Deputații ruși au propus extinderea conceptului de auto-apărare și de protecție a locuinței

0 210

(Proiectul de lege prevede oferirea libertății totale de acțiune persoanei pentru apărarea proprietăţii cu orice armă)

Propunând stipularea în Codul Penal a principiului necondiționat “casa mea cetatea mea”, noua lege a Federaţiei Ruse îl va declara nevinovat pe orice proprietar care și-a omorât oaspeții nepoftiți și agresivi, iar cei judecaţi conform acestei legi nu vor fi pasibili de pedeapsă. Prin inițiativa respectivă, senatorul Anton Belyakov a propus introducerea noii formulări a art. 37 din Codul penal – “legitimă apărare” şi acordarea libertăţii depline de acţiune proprietarului agresat în propria locuinţă.

Astfel, potrivit proiectului, nu constituie o crimă cauzarea prejudiciului atacatorului în legitimă apărare, dacă atacul a fost însoţit de violenţă periculoasă pentru viața persoanei atacate, ori a altcuiva, sau de ameninţare directă cu aplicarea unei astfel de violenţe. Protejarea împotriva atacului comis fără aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa persoanei atacate ori a altei persoane din partea atacatorilor (sau fără ameninţarea nemijlocită cu recurgerea la o astfel de violenţă) este considerată legitimă dacă n-au fost depăşite limitele apărării necesare (adică, dacă n-au fost comise cu intenţie acţiuni în mod clar inadecvate naturii şi pericolului atentatului). Nu constituie depăşire a limitelor apărării necesare acţiunile persoanei atacate dacă aceasta, din cauza luării prin surprindere, n-a fost în stare să evalueze în mod obiectiv natura şi amploarea periculozităţii atacului.

Provocând dezbateri aprinse, susţinătorii ideii pledează pentru necesitatea oferirii fiecărei persoane a unei “cart blanche” pentru protejarea locuinţei sale.

Actualmente, manierele interlopilor s-au modificat considerabil: dacă anterior spărgătorii de apartamente principial evitau violenţa (preferând să fugă de la faţa locului în cazul întâlnirii cu proprietarii locuinţelor jefuite), în prezent aceştia acţionează dârz şi nestingherit, de cele mai multe ori îndrâznind chiar să utilizeze arme albe sau de foc. Considerând mai simplă omorârea sau mutilarea proprietarilor apartamentelor, decât filarea îndelungată a posesorilor de imobile şi aşteptarea momentului plecării acestora din locuinţe, criminalii acţionează reieşind din propriile considerente.

În altă ordine de idei, persoana care a decis a le riposta atacatorilor riscă dublu: mai întâi, luptând împotriva bandiţilor, iar apoi explicându-le cele îmtâmplate organelor de anchetă. Astfel, s-ar putea întâmpla ca un adevărat erou (care şi-a apărat cu preţul vieţii locuinţa şi familia) să fie tras la răspundere pentru depăşirea limitelor autoapărării.

Comentându-şi iniţiativa, deputatul rus a remarcat cazul unui pensionar septuagenar întemniţat pentru uciderea unui jefuitor de 26 ani, cu antecedente penale: fiind în stare de ebrietate, spoliatorul îi forţase uşa în toiul nopţii şi-l supuse torturilor, pentru a-l deposeda de pensia primită recent, însă, la un moment dat, pensionarul a pus mâna pe un cuţit şi l-a omorât pe prădător. Condamnat la 4,5 ani privaţiune de libertate în prima instanţă, arestat şi expediat în izolatorul anchetei preliminare, în urma mediatizării intense a cazului pensionarul fusese achitat de către Tribunal.

Opiniile juriştilor vizavi de starea actuală a drepturilor cetăţenilor la autoapărare şi protecţie a locuinţei sunt diametral opuse: în timp ce unii susţin garantarea suficientă a acestora de către legislaţia actuală (inclusiv în cazurile părtunderii în locuinţă şi ale efectuării atacurilor asupra proprietăţii private), alţii pledează pentru modificarea cadrului legislativ, invocând riscul mascării sub autoapărare a “crimelor domestice”, în cazul recunoaşterii exprese a prezumţiei de nevinovăţie a stăpânului domiciliului.

