Statele Unite neagă declararea războiului împotriva Coreei de Nord

0 241

Deși Washingtonul dezminte aflarea în stare de război cu Phenianul, iar Sarah Huckabee Sanders (secretarul de presă al Casei Albe) a calificat drept “absurdă” presupunerea respectivă, consilierul pentru securitate națională al președintelui Trump, McMaster, nu exclude posibilitatea declanșării unui conflict militar între SUA și Coreea de Nord.

Ceva mai devreme, chiar lângă sediul Națiunilor Unite, ministrul nord-coreean de Externe, Ri Yong-ho, a emis aceeași ipoteză, referindu-se la declarația președintelui Trump privind hărăzirea regimului de la Phenian în cazul realizării amenințărilor promise de către conducerea Republicii Populare Democrate Coreene. Etichetând emiterea unei atare afirmații de către “o persoană care deţine funcţia de preşedinte al SUA” drept “declaraţie de război”, șeful diplomației nord-coreene a remarcat importanța atenționării ONU și a întregii lumi asupra anunțării agresiunii armate împotriva țării sale anume de către Washington.

Deși declararea războiului pentru Coreea de Nord nu e un lucru nou, de data aceasta acțiunile și declarațiile oficialilor de la Phenian (inclusiv avertizarea șefului diplomației nord-coreene privind capacitatea forțelor armate ale țării sale să doboare bombardierele strategice americane chiar în timpul aflării acestora în afara spațiului aerian al Republicii Populare Democrate Coreene) sporesc substanțial probabilitatea eșuării eforturilor depuse în vederea reducerii tensiunilor din regiune.

În acest context, ar trebui să ne amintim de incidentul din 1969, când un avion de vânătoare nord-coreean a doborât o aeronavă de recunoaștere (neînarmată) a Marinei americane în Marea Japoniei (în afara spațiului aerian nord-coreean), provocând moartea a 30 de marinari și a unui infanterist marin.

De acum încolo, orice negocieri diplomatice se vor desfășura în condiții diferite de cele existente în timpul anterioarelor, deși unii analiști consideră drept cheie a tratativelor anume Beijingul (care cu puțin timp în urmă a rupt legăturile cu băncile nord-coreene, a oprit livrarea gazelor naturale lichefiate către Phenian și a refuzat importarea materialelor textile din Coreea de Nord).

La momentul actual, China încearcă să atenționeze “țara lui Kim Ir-sen” asupra periculozității declanșării unui război de proporții, deși, se pare, nici Coreea de Nord nu-și dorește, momentan, implicarea în lupte, în pofida intensificării retoricii militare dându-și bine seama de consecințele devastatoare asupra regimului a unui conflict armat de amploare mondială.

Leave A Reply

Your email address will not be published.