Un militar român a decedat în urma unui atac taliban în Afghanistan

0 107

Un militar român a decedat, alţi doi fiind răniţi, ieri, în timpul unui atac al talibanilor asupra patrulei NATO din sudul Afghanistanului, când o mașină cu încărcătură explozivă a fost detonată în apropierea aeroportului internațional Kandahar. Aceştia se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) în timpul intrării vehiculului-capcană în blindata cu care se deplasau.

Responsabilitatea pentru atacarea convoiului de trupe străine a revendicat-o mișcarea radicală “Taliban” (promotoarea principiilor fundamentalismului islamic inclusiv în viața social-politică).

Defunctul (caporalul Mădălin Stoica), în vârstă de doar 41 ani, tată al unui copil, angajat al MApN din anul 2002, se afla la prima misiune în teatrele de război.

Caporalul Ionel Buzea și fruntașul Ionel Toma (răniți în același incident) au primit îngrijiri medicale și au fost transportați cu elicopterul la spitalul militar din Kandahar.

Ministrul apărării naționale a semnat deja ordinul cu privire la avansarea post-mortem, a lui Mădălin Stoica, la gradul de sublocotenent, iar Președintele României – decretul de decorare post-mortem a caporalului căzut la datorie cu Ordinul național “Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război.  

În prima zi a săptămânii viitoare, la unitățile militare din țară și din teatrele de operații vor fi organizate ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.

În condițiile instabilității situației de securitate din regiunile sud-estice ale Afghanistanului, forțele NATO (care asigură securitatea bazelor militare și a obiectivelor strategice de importanță deosebită) constituie o țintă permanentă ale atacurilor insurgenților: doar în timpul executării misiunilor externe, 29 militari și-au pierdut viața, alți peste 180 alegându-se cu răni de gravitate diferită.

Leave A Reply

Your email address will not be published.