Potrivit Departamentului Judiciar de pe lângă Curtea Supremă a FR, anual ajunge în spatele gratiilor fiecare al șaselea acuzat pentru depășirea limitelor autoapărării, ceilalți alegându-se cu pedepse “mai umane”, inclusiv condamnări cu suspendare.

Starea de frică sau confuzie în momentul atacului poate reprezenta o scuză pentru victima aflată în legitimă apărare doar dacă aceasta n-a depăşit gravitatea faptei comise împotriva sa, iar prejudiciul cauzat de către acţiunile sale este net inferior celui produs de pe urma atentatului. Altfel spus, apărarea nu trebuie să fie mai “periculoasă” decât crima, deoarece, în acest caz, devin criminale înşişi acțiunile de apărare.

Ideea menționată a susținut-o și expertul Centrului de Drept “Duma publică” Pavel Ivchenkov, potrivit căruia legiuitorul, tinzând să mențină un echilibru, îi pune pe cetățenii care respectă legea pe picior de egalitate cu criminalii care atentează la proprietatea, sănătatea sau chiar viața altora. Prin urmare, modificările propuse pentru a le permite cetățenilor să-și apere cu forţe proprii apropiaţii şi proprietăţile de la atentate sunt extrem de importante, servind drept factor descurajator inclusiv pentru crimele aflate în stadiul de pregătire. Deşi actualitatea problemei este incontestabilă, deocamdată nu există vreo explicație plauzibilă a noțiunii “exces de autoapărare” şi nici însăși noțiunea respectivă nu este stipulată în legislație. Prin urmare, totul depinde de circumstanțele specifice ale întâmplării și modalitatea evaluării acestora de către anchetatori și judecători.

Includerea în limitele autoapărării a protecţiei proprietăţii ar trebui să ţină cont de mai multe aspecte, inclusiv de prevenirea samavolniciei şi a reglărilor de conturi. Drept exemplu în acest sens ar putea servi mai multe situaţii: o cearta în timpul unei discuţii între prietenii sau cunoştinţe care au depăşit limita consumului de alcool; transportarea cadavrului în locuinţa cuiva pentru a înscena violarea de domiciliu; utilizarea armei de foc împotriva unor copii care au urcat într-un copac din curtea sau gradina cuiva pentru a rupe cateva mere sau prune.

În momentul atacării locuinţei, e firesc ca orice cetăţean să se gândească în primul rând la siguranţa vieţii şi a sănătăţii celor din interior, acţionând corespunzător şi fără a-şi face prea multe griji pentru argesori. Iar legea ar trebui să le ofere persoanelor devenite ţinte ale atacatorilor suficiente posibilităţi pentru apărarea familiilor sale şi protejarea proprietăţilor, garantându-le o siguranţă deplină în propriile locuinţe şi, totodată, reducând la minimum posibilitatea achitării autorilor atentatelor la viaţă şi proprietate privată.

Desigur, aşa-zisa “privilegiere” a proprietarilor de locuinţe n-ar trebui să servească drept “indulgenţă” pentru uciderea oricărui intrus, indiferent de intenţiile acestuia şi prezenţa asupra lui a unor arme, obiecte sau substanţe pericoloase pentru viaţa sau sănătatea locatarilor. Însă, în cazul tentativei evidente de pătrundere în locuinţă prin mijloace ilegale (atacarea proprietarului, forţarea uşii sau a geamurilor, spargerea sau deschiderea lacătului cu un şperaclu etc.) a intrusului (dacă acţionase de unul singur), acţiunile proprietarului atacat ar trebui calificate instant drept “legitimă apărare prezumată”. În acest caz, potenţialii criminali se vor gândi de multe ori înaintea planificării sau comiterii faptelor penale, iar nivelul criminalităţii se va reduce considerabil.

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.