Au fost nominalizați potențialii înlocuitori ai lui Medvedev după prezidențiale

0 170

Potrivit analiștilor uneia dintre cele mai puternice publicații de business din lume, anturajul președintelui rus face “lobby” pentru schimbarea șefului Guvernului după victoria lui Vladimir Putin la alegerile din 2018, întru resuscitarea economiei șubrede considerând necesară înlocuirea actualului prim-ministru, Dmitriy Medvedev (în poză), cu un “manager mai puternic” și mai experimentat.

Astfel, dacă vizavi de izbânda lui Putin nu cred să existe vreo îndoială, rămânerea lui Medvedev în componența Executivului după scrutinul din 18.03.2018 pare puțin verosimilă.

La momentul actual, cei mai probabili candidați pentru acest post par a fi următoarele trei persoane: Sergey Sobyanin (primarul Moscovei), El’vira Nabiullina (șefa Băncii Centrale) și Denis Manturov (ministrul Industriei și Comerțului).

De facto, anume alegerea lui Putin va fi decisivă pentru nominalizarea viitorului său succesor în funcția supremă din stat după prezidențialele din anul viitor (la care actualul lider de la Kremlin încă nu și-a confirmat participarea).

Potrivit celui mai recent sondaj de opinii realizat, în capitala Federației Ruse, pe un eșantion de circa 21.000 persoane, de cel mai mare respect al populației s-au bucurat următorii șefi ai Executivului: Mikhail Fradkov (05.03.2004-12.09.2007) – 40%, Viktor Zubkov (14.09.2007-07.05.2008) – 27%, Mikhail Kas’yanov (17.05.2000-24.02.2004) – 17% și Dmitriy Medvedev (08.05.2012-recent) – 16%.

În timp ce elita politică de la Kremlin dezbate subiectul eventualilor candidați la președinție “țintind” și viitoarele alegeri din 2024, Putin continuă să provoace cu măiestrie confruntări între diferite grupuri politice.

Un exemplu elocvent în această privință îl reprezintă dosarul penal al ministrului Dezvoltării Economice, Alexei Ulyukayev (judecat pentru estorcarea mitei în valoare de două milioane USD de la “Rosneft’”, cel mai mare producător de petrol din Federația Rusă), arestarea căruia constituie un indicator evident al agravării luptei politice în “patria lui Lenin”.

În prezent, mulți dintre reprezentanții structurilor de forță efectiv “îngheață” în așteptarea verdictului lui Ulyukaev, considerându-l o posibilă aluzie la intențiile de perspectivă ale șefului statului.

Leave A Reply

Your email address will not be published.