securității în întreaga Europă.

La rândul său, pledând pentru o colaborare constructivă multilaterală în folosul tuturor, cancelarul german a propus ridicarea sancțiunilor în procesul realizării acordurilor de la Minsk şi dezvoltarea cooperării economice recirpoc avantajoase între Berlin şi Moscova, mulţumindu-le autorităţilor FR şi personal preşedintelui rus pentru tradiţia îngrijirii mormintelor ostaşilor germani din Rusia.

Mulţumită de acordul lui Putin în vederea continuării tratativelor în aşa-numitul “format Normandia” şi după prezidenţiale, cancelarul german, Angela Merkel, şi-a declarat disponibilitatea întreprinderii oricăror măsuri pentru susţinerea armistiţiului din Siria şi ajutorarea oamenilor la faţa locului. Confirmând tendinţa consolidării eforturilor germano-ruse în lupta împotriva terorismului internaţional, cancelarul federal al Germaniei i-a solicitat preşedintelui rus întreprinderea tuturor măsurilor pentru asigurarea armistiţiului, considerând suspendarea acţiunilor militare drept unica soluţie a problemelor din zonă şi singura cale către determinarea statutului regiunii.

Pledând pentru evitarea escaladării conflictului din Ucraina, Merkel a remarcat dezacordul dintre propria părere şi opinia lui Putin vizavi de cauzele diferendului ucrainean, afirmând venirea la putere a actualei conduceri de la Kiev pe cale democratică.

Chemând la respectarea înţelegerilor de la Kiev şi Minsk, cancelarul german a susţinut importanţa asigurării conducerii legitime la Lugansk și Donețk, declarându-l pe Putin drept persoana cu cea mai mare influenţă asupra lui BasharalAssad.

Contestând implicarea FR în procesele politice din alte state şi anunţându-şi printre obiectivele principale în regiune crearea condițiilor pentru interacțiunea politică a forțelor opuse, favorizarea încetării ostilităților şi contribuirea la evitarea distrugerilor reciproce, liderul de la Kremlin a susţinut necesitatea soluţionării problemelor sensibile ale politicii externe actuale împreună cu Statelor Unite.

Demonstrând necesitatea intensificării eforturilor pentru iniţierea unui dialog constructiv şi găsirea unor soluţii adecvate ale problemelor privind migraţia refugiaţilor şi combaterea terorismului, întrevederea celor doi lideri politici a constituit o premisă favorabilă pentru summit-ul de la Hamburg a celor 20 de ţări care generază împreună 85% din activitatea economică mondială şi reprezintă două treimi din populaţie.

Leave A Reply

Your email address will not be published.