Lavrov i-a imputat Chișinăului tentativa provocării războiului în regiunea transnistreană

0 185

Anunțând plecarea militarilor ruși din regiunea transnistreană a Republicii Moldova “imediat ce vor fi create condițiile” necesare, în cadrul întâlnirii cu studenții Institutului de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse (MGIMO) șeful diplomației de la Moscova a remarcat posibilitatea trecerii conflictului de pe Nistru din faza latentă în cea activă imediat după retragerea “trupelor pacificatoare” din zonă.

Remarcând imposibilitatea prezicerii unui răzbel, Sergey Lavrov a relevat “legitimitatea” staționării trupelor țării sale în regiunea estică a Moldovei suverane în baza acordurilor încheiate la scurt timp după aplanarea fazei fierbinți a diferendului “datorită implicării armatei ruse”, imputându-le vina pentru declanșarea conflictului armat de pe Nistru (din 1991-1992) “celor care au scris cu mâna reprezentanților Guvernului Republicii Moldova în timpul elaborării notei cu privire la necesitatea retragerii trupelor ruse din Transnistria”, “celor care doresc război” atât între Federația Rusă și Ucraina, cât între Federația Rusă și Republica Moldova.

Anterior, Andrei Galbur (ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova) a menționat intenția Chișinăului în vederea solicitării includerii în agenda Adunării Generale a ONU a problemei retragerii trupelor străine din regiunea estică a țării sale (referindu-se anume la militarii ruși care nu fac parte din forțele trilaterale de menținere a păcii din zonă), iar Victor Moraru (reprezentantul permanent al Republicii Moldova la ONU) a solicitat, din numele conducerii de vârf a statului, includerea problemei privind retragerea militarilor ruși din țară pe agenda de lucru a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

O cerere similară (includerea pe ordinea de zi a sesiunii menționate a eventualității implicării celei mai importante organizații internaționale din lume în conflictul din Donbas) a înaintat-o președintele Ucrainei, determinându-i pe unii analiști politici să bănuiască Chișinăul și Kievul de coordonarea acțiunilor.

Astfel, pentru a evita o situație penibilă (precum necesitatea aplicării duble a dreptului de veto în cadrul aceleiași sesiuni), Moscova se va opune în fel și chip introducerii celor două subiecte în agenda de lucru a Adunării Generale a ONU.

Leave A Reply

Your email address will not be published.