Un stat de tranziție în locul Ucrainei

0 192

La 18 iulie, reprezentanții Republicilor Populare Donetsk și Lugansk, de rând cu delegaţii celor 19 regiuni ucrainene, au anunțat crearea statului de tranziţie Rutenia (Malorusia), în locul Ucrainei care şi-a demonstrat incapacitatea de a crea o stare tranzitorie.

Dând citirii Legea constituțională privind constituirea statalității (care nu contravine Acordului de la Minsk), Aleksandr Timofeyev, vicepreședintele interimar al Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Donetsk (RPD), a declarat: “noi, reprezentanții fostelor regiuni ale Ucrainei, declarăm înființarea noului stat, succesorul de drept al Ucrainei. Suntem de acord ca noul stat să se numească Malorusia, deoarece denumirea de Ucraina s-a discreditat”.

În declarația politică citită celor prezenți anterior, președintele RPD, Aleksandr Zakharchenko (foto), argumentase necesitatea creării statului Malorusia (eșuarea “statalității ucrainene falimentate” și demonstrarea de către aceasta a “imposibilității oferirii cetățenilor săi a unui prezent și viitor pașnic și prosper”), remarcând, în special, scopul constituirii noului guvern federal (“oprirea răzoiului civil și evitarea noilor victime”).

Delegații au aprobat în unanimitate ambele documente, împreună cu reprezentanții Donbass-ului crearea noului stat susținând-o solii orașului Kiyev și ai regiunilor: Kiyev, Khar’kov, Dnepropetrovsk, Zaporozh’ye, Kherson, Nikolayev, Odessa, Sumy, Poltava, Chernigov, Kirovograd, Cherkassy, Rovno, Volyn’, Ternopol’, Ivano-Frankovsk, L’vov.

Conform actului constituțional al Malorusiei, capitala noului stat federal, cu o largă autonomie a regiunilor, ar trebui să devină orașul Donetsk (în timp ce Kievul și-ar păstra statutul de centru cultural-istoric), iar drapelul – steagul lui Bogdan Khmel’nitskiy (“hatmanul cazacilor zaporojeni” și “liderul rebeliunii împotriva magnaților polono-lituanieni”, din 1648–1654, care a dus la apariția statului căzăcesc).

După elaborarea și adoptarea în versiunea originală de către Adunarea Constituantă, Constituția Malorusiei urmează să fie votată în cadrul referendumului național, nu înainte, însă, de a fi supusă unei dezbateri publice ample la nivel regional și federal.

Potrivit unor declarații, viitoarea Lege Supremă a noii statalități va proclama următoarele: statutul de stat nealiniat, egalitatea religiilor tradiționale și a confesiunilor, reluarea participării la activitățile CSI, restabilirea relațiilor cu Federația Rusă și inițierea negocierilor în format trilateral (“Malorusia-UE-Rusia”).

Leave A Reply

Your email address will not be published.