Consiliul Europei stabilește strategia Republicii Moldova în sectorul justiției pentru anii 2018 – 2024

0 199

Experți Consiliului Europei evaluează strategia implementată în domeniul justiției de către autoritățile moldovene, intenționând identificarea lacunelor existente și propunerea noilor recomandări pentru aplicare în următorii 6 ani.

În cadrul întrevederilor grupului de lucru al Ministerului Justiției din Republica Moldova cu delegația de experți de la Strasbourg (aflată la Chișinău în a două jumătate a lunii curente), reprezentanții organizației internaționale interguvernamentale au studiat evoluția reformei din sectorul justiției, analizând diverse aspecte ale activității autorității de stat în domeniu, inclusiv: monitorizarea aplicării noilor legi, lupta împotriva corupției, cooperarea cu instituția ombudsmanului, mecanismul de prevenire a torturii și legea privind activitatea specială de investigații.

Remarcând existența unor “legi bune, apreciate pozitiv” inclusiv de către experții internaționali, precum și necesitatea concentrării eforturilor funcționarilor ministerului din subordine preponderent spre “implementarea coerentă a pachetului de legi adoptate în ultima perioadă”, pentru asigurarea unei practici judiciare uniforme, Vladimir Cebotari a menționat intenția experților internaționali în vederea elaborării unui set de recomandări privind îmbunătățirea reformelor implementate și stabilirea noilor direcții de intervenție.

Intenționând observarea evoluției stării de lucruri în domeniul justiției, în cadrul multiplelor vizite de documentare în instituțiile statului, echipa de experți va avea întrevederi cu reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii, ai Centrului Național Anticorupție, ai Institutului Național de Justiție, ai Avocatului Poporului, ai Uniunii Executorilor Judecătorești, ai Institutului de Reforme Penale, dar și cu delegații unor ONG-uri de profil.

(Foto: Reprezentanți ai Ministerului Justiției din Republica Moldova și delegați din partea Consiliului Europei)

Leave A Reply

Your email address will not be published.