Oficialii de la Kremlin au anunțat data întâlnirii președinților rus și american în cadrul Summit-ului G20

0 203

A fost convenită data primei întrevederi personale dintre V. Putin și D. Trump: cei doi lideri se vor întâlni, la 7 iulie curent, în cadrul Summit-ului G20 cu tema “Modelarea unei lumi interconectate” (Hamburg, Germania), unde, pe lângă aspecte esențiale ale politiciii economice, financiare, climatice, comerciale, de ocupare a forței de muncă și de dezvoltare, în prezența președinților Consiliului European și al Comisiei Europene, se vor discuta un șir de probleme de importanță mondială.

Informația a fost furnizată de către Yuri Ushakov, consilierul prezidențial pentru probleme de politică externă, în opinia căruia întâlnirea preconizată are o importanță extraordinară pentru reluarea relațiilor bilaterale dintre Casa Albă și Kremlin, deteriorate după sancțiunile Washingtonului impuse Moscovei pentru susținerea separatiștilor din estul Ucrainei și imixtiunea în alegerile prezidențiale din SUA, la finele anului trecut.

Deși în 2017 cei doi șefi de state au avut deja trei convorbiri telefonice, la începutul lunii mai ambii au remarcat necesitatea întâlnirii private la Summit-ul G20 (membrii căruia reprezintă peste 80% din produsul intern brut al lumii și aproape două treimi din populația acesteia), unde, potrivit unor surse, urmează a fi dezbătute și alte două subiecte extrem de actuale: situația din Ucraina și conflictul din Siria.

Sperând că întâlnirea celor doi lideri va aduce mai multă claritate în relațiile dintre Washington și Moscova, Sergey Lavrov (șeful diplomației ruse) i-a remarcat principalul aspect pozitiv: depășirea etapei convorbirilor telefonice și stabilirea unui dialog constructiv în cadrul întâlnirilor interpersonale.

Cel mai probabil, după excedentul comercial german, disensiunile cu A. Merkel (politica ușilor deschise pentru refugiați) și discordiile cu E. Macron (politica climatică) liderul amercan va avea parte de o primire destul de rece la Hamburg.

Pentru moment, popularitatea imprevizibilului Trump pe “bătrânul continent” este extrem de scăzută: în timp ce înșiși conducătorii statelor europene simt un disconfort de la convorbirile cu acesta, nici 20% din populația Uniunii Europene nu-i apreciază calitățile de lider.

Iar la Summit-ul G20 președintele american urmează să poarte un dialog cu omologii săi europeni, mai siguri pe sine în special grație creșterii nivelului dezvoltării economice a UE și datorită îmbunătățirii perspectivelor economice ale Comunității.

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.